Românii au descoperit fața prietenoasă a Spaniei. Două exemple: costul traiului în zona Valencia și prețul unei case în apropiere de Madrid. Ambele, mai atrăgătoare decât corespondentul lor în România. Plus soarele iberic și clima mediteraneană…
Nu vreau să-i supăr pe românii din alte locuri ale Spaniei. Să nu creadă cineva că aici e cel mai frumos loc de pe Pământ. Spania toată e super. De fapt, în toată Europa găsești locuri de vis. Și oriunde în lume. Depinde unde se simte fiecare bine, unde poate trăi, unde sufletul și banii fac bună casă împreună. Iar marea, mareaaaa…. Și oamenii, oamenii…! Spaniolii și portughezii – „numero uno“ în UE! Pentru mine, atenție, că nu vreau să supăr pe nimeni!
Micul paradis de la Naquera
Întâmplarea vieții a făcut să ajung la Valencia grație frățiorului meu mai mic, Tinel. Dar am colindat, slavă Domnului, prin multe locuri și de aceea mă consider bogat. Nu financiar, ci în banca de amintiri și simțăminte. Pur și simplu, la Valencia mă simt cel mai acasă, după România mea.
Și nu e doar starea de împăcare cu tine și cu locul, ci și motive clare care îmi permit să fac o comparație cu alte zări.
E vorba, de exemplu, de costul vieții. Bunăoară, aici în Naquera, e greu să găsești puncte negative. Ai liniște, ești la o jumătate de oră de Valencia Capital și de Mediterană, la doi pași de rezervația naturală Sierra Calderona – unde, de pe vârf de munte, poți vedea albastrul mării –, ai acces la transport public, autobuz și metrou, șosele, baruri, discuții.
Dacă ai de muncă, totul devine simplu. Sigur, fiind Spania, nu e ușor de găsit sursă de venit. Dar la fel e în orice tărâm însorit. Și în Grecia, și în Italia, și în Croația, Muntenegru, Franța sau Portugalia. Însă dacă găsești job, poți să te consideri cu un picior în paradis! Măcar și pe ideea că adaugi vreo 10 ani în plus pe Terra, dacă pici pe speranța lor de viață.
„Muncești o zi și mănânci o săptămână“
Și cheltuielile sunt rezonabile. O familie de români plătește aici 250 de euro lunar pentru un apartament de patru camere, cu terasă pe bloc și vedere la munte. Cheltuielile casei mai costă în jur de 150 de euro lunar (gaz, apă, curent, gunoi). Hrana e chiar mai ieftină decât în România.
La „Consum“ (un fel de Kaufland) – da, există așa ceva într-un sat de câteva mii de locuitori! – găsești de toate. Mi-am făcut piața de câteva ori și am ieșit în câștig atunci când am comparat cu supermarketul meu din Bucureștii Noi. Vorba lui Ovidiu, tovarăș de muncă al frățiorului, „aici încă mai muncești o zi și mănânci o săptămână“. Poftă mare, Ovidel!
Salata „Iceberg“ am găsit-o la 30-40 de cenți. Vreo doi lei românești.
La mine la Kaufland, în capitală, dau acum 3,3 lei. Pâinea e 25-30 de cenți în Naquera. Adică tot vreo doi lei, să zicem. Cam așa e și în București. Roșiile înainte de sezon le-am luat acolo cu 30 de cenți, iar în România erau un euro.
Un vin bun, crianza (maturat în butoi de lemn), poți cumpăra în satul lui Tinel cu 4 euro. În România am văzut același tip la preț aproape dublu! Plus multe alte exemple.
De câți bani ai nevoie
La toate acestea, nu pot să nu adaug diferențele de venit între români și spanioli. Practic, ieși uneori și de două ori mai ieftin la mâncare. O familie cu un minor, cum sunt Tinel, Cristina și micuța Carolina, se descurcă lejer cu 400 de euro lunar (pun aici și cosmetice, detergent, diverse etc). Mai pui 500 de euro pentru asigurări, benzină, telefon, internet, cafele, neprevăzute și ajungi la un total de 1.300 de euro/lună – casă, masă, taxe, cheltuieli curente.
