„Nu se mai pariază”, ţipă vocea din spatele mesei de joc. Jucătorii cască ochii, înghit în sec şi strâng din pumni în timp ce bila se învârte frenetic în jurul ruletei. Emoţiile cresc pe măsură ce viteza biluţei albe scade şi sare de pe un număr pe altul. 21 roşu. Tensiunea se sparge într-un oftat comun iar expresiile faciale se schimbă subit. Cu excepţia unui domn la vreo 30 de ani, toţi par supăraţi. „Verde, care nu pierde”, spune dealeriţa cu un zâmbet forţat.
Domnul la vreo 30 de ani, îmbrăcat casual, cu un pulover verde, asortat cu jetoanele cu care juca, rânjeşte satisfăcut descoperindu-şi dantura îngălbenită de tutun. Îşi stinge ţigara în scrumieră, ia o gură de bere, şi îşi adună chipurile de culoarea smaraldului pe care le aranjează ordonat în teancuri de dimensiuni egale. De la bufet vine un miros îmbietor şi ne lăsăm purtaţi de simţuri către festinul gratuit care ne aşteaptă.
În timp ce pentru mulţi casinourile sunt un loc unde merg pentru a juca la ruleta sau poker, pentru unii acestea au devenit o nouă cantină socială. Pe lângă oamenii cu bani care pierd sume foarte mari, uneori, mai sunt şi „pişcotarii” care intră cu 10 lei în buzunar şi ies cu burta plină de la bufetul suedez.
Povestea unui pişcotar
Din ce în ce mai mulţi tineri apelează la această tactică, dar în unele cazuri consecinţele nu sunt cele aşteptate. Fie se trezesc într-o cameră din „culise”, unde un paznic le va spune foarte „amabil” să nu mai calce niciodată pe acolo sau vor deveni treptat dependenţi de jocurile de noroc.
Nu toţi „pişcotarii” au norocul de a nu fi descoperiţi, mai ales dacă merg prea des la un singur casino şi exagerează cu mâncatul. Alexandru de 21 de ani a avut o întâlnire „mai intimă” cu un paznic după ce a mers de de trei ori la un casino şi a mâncat „de nu mai putea”.
„Am intrat în casino şi m-am dus direct la bufet să îmi iau mâncarea. Am mâncat o dată şi am vrut să îmi mai pun când a venit o matahală la mine şi m-a dus într-un colţ. A fost destul de clar când mi-a explicat că dacă mai calc pe acolo îmi rupe gura”, povesteşte băiatul, client fidel al casino-urilor din Bucureşti.
El spune că de atunci are altă strategie, nu merge de multe ori doar într-un casino, ci le ia la rând ca să nu mai ajungă pe lista neagră. „Când nu am ce mânca mă îmbrac şi eu mai bine şi mă duc la casino. Mânânc, beau şi plec, nu vreau să mă bag la jocuri că mă prinde senzaţia. Acum am învăţat ce să fac, le iau la rând şi nu mai bag mâncare aşa de mult, doar o dată şi apoi mă duc frumuşel pe la mese şi casc gura, mă mai bag şi eu în seamă pe acolo să nu mă ia în vizor”, spune Alexandru.
Reporterii romanialibera.ro au mers în două casinouri din Bucureşti pentru a vedea dacă într-adevăr poţi să mănânci gratuit şi dacă această practică nu implică riscuri sau sancţiuni.
„Uitaţi-vă spre cameră”. Prima vizită.
Ajungem în faţa unuia dintre cele mai importante casinouri din Bucureşti localizat în zona Casei Presei Libere. Două uşi negre, de sticlă, se deschid în faţa noastră, aşa că păşim timizi pe mocheta din hol. Încăperea dă impresia luxului, având tavanul înalt şi pereţi de culoarea crem cu ornamente sclipitoare. În partea stângă, lângă nişte aparate mecanice, trei tineri stau de vorbă la o masă, iar în dreapta, la un ghişeu, stau două domnişoare îmbrăcate în rochii roşii. Lângă ele, cu braţele încrucişate şi cu picioarele uşor depărtate, un domn masiv în costum negru, tuns scurt, pare să ne analizeze, cu ochii mici şi ageri, orice mişcare.
