» Localitatea Ocnele Mari din judetul Valcea e cunoscuta pentru surparile de teren si inundatiile cu saramura din ultimii ani, din cauza vechilor metode de exploatare a sarii, prin folosirea apei.
» Pe 5 septembrie, intr-una din minele de aici a fost inaugurat un obiectiv turistic, un adevarat orasel subteran, cu restaurant, cinematograf, sala de festivitati
si biserica.
Am patruns in inima muntelui de sare de la Ocnele Mari. Exista un perimetru, in maruntaiele versantului "sarat", unde a fost creat, in ultimii 16 ani, un bloc cu doua etaje. S-a exploatat sarea, dar nu s-a mai folosit tehnica veche. Ce se intampla inainte – se baga in pamant, sub presiune, apa dulce si aceasta macina muntele, fiind eliminata apoi, prin alte conducte, saramura. E chiar saramura care le face si azi probleme locuitorilor din acest oras. Dar tehnica noua inseamna ca decupezi pur si simplu sarea, cu utilaje speciale.
Tehnologia sarii uscate, conform limbajului tehnic. Metoda aplicata peste tot in lume. Asa raman, in urma exploatarii, galerii sub pamant. Galerii pe orizon-tala, unele sub altele. Cum sunt si cele de la Ocnele Mari. Cotloanele se intind pe mai multi kilometri. Astfel s-au creat cele doua etaje. Etajul de sus este destinat turismului. La "parter" se mai exploateaza sarea. Piloni uriasi, avand zeci de metri patrati in diametru, tot din sare, sustin plafonul intre cele doua etaje. Plafonul intre "parter" si primul etaj are o grosime de opt metri.
Restaurante si terenuri de fotbal "sarate"
Specialistii spun ca la Ocnele Mari zacamantul de sare mai poate fi exploatat inca cel putin 125 de ani de acum incolo, daca productia anuala ar fi de 200.000 tone. Galeria turistica are acum 10.000 de metri patrati, dar aceasta se va extinde, pe masura ce in alte caverne se va termina de exploatat sarea si spatiile vor ramane pustii. Galeriile au o inaltime de aproape sase metri. Poti merge pe "holurile" mari, dar poti intra si in "camerele" unde au fost amenajate terenuri de fotbal si de baschet. E si un restaurant, la care se adauga un cinematograf. Plus o sala de festivitati, unde se pot organiza nunti si botezuri. Vor fi si magazine, in curand. Un adevarat "oras subteran", dupa cum se exprima oamenii locului. Tot aici se afla cea mai mare biserica subterana din tara. si astmaticii vor avea spatiul lor, cu paturi, unde sa stea cateva ore pe zi, pentru tratament.
Cu masina spre inima muntelui
Am ajuns la cea mai moderna mina de la Ocnele Mari, a carei viata a inceput in 1993 – Exploatarea Miniera Cocenesti. Era tocmai ziua Sfintei Marii, pe 8 septembrie. Oameni din acest oras au venit la mina. Ei sunt primii turisti. Doreau sa mearga la noua biserica, cea de sub pamant, sa se roage acolo. De la ora 10.00 a fost slujba, tinuta de preotul Bogdan Nistor. Am aflat ca in lacasul de cult subteran slujbele se vor tine in fiecare duminica si in toate sarbatorile de peste an. Biletul de intrare in mina este de 10 lei de persoana, dar copiii de pana la 7 ani intra gratis. Ne urcam intr-un microbuz al exploatarii miniere. Spre adancul pamantului nu se coboara cu liftul, ci se merge cu masina, care s-a umplut imediat. Alti oameni au ramas afara, asteptand urmatorul transport. Pornim la drum.
Intram in tunelul lung de un kilometru, din cate ni se spune. Mergem incet pe calea intunecoasa, mai intai cu pereti din beton, iar mai apoi din sare, dupa ce patrundem tot mai adanc in munte. Chiar si o masina de mari dimensiuni poate merge pe aici. Tunelul are vreo sase metri latime si cam tot atatia in inaltime. Din loc in loc, becurile taie intunericul. La un moment dat ne oprim. Nu stim de ce. Pe urma ne dam seama – e un semafor. Am ajuns la o intersectie. O alta galerie se bifurca in inima muntelui, de unde vine un tractor, care avea verde. Noi aveam rosu. Apoi se schimba culoarea semaforului si mergem mai departe.
