Povestea impostorului Moş Gerilă

Dacă am trăi şi acum sub regimul comunist, zilele acestea ne-am pregăti pentru venirea laicului Moş Gerilă, cel care, la începutul anilor ’50, l-a înlocuit pe Moş Crăciun. Cel din urmă era perceput ca o ameninţare pentru conceptul ateist impus de comunişti. Dispariţia lui Moş Crăciun şi instaurarea lui Moş Gerilă e surprinsă cel mai bine de ziarele vremii, care în 1946 îi dedicau numere speciale lui Moş Crăciun, dar în 1949 îl uitaseră deja cu desăvârşire. Acesta este momentul în care Moş Gerilă a intrat în scenă.

„Unul după altul, autobuzelor diferitelor întreprinderi şi uzine din Capitală se opresc în faţa Facultăţii de Drept. Sute şi sute de copii ai oamenilor muncii coboară gălăgioşi şi plini de veselie. (…) Un Moş Gerilă, din placaj, mare aproape cât bradul de lângă el, stă aşezat în mijlocul curţii. Copiii se opresc o clipă în apropierea lui, râd şi bat veseli din palme”. Acest fragment, din articolul intitulat „Eri a avut loc serbarea pomului de iarnă C.G.M. (nr. Confederaţia Generală a Muncii)”, apărut în ediţia din 31 decembrie 1949 a ziarului „România liberă”, surprinde una dintre primele apariţii ale lui Moş Gerilă.

La sfârşitul anilor ’40, Moş Crăciun a fost izgonit din casele românilor. Ultimele sale zile de glorie au fost 25 decembrie 1946 şi 25 Decembrie 1947. Începând cu 1948, Moş Crăciun a mai venit doar clandestin, pentru că 25 decembrie a devenit zi lucrătoare. Oficial, fusese deturnat de la putere de Moş Gerilă, care venea însă pe 30 sau 31 decembrie. În acelaşi timp, Moş Crăciun prindea puteri în ţările europene vestice şi în Statele Unite, consolidându-şi poziţia de simbol al sărbătorilor de iarnă.

Ultimele zile ale lui Moş Crăciun

Iarna lui 1946 a fost ultima bogată în apariţii ale lui Moş Crăciun. Ziarele vremii încă îl aveau ca personaj central şi îi dedicau ediţii întregi. Numărul din 25 decembrie 1946 al „României libere” a fost unul special de Crăciun, presărat cu articole despre importanţa venirii lui Moş Crăciun în anul ce a urmat războiului. Într-un articol intitulat „Poveste de Crăciun”, autorul îşi asigură cititorii că „povestea aceea plină de farmec şi încântare, povestea belşugului rostogolit din inimă largă şi sacul căptuşit al bunului Moş Crăciun, nu a murit. (…) Povestea lui Moş Crăciun, în care s-au strâns darurile şi nădejdile oamenilor, a biruit ea însăşi războiul şi ura ce s-a pornit împotriva popoarelor”.

Nici Scânteia, „organ central al Partidului Comunist Român”, nu-l ignoră pe Moş Crăciun în ediţia sa din 25 decembrie 1946. Ziarul este deschis cu articolul „Moş Crăciun se descurcă aşa cum poate”, care propune „o raită prin lume în noaptea de ajun”. Astfel, autorul înştiinţează că „în Anglia, pudding-ul nu mai e pudding. În Statele Unite şi Moş Crăciun face grevă iar la Paris se află numai în vitrine”.

Decembrie 1947 – „Farmecul tradiţional al sărbătorilor se destramă”

Primele semne ale schimbării vin în decembrie 1947. Zilele clasicului Moş Crăciun par să fie numărate. Dovadă stă numărul din 25 decembrie, a cărui copertă înfăţişează un alt fel de „moş”, total diferit de imaginea colectivă a clasicului Moş Crăciun. Noul „moş” e tânăr, atletic, proletar, cu pieptul dezgolit, zâmbitor parcă la gândul de a intra în prima uzină pentru a se dedica partidului, prin muncă. În mâna dreaptă ţine „Noua istorie a României”, detaliu extrem de important pentru mesajul pe care noul tip de Moş Crăciun vrea să-l transmită. Desenul – întins pe întreaga primă pagină a ziarului – este descifrat în interiorul ziarului, în articolul „Dialog de Crăciun”, în care noua realitate e spusă franc: „de anul acesta Crăciunul nu va semăna cu altele şi aceasta o ştiu toţi aceia care se călăuzesc după steaua ce suie în fiecare seară pe cerul mare al Moscovei”.