Nu l-am întrebat pe frate-miu cât bagă amândoi în casă, dar mi-a spus cât câștigă o altă familie de români care trăiește oarecum din aceleași surse ca ei – în jur de 1.800 de euro. Uneori mai puțin, alteori mai mult. Mai poți adăuga un 200 de euro în plus pentru cheltuielile cu școala copilului (cărți, caiete, petreceri, excursii, haine, jucării etc.) și la final nu sari de 1.500 de euro lunar.
„Știu familii care s-au descurcat și cu 1.000 de euro pe lună, pe timp de criză, când nu găseai de muncă sau unul dintre soți stătea cu copilul“, mi-a povestit Costică Popșor, un român destoinic din Guadalajara, provincie din proximitatea Madridului.
Soare, mare și respect
Una peste alta, la un venit de 1.800 de euro pe familie plus-minus 10%, poți face chiar economii. Sau poți pune în pușculița de vacanță. Ori mai trimiți bani celor din țară (cum fac mulți). În general, îți iese bine pasiența, aici, în zona Valencia – una nici prea-prea, nici foarte-foarte ca oportunități de angajare. Dar, asta vreau musai să rețineți, o lume superbă ca poziție pe hartă, climă, soare, mare, oameni.
Și n-am pus la socoteală un lucru esențial: relația stat-cetățean. Nu veți găsi bătaia de joc din România, haosul, cozile, controalele, amenzile, birocrația, pașapoartele, pensiile speciale, scumpirile, drumurile, autrostrăzile (aici chiar sunt!), nervii și anii mâncați din viață.
Valencia – ca de altfel restul Spaniei și al Europei, în general – poate nu le oferă paradis financiar celor care viețuiesc aici, dar asigură infinit mai mult respect. Iar eu insist să audă asta cât mai mulți români din țară, poate astfel vor renunța să mai înghită mizeriile politico-administrative servite ani și ani de cei obligați să-i servească taman pe ei.
Costică Popșor, ardeleanul din Guadalajara
Am pomenit, ceva mai sus, de Costică Popșor. Este un român adevărat din Spania. Are stema și drapelul pe frontispiciul paginii de Facebook. Dar e și un spaniol pe cinste. Adică, nu uită de țara-mamă, dar nici nu întoarce spatele țării adoptive. Altfel spus, vrea să fie cetățean adevărat indiferent de țară. Este, de fapt, un european model în sensul în care îmi povesteau cândva românii de peste ocean despre cum judecă americanii dacă un emigrant e cetățean-model: „Un adevărat american este acela care-și iubește cu patimă în continuare țara din care provine“. Asta a înțeles și prietenul nostru, fără să ia lecții de la americani. Așa a ajuns „jefe“, adică șef, patron, om care trăiește din munca lui intensă. Uneori, cu sacrificii. „Anul ăsta atât am avut de lucru, că nici în vacanță n-am mai ajuns“.
Face de toate. Afaceri, muncă, ajutor, politică. A fost zmeu anti-Ponta la alegerile prezidențiale din 2014, continuă să fie anti-comunist ca orice ardelean ce se respectă. Din 2015, când l-am întâlnit prima oară cu jurnalistul Grigore Cartianu în Caravana Cărților, n-am mai vorbit decât accidental pe Facebook.
