p.p1 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; text-align: justify; line-height: 10.0px; font: 10.0px Helvetica} p.p2 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; text-align: justify; text-indent: 5.7px; line-height: 10.0px; font: 10.0px Helvetica; min-height: 12.0px} p.p3 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; line-height: 10.0px; font: 10.0px Helvetica; color: #b72ec8} p.p4 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; text-align: justify; text-indent: 5.7px; line-height: 10.0px; font: 10.0px Helvetica} p.p5 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; font: 10.0px Helvetica; min-height: 12.0px} p.p6 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; font: 10.0px Helvetica} p.p7 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 7.1px; line-height: 9.0px; font: 10.0px Helvetica; min-height: 12.0px} p.p8 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 7.1px; line-height: 9.0px; font: 14.0px Helvetica} p.p9 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 7.1px; line-height: 9.0px; font: 10.0px Helvetica} p.p10 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; line-height: 10.0px; font: 11.0px Helvetica} span.s1 {font-kerning: none}
România a reușit să înscrie în patrimoniul mondial al umanității, pe lista UNESCO, unele dintre cele mai frumoase locuri de pe continent. Multe dintre ele sunt necunoscute sau insuficient cunoscute de către români.
De aceea, „România liberă“ lansează o campanie de promovare a acestor obiective deopotrivă turistice și culturale. Documentarea pentru acest serial este realizată cu ajutorul site-ului UNESCOinRomania.ro.
Cel mai exotic loc din Europa
Delta Dunării este situată exact la jumătatea distanței dintre Ecuator și Polul Nord. Printre cele mai importante atracții ale sale se numără speciile rare de păsări, precum pelicanii, sturionii, caii sălbatici din Letea, dar și tradițiile rușilor lipoveni, o comunitate arhaică ce trăiește printre stufărișuri și nuferi.
Delta Dunării este cel mai exotic loc din Europa. Înscrisă în patrimoniul UNESCO încă din anul 1991, Rezervația Biosferei Delta Dunării este un adevărat paradis al pescarilor și al păsărilor. Locul unde fluviul Dunărea părăsește pământul Europei și se varsă în Marea Neagră este mereu în schimbare. Cea mai bine conservată dintre toate deltele Europei nu este un loc încremenit în timp, în care nimic nu s-a schimbat de milenii. Dimpotrivă, Delta Dunării este un loc în continuă schimbare, care crește în fiecare an cu câteva zeci de metri pătrați, datorită celor 67 de milioane de tone de aluviuni spălate de Dunăre de pe jumătate de continent, care se află permanent într-un echilibru deosebit de fragil.
Însă delta în continuă schimbare este unul dintre cele mai bune refugii pentru specii străvechi de pești, cum ar fi sturionii, specii apărute pe vremea dinozaurilor și care au reușit să supraviețuiască până în zilele noastre. Faptul că Delta Dunării este străbătută de Paralela 45, care marchează jumătatea distanței dintre Ecuator și Polul Nord, a făcut ca acest paradis de la țărmul Mării Negre să fie locul unde vin primăvara păsările din țările tropicale, în căutarea unor veri mai răcoroase și a peștelui abundent, iar toamna vin la iernat păsările din țările nordice, gonite de frigul polar.
Cea mai mare parte a Deltei Dunării se află pe teritoriul României, iar o mică parte se află pe teritoriul Ucrainei de azi. De fapt, este vorba de o porțiune care a aparținut vechii provincii românești Basarabia, ocupată de URSS în anul 1940 și dezmembrată de Stalin, care a oferit sudul și nordul Basarabiei Republicii Socialiste Sovietice Ucrainene.
În total, împreună cu complexul lagunar Razim – Sinoe, Delta Dunării are suprafața de 5.050 de kilometri pătrați. 738 de kilometri pătrați se află pe teritoriul Ucrainei, iar restul pe teritoriul României. Complexul lagunar Razim – Sinoe era, acum 2.000 de ani, un golf foarte bine protejat al Mării Negre. Nisipul maritim depus de-a lungul vremii a închis aceste golfuri, care au devenit lagune, cu un ecosistem care s-a diferențiat treptat de cel al Mării Negre.