Într-un alt articol din aceeaşi ediţie, jurnaliştii detaliază motivele pentru care „farmecul tradiţional al sărbătorilor noastre se destramă”: „Altă dată în preajma Crăciunului se simţea unduirea freamătului care vibrează şi în satele noastre în ultimele zile din Decembrie. Gospodarii îşi aranjau butoiaşele, femeile nu-şi vedeau capul de pregătiri, copiii îşi revizuiau recuzita Vicleimului (sic!) şi îşi reparau steaua, iar guiţatul porcilor era o anticipare sonoră a deliciilor olfactive şi gustative ale sarmalelor şi caltaboşilor. Astăzi, bărbatul este ocupat la o întrunire sindicală, femeia pune la punct un festival al Ufar-ului (n.r. Uniunea Femeilor Antifasciste din România) şi tineretul pregăteşte balul UTM-ului (n.r. Uniunea Tineretului Muncitoresc) din cartier.”

Decembrie 1948 – „un vânt înoitor (sic!) a trecut peste ţara noastră”

În 1948, prima pagină din ziarul din 23 decembrie din „Naţiunea” nu îi mai este dedicată moşului. Aflăm din articolul „Sărbători noui (sic!) pentru oamenii muncii”, că „un vânt puternic şi înoitor (sic!) a trecut peste ţara noastră”. Acelaşi articol anunţă că mai multe întreprinderi vor serba „pomul” în ultimele zile ale lui decembrie: „Pomul de Crăciun al Centralei siderurgice se va serba la 30 decembrie, urmând să se împartă copiilor mai nevoiaşi hane”, „la uzinele 23 August, pomul de Crăciun se va înălţa în sala mare a uzinelor, iar la Vulcan în ziua de 30 decembrie”.

Prima pagină a „Scânteii” din 24 decembrie 1948 nu-l pomeneşte pe Moş Crăciun şi alocă spaţiu semnificativ pentru articole de tipul „Telegrama d-lui prim ministru Petru Groza adresată Generalissimului Stalin” sau „Tratatul româno-iugoslav”. Moş Crăciun apare lapidar în interiorul ziarului, într-un articol cu titlul „Din pomul de Crăciun al muncii au primit premii cei mai buni răspânditori ai Scânteii”. Ediţia are însă o pagină-pamflet intitulată „Ce a adus Moş Crăciun”, în care darurile moşului sunt prezentate mai degrabă ca pedepse. Astfel, caricaturile înfăţişează, printre altele, un speculant care primeşte cadou o pereche de cătuşe („I-aduse o podoabă rară/ Pentru anumite întâmplări/ Căci meseria-i nu-i brăţară/Ci o pereche de <>”) sau pe Generalul Franco, al cărui dar de la Moş Crăciun este o spânzurătoare („Pentru acesta, Moş Crăciun/ Va părăsi orice himeră/ Şi-i va aduce cu săpun/ Un cert sfârşit de carieră”).

Decembrie 1949 – Moş Crăciun dispare

Cariera lui Moş Crăciun ia sfârşit în iarna lui 1949, când ziarele vremii nu-l mai pomenesc şi îl îmbrăţişează pe Moş Gerilă. Crăciunul dispare, cel puţin în ziare. Jurnaliştii descriu însă pe larg serbările pomului, care nu mai „pom de Crăciun”, ci „pom de iarnă”, mutate de pe 24 şi 25 decembrie pe 30 sau 31 decembrie, pentru eliminarea oricărei legături între primirea darurilor, sărbătoarea Crăciunului şi Naşterea Domnului. Singurele ediţii speciale din această perioadă sunt cele dedicate Anului Nou, avându-l ca personaj central pe Moş Gerilă.

De exemplu, în ediţia din 31 decembrie 1949 a „României libere”, articolul „Eri a avut loc serbarea pomului de iarnă C.G.M. (n.r. Confederaţia Generală a Muncii)” demonstrează că Moş Gerilă nu numai că a preluat toate atribuţiile lui Moş Crăciun, dar este şi un apropiat al Partidului. Astfel, la serbarea pomului de iarnă, când primesc darurile de la Gerilă, copiii îi mulţumesc moşului, dar şi membrilor de partid: „La sfârşit, pioniera Elena Tudorache, fiică de muncitor ceferist, în numele celor din sală mulţumeşte călduros Partidului şi Confederaţiei Generale a Muncii pentru întreaga serbare.” Acelaşi articol încearcă să convingă, în aceeaşi termeni, că Moş Gerilă face familii întregi fericite: „Iată-l pe Tat Ioan elev în clasa a IV a a Şcolei Elementare nr. 56, primind darul său de Anul Nou. Zâmbeşte şi ochii-i aleargă veseli dela braţele încărcate la cei din jur. Tatăl său lucrează în uzinele Vulcan la forje, şi va fi bucuros când micul Ionel îi va povesti entuziasmat ce a primit el în ziua celei de-a doua aniversări a Republicii”.

