UPDATE 1: „Nu-l mai vrem pe Mubarak” a declarat, marţi, în Piaţa Tahrir, un reprezentant al Frăţiei Musulmane. De asemenea, acesta a spus că guvernul a eliberat intenţionat puşcăriaşii pentru a înspăimânta populaţia. „Guvernului nu îi pasă de populaţie şi noi nu vom negocia niciodată cu el”, a conchis acest.
Preşedintele Hosni Mubarak a anunţat marţi că va pleca în Berlin, pentru tratament. Protestele continuă, totuşi, în Piaţa Tahrir, unde câteva mii de oameni sunt adunaţi pe străzi.
După ce Mubarak şi-a anunţat plecarea, televiziunea Al Jazeera a speculat că acesta nu se va mai întoarce.
Cei peste 500.000 de protestatari din oraşele Alexandria şi Ismailia declară că nu mai sunt dispuşi să negocieze şi au un mesaj şi pentru fiul lui Mubarak, Gamal: „Spune-i tatălui tău să plece pentru că egiptenii îl urăsc!”. De asemenea, aceştia sunt de părere că premierul egiptean, Omar Suleiman, nu este decât un om de paie controlat de Mubarak.
Conducătorii statelor arabe învecinate susţin că vor să vină în Egipt pentru o întâlnire la nivel înalt, dar nu au precizat care este scopul exact.
Tot în cadrul zilei de marţi, guvernul egiptean a mărit salariile cu 15 procente pentru angajaţii de stat.
Ştire în curs de reactualizare