Locul unde fluviul îmbrățișează marea
Delta Dunării apare pe teritoriul României, când fluviul se împarte în trei brațe principale: Chilia, Sulina și Sfântu Gheorghe. Între aceste brațe se află o lume a stufărișurilor, nuferilor, ochiurilor de apă care adăpostesc aproximativ 360 de specii de păsări și 45 de specii de pește. Unele dintre aceste păsări sunt deosebit de interesante. Așa ar fi pelicanii sau lebedele. Dintre speciile de pești, cele mai apreciate, alături de sturionii al căror pescuit a fost interzis, se numără știuca și somnul. Există numeroase grinduri și insule pe care trăiesc și animale de uscat. În iernile geroase, când Dunărea îngheață, lupii și vulpile trec de pe o insulă pe alta, în căutarea prăzii. Peisajele se schimbă permanent, datorită depunerilor de aluviuni, care schimbă permanent configurația grindurilor, dar și datorită insulelor plutitoare de stuf, numite plaur. Bogăția și diversitatea speciilor păsărilor au transformat Delta Dunării într-un popas obligatoriu pentru orice pasionat de ornitologie, precum și într-o vacanță de vis pentru pescari.
Brațele Dunării
Cel mai mare braț al Dunării, Chilia, formează granița actuală dintre România și Ucraina. Brațul Chilia are o lungime de 104 kilometri și atrage 60 la sută din apele Dunării. Brațul Sulina, care se întinde aproape în linie dreaptă, are o lungime de 71 de kilometri și atrage 18% din apele Dunării. În Deltă, acest canal este principala cale de navigație. Brațul sudic, Sfântu Gheorghe, are o lungime de 112 kilometri și atrage 22% din apele fluviului. Acest braț al Dunării a început, de câteva sute de ani, să lucreze la formarea unei delte secundare. Cantități mari de aluviuni sunt depuse în locul unde au apărut insulele Sacalin.
Evoluția Deltei Dunării poate fi intuită prin compararea hărților de azi cu cele medievale, care arată că litoralul Mării Negre era mult mai la vest față de linia țărmului din prezent. Diferențele sunt vizibile și atunci când sunt comparate hărțile din perioada interbelică cu cele de acum. În mod paradoxal, deși este o împărăție a apelor, Delta Dunării era locul cu cele mai puține precipitații din România.
În zonă predomină vegetația de mlaștină, care acoperă 78% din suprafața Deltei. Este vorba de asocieri de stuf, papură, rogoz și salcie pitică. Zăvoaiele, formate din specii precum salcia, frasinul, arinul sau plopul acoperă aproximativ 6% din suprafața Deltei, iar restul este acoperit de ochiuri de apă în care înfloresc nuferii.
Există și două dintre cele mai interesante păduri din Europa, Letea și Caraorman, formate din stejari crescuți pe dune de nisip. Ca o curiozitate, în Pădurea Letea există încă liane sălbatice, care dau o notă în plus de exotism.
Densitatea populației în Delta Dunării este una dintre cele mai scăzute din Europa: doar 5 locuitori pe kilometrul pătrat. Românii formează majoritatea absolută a populației. Cea mai numeroasă minoritate este cea a rușilor lipoveni, o comunitate arhaică refugiată în această zonă din cauza persecuțiilor religioase ale țarului Petru cel Mare. Însă mai există și ucraineni, greci și chiar maghiari.
Sulina, orașul pierdut între Deltă și Marea Neagră
Micuțul oraș Sulina, unul dintre cele mai pitorești porturi din Europa, poate fi considerat drept o adevărată capitală a Deltei Dunării. Cu doar 3.600 de locuitori, Sulina este singurul oraș din România spre care nu există șosea. El poate fi atins doar cu ajutorul ambarcațiunilor. Potrivit legendelor, acest oraș ar fi fost fondat de cimerieni, populație antică ce a inspirat legenda modernă a lui Conan Barbarul.
Sulina s-a dezvoltat o dată cu fondarea primelor colonii grecești la Pontul Euxin, vechea denumire a Mării Negre. Legendele vorbesc despre galerele romane care atingeau acest port, care era unul dintre principalele puncte unde geții, tracii, sciții, grecii și romanii făceau comerț. Prima mențiune documentară a Sulinei este din perioada bizantină. Împăratul-cărturar Constantin Porphyrogenetul menționează acest oraș sub numele de Solina în lucrarea sa, „De Administrando Imperii“.
