Reputatul cotidian american a dedicat un material amplu controversei privind exploatarea gazelor de şist în România de către gigantul petrolifer Chevron. Printre problemele legate de aceasta se numără legislaţia europeană insuficientă, care nu acoperă activităţile industriale de acest gen.
Compania americană Chevron a obţinut concesiuni pentru o suprafaţă de 870.000 hectare în perimetrele Vrancea şi Dobrogea şi, după o prospectare de suprafaţă, ar urma să înceapă în cursul anului forajele de explorare. Thomas Holst, managerul Chevron din România, este de părere că „potenţialul pentru un proiect de succes există”, dar adaugă că activitatea se află încă în stadiul de început; „nu au fost forate puţuri”, a declarat Holst pentru New York Times, arătând că „este esenţial să facem mai întâi o explorare a gazelor naturale obişnuite”.
Va suferi mediul?
Planurile Chevron sunt însă privite cu scepticism atât de către ONG-uri pentru protecţia mediului cât şi de către unii politicieni locali din Vrancea – deşi, după cum constată ziarul american, „economia din regiune a fost lovită după căderea comunismului de pierderea industriei grele şi ar beneficia de investiţiile majore aduse de exploatarea gazelor de şist”. Acestea ar putea însuma doar în Dobrogea, peste 80 milioane dolari în primii patru ani, conform Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.
Îngrijorarea activiştilor pentru protecţia mediului este împărtăşită parţial de Pierre Thomas, profesor la Ecole Normale Superieure din Lyon, care a declarat pentru New York Times că fracturarea hidraulică, metoda folosită pentru explotarea gazelor de şist, este „relativ sigură” – însă numai dacă forajele sunt precedate de studii costisitoare şi operaţiunile sunt atent monitorizate. „Aceasta ar putea fi o problemă”, spune Thomas, „având în vedere numărul foarte mare de puţuri şi faptul că companiile încearcă să diminueze cheltuielile cât mai mult”. Thomas recunoaşte că pe lângă efectele obişnuite ale activităţilor industriale, explorarea gazelor de şist poate duce la contaminarea acviferelor aflate la mare adâncime prin chimicalele folosite în timpul fracturării hidrologice – precum şi prin metalele grele eliberate în timpul procesului. Asupra acestor probleme atrage atenţia şi Miruna Ralea, director executiv al ONG-ului Alma-Ro, care a declarat cotidianului american că „riscurile provocate de fracturarea hidrologică sunt mult mai mari decât beneficiile aduse de aceasta”.
Legislaţia europeană, insuficientă
Un raport al Parlamentului European din 2011 asupra efectelor producţiei gazelor de şist asupra mediului şi sănătăţii umane a conclus, conform cercetătorului german Uwe Albrecht, unul din autorii raportului, că „impactul general va fi mai mare decât cel al forajelor convenţionale de petrol şi gaz, deoarece implică mari cantităţi de materiale, energie şi apă”, arată New York Times. Raportul arată de asemenea că legislaţia existentă nu este suficientă, ea neacoperind activităţi industriale de acest gen.
Pentru România, „un producător de gaze naturale şi petrol de la sfârşitul secolului 19, dependent astăzi de importurile de gaze din Rusia”, după cum subliniază New York Times, exploatarea gazelor de şist ar putea duce la independenţa energetică – dacă Chevron va reuşi să convingă populaţia că pericolele sunt mai mici decât se crede; deşi în Statele Unite extragerea acestora prin fracturare hidraulică este practicată încă din anii ’70, nu s-a înregistrat nici un caz de contaminare a pânzei freatice, declară Thomas Holst. 
