Fragment din „Crescand ca bin Laden: sotia lui Osama si fiul sau ne dezvaluie lumea lor secreta”:
„Din momentul in care am inceput sa gandesc, mi-am perceput tatal ca fiind un om calm, indiferent ce s-ar intampla, pentru ca el crede ca tot ceea ce tine de viata este in mainile lui Dumnezeu. Din aceasta cauza imi este greu sa imi imaginez ca a fost atat de incantat cand mama i-a spus ca mai are putin si ma naste incat si-a ratacit cheile.
Dupa o cautare frenetica, mi s-a spus ca a asezat-o grabit pe mama in masina si a demarat cu o viteza nesabuita. Din fericire, tocmai isi cumparase o masina noua, ultimul tip de Mercedes, pentru ca in ziua aceea a testat toate dotarile masinii. Mi s-a spus ca era aurie, o culoare atat de frumoasa incat imi imaginam vehiculul ca o caleasca aurie facandu-si loc printre bulevardele pline cu palmieri din Jeddah, Arabia Saudita.
La putin timp dupa calatoria haotica, mi-am facut aparitia, devenind al patrulea copil al parintilor mei. Am fost doar unul dintre cei multi intr-un lant de personalitati puternice din familia bin Laden. Tatal meu, desi linistit si tacut in multe privinte, a fost intotdeauna un om pe care nimeni altcineva nu l-ar fi putut controla. Bunicul meu din partea tatalui, Mohammed Awad bin Laden, era de asemenea faimos pentru caracterul sau puternic.
Dupa moartea prematura a tatalui sau, care a lasat in urma o vaduva indurerata si patru copii mici, bunicul bin Laden nu stia incotro sa o apuce si unde il va duce viata. Era cel mai mare dintre copii, la doar 11 ani.
Yemenul nu oferea foarte multe posibilitati in acele timpuri, iar bunicul meu a renuntat plin de curaj la singurul teritoriu pe care il stia si la oamenii pe care ii cunostea, luandu-l pe fratele sau mai mic, Abdullah, sa-l insoteasca intr-una din multele caravane de camile care treceau prin zona.
Dupa ce au calatorit prin satele prafuite si orasele din Yemen, au ajuns la portul din Aden. De acolo, au navigat pe o distanta scurta, din Golful Aden pana in Somalia. In Somalia, cei doi baieti bin Laden au fost angajati de un supraveghetor crud, cunoscut pentru accesele sale de furie. Intr-una din zile s-a infuriat rau pe bunicul meu si l-a lovit in cap cu un baston atat de tare, incat bunicul si-a pierdut vederea la un ochi.
Bunicul meu si unchiul au fost obligati sa se intoarca in satul lor natal pana la vindecarea sa. Anul urmator au plecat din nou, de data aceasta in directia opusa, spre Arabia Saudita. Sunt convins ca ar fi vrut sa se opreasca in multe locuri, dar nici unul nu parea sa aiba magia pe care o cautau.
Cei doi baieti, tineri si analfabeti, au zabovit doar atat cat sa castige niste banuti cu care sa isi potoleasca foamea si au continuat ceea ce parea sa fie o calatorie fara sfarsit. Cand au ajuns in Jeddah, in Arabia Saudita, ceva le-a atras atentia, pentru ca acel oras imprejmuit cu ziduri de la Marea Rosie a marcat sfarsitul calatoriei lor anevoioase.
Bunicul bin Laden era sarac, dar plin de energie si determinare. Nu se simtea rusinat sa faca nici un fel de munca cinstita. Jeddah era locul ideal pentru un astfel de caracter, pentru ca orasul si tara erau in plina evolutie economica. La inceputul anilor ’30, vigoarea, mintea ascutita si migala de care dadea dovada i-au atras atentia unui asistent al regelui Abdul Aziz, primul rege al Arabiei Saudite, care castigase recent mai multe razboaie tribale si formase o noua tara.