„Prima vizită?” ne întreabă una dintre domnişoare. Ne sunt cerute buletinele şi suntem trecuţi în baza de date a casinoului. „Uitaţi-vă spre cameră, vă rog”, spune recepţionera, după care un ochi electronic ne memorează feţele în computer. Primim un carneţel de cupoane cu gratuităţi. Prima vizită – un cocktail gratuit şi 10 lei credit la jocurile electronice. Domnul în costum negru ne ia hainele, le duce la garderobă şi ne dă la schimb un număr.
Coborâm pe scările în spirală, în casinoul propriu-zis. Clientela este variată – tineri entuziasmaţi cu domnişoare decoltate lângă ei, bătrâni plictisiţi dar sociabili. „Felicitări Nea’ Vasile!” spune una dintre angajate. „Bravo pe naiba! Am câştigat cât am băgat…” spune Nea’ Vasile, un bărbat la vreo 60 de ani îmbrăcat în jeans şi un tricou polo cu dungi bleo, uşor supraponderal, cărunt şi cu ochelari pe nas, supărat că bila de la ruletă n-a căzut unde spera.
Ne îndreptăm spre barul amplasat în centrul casinoului, făcându-ne loc printre oamenii de la mesele de poker, blackjack, sau ruletă. Prezentăm cupoanele după care o barmaniţă amabilă ne aduce băuturile. „Acum ce?”, ne uităm întrebători unul la celălalt. Bag 10 lei la ruleta electronică şi scot 20 de lei. Sunt în culmea extazului şi, în acelaşi timp, încep să-mi fac griji. Mă simt prea bine, corpul îmi este străbătut de furnicături şi ceva parcă mă împinge să pariez în continuare. Inspirăm adânc şi trecem la jocurile electronice, folosindu-ne de vouchere. Nici unul dintre noi nu ştie exact cum funcţionează şi apăsăm aleatoriu pe butoane în timp ce display-ul ne arată cum se consumă creditul. Ne ridicăm, şterpelim un fursec de pe o măsuţă, aşteptându-ne să ne întrebe cineva de sănătate, după care plecăm.
Uşor dezamăgiţi şi cu stomacul gol fiindcă nu îndrăznisem să ne îmbuibăm de la bufet, ne decidem să ne încercăm norocul în altă parte. Clădirea, gardul şi poarta celui de-al doilea casino de pe Calea Victoriei sunt impunătoare. Un domn foarte înalt, puţin cocoşat, cărunt şi palid, semănând cu un văr îndepărtat al lui Lurch din Familia Addams sau cu un mafiot rus, ne deschide uşa. Trecem printr-un detector de metale. Ajungem la ghişeu. Casinoul acesta pare ceva mai exculsivist în comparaţie cu primul, având afişat la recepţie codul vestimentar – fără blugi. „Prima vizită? Vă rog priviţi spre cameră. Vă mulţumim, distracţie plăcută!”. Primim şi aici cupoane. O masă gratuită şi două hârtiuţe prin care primeam un bonus de 50 de lei la mesele de joc.
Suntem copleşiţi de dimensiunile locului şi de lux. Ne orientăm rapid şi urcăm la etaj, ţinându-ne de balustradele din mamură. Arhitectura este superbă, clădirea fiind realizată de Ion Mincu. Casinoul are şase saloane, iar noi intrăm în cel principal. Ruletă, poker, blackjack – tot tacâmul.
