Există o cu totul altă Românie, subterană. Dar pe care nu știm s-o exploatăm turistic. Țara noastră are peste 12.000 de peșteri, dintre care 4.000, susțin speologii, pot fi deschise publicului.
Hai să vedem, mai întâi, cum se amenajează o peșteră. Iar pentru asta merită un drum până în celălalt capăt al țării, în județul Bihor, în comuna Roșia. Povestea de aici a început în 1982, într-o exploatare minieră, de bauxită, la Farcu. Minerii au dat la un moment dat, săpând galeriile de sub pământ, de peștera numită acum a Cristalelor, de la frumusețea și bogăția formațiunilor calcaroase din interior. Totul a fost salvat din uitare cu doi ani în urmă, când Primăria și Centrul de Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă Bihor au pus în practică un amplu proiect de amenajare, pentru vizitatori, a peșterii. Marea problemă a fost că mare parte din galeriile minei, care măsoară câțiva kilometri, se surpaseră. A trebuit, mai întâi, scos pământul din adâncuri. Autoritatea locală a pus la dispoziție utilaje și mână de lucru. Lucrările n-au durat mult, pentru că în august 2012 peștera a fost deschisă. Faptul că anul trecut s-au înregistrat 18.000 de vizitatori, cei mai mulți străini, nu-i de mirare. Dacă vizitați locul ăsta, vă garantez, veți rămâne absolut surprinși.
Două fete în meseria de ghid de peșteră
Din comună mergi pe un drum secundar, nu mult, până la marginea unei văi. Peisajul se schimbă cu fiecare pas, așa cum ne-au învățat Apusenii cu spectaculozitatea lor. Ajungem la o gheretă, unde ne așteaptă ghidușa. Să vă explic – peștera are doi ghizi. Două fete. Ambele cu facultate, în domenii care țin de mediu. “Ghidușe”, așa au fost ele botezate de oamenii din acest loc. Trebuie să ne punem o cască de protecție pe cap. Apoi ne îndreptăm spre baza unui
deal, unde e o poartă grea, din lemn căptușit cu metal. Parcă s-ar deschide gura unei cetăți. Pătrundem într-un tunel îngust, fiind ceva mai înalt de statul unui om. Aflu că s-au făcut lucrări pentru întărirea galeriei. Mergem prin fosta mină cel puțin o sută de metri, până când ghidușa Valentina Duma ne arată niște scări metalice pe care urcăm spre un alt “etaj” subpământean. Acolo se află peștera, vizitabilă pe o distanță de aproape 400 de metri. Valentina spune că multe lucruri mai trebuie făcute aici, pentru că din galeria principală a minei se poate intra în alte nouă peșteri. Ne-a însoțit în scurta expediție și primarul comunei Roșia, Florin Bonca, spunând că s-a descoperit o sală de mari dimensiuni. Va fi amenajată pentru spectacole. Drumul prin galeria principală a fostei mine este întrerupt de un muzeu al utilajelor folosite cândva la exploatarea minereului – vagoneți, troliu, perforator, panouri electrice. Dar și o colecție de căști și lămpi folosite de mineri. Căștile aveau culori diferite. Cele negre erau ale muncitorilor, maiștrii căști galbene, iar inginerii – albe. Mai sunt de scos, dintr-o galerie, o locomotivă, încă blocată de pământ, dar și câteva zeci de vagoneți.