Nimeni nu stia acest lucru atunci, dar Arabia Saudita era gandita sa devina una dintre cele mai bogate si mai influente tari din lume. Dupa formarea regatului, in 1932, si dupa descoperirea petrolului, in 1938, regatul a inregistrat un o dezvoltare nemaintalnita in domeniul constructiilor. Cand regele voia sa construiasca o cladire sau un drum nou, apela la bunicul meu. Harnicia si onestitatea sa l-au multumit intr-o asemenea masura pe rege, incat i-a incredintat cea mai ravnita sarcina pentru un credincios: dezvoltarea Marii Moschei din Mecca.
Toti membrii familiei noastre stiu ca bunicul bin Laden avea doua mari pasiuni: munca si femeile. Avea un success nebun la ambele. Munca asidua si sinceritatea sa i-au castigat increderea deplina a regelui. Stradania i-a adus recompense financiare, ceea ce i-a permis bunicului sa isi satisfaca cea de-a doua pasiune: femeile.
In cultura mea, este un lucru comun pentru barbati, in special cei foarte bogati sau foarte saraci, sa aiba patru sotii in acelasi timp. Bunicul meu era atat de bogat incat nu numai ca s-a insurat cu patru femei, dar deseori divorta de una sau mai multe dintre ele ca sa isi ia alte sotii noi.
Cu atatea sotii foste si actuale, bunicul meu avea atat de multi copii incat era foarte dificil pentru el sa aiba o relatie cu fiecare dintre ei. Dupa cum era obiceiul, acorda mai multa atentie celor mai mari fii, dar pe ceilalti ii vedea doar la ocazii speciale. Asta nu inseamna ca nu urmarea evolutia fiecaruia. Isi facea timp in programul sau incarcat sa verifice daca fiii sai se descurcau bine la scoala si daca fetele sale se maritasera cu persoane potrivite.
Din moment ce tatal meu nu era unul dintre copiii mari, nu isi vedea tatal regulat. In plus, casatoria bunicului meu cu mama tatalui meu, bunica Allia, care era siriana, a fost scurta. Dupa ce s-a nascut tata, mama sa a ramas din nou insarcinata cu bunicul bin Laden, dar a pierdut sarcina si i-a cerut sotului sau divortul. Din anumite motive, divortul i-a fost acordat foarte usor si bunica Allia a redevenit libera, dupa care s-a recasatorit cu Muhammad al-Attas si a devenit mama a inca patru copii.
In ciuda faptului ca tatal sau vitreg era unul dintre cei mai respectati barbati din Arabia Saudita, viata tatalui meu nu a evoluat asa cum sperase. Ca multi copii proveniti din parinti divortati, a suferit pentru ca nu mai era asa de apropiat de familia tatalui sau. Cu toate ca tatal meu nu era genul de om care sa se planga, se crede ca a suferit mult din cauza lipsei iubirii si grijii tatalui sau.
Stiu cum s-a simtit tatal meu. Totusi, mai am inca 19 frati. Adesea am simtit exact aceeasi lipsa de atentie din partea tatalui meu. Tatal meu era cunoscut atat in sanul familiei, cat si in afara ei, ca baiatul bin Laden mohorat si tot timpul ocupat cu invataturile religioase. Era foarte pios si lua religia mult mai in serios decat ceilalti. Niciodata nu rata rugaciunile si aloca multe ore din timpul sau pentru studiul Coranului si a altor lucrari religioase.
Cu toate ca cei mai multi barbati, indifferent de cultura din care provin, sunt tentati de alte femei decat cele din viata lor, tatal meu nu a fost asa. Mai mult, era cunoscut pentru faptul ca isi indeparta privirea de orice femeie pe care o observa si nu facea parte din familie. Pentru a se tine departe de tentatiile sexuale, a fost un adept al casatoriilor timpurii. Din aceasta cauza, a decis sa se casatoreasca la numai 17 ani.