Clientela aici este diferită, majoritatea fiind persoane de vârsta a treia, îmbrăcate cochet. Atenţia ni se îndreaptă către o ruletă unde un domn, fluturând câteva bancnote de 100 de lei, se răsteşte la o angajată în timp ce aceasta îi explică că nu se mai poate paria. Lumea se calmează şi noi coborâm la bufet pentru a vedea în ce constă masa gratuită.
Pe unul dintre pereţi este lipit un şir lung de mese, plin cu tot felul de bunătăţi – salate, preparate din peşte, fripturi, antreuri, garnituri. Iau cupoanele şi mă adresez unui ospătar. Acesta îmi zice să ne servim şi ne întreabă ce am vrea să bem. Ne înarmăm cu farfurii şi tacâmuri şi ne luăm câte o porţie de lasagna. Este destul de aglomerat iar ospătarul ne explică că este seară de tombolă. Terminăm de mâncat, ne ridicăm şi mai dăm o raită prin saloanele de la etaj, încercând să părem interesaţi, după care ne luăm hainele de la garderobă şi plecăm.
Cu burţile şi buzunarele pline. A doua vizită.
A doua zi ne întoarcem la casionul din zona Casei Presei Libere. A doua vizită – un cocktail, desert şi 50 de lei la jocurile live. Prezentăm buletinele. Lăsăm hainele. Coborâm. Vorbim cu una dintre angajate care ne explică că trebuie să prezentăm cupoanele la una dintre mese şi vom primi la schimb jetoane în valoare de 50 de lei.
Ne aşezăm la o masă şi încep să joc în timp ce partenera mea se uită la mine. Jetoanele încep să se înmulţească, adrenalina creşte iar sentimentul pe care îl am în timp ce câştig este intens. „Check out!” îi spun domnişoarei de la ruletă şi aceasta îmi dă două jetoane în valoare de 200 de lei. Entuziasmat, mă duc la casă de unde îmi iau două bancnote de 100 de lei iar mie îmi vine greu să cred că încă nu a venit nimeni să mi-i ia din mână.
Luăm loc în restaurant şi comandăm ceva de băut, după care mergem şi ne servim de la bufet. Meniul este ceva mai sărăcăcios, dar mâncarea este gustoasă. Ne luăm câte o porţie de chifteluţe cu sos şi o savurăm, după care ne horătâm să ne mai întoarcem încă o dată la ruletă. De data asta jucăm pe jetoanele partenerei, dar norocul nu ne mai surâde, aşa că cerem banii, 45 de lei, şi ne aşezăm din nou la masă.
Mai luăm câte o porţie de mâncare, doar ca să vedem dacă ne zice cineva ceva, ne chinuim să mâncăm puţin după care ne ridicăm şi plecăm. Eram aproape sigur că la ieşire ne va cere cineva socoteală. Am părăsit casinoul, păşind greoi, ca după un festin regal.
Cină romantică paravan pentru desert. A treia vizită.
Pentru a treia vizită aveam rezervată o cină romantică cu un meniu special şi vin. Ajunşi în faţa uşilor masive din faţa casino-ului am început să avem puţine emoţii. Ne aşteptam să fim luaţi la întrebări după seara precedentă, dar lucrurile au decurs normal. Ne-am spus numele recepţionerelor, care ne căutau în baza lor de date în timp ce paznicul ne lua hainele pentru a le duce la garderobă. După câteva minute, primim permisiunea pentru a intra şi coborâm pe scările care duceau în sălile de joc.
În seara asta, sala cu jocurile live era mai goală decât în zilele precedente. Patru bărbaţi îşi încercau norocul la masa de poker, în timp ce majoritatea clienţilor erau la jocurile electronice. La ruleta mecanică dăm peste o faţă cunoscută din seara trecută. Concentrat, cu ochelarii pe nas şi înclinat periculos de mult deaspra micului ecran, Nea’ Vasile îşi alegea cu grijă numerele. „Data trecută a picat 7 de negru, acum trebuie să fie ceva de roşu, poate un 11, 13 ceva”, îi explica unui băiat care se uita interesat la pupitrul lui şi îi copia mişcările. După câteva secunde se aude celebra replica „no more bets please”, urmată de un moment ciudat de linişte.
