2.6 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăLifestyleFoodPiața imobiliară, în declin

Piața imobiliară, în declin

În pofida unor ușoare tendințe de revenire, piața imobiliară este caracterizată de experți ca fiind, în continuare, fragilă. Îmbunătățirea accesului la credite, coroborată cu scăderile de preţ aplicate în ultimii ani de dezvoltatorii de locuinţe, au condus la o revenire vizibilă a vânzărilor de apartamente nou construite, dar aceste evoluții înregistrate la nivel național sunt nesemnificative în cazul Galațiului, pentru că nu există o piață a apartamentelor nou construite, iar din punctul de vedere al contractării de credite pentru construirea de locuințe Galațiul ocupă locul 30 pe țară.

La nivel național, evoluţia din prima jumătate a anului 2014 demonstrează o tendinţă de stabilizare a preţurilor, valoarea locuinţelor poziţionându-se aproape de minim. Potrivit studiului ”Analiza pieței imobiliare”, realizat de Darian DRS SA în cele 41 de oraşe reşedință de judeţ, pe segmentul locuinţelor vechi, în decursul ultimelor 12 luni preţurile de tranzacţionare la nivel naţional au scăzut cu aproximativ 1,7%, iar în ultimele șase luni cu circa 0,7%. Această scădere din primul semestru din 2014, cu 0,7%, este apreciată mai degrabă cu o stagnare a preţurilor. În primele șase luni din 2014, la nivel naţional, preţul mediu unitar pe piaţa apartamentelor vechi s-a situat la nivelul de 644 euro/mp. În 15 oraşe considerate poli de dezvoltare, acestea fiind Bucureştiul, Cluj, Timişoara, Iaşi, Constanţa, Craiova, Galaţi, Braşov, Ploieşti, Oradea, Piteşti, Arad, Sibiu, Bacău şi Târgu Mureş, preţurile sunt cuprinse între 568 euro/mp (Arad) şi 956 euro/ mp (Bucureşti), înregistrându-se o medie la nivelul polilor de 763 euro/mp, cu doar 1% mai mică faţă de al doilea semestru al anului 2013, şi cu 41% mai mici faţă de perioada de început a crizei, 2008. La Galați, prețurile sunt sub valoarea medie din cele 15 orașe, prețul mediu fiind la Galați de 675 euro/mp.

Apartamentele din blocurile vechi se vând ieftin

La momentul debutului crizei imobiliare, în toamna lui 2008, un apartament cu două camere, de 42 mp, din cartierul Mazepa  se vindea cu 55.000-60.000 de euro, un apartament cu două camere, de 55-60 mp, din cartierul Siderurgiștilor Vest se vindea 60.000-65.000 de euro, iar un apartament cu două camere din Centru sau din zona Țiglina 1, se vindea cu 45.000-50.000 de euro. După trei ani de criză, prețurile apartamentelor cu două camere erau de la 29.000 la 31.000 de euro. Garsonierele, în special cele din zone centrale, pentru care în vremurile bune prețurile se apropiau sau chiar depășeau 30.000 de euro, ajunseseră la prețuri de 17.000-18.000 de euro, iar apartamentele cu o cameră ajuseseră la 19.000-20.000 de euro. Prețurile apartamentelor cu trei camere erau de 45.000-46.000 de euro. În acest an, prețul unui apartament cu două camere este în medie de 22.000 de euro, oscilând în funcție de cartier, etaj și îmbunătățirile aduse, de la 17.000 la 30.000 de euro în cartierul Dunărea, de la 30.000 la 45.000 în Centru și de la 15.000 la 29.000 în Micro 39 și Micro 40. În funcție de aceleași considerente, un apartament cu trei camere din cartierul Dunărea costă de la 25.000 la 39.000 de euro, unul din zona Centru costă de la 40.000 euro la 70.000 de euro, iar un apartament cu trei camere din zona Micro 39 – Micro 40 costă de la 20.000 la 30.000 de euro. 

Apartamentele din Galați se vând mai ieftin față de 2013

Cele mai citite

Luare de ostatici într-un restaurant de lângă Paris

Un bărbat înarmat cu un cuțit a luat sâmbătă ostatici mai mulți angajați în restaurantul tatălui său de la periferia Parisului. Un dispozitiv de...

Rareș Bogdan contestă demersurile lui Marcel Ciolacu: „Un joc politic pentru a-l favoriza pe George Simion”

Europarlamentarul PNL îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de manipulare prin publicarea unui document ucrainean care explică interdicția lui George Simion în Ucraina. Rareș...

Jurnalista Allison Pearson provoacă dezbateri despre libertatea de exprimare și acțiunile poliției britanice

Controversa privind investigarea jurnalistei Allison Pearson: Între libertatea de exprimare și acțiunile poliție. Cazul Allison Pearson a declanșat o dezbatere intensă în Marea Britanie,...
Ultima oră
Pe aceeași temă