Sunt fericit ca mama mea, Najwa Ghanem, care era verisoara primara cu tatal meu, a fost prima lui sotie. Pozitia primei sotii este prestigioasa in cultura mea, si acest prestigiu este triplat cand femeia este verisoara primara si mama primului fiu. Un musulman divorteaza in rare cazuri de sotia care ii este verisoara si care ii naste primul baiat. Parintii mei au fost uniti de sange, casnicie si de faptul ca au dat nastere mai multor copii.
Nu l-am auzit niciodata pe tata sa ridice vocea la mama. A parut tot timpul foarte multumit de ea. De fapt, cand eram foarte mic, erau momente in care el si mama mea se izolau in dormitorul lor cateva zile, ca sa nu fie vazuti si deranjati de nimeni, deci sunt convins ca tatalui meu ii placea compania mamei mele.
Cu toate ca nu pot pur si simplu sa ii ordon inimii sa nu il mai iubeasca pe tatal meu, nu pot sa fiu de acord cu comportamentul sau. Sunt momente in care inima imi urla de furie la auzul actiunilor sale, care au ranit multi oameni, atat necunoscuti, cat si membri ai propriei familii. Ca fiu al lui Osama bin Laden, imi pare teribil de rau pentru lucrurile groaznice care s-au intamplat, pentru vietile nevinovate pe care le-a distrus si pentru suferinta care e inca vie in multe suflete.
Tatal meu nu a fost mereu un om plin de ura. Erau vremuri in care oamenii vorbeau cu mult respect de el si odata a fost un om iubit de multi. In ciuda diferentelor dintre noi, nu imi este rusine sa recunosc ca mi-am iubit tatal cu patima, la fel ca orice copil. De fapt, cand eram mic, il veneram si credeam ca este cel mai destept si mai fantastic om din lume.
Am totusi amintiri placute despre copilaria mea. Una din primele amintiri este legata de discutia cu privire la numarul de sotii pe care ar trebui sa il aiba un barbat. De multe ori, cand statea cu prietenii lui, ma chema la el. Incantat, ii urmaream sunetul vocii. Cand apaream in camera, tata ma intreba zambind: „Omar, cate sotii o sa ai tu?”
Cu toate ca eram prea mic ca sa inteleg ceva despre barbati, femei si casnicie, stiam raspunsul pe care il astepta. Ridicam patru degete si tipam vesel: „Patru! Patru! O sa am patru neveste!”
Tatal meu si prietenii lui radeau incantati. Imi placea la nebunie sa il fac sa rada, pentru ca radea foarte rar. Multi oameni il credeau pe tata un geniu, mai ales in privinta aptitudinilor matematice. Se spune ca si tatal sau era un geniu al numerelor si putea aduna sume foarte mari si complicate in minte.
Tata era atat de bine cunoscut pentru talentul sau incat unii oameni veneau la noi acasa si il rugau pe tata sa concureze cu calculatorul. Uneori accepta, alteori nu. Cand accepta aceasta provocare, eram atat de emotionat, incat uitam sa mai respir.
De fiecare data credeam ca o sa pice testul si de fiecare data greseam. Eram cu totii uluiti de abilitatile extraordinare ale tatalui meu, chiar si cand era vorba de cele mai complicate numere. Tata calcula numere lungi si complicate in minte, in timp ce prietenii lui se chinuiau sa tina pasul cu un calculator. Sunt si acum uimit si nu de putine ori m-am intrebat cum poate o fiinta umana sa aiba o asemenea capacitate innascuta.
Memoria sa fantastica a fascinat multe persoane care l-au cunoscut. Cartea sa favorita era Coranul, deci uneori ii distra pe cei care voiau recitand din carte cuvant cu cuvant. Stateam cuminte intr-un colt, deseori cu Coranul in mana, verificand cu grija ceea ce spunea. Tata nu rata niciodata vreun cuvant. Pot spune acum ca, de-a lungul anilor, eram dezamagit in secret. Din motive stranii, speram sa uite din cand in cand un cuvant. Dar nu o facea niciodata. Odata a marturisit ca are acest dar de la 10 ani, dupa o perioada psihologica foarte agitata datorata mortii tatalui sau intr-un accident aviatic.