Toţi ochii erau îndreptaţi spre bila albă care începuse să se învârtă nervoasă în jurul numerelor, căutându-şi câştigătorul- 32, roşu. Nea Vasile nu a câştigat nimic de data asta şi se aruncă în spătarul mic al scanului, resemnat, cu mâinile încrucişate şi privirea la ecran. Probabil aştepta un moment de inspiraţie pentru că după câteva secunde îşi reia poziţia deasupra pupitrului şi începe să apese nerăbdător butoanele.
Ne aşezăm şi noi pe locul de lângă nea Vasile, care făcea combinaţii norocoase pe ecran şi băgăm 10 lei în aparat. La prima rundă câştigăm 5 lei şi plăcerea câştigului devine din ce în ce mai intensă. Masa începe să se aglomereze, iar reacţiile după căderea bilei devin extreme, de la tristeţe la extaz: „Vezi, ţi-am zis eu că o să fie 9 roşu”, îi spune cu zâmbetul pe buze o fată băiatului de la pupitru, care avea mâinile în cap şi doar cuvinte de admiraţie pentru numerele care nu i-au purtat noroc.
Continuăm jocul, prinşi de senzaţia că o să câştigăm şi mai mult şi decidem să riscăm pe un singur număr: opt negru. Pariurile se termină, bila începe să se învârte, jucătorii parcă nu mai respiră şi noi ne încadrăm perfect în peisaj. Aveam ochii fixaţi pe bilă, o senzaţie de fericire şi multe rugăminţi. Totul durează câteva secunde până când bila care poate face un om fericit sau dimpotrivă, cade liniştită pe un număr. Opt negru. Ne uităm buimăciţi unul la altul şi nu ne vine să credem că am ales numărul câştigător. Ce şanse aveam ca din 37 de numere să îl alegem pe cel care ne putea mări considerabil câştigul. Şi totuşi, tocmai asta ni se întâmplase. Asemeni serii trecute, am reuşit să câştigăm bani, nu să-i pierdem, ceea ce făcea să ne simţim euforici. Înţelesesem că începusem să fim mult prea mult atraşi de joc.
Nu ne mai puteam opri, având speranţa unui viitor câştig. Pentru cei de la masa de joc, întotdeauna va exista un „următor” care cu siguranţă, va fi cel câştigător. Am mai încercat de două ori, dar fără success şi am decis să scoatem bani rămaşi, 30 de lei şi să mergem la restaurant să servim acea cină romantică. Îl lăsam pe Nea’ Vasile la aceeaşi masă, cu privirea pierdută în joc.
Găsim o masă liberă, în timp ce în jurul nostru roiesc alţi oameni nervoşi în căutare de locuri. Îi arătăm cuponul unei chelneriţe, care ne informează că acesta este valabil doar după 9 seara şi în locul cinei ne alegem doar cu un desert la alegere: platou cu fructe sau îngheţată. Alegem îngheţata, dezamăgiţi că oferta nu era adevărată şi ne gândim ce am putea face în jumătatea de oră rămasă până când vom primi desertul.
Bufetul este deschis şi oferta variată: salata bulgărească sau cu morcovi şi ţelină, morcovi înăbuşiţi, friptură, chifteluţe şi cartofi ţărăneşti. Aşa că ne luăm fiecare câte o farfurie şi ne alegem meniul preferat. După ce ne aşezăm din nou la masă, ni se aduce şi desertul, două boluri cu îngheţată de ciocolată şi vanilie. Meniul cinei romantice era complet, mâncare şi desert la un pret promoţional, de doar 0 lei.
