9.3 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăLifestyleFoodPe DN7 se circula pe un fir

Pe DN7 se circula pe un fir

Desi la prima vedere lucrurile nu pareau foarte grave, autoritatile considerand ca operatia de curatare a drumului si asigurare a versatului nu poate dura mai mult de 24 de ore, planul le-a jucat feste.

Armata, in misiune

A fost chemata armata pentru a disloca stancile ramase suspendate si deci in pericol sa cada, specialisti in geologie, pentru a studia componenta solului, firme care sa aduca utilaje pentru debarasarea uriasei cantitati de bolovani, stanci si pamant si realizarea unor plase de siguranta fixate pe munte. S-au folosit explozibili de mai multe feluri, care iarasi initial nu au dat rezultatele dorite, fiind nevoie de ceva mult mai puternic, salvarea venind dintr-o solutie relativ banala, respectiv azotat de amoniu (ingrasamant sintetic pentru agricul-tura) in combinatie cu motorina. Explozii repetate s-au produs zile la rand, ultima, si poate cea mai puternica, fiind provocata chiar ieri dimineata, cu doar cateva ore inainte de deschiderea drumului. Presedintele Basescu a venit personal la fata locului de cinci ori, chiar daca nu era cazul, pentru a inspecta si a da un impuls reactiilor si eforturilor pentru elibe-rarea acestei importante cai de comunicatie rutiera.

Interes de imagine

Pentru ca deblocarea Vaii Oltului a devenit si un interes de imagine al presedintelui, eforturile din ultima perioada au fost mult mai sustinute decat la inceput. Atentia acordata acestor lucrari a mobilizat vanatorii de munte de la unitatile militare din zona, genisti si alte categorii neluate initial in calcul. Sigur ca daca e rost de incredintare de lucrari pe bani publici, au intervenit imediat si interesele unor firme locale, care au si reusit sa-si asume o parte din acest proiect destul de costisitor. Dupa explozia de dimineata, militarii au inceput deblocarea unor stanci care prezentau pericol, operatiune care a durat pana in jurul orei 13.40.

Soldatii – sus, superiorii – jos

Militarii lucreaza la inaltime, in conditii periculoase date fiind inaltimea si instabilitatea solului, precum si pericolul unor noi prabusiri. Superiorii lor stau jos, in sosea, si dau indicatii, tare. Tunelul care acopera calea ferata are deasupra un strat de pana la cinci metri de stanci cazute. Banda de sens catre Valcea este cea mai periculoasa, fiind de fapt si cea care va ramane definitiv inchisa, urmand sa fie realizata o noua banda prin extinderea inspre albia Oltului. Pe fostul ax al drumului au fost montate plase de siguranta inalte de circa cinci metri pentru a proteja unica banda ce urmeaza sa fie data in functiune. Lucrarea a suscitat un mare interes asa ca insusi Gheorghe Dobre, ministrul Transporturilor, a stat toata ziua la fata locului.

Painea si sarea au lipsit

S-a anuntat ca in jurul orei 14.00 circulatia trebuie reluata, asa ca toata lumea se grabeste. Sunt atenti la indicatii, se regleaza semafoarele instalate pentru a coordona traficul pe o banda, se trece succesiv cu utilaje care perie drumul inlaturand ultimele bucati de pietre si chiar praf, ca la cata presa este dislocata aici, totul trebuie sa fie ca la carte. Mai era putin si se pregatea si painea cu sare, plus o panglica tricolora, dar astea erau apucaturi ale unui regim care inaugura totul ceremonios. Militarii sunt atentionati sa termine lucrul la ora stabilita, adica pana in ora 13.45, lucru care se si intampla. Transpirati, cu castile de protectie pe cap si rangi mari in maini, sfori si sisteme de ancorare, vanatorii de munte coboara in sir. Se pregateste sincronizarea semafoarelor, pentru ca timp indelungat circulatia se va desfasura in ambele sensuri doar pe un singur fir.

Ultima proba

Ora 14.00. Se mai face o proba a semafoarelor, mai trece o data masina cu perii, lumea se aliniaza si… in sfarsit se da drumul la circulatie. Coloane de masini trec repede cu soferi satui de asteptare. Deocamdata, nu au voie sa treaca decat autovehiculele de pana la 7,5 tone. Obiectivul deblocarii Vaii Oltului a fost indeplinit, chiar daca mai tarziu, mult mai tarziu decat a fost anuntat.

Sosea cu o noua banda

Desi, initial, suparat pe ziarul nostru pentru articolul cu firma PD careia i-au fost atribuite o parte din lucrari, ministrul Gheorghe Dobre a fost de acord sa ne explice personal, cu planurile in fata, ce va urma. Astfel, vor continua lucrarile de asigurare a versantului cu plase de sarma speciale, mai ales in partea dinspre Dragasani, cea mai periculoasa. Tunelul feroviar va fi prelungit cu inca 18 metri catre Sibiu si 90 de metri catre Valcea. Prima etapa, de 36 de metri catre Valcea, este prioritara si va dura circa 6 luni, intreaga durata alocata tunelului fiind de 9 luni. Soseaua urmeaza sa mai primeasca inca o banda construita inspre albia Oltului, unde deja au fost depuse cantitati mari de roca prabusite. Aceasta va dura circa doua luni de la inceperea lucrarilor, si va implica si dragarea malului opus al raului pentru asigurarea unui curs normal. In total, costurile de executie a intregii operatiuni din zona se vor ridica la 2 milioane de euro.
Aseara, traficul era inca slab, deoarece multi soferi nu stiau de reluarea circulatiei prin zona respectiva.

Tensiune printre civili

In ambele parti, coloane de masini de circa un kilometru asteptau sa treaca. Oameni nemultumiti ca totul dureaza atat de mult, ciobani cu branza de la Sibiu, camioane de marfa, totul sta in tensiune. Unul dintre soferii unui camion venit de la Bucuresti se afla printre primii la coada: „Stau aici de la 7 dimineata si vad ca nu se mai termina. Cat poate sa mai dureze, ca de doua saptamani aud ca tot dinamiteaza, lucreaza, debaraseaza si noi care suntem mereu pe drumuri suntem nevoiti sa ocolim sute de kilometri, pentru ca nu sunt ei in stare sa termine odata! E un coleg mai in fata, venit chiar de la 5 dimineata!”.

Cele mai citite

De ce să incluzi nucile braziliene în dieta ta zilnică: beneficii, valori nutritive și rețete delicioase

Nucile braziliene sunt adesea privite ca o gustare premium, însă puțini cunosc adevăratul potențial pe care aceste mici comori naturale îl aduc în alimentația...

Tot ce trebuie să știi despre serviciile Facebook Ads pentru afacerea ta

Trăim într-o eră  digitală tot mai competitivă, iar publicitatea pe Facebook a devenit un instrument esențial pentru afacerile care  doresc să ajungă la publicul lor țintă. Cu...

Ce materiale de construcție sunt necesare pentru un sistem de conducte fiabil

Pentru a construi un sistem de conducte fiabil, alegerea materialelor depinde de aplicație (transport apă, gaze, lichide industriale, canalizare etc.), condițiile de operare (presiune,...
Ultima oră
Pe aceeași temă