In august (coincidentă!) 2007, România Liberă a relatat despre începerea procesului de beatificare a Ms Vladimir Ghika, prinţ român supranumit „Prinţul săracilor”.
Sâmbătă, 31 august 2013, la ROMEXPO-Bucureşti, ora 11.00 începe ceremonia de ridicare la înaltimea altarelor a Ms Vladimir Ghica. Intrarea este libera ( la ora 10.00)
Tot sâmbătă, la ora 17.00, la biserica Sf Vasile din str Polonă nr 50, Bucureşti va avea loc ceremonia sfinţirii icoanei Fericitului Vladimir Ghika şi se va cânta ACATISTUl special compus pentru această ceremonie.
Decizia de ridicare la cinstea altarelor a MS Vladimir Ghika a fost a Papei Francisc, la foarte scurt timp după numirea sa în scaunul pontifical.
Suveranul Pontif este cunoscut ca un preot dedicat ajutorării săracilor (a luat, ca Papa, numele Sfântului Francisc, simbolul împărţirii bogăţiilor personale săracilor, sfânt ce şi-a dedicat viaţa săracilor, în numele lui Dumnezeu).
În articolul documentar din 2007 am inserat si mărturia cutremurătoare a lui Marcel Petrişor, colegul de celulă a Ms Vladimir Ghika. Din mărturia acestuia am ales atunci titlul articolului.
––
Congregatia pentru cauzele Sfintilor de la Vatican a inceput procesul de beatificare a martirului Vladimir Ghika.
Probele principale sunt documentele din arhivele fostei Securitati si marturiile fostilor colegi din puscariile comuniste. Vladimir Ghika a murit in 1954 la Inchisoarea Jilava, unde a fost torturat de Securitate, batjocorit si supus la simulari de spanzurare in pielea goala, atarnat in chingi metalice prin care trecea curent electric atat cat sa nu moara repede. Ordinul de arestare a fost dat de Gheorghe Gheorghiu-Dej, iar indicatiile de condamnare au fost scrise de ministrul de Interne, Alexandru Draghici.
Print ortodox prin nastere, umil ingrijitor al leprosilor, al ranitilor din cele doua razboaie mondiale, al locuitorilor periferiilor capitalelor lumii, Vladimir Ghika a fost hirotonit preot catolic la 50 de ani. A explicat: „Am trecut la catolicism pentru a fi un bun ortodox”. Binecuvanta cu un spin din coroana lui Isus Christos, iar Dumnezeu savarsea minunea. Intre minuni se afla vindecarea unor persoane si nasterea mostenitorului tronului Japoniei.
Marcel Petrisor, fost coleg de celula, isi aminteste: „Dadea mancarea celorlalti… Aveai impresia ca a coborat din icoane. Cu parul lui alb, cu barba alba, cu ochii albastri, privirea senina… Sfant sub ciomege”.
Probele necesare procesului de beatificare – prima treapta a sfinteniei la catolici – provin din cele 26 de dosare ale Securitatii, precum si din marturiile fostilor colegi de celula, care au supravietuit regimului comunist. Pana in 1947, Vladimir Ghika si-a impartit averea cu saracii si bolnavii neajutorati, inclusiv cu leprosii, pe care i-a ingrijit fara teama. A calatorit pe toate continentele lumii, aducand alinare celor aflati in suferinta. Papa Pius al XI-lea spunea despre el, in gluma, ca este „marele vagabond apostolic al secolului al XX-lea”. S-a nascut intr-o zi de Craciun, intr-un palat (la care a renuntat de bunavoie), si a murit in 1954 in grotele puscariei de la Jilava, unde a fost inchis si torturat de comunisti. Botezat ortodox, Vladimir Ghika a trecut la catolicism si s-a preotit la 50 de ani. „Am trecut la catolicism pentru a fi un bun ortodox”, obisnuia sa spuna Monseniorul Ghika. „Spirit ecumenic, Ms. Vladimir Ghika a dorit ca, prin inima sa mare, bisericile-surori – ortodoxa si catolica – sa fie unite. De aceea a trecut la catolicism”, ne-a explicat preotul Ioan Ciobanu.
„Chip de sfant coborat din icoane”
Vladimir Ghika a fost propus spre beatificare de catre Dieceza Bucuresti. De documentele necesare procesului de beatificare s-au ocupat indeosebi preotul Ioan Ciobanu, care continua acum misiunea sacerdotala a Monseniorului Ghika la Biserica Franceza „Sacré Coeur” din Bucuresti, si Emanuel Cosmovici, care a adunat probe din arhivele Securitatii. Despre viata si moartea lui Ghika s-au scris o serie de carti, la inceput in Franta, iar dupa 1990, si in Romania. De referinta este „Memoria tacerilor”, semnata in 1987 de calugarita Elisabeth de Miribel (fosta secretara a generalului de Gaulle). Dupa 1990, unii dintre fostii colegi de celula ai Ms. Vladimir Ghika si-au publicat memoriile. Imaginea pe care si-o aminteau era a unui batran inalt si slab, cu parul alb si barba alba, cu ochii albastri, senini. „Parca era chipul unui sfant pogorat din icoane”, ne-a povestit Marcel Petrisor, fost coleg de celula.