Cristalele de la Roșia, ascunse într-o exploatare minieră închisă
Constat că aici, la Roșia, cei 2.500 de locuitori ar putea să trăiască fără probleme din turismul speologic. Primarul comunei mă anunță că pe teritoriul localității există cel puțin 400 de galerii ale fostelor exploatări miniere. Din ele se ramifică alte “drumuri”, spre goluri subterane de o frumusețe greu de imaginat. “Suntem într-o zonă carstică, foarte bogată în goluri subterane”, completează ghidușa, referindu-se nu doar la comuna Roșia, ci la Apuseni, în general, unde sunt 6.000 de peșteri. E cea mai mare aglomerare de carvere de pe teritoriul României. Lași la o parte taxa de vizitare – în peșterile din țara noastră se plătesc, în medie, 20 de lei de persoană, dar gândiți-vă că într-o asemenea localitate dezvolți nu doar turismul subteran, ci și pe cel de la suprafață, însemnând asigurarea cazării și a mesei, plus valorificarea produselor meșteșugărești locale. “Dacă statul ne-ar susține cu bani pentru amenajarea peșterilor și a fostelor galerii miniere, ne-am asigura veniturile comunei pentru toate cheltuielile publice”, se arată convins primarul. Să nu uităm un lucru esențial, anume că peșterile se află în proprietatea statului. Autoritățile locale se gândesc la o alternativă, având în vedere că bani de la București nu prea vin. Viitoare amenajări ale altor peșteri din Roșia s-ar putea face cu fonduri de la Guvernul Norvegiei, primarul Florin Bonca vorbindu-mi, în acest sens, de Peștera Vacii, care a fost locuită cu 13.000 de ani în urmă, unde s-au găsit vestigii și schelete umane. Legenda spune că în acea cavernă ar fi trăit o mare prezicătoare din antichitate, Sibila Roșiana, cea care a prezis mărirea și căderea Imperiului Roman.
Meziad sau începuturile turismului speologic de la noi
Foarte importantă este și discuția cu un om implicat, din punct de vedere tehnic, în amenajarea peșterilor de la Meziad și cea a Cristalelor. Meziadul te așteaptă la capătul unui drum care străbate satul cu același nume, făcând parte din comuna bihoreană Remetea. Trebuie să lași mașina la poarta munților, mergând pe jos câteva sute de metri, de-a lungul unei căi noi, pietruite, pe marginea căreia aleargă un pârâu năvalnic. Secțiunea asta nu exista, canionul aparținând cândva apei. Autoritățile locale au amenajat accesul spre peștera Meziad. Ajungem repede la destinație, traversând un podeț din lemn care face un salt amplu peste o râpă. E un loc în care muntele pare să-și deschidă gura, impresionantă, pentru a te înghiți. Fac cunoștință cu speologul Tudor Rus, care-mi spune că aici sunt “începuturile turismului speologic din țara noastră”. Cercetările în interiorul grotei au demarat în 1830, fiind continuate în mai multe etape, turiștii având acces din 1930. Peștera s-a format cu zece milioane de ani în urmă, galeriile totalizând, conform celor mai noi investigații, peste șase kilometri. Turiștii se pot plimba azi pe un traseu de 1,5 kilometri. Ca și în cazul Peșterii Cristalelor, în Meziad intri după ce ai trecut de o poartă, amplasată de data asta în pântecele grotei, însoțit în mod obligatoriu de ghid.
Cât costă amenajarea turistică a unei peșteri
Și în acest caz lucrurile s-au desfășurat rapid, modernizarea peșterii făcân-du-se în numai două luni, în 2012, astfel încât turiștii au fost primiți în Meziadul cu “haine” noi în data de 29 septembrie. Trei speologi și tot atâția localnici au muncit aici. S-au montat scări, balustrade și podețe. Toate acestea sunt confecționate din fibră de plastic, un material adus din Germania, rezistent la un astfel de mediu. Segmentele sunt montate în funcție de conformația terenului. Altă problemă rezolvată a fost legată de montarea instalației de iluminat, fiind vorba despre 70 de lămpi de mare putere, dar și 200 de puteri mai mici. Numai lumină rece, pentru a nu crește temperatura în galerii. Un metru liniar de traseu într-o peșteră costă aproximativ 300 de euro, luând în calcul toate amenajările. Prețul depinde totuși de gradul de dificultate al drumului din cavernă. Dacă ne referim la Meziad, aici este, cum spune Tudor Rus, un “traseu sportiv”, având în vedere că scările fug dintr-o sală în alta, prin galerii, uneori la înălțimi amețitoare. Toate au fost posibile prin implicarea Centrului de Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă din Bihor, Fundației Româno-Americane și Fundației pentru Parteneriat. Efortul a meritat din plin, dacă ne gândim că anul trecut pe aici au trecut 15.000 de turiști, spun gazdele.