Pe langa amintirile placute, am si unele neplacute. Cea mai putin scuzabila hotarare in viziunea mea este faptul ca eram practic tinuti prizoneri in casa noastra din Jeddah.
Erau multe pericole pentru cei care se implicasera in procesul complex inceput cu invazia sovietica a Afganistanului, cu doi ani inainte sa ma nasc. Tata devenise o persoana atat de cunoscuta in aceasta busculada, incat i se spusese ca oponentii sai politici ar putea sa ii rapeasca un copil sau chiar sa ii ucida un membru al familiei.
Din cauza acestor avertizari, tata ne ordonase sa stam inauntru. Nu aveam voie sa ne jucam afara, nici macar in propria gradina. Dupa cateva ore de joaca pe holuri, eu si fratii mei petreceam multe ore lungi holbandu-ne pe ferestrele apartamentului, tanjind sa stam cu ceilalti copii pe care ii vedeam jucandu-se pe trotuar, mergand cu bicicleta su sarind coarda.
Pietatea tatalui meu l-a facut sa fie foarte strict in unele privinte. Cu toate ca traiam in Jeddah, unul dintre cele mai calduroase si umede orase dintr-o tara cunoscuta pentru temperaturile sale ridicate, tata nu ii dadea voie mamei mele sa porneasca aparatul de aer conditionat pe care il aveam in apartament si nici frigiderul din bucatarie. Prin urmare, mancarea se strica daca nu o mancam in aceeasi zi in care era cumparata. Daca mama cerea lapte pentru copiii mici, tata il aducea direct de la vacile crescute la ferma familiei special pentru acest lucru.
Mama avea voie sa gateasca la un cuptor cu gaz si ni se permitea sa folosim iluminarea electrica, deci macar nu ne impiedicam prin intuneric, folosind lumanari de ceara, si nici nu gateam la foc deschis. Eu si fratii mei uram regulile astea, desi mama nu s-a plans niciodata.
Tata se imbuna cand venea vorba de fotbal. Cand a adus acasa o minge, imi aduc aminte ce socat am fost cand a zambit cald, uitandu-se la cat de incantati eram noi, copiii. A marturisit ca ii place sa joace fotbal si participa de fiecare data cand avea timp.
Cred ca v-ati dat seama pana acum ca tata nu era un barbat afectuos. Nu ne-a alintat niciodata pe mine sau pe fratii mei. Am incercat sa il fortez sa ne arate afectiune si mi s-a spus ca sunt o pacoste. Cand era acasa, stateam prin preajma si faceam pozne de fiecare data cand indrazneam, ca sa ii atrag atentia. Nimic nu ii scotea la iveala caldura paterna. Ba chiar comportamentul meu enervant l-a facut sa tina cu el un baston. Odata cu trecerea timpului, ne lovea pe mine si pe ceilalti baieti la cea mai mica greseala.
Din fericire, tata avea o atitudine diferita fata de femeile din familia noastra. Nu l-am auzit niciodata tipand la bunica, la mama, la matusile sau la surorile mele. Niciodata nu a lovit o femeie. A pastrat toate tratamentele dure pentru fiii sai.
Imi amintesc ca, la un moment dat, in timpul ocupatiei rusesti din Afganistan, fusese plecat pentru mai mult timp decat de obicei. Eram disperat dupa atentia sa. Statea in liniste pe podea si studia harti militare complicate. L-am urmarit cum isi intindea cu grija harta, se incrunta, analiza fiecare deal sau vale si isi pregatea in minte urmatoarea campanie militara.
Am trecut pe langa el, razand zgomotos, sarind, incercand sa ii captez atentia. Mi-a facut semn cu mana sa plec si mi-a spus cu o voce aspra: „Omar, iesi afara din camera”. M-am repezit la usa si l-am fixat cu privirea cateva momente; apoi, incapabil sa imi tin in frau pornirile copilaresti, am dat din nou buzna in camera, tipand si topaind, facand alte cateva giumbuslucuri. Dup ace am facut asta de patru sau cinci ori, tatal meu s-a uitat exasperat la mine si mi-a ordonat cu o voce joasa: „Omar, du-te si cheama-i pe toti fratii tai la mine”.