Probele martiriului apar in dosarele Securitatii
Probele beatificarii sunt oferite insa, in mare parte, si de cele 26 de dosare ale Securitatii, aflate acum la CNSAS. In dosare, Vladimir Ghika este acuzat de „complicitate la crima de inalta tradare”, anchetat si apoi judecat si condamnat de Tribunalul Militar Bucuresti in „Lotul Menges”. Intre cei care au depus marturie despre martiriul lui Ghika se afla supravietuitorii puscariilor comuniste, Hyeronimus Menges (mort in 2002, la Bremen), Matei Boila, Elena Postolache Kastel, Lucia Florei, Marcel Petrisor, profesorul Costache Florea, preotii Tertulian Langa si Petru Pecican si multi altii.
Şeful comunistilor, Gh. Gh. Dej, a dat ordinul arestarii capilor Bisericii
In arestarea Ms. Vladimir Ghika si a tuturor conducatorilor incomozi ai Bisericii au fost implicati seful comunistilor, Gheorghe Gheorghiu-Dej, si ministrul de Interne, Alexandru Draghici. Ordinul de arestare a fost dat de catre Gh. Gheorghiu-Dej intr-o sedinta a Biroului Politic. Potrivit documentelor din arhivele Securitatii, Dej a ordonat: „… trebuie gasite acuzatii contra capilor Bisericii in care sa fie caracterizati ca primesc instructiuni din partea unor cercuri straine, dusmanoase. Va trebui sa luam masuri tari si sa arestam cativa capi…”. Vladimir Ghika a fost arestat pe strada, in noiembrie 1952, judecat si condamnat in 1953 in dosarul „Lotul Menges”.
In arhive exista si indicatiile analfabete ale lui Alexandru Draghici, ministru de Interne, depre cum trebuie judecat „Lotul Menges”: „Fapte grave or fi dar nu stiu daca este bine un astfel de grup intrucit din aciaste lucruri am mai avut. Cred ca poate fi judecati in proces inchis si dat in presa”.
„…Parea un profet iesit din mormant”
Procurorul a cerut pedeapsa maxima. Vladimir Ghika a refuzat sa fie aparat de avocatul din oficiu. „«Nu va permit sa vorbiti in numele meu», a strigat Ms. Ghika, cu mana ridicata, iesind din boxa acuzatilor. Era doar in reverenda, fara camasa, cu pieptul gol. Cu barba si parul alb, parea un profet iesit din mormant. Toti cei prezenti erau inmarmuriti”, isi amintea Menges in memoriile sale. Pentru ca a sfidat instanta, Ms. Ghika a fost evacuat din sala.
Dupa proces, Vladimir Ghika avea sa le spuna colegilor sai de proces ca s-a purtat astfel pentru a le da lor curaj.
Avocatii-procurori
Avocatii erau impropriu numiti ai apararii, deoarece si ei cereau, asemenea procurorilor, pedeapsa maxima. Spre exemplu, avocatul Emil Feraru spunea in fata judecatorilor despre clientii sai ca „nu sunt decat o veriga a lungului lant de spionaj milenar, caruia trebuie sa-i punem capat. Este adevarat ca principalii vinovati se afla la Roma, in frunte cu Papa. Acesta ar trebui judecat si condamnat. Acestia care se afla aici nu fac decat sa execute ordinele primite de la Roma si de la Washington. In numele poporului, cer pedeapsa maxima”.
Sfintenie, apostolat, model
Procesul de beatificare a robului lui Dumnezeu Vladimir Ghika este in curs. Este un proces important pentru prestigiul natiunii romane deoarece este vorba de o personalitate care transcende ordinarul si care are si dimensiunea universala. Este o personalitate a spiritualitatii si culturii romane si ce poate fi mai frumos ca o astfel de personalitate sa fie inaltata la cinstea altarelor! Conceptul de beatificare reprezinta recunoasterea unui prestigiu si are sensul, in cazul lui Vladimir Ghika, de a proiecta un model uman de carturar exemplar, de intelectual exemplar, de patriot exemplar si de om de credinta exemplar. Inainte de a se preoti, ca laic si ca patriot roman, Vladimir Ghika a fost prezent in viata sociala, politica si diplomatica din anii duri ai perioadei primului razboi mondial, actionand pentru reintregirea Romaniei la Paris, la Roma si la Vatican, unde a fost delegat de Consiliul National Roman.