Cum știu alții să facă bani din turismul în peșteri
Lăudabilă este și inițiativa Asociației Peșterilor Turistice din România, care a stabilit un traseu al peșterilor din Apuseni – Meziad, Urșilor, Ghețarul de la Scărișoara, Cristalelor, Vadu Crișului și Unguru Mare. La fiecare dintre ele sunt informații despre cum ajungi la toate acestea, într-un circuit pe care-l poți parcurge într-o zi. Organizația a fost înființată în 2009, spune liderul ei, Moise Iagăr, profesor de geografie, din 2010 făcând parte din Asociația Internațională a Peșterilor Turistice. Omul mi-a pus la dispoziție date care arată că în alte țări turismul speologic este deja o industrie cu potențial de milioane de euro pe an. Mă uit pe cifre și văd că, în medie, se câștigă 15,3 euro de la un turist, o parte din bani ducându-se la bugetul statului, iar restul la bugetele locale. Slovenia raportează 850.000 de vizitatori, anual, de unde rezultă un câștig de 13 milioane de euro. Slovacia are 560.000 de vizitatori, rezultând venituri de 8,6 milioane de euro. Atenție acum la Franța, pe primul loc în Europa la numărul de peșteri – 60.000 -, care are, an de an, nu mai puțin de 6,5 milioane de vizitatori pe acest segment turistic.
Noi ignorăm o adevărată comoară
România nu stă deloc rău la felul în care a fost înzestrată de natură, noi având mai mult de 12.000 de peșteri, asta însemnând că ne situăm pe al șaselea loc în Europa. Problema e că, dacă intri în amănunte, îți vine să plângi. Statistica arată că la ora actuală avem numai șapte peșteri amenajate la standarde moderne, mai ales de siguranță, pentru vizitare. Este vorba despre Valea Cetății-Râșnov, Cristalelor din Mina Farcu, Meziad, Poarta lui Ionele, Vadul Crișului, Scărișoara și Urșilor. Mai sunt trei peșteri care au fost cu mult timp în urmă amenajate, dar acolo totul trebuie refăcut. Este vorba despre Bolii, Ungurului, Muierii. La care se adaugă 12 grote cu amenajări improvizate, conform precizării făcute de Asociația Peșterilor Turistice din România, plus 11 în care pot intra doar specialiști echipați corespunzător, apoi o peșteră destinată turismului cultural și alta pentru turismul științific. Potențialul nostru este imens, specialiștii arătând că pot fi amenajate, în scopuri turistice, 4.000 de peșteri. Dar uite că peșterile de la noi, atât de puține, câte sunt pregătite să primească oaspeți, atrag în fiecare an peste 400.000 de vizitatori, sub 20% fiind străini.
Raiul hoților
Ce s-a întâmplat cu peșterile din România după 1990? Este o istorie cumplită, povestesc speologii sau oamenii din localitățile care au pe teritoriul lor asemenea nestemate. Am reținut, de pildă, ce-mi spunea primarul din Roșia, anume că s-au cărat camioane întregi cu stalactite și stalagmite din Peștera Cristalelor, pe vremea când exploatarea minieră fusese abandonată. Astfel de lucruri s-au vândut pe piața neagră cu bani grei. La fel au fost vânate oasele de animale preistorice din peșteri sau vestigiile rămase de la oamenii care trăiseră în caverne, în timpuri imemoriale. Aflu de la un alt specialist în domeniu, Viorel Lascu, liderul Asociației “Corpul Român Salvaspeo”, că la Meziad, înainte de-a se începe amenajarea turistică, s-au găsit mormane de oase de animale, spălate, dar și foarte mulți saci. Hoții se pregătiseră pentru o mare captură. Viorel chiar îmi spune că azi sunt peșteri descoperite de speologi despre care e mai bine să nu spui unde se află, ca să fie protejate de tâlhari. Legislația în domeniu e doar pe hârtie. Dacă vezi pe unul cu vestigii din peșteri în sac, nu prea ai ce-i face. Numai în cazul în care l-ai prins în flagrant, în peșteră, poți să-l înhați. Ce au putut să facă speologii, în colaborare cu autoritățile locale, a fost să pună porți la peșteri și paznici. Cât privește cavernele deja amenajate turistic, acestea au fost securizate. Meziadul, de exemplu, are camere de luat vederi și instalație de alarmă, pe lângă paznicul care stă acolo zi și noapte.