Zidurile groase din Castilla – La Mancha
Recent, mi-a atras atenția o postare a lui la un articol de-al meu despre costul vieții în Spania. Eu tocmai mă storsesem de energie niște ore bune să le arăt oamenilor că nu glumesc atunci când scriu că poți găsi apartament bun la Valencia cu 35-40.000 de euro. Iar Costică mi-a sărit în ajutor (vorba vine) dându-ne tuturor lovitura sub centură: a pus o poză cu o casă de vacanță din zona Guadalajara, pe care a scris că a cumpărat-o cu fabuloasa sumă de… 3.000 de euro, plus taxele aferente! 175 de metri pătrați, parter, etaj, canalizare, curticică, ziduri de piatră, sat istoric. Nu mi-a venit să cred. Sigur, o fi casa veche, satul depopulat, dar orișicât… I-am scris și pe seară m-a sunat el.
„Am făcut o lucrare de reabilitare într-un centru de asistență socială pentru bătrâni la Pueblo, un sat situat lângă Atienza, provincia Guadalajara, regiunea Castilla La Mancha. La final, un domn m-a întrebat dacă nu vreau să cumpăr o casă. Era a fratelui său ce locuiește în Madrid. Am întrebat cât costă și nu mi-a venit să cred: 2.000 de euro! Impozitul pe toată proprietatea e doar 50 de euro pe an. Am zis da pe loc. Apoi m-a sunat proprietarul și mi-a spus că nu poate s-o dea cu mai puțin de 3.000, că pot fi probleme cu Fiscul, deoarece casa apare în registrul de cadastru cu valoarea de 12.000 de euro. Am fost de acord, ce să mai negociezi la suma asta? E complet degradată, dar cu ziduri groase de aproape un metru și fundație solidă. Va ieși o casă de vacanță, după ce o termin complet de reformat, cu living, trei băi, bucătărie, debara, depozit, patru dormitoare, grătar. Mă mai costă vreo 10.000 de euro materialele, munca o facem noi. E o zonă atât de liniștită, că m-aș pensiona acolo. Nu-mi place aglomerația, e locul ideal pentru cei ca mine“.
Urmele confruntărilor dintre creștini și mauri
Așa sună, scurt și la obiect, povestea casei de vacanță finalizate la cheie care va fi costat cel mult 15.000 de euro, plus munca unor români harnici. 175 de metri pătrați, două paliere, curte mică, chiar în piața centrală a localității. Mult, puțin? Depinde cine ce judecă.
Unii vor spune că e un sat amărât, doar cu bătrâni care vin acolo peste vară, fără viață economică, ba chiar părăsit. Alții, dimpotrivă, vor zice că e o afacere foarte bună să ai o casă atât de spațioasă la doar o oră și ceva de Madrid și la cinci minute de localitatea turistică Atienza. O super-destinație pentru cei în căutare de situri cu istorie fabuloasă, loc strategic în vremuri de încleștare creștino-musulmană, cu ruine de castel și biserici de la anul 1200 încoace, plină de baruri și restaurante ieftine și vii.
Cerveza și paella
Eu ce pot să zic? Îi las și pe unii, și pe alții să analizeze. Și-i transmit felicitări prietenului nostru că s-a încumetat la o astfel de investiție.
Iar când o va termina, să‑mi dea un semn ca să fac un reportaj la fața locului cu noua sa casă de vacanță. Nu-l va costa nimic. Ba da, o paella pe lemne la cuptorul din spatele vilei. „Cerveza“ (berea) rece o aduc eu. După care, dacă o dovedim toată, s-ar putea să-i cer și-o noapte de cazare. Până atunci, să aibă sănătate și putere de muncă pentru a termina cel mai bun proiect politic personal, început cu 3.000 de euro, într-un sat mic, nu departe de Madrid…
O familie de români plătește aici 250 de euro lunar pentru un apartament de patru camere, cu terasă pe bloc și vedere la munte. Cheltuielile casei mai costă în jur de 150 de euro lunar. Hrana e chiar mai ieftină decât în România.
În Naquera e greu să găsești puncte negative. Ai liniște, ești la o jumătate de oră de Valencia Capital și de Mediterană, la doi pași de rezervația naturală Sierra Calderona – unde, de pe vârf de munte, poți vedea albastrul mării –, ai acces la transport public, autobuz și metrou, șosele, baruri, discuții.