Tot ca simplu laic, a fost arhitectul initiativei infiintarii primului spital pentru saraci din Bucuresti – Spitalul Surorilor Caritatii. Apoi, in 1923, cand avea 50 de ani, Vladimir Ghika s-a preotit. A apucat aceasta cale a spiritualitatii si a devenit un fel de vagabond apostolic, fiind trimis de catre Sf. Biserica a Romei prin toata lumea – la Sidney, la Budapesta, la Buenos Aires, la Dublin, la Cartagina, unde a participat la congresele euharistice internationale. Separat de aceste congrese, a fost un misionar activ prin calatoriile sale in misiuni apostolice in Japonia, in China, in Ceylon. Toate acestea contureaza dimensiunea universala a Ms. Ghika si, in acelasi timp, tipic romaneasca, patriotica. Sunt trasaturi care il singularizeaza. Probabil e greu de gasit un personaj asemanator, comparabil. Cel mai important lucru din punctul de vedere al eternitatii este sfintenia vietii lui, felul in care el a practicat virtutile crestine, in maniera eroica prin daruirea de sine, prin grija fata de aproapele aflat in suferinta. El a fost duhovnic, sfetnic, director de constiinta si preot al lui Cristos, platind pentru toate acestea cu darul si jertfa propriei sale vieti, in acei ani sinistri ai Romaniei totalitare.
Procesul beatificarii
Propunerea de beatificare porneste de la nivelul diecezelor, al eparhiilor. Se intocmeste un dosar preliminar cu biografia persoanei propuse spre beatificare, dosar ce este trimis Congregatiei pentru Cauzele Sfintilor de la Vatican, care functioneaza ca un tribunal. Se numeste un POSTULATOR (un fel de avocat al apararii persoanei propuse spre beatificare). Se pune pe rol un proces, se administreaza probe, se pledeaza. Procesul dureaza cativa ani.
Andrei Brezianu, scriitor, fiul spiritual al Ms. Vladimir Ghika
Minunile
» Spinul din coroana lui Isus Christos
Vladimir Ghika purta la piept o cutiuta in care avea un spin din coroana cu care a fost rastignit Isus Christos. Avea obiceiul sa binecuvanteze cu acel spin. Intre cei binecuvantati s-a aflat si imparatul Japoniei, cu care s-a intalnit la Tokyo, in perioada interbelica. Imparatul i-a spus cu tristete ca nu are urmasi si si-ar dori un fiu. „Imparate, va voi da binecuvantarea lui Dumnezeu si Dumnezeu va va da un fiu”, i-a prezis Vladimir Ghika, dupa care l-a binecuvantat cu spinul. Iar dupa un an, imparateasa Japoniei a dat nastere unui fiu. Cu acelasi spin a binecuvantat fata si ochii unei calugarite, ranita intr-o explozie. A doua zi, doctorii au privit stupefiati cum rana era aproape vindecata. Imediat dupa arestare, la perchezitia corporala, i s-a luat cutiuta cu spinul. „Intr-o seara, a venit o femeie la poarta inchisorii si a adus cutiuta cu spinul. A spus ca o are de la un fost militar, care a fost gardian la Jilava. Spunea ca nu o mai poate tine deoarece au avut necazuri si cosmaruri. Lucrurile sfinte nu se ratacesc”, crede Marcel Petrisor, fost coleg de celula. Dupa cativa ani de la moartea lui Ghika, obiectele acestuia, confiscate la arestare, au fost predate reprezentantilor familiei. Acum, spinul se afla la Arhiepiscopia Bucuresti.
Marcel Petrisor, fost coleg de celula:
„A vărsat sămânţa credinţei în noi”
„Am stat cu ms.Vladimir Ghika in aceeasi celula, la Jilava.
Eram uneori peste 100 de detinuti, jos in fort, pe sectia intai. Nici nu puteam sa stam in picioare, asa de multi eram. Stateam intr-o dunga si, daca voiam sa ne intoarcem, o faceam toti o data.
Vara, pe noi curgeau apele si, combinat cu praful de pe rogojini, parca eram in zeghe. si pe deasupra, cu mirosul de excremente, ca daca intra o musca in camera cadea moarta. Eram acolo, de la vladica la opinca.
Monseniorul se ridica intre toti, era un sfant. El privea suferinta ca pe o necesitate de izbavire a pacatelor. El credea ca era necesara aceasta suferinta, la scara globala, mondiala, pentru renasterea lumii in spirit religios.
Eu eram tanar student si ma uitam la el ca la o icoana. Era ingaduitor cu cei care il asupreau, cu gardienii, pe care nu-i considera vinovati.
A varsat samanta credintei in mintea noastra. Sfant sub ciomege, cum l-am numit eu dupa o intamplare.
Eram multi si trebuiau golite tinetele. Faceam cu randul. Gardienii se grabeau si, daca nu te miscai repede, te loveau cu ciomegele.
Se trecea pe sub ciomege cand eram scosi afara sau cand scoteam tinetele.
Odata a fost randul Monseniorului sa scoata tinetele si el, batran fiind, se misca mai greu. Gardienii au ridicat ciomegele sa-l loveasca si au ramas paralizati, cu ciomegele sus. N-au reusit sa-l loveasca. I-a impietrit privirea lui.
Era atat de impresionant ca figura incat aveai impresia ca a coborat din icoane.
Cu parul lui alb, cu barba alba, cu ochii albastri si privirea senina.
Cand ne privea parca arunca linistea in sufletele noastre.
El nu prea manca. Dadea mancarea celorlalti. Era slab, hieratic. Ne spunea ca nu era suparat ca a intrat in inchisoare, ca a fost menirea lui sa fie in mijlocul oamenilor napastuiti”.