3.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăLifestyleFoodPentru salvarea Marii Negre, chiar si romanii vor impozit marit

Pentru salvarea Marii Negre, chiar si romanii vor impozit marit

Populatia din localitatile amplasate pe malul Marii Negre ar fi de acord sa dea un banut in plus pentru impozit, cu conditia ca autoritatile locale sa se ocupe mai mult de ecologizarea marii si a zonelor costiere. Aceasta este concluzia care se desprinde din studiul efectuat de catre o echipa de cercetatori ONU. Oamenii si-ar dori ca apa marii sa nu mai fie poluata cu tot felul de mizerii (ambalaje de plastic, petrol, metale grele, pesticide, pisici moarte). Studiul, care are la baza aproximativ 500 de interviuri realizate in Romania, Bulgaria, Ucraina, Rusia, Georgia, Turcia, face parte dintr-un program mai amplu referitor la regenerarea ecosistemelor marine. Din raport reiese ca patru persoane din cinci sunt de acord sa contribuie financiar la programele de protectie a mediului, platind mai mult la impozit. In ultimele decade ale secolului al XX-lea, Marea Neagra a suferit deteriorari puternice ale conditiilor de mediu, datorate in cea mai mare parte eroziunii costiere, eutrofizarii, insuficientei tratari a apelor uzate, introducerii de specii exotice. Diversitatea biologica a scazut dramatic. Au avut loc numeroase accidente ale unor petroliere care au poluat marea cu titei. Poluarea afecteaza toata marile si oceanele globului, dar apele de coasta sunt mai afectate decat cele din largul marilor deoarece acolo se gasesc mai multe surse de poluare, de la industrie si pana la transportul maritim intens.

Din 1970, prapad industrial

O alta forma de poluare a Marii Negre este inmultirea algelor si a planctonului. Motivul principal ar fi incidenta crescuta a metalelor radioactive deversate din industrie. Animalele marine sunt foarte sensibile la poluantii care se concentreaza in tesutul lor. Organismele daunatoare din apele uzate se reproduc in moluste si transmit boli. Din cauza poluarii excesive, scade rezistenta la boli a mamiferelor marine. In perioada 1987-1988, in Marea Nordului au murit cel putin 11.000 de foci afectate de poluare. Raportul GEF din 1992 arata ca Marea Neagra era considerata cea mai degradata mare a planetei. In decursul ultimilor 25 de ani, cercetarile de oceanografie biologica efectuate de Institutul Roman de Cercetari Marine au evidentiat faptul ca dupa 1970 au aparut numeroase perturbatii in structura si functiile ecosistemelor costiere, cauzate de modificari importante ale conditiilor de mediu. In deceniul IV al secolului XX, numarul delfinilor din Marea Neagra era estimat la 1,5-2 milioane de exemplare. Pescuirea intensiva a delfinilor, in intervalul 1938-1952, cand s-a atins cifra-record de 135.000-140.000 exemplare pe an, si mediul advers creat ca urmare a deteriorarii habitatelor au dus la scaderea considerabila a stocului de delfini. Potrivit unor estimari facute de catre cercetatori, in Marea Neagra ar fi maximum 100 mii de delfini, fiind cunoscute trei specii endemice: delfinul comun, porcul de mare si afalinul. Cu toate problemele de poluare inregistrate, Marea Neagra este mai putin poluata decat in urma cu 15 ani, observandu-se reaparitia unor specii de peste considerate disparute, se mentioneaza in studiul ONU.

Cele mai citite

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...
Ultima oră
Pe aceeași temă