În anii ce urmează, ediţiile de la sfârşitul lunii decembrie, luate aleatoriu,sunt similare: în zilele de 24 şi 25 ziarele nu mai scriu niciun cuvânt despre Moş Crăciun sau sărbătoarea Crăciunului.

În 31 decembrie 1956, articolul „Cu bucurie te primim, AN NOU”, din ziarul „Scânteia”, demonstează că Moş Gerilă a preluat puterea cu totul: „Moş Gerilă – aevea cum ni l-au ţesut în minte poveştile din anii copilăriei – este înconjurat de cei mai mici oaspeţi. Doi dintre ei îi mulţumesc cu oarecare sfială. În mâinile amândorura străluceşte câte o grozavă maşină gata, la o simplă învârtitură de cheiţă, să bată recordul de viteză.”

Dumitru Popescu „Dumnezeu”: „Moş Gerilă era doar o invenţie”

Fostul membru al Comitetului Poilitic Executiv Dumitru Popescu (zis „Dumnezeu” datorită filtrului său necruţător prin care treceau operele vremii), avea 20 de ani când în locul lui Moş Crăciun a apărut Moş Gerilă. Spune că multe nu-şi mai aduce aminte, pentru că nu era o chestiune de importanţă majoră. „Eram student, aveam alte preocupări”, se scuză fostul nomenclaturist, care a explicat pentru România liberă că Moş Crăciun a fost eliminat la cererea ruşilor.

„Lumea uită că ţara era sub dominaţia rusă. A fost o epocă de ocupaţie militară, străină. Aceştia doreau să-şi impună ideologia, care-l includea şi pe Moş Gerilă”, spune Dumitru Popescu, potrivit căruia Moş Crăciun nu a dispărut niciodată cu adevărat din vieţile românilor: „Poporul nu a renunţat la tradiţii. Credeţi că era vreun copil care nu ştia de Moş Crăciun? Moş Gerilă era doar o formulă de circulaţie publică oficială. În rest, fiecare făcea ce vroia. Moş Gerilă era legat de un concept ateist, care nu permitea în public manifestarea sărbătorilor creştineşti. Moş Gerilă era doar o invenţie, era tot Moş Crăciun, doar că îi schimbaseră numele.”

Moş Crăciun, victima Elenei Ceauşescu

La nepoţii lui Cornel Burtică, fost membru al Partidului Comunist Român, a venit anul acesta Moş Crăciun. La copiii săi, înainte de 1989, venea însă Moş Gerilă.

„Decizia ca 25 şi 26 decembrie să fie zile lucrătoare s-a luat cândva în ’47 şi ’48, după plecarea Regelui Mihai. Eram elev pe vremea aia. Ne-am trezit se face o anumită serbare. Nomenclatura a început să folosească atunci Moş Gerilă, nu mai aveai voie să spui Moş Crăciun. Era identic cu Moş Crăciun, doar că venea pe 30 sau 31 decembrie. Şi copiii l-au adoptat pe Moş Gerilă, că nu le păsa lor, atâta timp cât era un Moş şi le aducea nişte daruri”, a povestit pentru România Liberă Cornel Burtică.

Fostul nomenclaturist nu este de acord cu definiţia din Wikipedia a lui Moş Gerilă, potrivit căreia acesta are „are origini pre-creştine şi se numeşte Ded Moroz. Moş Gerilă, acolo unde s-a încetăţenit şi a fost acceptat, venea în ajunul Anului Nou, în seara de 31 decembrie. În perioada influenţei Uniunii Sovietice asupra Europei de Est, regimurile comuniste au încercat să introducă în tradiţiile locale pe Moş Gerilă ca substitut al celorlalţi doi moşi (Moş Niculae şi Moş Crăciun), în încercarea de a înlătura rolul religiei din tradiţii şi de a laiciza forţat cultura acestor ţări.”

„N-aş putea să vă spun care e istoricul lui”, spune Burtică, „dar, după câte ştiu, din Finlanda l-am preluat noi, nu de la ruşi”.

Acesta a explicat de ce Moş Gerilă a rezistat şi după venirea la putere a cuplului Ceauşescu deşi, spune el, Nicolae Ceauşescu n-ar fi avut nimic împotrivă.

„Aici era o bătălie între Ceauşeascu şi Ceauşeasca. Ceauşeasca era o îngălată care credea că dacă e agresivă faţă de Biserică şi faţă de sărbătoarea Crăciuniului, este şi mare marxistă. Ceauşescu era un pic mai ţăran, aşa, mai cu apucături populare. Dar ea era mereu cu chestia asta cu Biserica, nu-i suporta pe popi”, spune Burtică, potrivit căruia Elena Ceauşescu insista ca Moş Gerilă să rămână pe baricade, în defavoarea lui Moş Crăciun.