Asigurarea că băncile sale sunt într-o stare corespunzătoare standardelor internaţionale, şi demonstrarea acestei stări faţă de pieţe, este însă esenţială pentru UE, avertizează The Economist, citat de presseurop.eu.
Când America a impus teste de stres asupra băncilor ei în 2009, acest lucru a ajutat la oprirea panicii pe Wall Street. Rezerva Federală s-a aplecat asupra catastifelor băncilor, a impus o viziune uniformă despre cât de rele ar putea fi pierderile şi a forţat băncile care nu aveau capital să şi-l procure, cu contribuabilul pe post de investitor de urgenţă.
UE urmează, cu rezultate prevăzute pe 23 iulie. Totuşi, în timp ce testele americane au fost conduse în stil militar, eforturile depuse de Europa au fost haotice, mai apropiate de o ceartă asupra cotelor de cod decât de o recapitalizare a celui mai mare sistem bancar mondial.
Băncile şi transparenţa nu fac casă bună
Băncile şi transparenţa nu sunt întotdeauna o combinaţie bună. Atunci când un constructor auto admite că are o problemă, fabricile sale sunt încă prezente o săptămână mai târziu, dar pentru o bancă este devastator. De aceea autorităţile de reglementare tratează uneori cu băncile în secret. Dar atunci când există deja o pierdere de încredere larg răspândită, lumina soarelui este singurul tratament rămas. Aceasta s-a întâmplat în Japonia în 2002-2003, când băncile muribunde au fost împinse să strângă capital până la nivelul estimărilor datoriilor lor toxice; şi, de altfel, în America anul trecut.
Europa a ajuns într-un punct similar. Unele bănci au fost excluse de pe pieţele internaţionale de împrumuturi, reflectând creşterea îngrijorării că acestea ar putea fi ruinate de problemele din sudul Europei şi de suspiciunea că s-ar baza încă pe împrumuturile amare din anii de boom. Dacă încrederea nu este restabilită, sistemul bancar al continentului, dependent în mare măsură de împrumuturile en-gros, se va confrunta cu o criza de finanţare. Ceea ce ar forţa băncile să se sprijine şi mai mult pe băncile centrale şi guverne pentru a-şi onora datoriile. Ar putea aduce, de asemenea, un al doilea val de recesiune.
Sarcina este imensă. Sistemul bancar european este mult mai mare decât cel american : sunt testate 91 bănci, faţă de 19 pe Wall Street. În plus, neavând un singur organism cu autoritatea şi resursele federale, testele sunt conduse de un amestec pestriţ de autorităţi naţionale de reglementare, Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi o comisie numită Comitetul inspectorilor bancari europeni.
Băncile germane, care nu prea sunt în formă, dar care pot continua să împrumute ieftin întrucât au sprijinul unui guvern cu finanţe puternice, se aşteaptă să reuşească. Testele ar putea totuşi trece prea uşor asupra riscului imposibilităţii de plată al datoriilor suverane ţinând cont de valorile activelor deţinute în catastife, şi nu pe împrumuturi. Iar spre deosebire de America, Europa pare înclinată să utilizeze o definiţie laxistă a capitalului, care nu mai este considerată de piaţă ca fiind o bună referinţă de solvabilitate.
Este necesar ca anumite bănci să pice testul
Este prea târziu pentru a remedia toate aceste defecte, dar este de asemenea prea devreme pentru a desconsidera testele, întrucât trei lucruri trebuie să aibă loc. În primul rând, unele bănci trebuie să rateze testele – singurul lucru pe care o rată de succes de 100% l-ar dovedi ar fi că întrebările nu erau suficient de grele. Încurajator, unele firme spun că testele au fost terminate numai în ultimul moment.
În al doilea rând, chiar dacă luarea în calcul a riscului de imposibilitate de plată a datoriilor suverane este politic imposibil, problema trebuie să fie tratată în mod convingător. Expunerile fiecărei bănci la riscurile unor economii vulnerabile ar trebui să fie divulgate în mod amănunţit. Cum era cazul şi înainte, este probabil că unele bănci îşi ascund o parte din riscuri. Teste dure în Spania, marea economie asupra căreia investitorii îşi fac cele mai multe griji, sunt de asemenea critice pentru credibilitate. Ea are o datorie publică scăzută, dar unii se tem că nu îşi va putea permite să-şi salveze băncile ei de economisiri schilodite. Această preocupare pare totuşi pe cale de a se potoli şi, în orice caz, Spania ar putea avea recurs la noul fond de salvare european. Dar regulatorii şi politicienii trebuie acum să-şi consolideze vorbele cu acţiune, chiar dacă alte ţări îşi tratează băncile cu mai multă îngăduire.
În sfârşit, testele trebuie să fie gestionate în mod competent. Ultimul lucru de care Europa are nevoie ar fi difuzarea haotică a rezultatelor celor 91 de bănci, cu autorităţile naţionale de reglementare contrazicându-se şi cu absenţa unor planuri de recapitalizare ale firmelor care ratează examenul. Cel mai rău caz nu ar fi ca testele să fie lipsite de relevanţă, ci ca acestea să nu zdruncine şi mai mult încrederea.