Am plecat in culmea fericirii, crezand ca l-am facut pe tata sa isi lase deoparte munca. I-am chemat pe toti si le-am spus emotionat: „Veniti! Tata vrea sa ne vada pe toti! Veniti”.
Tata ne-a poruncit sa ne asezam in linie dreapta. A asteptat calm sa ne adunam, cu o mana pe bastonul sau de lemn. Ranjeam fericit, convins ca o sa se intample ceva foarte special. Eram nerabdator si ma intrebam ce joc nou vrea sa ne invete. Poate era ceva ce juca cu soldatii sai, pentru ca auzisem ca unii erau foarte tineri.
Am simtit rusine si teroare cand a ridicat bastonul si a inceput sa isi bata fiecare fiu pe rand. Mi s-a pus un nod in gat. Tata nu a ridicat nici un moment vocea cand ii mustra pe fratii mei, zicandu-le: „Esti mai mare decat fratele tau Omar. Esti responsabil pentru comportamentul lui urat. Din cauza acestui comportament nu imi pot face treaba”.
M-am simtit foarte chinuit cand s-a oprit inainte sa ajunga la mine. Eram foarte mic la acea vreme, si in ochii mei de copil, parea mai inalt decat un copac. In ciuda faptului ca il vazusem cum imi batuse fratii, nu imi venea sa cred ca tatal meu ma va lovi si pe mine. Dar a facut-o.
Nedreptatea era insuportabila, dar nici unul dintre noi nu a plans, stiind ca o astfel de manifestare nu era masculina. Am asteptat pana s-a intors cu spatele si am fugit in directia opusa. Nu puteam sa imi privesc fratii in ochi, stiind ca ma vor invinui pentru bataia primita.
In copilarie, imi amintesc un moment magic cand tatal meu m-a tinut in brate. Intamplarea incantatoare era legata de rugaciune.
Cand tata era acasa, le ordona fiilor sai sa il insoteasca la moschee. Intr-o zi, cand eram la ferma, am auzit apelul pentru rugaciunea de pranz. Tata ne-a spus sa il insotim. Eram nerabdator, vazand rugaciunea ca un pretext minunat pentru a petrece timp in preajma tatalui meu. In acea zi imi uitasem sandalele, pe care le tineam la usa, cum este obiceiul in tara noastra. La pranz, nisipul este insuportabil de fierbinte. Am alergat fara sandale si curand talpile imi ardeau. Am inceput sa sar, tipand de durere. Tata m-a uimit cand s-a aplecat si m-a luat in brate.
Mi se uscase gura de mirare. Nu imi aminteam sa ma mai fi luat in brate vreodata. Am devenit brusc fericit, lipindu-ma de el. Tata folosea o tamaie parfumata numita Aoud, care raspandea o aroma de mosc. M-am uitat in jos la fratii mei, din pozitia mea privilegiata, si am zambit. Ma simteam ca un pitic pe umerii unui urias, vazand exact ceea ce vedea si el.
Aveam numai patru sau cinci ani atunci, dar eram indesat. Tata era inalt si slab. Desi in forma, nu era foarte musculos. Cu putin timp inainte sa ajungem la usa moscheii, am simtit ca devenisem o povara. Incepuse sa respire greu si imi parea rau pentru asta. Dar eram atat de mandru ca ma aflam in bratele sale, incat voiam sa raman acolo pentru totdeauna. Prea curand, mi-a dat drumul pe pamant si s-a indepartat, lasandu-ma sa ma tin cu greu dupa el. Picioarele mele scurte nu puteau sa tina pasul. Curand, tata a devenit doar o iluzie indepartata”.
Cartea „Growing Up bin Laden: Osama’s Wife and Son Take Us Inside Their Secret World”a fost publicata in octombrie 2009, de editura americana St. Martin’s Press.