Peșterile turistice vor crea locuri de muncă
Când am fost în Peștera Cristalelor, în Roșia, ghidușa Valentina Duma se întreba la un moment dat care e viitorul ei profesional, pentru că activitatea ei, ghid de peșteră, nu este încă inclusă în nomenclatorul de meserii. Și mai sunt încă multe treburi specifice acestui domeniu care trebuie să fie oficializate, ca meserii, pornind de la administratorul de peșteră, electrician pentru subteran, biospeologul, restauratorul și peisagistul de peșteră. Așa se întâmplă în alte țări. Sunt oameni care se ocupă atât de amenajarea, cât și de întreținerea unei caverne deschise publicului, spune Moise Iagăr, șeful Asociației Peșterilor Turistice din România. Vești bune există, așa cum le aflu de la Viorel Lascu, de data asta în calitate de manager al unui proiect care se numește “calitatea în formarea profesională continuă pentru speologie și domenii conexe”. Având în vedere, cum spune interlocutorul meu, că Ministerul Muncii și Autoritatea Națională pentru Calificări au dat deja semnale pozitive față de această inițiativă, este foarte posibil ca proiectul, demarat în 13 martie 2014, să devină realitate chiar în cursul acestui an. Patru categorii de activități legate de peșteri vor deveni astfel meserii. Prima este legată de speologul utilitar. El proiectează și amenajează întregul sistem turistic din peșteră – traseul, scările, parapeții sau luminile. Altă categorie este legată de ghizii din peșteri. Vorbim, în acest caz, de două feluri de ghizi – cei din peșteri amenajate și cei din cavernele care nu dispun de amenajare, unde ai nevoie de echipament special pentru vizitare în condiții extreme. A treia categorie se referă la salvatorii din peșteri. Și în acest caz sunt două tipuri – cel care acționează în caverna uscată, dar și salvatorul subacvatic, deci cel care trebuie să pătrundă în spațiile inundate, de pildă din cauza unor viituri. Cea din urmă categorie cuprinde formatorii în meseriile specifice peșterilor. La noi sunt deja câțiva formatori, recunoscuți oficial, cum ar fi Asociația “Corpul Român Salvaspeo”, Asociația Română de Canyoning și Asociația Română pentru Educație Speologică.
Greul cade pe umerii comunităților locale
Avem peșteri, ce facem cu ele? Asta e o întrebare fără un răspuns clar. O precizare esențială am primit de la Ministerul Mediului, în sensul că autoritatea națională este implicată în asigurarea protecției tuturor ariilor naturale, inclusiv peșterile. Comunitățile locale sunt însă cele care pot să ia în custodie astfel de locuri. Și mai ales să acceseze fonduri europene pentru ceea ce pompos este denumit “managementul ariilor protejate”. E totuși o mare problemă, cum spune Viorel Lascu, legată de faptul că multe localități din România, care au pe teritoriul lor peșteri cu un real potențial turistic, nu au înțeles încă această oportunitate. Așa se și explică numărul mic al grotelor amenajate turistic. “Rămânem cantonați mai degrabă la nivelul voluntariatului”, se referă interlocutorul meu la nenumăratele asociații care au grijă ca turiștii să nu deranjeze în niciun fel cursul naturii. Oricum ar fi organizată, la nivelul actual, poetic, al acțiunilor civice sau într-o viitoare industrie turistică, un lucru e spectaculos de evident – România subpământeană are toate calitățile pentru a-și uimi vizitatorii.