În perioada medievală, Delta Dunării a fost explorată inclusiv de războinicii vikingi, în drumul lor spre Constantinopole. Acest paradis a făcut parte din statele românilor dobrogeni, din Țaratul Bulgar, din Imperiul Bizantin, din principatul Valahiei, iar vreme de patru secole a făcut parte din Imperiul Otoman. După războiul ruso-româno-turc din 1877 – 1878, cunoscut în istoriografia românească sub numele de Războiul de Independență, Delta Dunării, Dobrogea și, bineînțeles, Sulina, au intrat în componența Regatului România.
Sulina își recăpătase statutul de oraș cu câteva zeci de ani înainte, după ce aici își stabilise sediul Comisia Europeană a Dunării, un organism internațional care avea menirea să mențină libera navigație pe fluviu. Deși orașul Sulina a fost distrus în proporție de 80% în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial din cauza bombardamentelor sovietice, localitatea păstrează o serie de vestigii deosebit de interesante. De exemplu, un cimitir naval unic în Europa sau un far construit în anul 1802.
Tulcea, orașul celor șapte coline
Poarta de intrare în Delta Dunării este reprezentată de orașul Tulcea. Este vorba de orașul unde se află sediul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării și de unde pleacă majoritatea ambarcațiunilor care explorează acest paradis. Tulcea a fost fondată în Antichitate de către coloniștii greci stabiliți în mijlocul geților, sub numele de Aegyssus. Orașul a devenit parte a Imperiului Roman, apoi a celui Bizantin și a celui Otoman. Vestigiile antice pot fi încă admirate în aer liber sau în cadrul muzeului amenajat de către municipalitate. Tulcea este un mozaic etnic. Există români, ruși, turci, tătari, ucraineni și chiar și urmașii germanilor colonizați aici în 1840. Bisericile ortodoxe coexistă cu moscheile construite în perioada otomană. Tulcea, aidoma Romei, este construită pe șapte coline. Din perioada preromană Tulcea păstrează faima viței-de-vie cultivată de către traci. Unele dintre cele mai bune vinuri din Europa sunt produse chiar aici, la granița Deltei Dunării, iar o veche legendă spune că zeul grec al vinului, Dyonissos, s-ar fi născut acolo.
Rușii lipoveni, refugiați din calea lui Petru cel Mare
Povestea Deltei Dunării nu ar fi completă fără aspectele culturale unice ale acestui colț de lume. În Delta Dunării și-a găsit refugiul o comunitate unică în lume, cea rușilor lipoveni. Este vorba de ruși care au refuzat să accepte reformele religioase introduse în Biserica Ortodoxă Rusă de către țarul Petru cel Mare. Persecutați de către țar, ei s-au refugiat printre smârcurile Deltei Dunării, acolo unde nu puteau fi ajunși de emisarii țarului. Rușii lipoveni au conservat un dialect arhaic al limbii ruse, dar și tradiții religioase care nu mai pot fi întâlnite niciunde în lume.
Sturionii
Biodiversitatea Deltei Dunării nu ar putea fi înțeleasă pe deplin fără sturioni. În România, trăiesc șase specii de sturioni, care produc celebrul caviar. În prezent, bazinul Dunării adăpostește cea mai importantă populație de sturioni din lume. Iar în România și în Bulgaria mai există populații viabile de sturioni sălbatici, ceea ce reprezintă o comoară de neprețuit. De mai mulți ani, pescuitul sturionilor sălbatici a fost interzis în România, tocmai pentru că aceste populații erau periclitate de pescuitul intensiv și de braconaj. În prezent, sturionii și caviarul provenite din România sunt produse în crescătorii. În secolul al XIX-lea, sturionii ajungeau în migrația lor până în Germania. Acum, ei mai urcă pe fluviu până la Cazanele Dunării, acolo unde România și Iugoslavia au construit hidrocentralele Porțile de Fier I și II, în perioada comunistă.
Caii sălbatici
În Delta Dunării trăiesc ultimii cai sălbatici de pe continent. Este vorba de cai care s-au sălbăticit și s-au înmulțit, aidoma celebrilor mustangi americani. În secolul al XIX-lea, cercetătorii francezi comparau acești cai sălbatici cu cei din specia Carmague. Însă este sigur că acești cai sunt urmașii unui amestec de rase precum cea a cailor moldovenești din Evul Mediu și cea a cailor arabi, aduși de otomani în Dobrogea. În prezent, există între 2.000 și 4.000 de cai sălbatici. Biologii caută o soluție pentru a ține această populație sub control, deoarece ei consideră că înmulțirea necontrolată a cailor sălbatici ar putea periclita echilibrul ecologic fragil al Pădurii Letea.