La 80 de metri sub pamant
Ne oprim in fata unei porti mari. Cateva femei isi fac cruce. Coboram din masina. E calduta "inima" muntelui. Cel mult 15 grade Celsius – temperatura constanta in adancul pamantului. Calcam pe ceva ce initial am crezut ca e nisip. Dar e sare. Peretii din sare au fost slefuiti, dand la iveala contururi stranii de negru si gri care se intercaleaza si se "alearga" de-a lungul galeriilor. Tavanul, in schimb, e in valuri. Sunt mii de "noduri" care amplifica imaginea muntelui taiat, contorsionat, atunci cand i s-a extras sarea din maruntaie.
Primul lucru pe care il vedem la intrare e o ghereta unde se afla punctul sanitar. si o asistenta medicala – Silvia Carstea. Ne spune ca poate fi nevoie oricand de ajutor, pentru vizitatorii care au fie tensiune, fie claustrofobie. Ne aflam la 80 de metri sub pamant. "Avem o targa, medicamente. Stam aici toata ziua, cat timp sunt turistii", zice specialistul, care ne arata si telefonul de urgenta. Programul de vizitare al minei e intre orele 9.00 si 17.00, zilnic, dar sambata si duminca se poate prelungi.
Cafea la sare incinsa
S-a deschis si prima cafenea subterana. Este servita specialitatea casei. Nu va ganditi la cafea cu sare. E altceva. Licoarea este incalzita la sare fierbinte. Cum e cafeaua la nisip. Aici e la sare. Cativa muncitori de la mina trebaluiesc inca la punctul turistic. Asa il cunoastem pe omul care a confectionat toate bancile, scaunele si mesele pe care le vedem aici. Pentru inceput, sunt doar 27 piese de mobilier, facute de Andrei Vladimir si un coleg de-al sau, Constantin Mihalache. Andrei e lacatus mecanic. De pe 15 iunie s-a apucat de lemnarie, pentru galeria turistica. A lucrat cateva luni, pana la inaugurarea stabilimentului, pe 5 septembrie. "Mai am mult de lucru. Vreau sa fac si o moara", zice omul. Plus diverse angrenaje de joaca pentru copii. Totul trebuie sa fie din lemn. Cat mai putin fier intr-o mina de sare, pentru ca fierul e "mancat" repede de umiditatea de aici.
Biserica din adancuri
Ne aflam in fata bisericii. Intram intr-un spatiu imens, oval, in care peretii au luat parca inadins forma unui asezamant religios. Fata de restul galeriilor, cu tavanul jos, aici tavanul e la peste zece metri inaltime, iar din centrul sau porneste chiar baza unei turle. Doar altarul a fost sapat de oameni, exact pentru aceasta destinatie. Biserica e despartita de restul galeriilor printr-un perete masiv, din lemn. Urmeaza sa fie montate usile de la intrarea in biserica, pe care tot Andrei Vladimir si echipa sa le sculpteaza. Din echipa mai fac parte fiul sau si un var, spune mesterul. Cateva icoane, montate pe pereti, insotesc glasul preotului, care si-a inceput slujba. Fara sa fie nevoie de instalatie de amplificare, rugile se amplifica spre toate galeriile. Spatiul de cult are o capacitate de 800 de persoane. Cel putin atatia oameni au fost la prima slujba, cea de la inaugurarea "etajului" turistic al minei, ni se povesteste.
