Când ajungi într-un loc unde olăritul este activitatea de bază, vei înțelege că această îndeletnicire executată cu patos te va face să te îndrăgostești de ea iremediabil.
Doar așa ai cum să descoperi pasiunea unui olar pentru meseria lui. Legătura vitală cu munca sa vine din plăcerea de a modela lutul. Entuziasmul acesta îl găsești în atelierul de ceramică a lui Bruno Valerian, acolo unde, de fapt, se nasc din materiale naturale și multă muncă obiecte cu specific tradițional.
Unice, parcă lucrate dintr-o meditație adâncă izvorâtă din tradiționalul românesc, obiectele din lut provenite din atelierul lui Valerian sunt o adevărată artă. Îl găsiți la Horezu, lângă Vâlcea, un loc deja faimos, cu legende ce țes încă mult interes atât pentru turistul român, cât și pentru cel din străinătate.
Olăritul înseamnă pentru el viață, pentru că, la rândul său, este un om vital, vesel, cu povești care au menirea de a cuceri pe loc ascultătorul.
„Obiectele pe care le fac sunt rezultatul unei munci din pasiune. Lucrez de 15 ani și sunt atras de această meserie pe care am îndrăgit-o încă de la început. Veți găsi aici elemente de decor și o tehnică care a fost folosită și acum 200 de ani. Evident, veți regăsi în lucrările mele elemente specifice zonei de Horezu, toate din materiale naturale. Formele sunt născute din inspirație proprie, piese pe care le voi numi originale și care nu se vor găsi niciodată în serii mari“, povestește olarul.
Mâinile lui se mișcă expresiv atunci când urmărim tranziția de la o simplă bucată de lut la un obiect util. Un obiect transformat, apoi, cu ajutorul unei culori si pensule, în ceva dătător de frumusețe. Este emoționant să îi înveți tehica. Răbdarea fără margini și acuratețea mișcărilor dau un rezultat pe măsură. Veți spune, fără să stați prea mult pe gânduri, că olăritul este un brand al țării noastre, iar cei care știu să modeleze ceramica sunt adevărați artiști!
Talent și pasiune
„Am mulți vizitatori, iar cei care îmi calcă pragul o dată, e posibil să revină și a doua oară. Mulți dintre ei cochetează cu ideea olăritului și învață cu atenție și concentrare să olărească.
Le place și spun că e o adevărată relaxare, iar unii chiar au chemare spre această meserie. Poate că așa descoperă un talent ascuns ce ar putea să le aducă mulțumire, entuziasm, liniște sufletească, trăiri autentice… Peste toate, nimeni nu se va simți câtuși de puțin stângaci, intimidat sau lipsit de experiență“, spune Bruno Valerian despre atmosfera din atelierul său.
Oricine își dorește ceramica de Horezu o poate avea în timp util din atelierul lui Bruno. Comenzile pot fi făcute online sau direct din curtea sa aflată în localitetea Horezu, unde există și un magazin înțesat cu toate minunățiile din ceramică.
Ceramica, alternativa sănătoasă la vasele din teflon
Gospodinele știu că un obiect din teflon nu se numără printre cele mai sănătoase recipiente în care ar trebui să gătim diferite rețete. Ceramica este perfectă. Are foarte multe beneficii și avantaje pe care nu ar trebui să le neglijăm. Nu este deloc scumpă și oferă valabilitate maximă. Această tehnică a fost folosită acum 26.000 de ani, iar azi a devenit un brand de țară care ia amploare. Așadar, nu le folosim doar ca obiecte decorative, ci și ca vase pentru bucătărie, în care mâncarea va fi cu adevărat savuroasă.