În timp ce noi ne savuram liniştiţi mâncarea, chelnăriţele se agitau în jurul nostru eliberând mesele pentru un grup mai mare de clenţi. „Au venit cu promoţie, sunt mai mulţi şi ne trebuie încă o masă de două persoane”, spunea nervoasă o domnişoară îmbrăcată diferit de celelalte chelneriţe, cu un costum elegant, negru. Probabil că privirile noastre curioase îi atrag atenţia şi ajunge să ne întrebe dacă am venit cu promoţia. Nu ştim ce să răspundem, ducem involuntar mâna la tichete şi spunem că suntem la a treia vizită. „Aaa, nu la oferta asta mă refeream, avem în seara asta un alt grup de la o promoţie”, spune ea în timp ce îşi îndreaptă privirea spre o masă goală la care tocmai vroiau să se aşeze doi băieţi. „Mă scuzaţi masa asta este rezervată” şi apoi îşi continuă drumul agitată.
Comenzile de la bar sunt numeroase, iar şirurile de cocktailuri roz dispar rapid de pe barul restaurantului, la fel ca mâncarea de la bufet. După ce ne terminăm mâncarea oferită gratis de casino, ne ridicăm de la masă şi ne îndreptăm spre ieşire. Încă o seară în care plecăm de la casino cu burţile pline, fără a plăti vreun ban şi cu un câştig proaspăt în buzunar.
Ultima seară cu mâncare la discreţie. A patra vizită.
Hotărâm să cinăm gratis la casino, cu speraţa că nu vom avea probleme la intrare. Uşile localului se deschid iarăşi în faţa noastră, parcă aşteptându-ne şi intrăm în recepţia localului unde ne întâmpină ca de obicei două feţe zâmbitoare. „Sunteţi la prima vizită?”, ne întreabă direct.
Le explicăm că am venit pentru a patra oară şi ne rostim numele, ştiind deja „obiceiurile casei”. De această dată însă, se pare că numele noastre nu sunt recunoscute. Înghiţim în sec şi schimbăm rapid priviri cu înţeles. Ne aşteptam să avem probleme, dar ne doream mai mult ca oricând să intrăm în casino.
Ni se cere data naşterii după care urmează o nouă căutare. „Nu ştim ce se întâmplă, îmi pare rău, nu vă găsim în baza de date. Nu aveţi cumva tichetele cadou la dvs?”. Le arătăm tichetele şi problema este rezolvată. Cu puţin noroc, avem şi de acestă dată accesul permis spre sălile de joc.
După un moment de respiro, urmăm traseul obişnuit cu zâmbetul pe buze, îndreptându-ne direct spre restaurant unde nu găsim nici o masă liberă. Deja oamenii stăteau cu farfuriile pline în faţă lor şi zâmbeau satisfăcuţi.
Nu aveam nici o şansă să găsim un loc şi ne-am hotărât să pierdem timpul prin casino. Ajungem ca de obicei la ruleta mecanică, unde ne aşteaptă nervos Nea’ Vasile stând în acelaşi loc, cu aceeaşi expresie, dând impresia că nu ar fi trecut nici o clipă de la ultima noastră întâlnire. Pariem 10 lei, dar după doar două runde pierdem toţi banii, ceea ce ne determină să ne întoarcem în restaurant, unde găsim într-un final o masă liberă.
Urmează un ritual deja foarte bine cunoscut de noi, intrat oarecum în obişnuinţă. Ne luăm farfuriile, alegem mâncarea şi ne asezăm la masă fără să fim deranjaţi de nimeni. Parea că suntem invizibili. Era a patra oara când profitam de bufetul suedez, fără a plăti nimic şi nimeni nu ne luase la întrebări.
La o masă alăturată, un grup de prieteni tocmai îşi începuseră cina gratuită şi râdeau zgomotos. „Ai pariat vreodata?” întreabă un baiat cu vocea puţin mai joasă, ca şi când i-ar fi spus un secret fetei care stătea lângă el. „Nu, am mai fost de două ori pe aici, dar nu am jucat. Am tichetele astea gratis, vreau să le folosesc”, răspunde aceasta în timp ce noi ne îndreptam liniştiţi spre ieşire.