Inca 20.000 de metri patrati pentru mina turistica
Orizontul 226 – asa e numita, in termeni mineresti, noua "localitate" subterana, dupa cum ne spune seful Minei Cocenesti, inginerul Virgil Carstea. Din primavara acestui an s-a inceput tranformarea unei parti din mina in zona turistica. Mai intai s-au spalat tavanele, peretii, pilierii (stalpii de sustinere a plafonului). A urmat o alta operatiune, care se face saptamanal, chiar si dupa deschiderea perimetrului pentru turisti: inlaturarea tuturor excrescentelor ce pot cadea din tavan. N-ar fi deloc placut sa-i cada cuiva in cap o bucata, mai mica sau mai mare, de sare. Cat despre extinderea spatiului vizitabil, acesta ar putea creste pana la 30.000 metri patrati dupa ce alte galerii vor fi "eliberate" de zacamant. Sub noi, la "parter", se lucreaza. seful ne spune ca numai 25 de oameni manuiesc toate utilajele de acolo. Sarea este evacuata apoi in camioane pe acelasi tunel prin care am trecut si noi, vizitatorii. Dar in curand se va instala o banda transportoare care sa scoata zacamantul prin alta parte a muntelui, iar tunelul sa ramana exclusiv pentru turisti.
Povestea saramurii
Alte galerii s-au deschis pe parcursul secolului al XIX-lea, dar mai mult de 15 ani nu rezistau, surpandu-se. Pe locurile fostelor mine au aparut lacuri sarate, cum ar fi "Balta rosie" sau "La brazi". Abia din anul 1836 sunt demarate ample lucrari de extractie la galeriile "Sfantul Ioan Vechi" si "Sfantul Ioan cel Nou", urmate in 1926 de Mina "Sfantul Petru" si in 1937 de galeria "Pavel". Chiar in acea perioada se incepe exploatarea sarii in sistem uscat, prin folosirea de utilaje ce taiau muntele pe dinauntru. O decizie din anul 1959 are si azi repercusiuni asupra acestor locuri.
De atunci, sarea s-a exploatat nu numai prin metoda uscata, mai sigura, ci si prin cea "umeda", care inseamna dizolvarea sarii in subteran, cu ajutorul apei dulci, apoi scoaterea saramurii la suprafata. Este chiar saramura care le face si acum probleme locuitorilor din Ocnele Mari, apa cu o concentratie de sare de peste 300% iesind din pamant dupa ce fostele caverne s-au surpat. Primarul localitatii, Petre Iordache, ne-a spus ca la ora actuala sase familii sunt afectate dupa ce le-au fost inundate casele, oamenii fiind mutati intr-o tabara scolara. Alte locuinte sunt in lucru, in zone mai sigure, unde sinistratii se vor muta cat de curand, promite edilul.
"Ne rugam sub pamant sa ne fie bine deasupra"
"Traim cu sarea, o avem si in sange", spun oamenii din Ocnele Mari. Daca tot ne-am amestecat printre localnicii veniti in mina de sare, am vorbit despre viata intr-un loc unde nu stii ce e sub pamantul pe care ti-ai facut casa. O fi vreo galerie sapata cu zeci sau sute de ani in urma, care se poate surpa oricand?
si, chiar daca nu se surpa, pamantul tot se misca incet, imperceptibil. Se vede asta in peretii crapati ai caselor aflate in apropierea "Campului 1" – zona de risc
maxim, unde s-a format pe parcursul acestui an un crater de cateva sute de metri patrati, plin cu saramura, dupa prabusirea tavanului vechii saline.
"Am venit si noi sa vedem cum e sub pamant dupa ce am stat o viata intreaga deasupra", ne-a lamurit o batrana cum e cu vizita ei in "statiunea" de sub munte.
"Ne rugam sub pamant sa ne fie bine deasupra", spune un barbat care tocmai iesise din biserica.
» Galeriile dacice
De pe timpul dacilor s-a inceput exploatarea sarii in partea asta de tara, unde se spune ca ar fi fost salasul unui trib vestit in vremurile acelea – Buridava. Pe urma au venit romanii aici. Au scos si ei sare din pamant. Alte stapaniri au marcat apoi istoria locului, astfel ca pe timpul lui Constantin Brancoveanu zacamintele au devenit monopol domnesc. Abia pe la 1700 a fost sapata prima gura de ocna de mari dimensiuni, intr-o zona cunoscuta drept "Carpinis". si de atunci incep necazurile pentru locuitorii acestui pamant, din cauza ca toata groapa aceea s-a surpat la scurt timp dupa ce a fost data in exploatare. Alta caverna a fost inaugurata, nu mult dupa aceea, la un kilometru distanta de prima. Dar muntele s-a razbunat din nou, astupand si acel gol subteran.
