Aceasta este o poveste de viaţă. Dincolo de oameni, oglindeşte drama unei naţiuni. Actriţa si totodată basarabeanca Ileana Popovici sau destinul unei femei care s-a întors la rădăcini, căutându-şi familia de dincolo de Prut. Găsind poveşti cutremurătoare despre rudele ei năpăstuite de sovietici, după 1940.
Cu siguranţă vă aduceţi aminte de Ileana Popovici, care a jucat, de-a lungul carierei sale, în zece filme, remarcându-se în "Reconstituirea", "Pentru patrie", "Prea mic pentru un război atât de mare", "Zodia fecioarei" sau "Filip cel Bun". Cu toate că la bază are vioara, la şcoala de muzică, apoi Conservatorul "Ciprian Porumbescu" din Bucureşti. Semnând astfel ilustraţia muzicală pentru o serie de producţii în cinematografie, dar şi în televiziune. Spune că în toată viaţa ei a avut un singur loc de muncă, la Televiziunea Naţională, din 1966 până în 1999, când a ieşit la pensie. Are şi acum acelaşi zâmbet şăgalnic şi aceeaşi blândeţe în priviri, dintotdeauna. Dialogul se leagă uşor, ocolind falsele convenienţe, dovedind spiritul tânăr pe care l-a afişat în toate creaţiile sale artistice.
Istoria se scrie din relatările oamenilor care au trăit-o
Aşa se ţese destinul, şi frumos, dar şi tragic, al unei familii care îşi are rădăcinile în Basarabia. Ileana a pornit, de mai mulţi ani încoace, în căutarea gliei din care-şi trage sângele. A mers dincolo de Prut, să afle dacă mai trăiesc rude de-ale sale. Şi a găsit oameni care i-au relatat momente cutremuratoare prin care au trecut părinţii şi bunicii ei, din cauza vicisitudinilor istoriei.
Ileana a ajuns mai întâi în satul Floriţoaia din raionul Ungheni, unde s-a născut tatăl ei, Valentin. A fost aici o festivitate, în 2011, la sfârşitul lui august, prin care s-au marcat 370 de ani de atestare a satului. "Aici am găsit multe rude de-ale mele", povesteşte actriţa. Oamenii i-au descris ce s-a întâmplat în 1940 cu bunicii ei, ca de altfel cu majoritatea românilor, după ce Basarabia a fost cedată URSS. "Pe bunicul meu, Ioan Popovici, ca şi pe bunica, i-au scos ruşii din casă, i-au luat din pat. Femeile au fost despărţite de bărbaţi. Apoi au fost duşi cu toţii în Siberia", ştie azi nepoata lor. După mulţi ani, când li s-a dat drumul din lagărele siberiene, românii nu aveau voie să se întoarcă acasa. Li se interzicea să se apropie la mai puţin de 50 de kilometri de satul în care văzuseră lumina zilei. "Ruşii au vrut să depopuleze satele româneşti din Basarabia", concluzionează Ileana Popovici.
Despre tatăl ei spune că era preot în satul Copanca, aproape de Tighina, fiind parohia lui. "Acolo era California României, aşa se spunea pe atunci. Era o zonă deosebit de frumoasă, încărcată cu pomi fructiferi, lângă Nistru. Când apele se umflau, acopereau pomii pe jumătate, iar apoi, după ce apa se retrăgea, rămânea malul acela fertil, datorită căruia plantaţiile erau foarte roditoare", cunoaşte Ileana povestea trecutului de la bătrânii pe care i-a întâlnit acum în Basarabia. A încercat să ajungă şi în satul Copanca, poate şi acolo, spera ea, ar fi dat de nişte arhive sau fotografii vechi, dar i-a fost imposibil, pentru că localitatea se află sub autoritatea aşa-zisei republici Transnistria.