Explicaţia „fenomenului”
Dacă la început mâncarea gratuită este singurul motiv pentru care „pişcotarii” merg la casino, treptat, pentru unii dintre ei tentaţia jocurilor de noroc devine prea mare. Astfel, gratuităţile nu mai sunt atât de importante precum nevoia de a mai paria o dată. Iar atunci când plăcerea devine o necesitate vizitele la casino nu mai sunt o distracţie ci o dependenţă.
„Atmosfera caldă a cazinourilor, mâncare sau băutură gratuită hrănesc neconştient sentimentul că lucrurile se obţin uşor sau gratis, fapt complet neadevărat. Această atmosfera atrage multe persoane, dar le prinde în cursă pe cele care iau jocul în serios”, spune psihologul Lena Rusti.
„Băutura şi mâncarea gratuită oferită de casino-uri fac parte din promovare, pentru atragerea clienţilor”, spune Dragoş de la Agenţia Creatica. El afirmă că logica unor astfel de servicii este simplă: „o persoană care merge la casino poate pierde 1000 de euro la o vizită. Ar fi ciudat, nu-i aşa, să îl mai deranjezi şi cu o notă de consumaţie de 200 de lei, după ce a pierdut 4000 de lei?”. De asemenea, Dragoş crede că un casino trebuie să suplinească într-un fel dezamăgirea clienţilor care pierd, de aceea o mică cheltuială cu „un papa bun şi un Jack” este o investiţie de marketing absolut justificată şi rentabilă.
În schimb, Alexandru Israil, guerrila marketing trainer crede că acest tip de strategie nu este eficientă pentru că nu atrage clienţii pe care casino-urile îi doresc. „Aceşti clienţi nu se numără printre oamenii ţintiţi de casino-uri. Jucătorii serioşi nu se uită la gratuităţi”, menţionează el.
Deşi pentru clienţii fideli ai casinourilor serviciile gratis au devenit ceva obişnuit, de bun simţ, aceştia ar observa absenţa unui astfel de serviciu „din partea casei” şi ar deveni nemulţumiţi. De aceea, casino-urile nu îşi permit să renunţe la acordarea acestor gratuităţi, dându-le unora libertatea de a profita de acest lucru.
„Luând în calcul profitul general pe care îl face un casino, probabil aceste gratuităţi sunt o investiţie mică. Iar din punct de vedere uman, prin ele casinourile deschid pofta clientului fiind astfel mult mai disponibil să meargă mai departe”, spune Alexandru Israil.
Aceste vizite nu pot continua la nesfârşit, deoarece fiecare casino are un regulament prin care eşti trecut pe „o listă neagră”, aşa cum subliniază Mihai Ionescu, marketing director la casino Platium din incinta unui hotel de cinci stele din Bucureşti. „Toate persoanele care nu se mulează pe cerinţele regulamentului: au trişat sau au profitat de gratuităţi fără să joace vor fi trecute pe un black list şi nu mai pot intra în casino”.
Nici un „agăţător” care vine să mănânce degeaba nu este dat afară la prima vizită de acest gen pentru că este posibil ca ei să devină treptat jucători fideli. Mihai Ionescu spune că de obicei ei pot să intre de trei-cinci ori înainte să le fie interzis accesul în local. În acest timp, este posibil ca de la o simplă distracţie să se ajungă la o dependenţă.
Am mâncat până nu am mai putut, fără să fim daţi afară. Am câştigat şi am pierdut. Am experimentat euforia dar şi frustrarea care iau naştere din jocurile de noroc. Ne-am mai întoarce? Sigur! Dacă nu pentru bani, măcar pentru mâncare.