O nouă viaţă în România, după fuga din calea ruşilor
Mama actriţei avea un nume frumos, Nina Neonila. Când familia s-a refugiat în România, fugind din calea ruşilor, "mama era gravidă cu sora mea mai mare". Au ajuns mai întâi la Râmnicu Vâlcea. Pe atunci, se obişnuia ca familiile înstărite din Ţara-Mamă să ia în grijă o familie de refugiaţi din Basarabia şi să le ofere năpăstuiţilor tot ce aveau nevoie într-o nouă gospodărie, începând de la lingură. Aşa au ajuns Nina şi Valentin în grija familiei Brătianu. "Cea care i-a ajutat cel mai mult a fost Lia Brătianu", ştie Ileana de la părinţii ei, care s-au stabilit, după o serie de peregrinări, aproape de Bucureşti, în satul Buturugeni.
"Toată viaţa mea am trăit în spriritul Sfintei Basarabii. Mama îmi povestea mereu cum era viaţa dincolo de Prut. Ţin minte că, pe vremea comunismului, basarabenii refugiaţi în România aveau un loc de întâlnire, în Bucureşti, pe lângă Academia de Studii Economice, în fiecare an, pe 27 martie", îşi aminteşte Ileana de momentele acelea. Se adunau atunci oamenii pentru a rememora ziua în care Basarabia se unise cu Romania, în 1918.
La izvorul pasiunii pentru mierea de albine
Alt drum, în anii din urmă, l-a făcut Ileana Popovici în satul Baimaclia, la 40 de kilometri de Tiraspol, în zona situată sub autoritatea Republicii Moldova. Aici s-a născut mama ei, în familia preotului Dumitru Harnagea. După ce au venit ruşii, Dumitru n-a vrut să-şi părăsească vatra. Construise biserica satului, care mai e şi azi în picioare. Şi adusese primii stupi de albine. Era un fenomen în Basarabia, în timpurile interbelice, dar şi mai înainte, ca intelectualitatea satelor să promoveze metode noi şi eficiente de exploatare a potenţialului naturii, aşa cum era şi creşterea albinelor. Ba mai mult, preotul Dumitru scrie primul manual de apicultură din Basarabia, în 1915. Avea în gospodăria lui 600 de stupi.
Ca o minune, parcă, în sat au apărut azi fotografii vechi, pe care localnicii le-au păstrat cu grijă, în lăzi, prin podurile caselor, în care se văd stupii de albine, dar în care apar şi membrii familiei Harnagea. Unul dintre ei, un copil pe atunci, era cel care, peste ani, avea să ajungă o somitate naţională şi mondială în domeniul apiculturii, Veceslav Harnaj. "Veceslav a fost fratale mai mare al mamei mele. Eu îi spuneam, când eram mică, nenea Savel. Am fost nepoata lui preferată", sunt cuvintele pline de emotie ale Ilenei Popovici.
Satul, ca un stup
Se văd în pozele de epocă stupi în formă de biserică pe care-i construise preotul Dumitru Harnagea. El le spunea copiilor că "satul e ca un stup. Oamenii trebuie să se strângă în jurul bisericii, aşa cum albinele se strâng în jurul satului", ştie Ileana din tot ce i-a povestit mama ei despre o altă lume, demult apusă. Nu există totuşi nicio explicaţie pentru care numele Harnagea, cum era rostit în Basarabia, se transformă în Harnaj, la Bucureşti.
Slujba de pomenire, printre albine
Oamenii din satul basarabean Baimaclia ştiu azi că unul de-al lor a plecat cândva spre elita mondială a ştiinţei, ca inginer, şi a stupilor de albine, ca apicultor. Şcoala gimnazială de aici poartă, din 1992, numele lui Veceslav Harnaj. "Din neamul meu nu mai există nimeni în acest sat", zice Ileana cu mâhnire. A întâlnit, în schimb, bătrâni care-şi aminteau de mama ei, pe vremea când era mică şi umbla cu păpuşa în braţe, pe uliţă. Casa părintească s-a năruit demult.
"Am iubit Basarabia de cum am pus prima oară piciorul acolo. Tot timpul am plâns. Cred că era şi încărcătura pe care mi-au transmis-o părinţii mei, prin tot ce mi-au povestit despre acest tărâm. Ei nu s-au mai întors niciodată in Basarabia", oftează Ileana Popovici.
Inima i-a tresarit atunci când a fost la mormântul bunicului, preotul Dumitru Harnagea, care-şi doarme somnul de veci lângă biserica lui din Baimaclia. Nu departe sunt stupii. Iar albinele zumzăie…
