Moartea a venit de la o lumanare

Satul Dobreni din Giurgiu, aproape de Bucuresti, era ieri cuprins de lacrimi. Sase copii provenind din trei familii si-au gasit sfarsitul intr-o camera roasa de saracie, din casa unde locuiau provizoriu, sub tutela unei rude de-a parintilor. Drama s-a petrecut miercuri seara, cand cel care-i avea in grija, tata a doi dintre ei si unchi al celorlalti, a plecat pentru cateva minute sa cumpere de mancare. Copilasii au ramas sa doarma la lumina unei lumanari, care nu promitea decat putina lumina seara, in casa fara curent electric. Nimeni nu credea ca aceasta avea mai tarziu sa intruchipeze moartea. Vecinii nu au simtit nimic. Sufletele necoapte ale copiilor s-au stins in liniste in incendiul ce a izbucnit mocnit, aproape pe nesimtite. Lumanarea aflata intr-un pahar de plastic, pe o carcasa de televizor, s-a topit si a aprins suportul inflamabil. Incet, dar sigur, in somnul copiilor, moartea a venit pe dibuite, din fumul toxic degajat de focul mocnit. Si s-au stins aproape pe nesimtite.


Cum s-a produs tragedia

In casa din capatul satului, amarata ca vai de ea, din chirpici, cu vantul suflandu-i prin acoperis si ferestre fantomatice, traiau opt suflete. Intr-o camera cu doua paturi. O familie foarte saraca de tigani, ca multe altele din zona, unde adunatul de fier vechi si sticle goale cu caruta este unul din mijloacele esentiale de existenta. Casa lor, a familiei Visinel, n-ar fi buna nici pentru un grajd prin alte parti, in nici un caz pentru a constitui adapostul a opt suflete omenesti, din care sapte copii. Cel mai mic avea un an si jumatate, urmat de altul de un an si opt luni, iar cel mai mare, o fata de 12 ani. Viata este aici peste masura de grea. Iar traiul, imposibil de raportat la conduita unui om modern. Fara curent electric, fara apa in curte, nici macar in vecini, pereti crapati gata sa cada, facuti din paie cu pamant si surcele. Mizerie cat cuprinde. Aici au trecut iarna opt persoane.
Toti adunati in jurul unei sobe strambe, construita arhaic. Niculae Visinel, un tigan tanar si slab, care umbla toata ziua cu caruta dupa fier vechi, avea in grija nu mai putin de sapte copii. Din care trei ai lui, restul ai unei surori si ai concubinului acesteia, plecati in Italia de cateva saptamani, impreuna cu alte rude, sa faca bani, ei stiu cum.


Copiii au fost lasati nesupravegheati

Miercuri seara, Visinel a venit acasa dupa o zi de umblat dupa fier vechi. A lasat sase dintre copii acasa, unul fiind la o ruda, si a plecat in sat, sa ia paine pentru multele guri pe care le avea de hranit. Din spusele lui, i-a spus fetei celei mari sa nu aprinda lumanarea, singura din casa, pana nu vine el. Dar afara s-a lasat inunericul si copiilor poate le-a fost urat, asa ca Florica n-a mai tinut cont de sfatul unchiului si le-a facut puradeilor putina lumina. Numai putina, cat sa se vada si ei. Si au adormit inghesuiti in cele doua paturi, uitand de lumanarea aprinsa. Aceasta s-a topit usor, aprinzand paharul de plastic in care se afla. Focul s-a intins repede, dar mocnit, pana la paturi. Somnul a devenit tot mai profund, monoxidul de carbon aruncandu-i in bratele stranse ale mortii. Cand barbatul s-a apropiat de casa si a vazut fumul gros iesind pe geamuri, a inteles ca lumanarea nu a ramas stinsa pe carcasa de televizor, dar nu a conceput ca in casa e numai moarte. Toti copiii erau intoxicati, fara suflare: Gheorghe Ionut – 12 ani, Darie Daniel – 2 ani, Darie Petre Mihai – 8 ani, Darie Florica – 12 ani, Niculae Razvan – 1 an si jumatate, Niculae Florina – 1 an si 8 luni. Ultima fetita nu are acte. Nu figureaza nicaieri. Mama sa a nascut-o in masina, in drum spre spital, asa ca au facut cale intoarsa acasa.


Ajutor de inmormantare

Pentru ca saracia lucie este toata averea familiei, primaria din comuna Varasti, de care apartine satul Dobreni, va ajuta rudele celor decedati sa-si ingroape crestineste mortii. Astfel, dupa cum a promis primarul insusi, deja s-a dat comanda de sase sicrie. Mai mult, oamenii de la primarie umbla si dupa alimente pentru parastas, ca nici d-astea nu se gasesc prin bordeiul amaratilor. Ieri dimineata, cativa lideri ai tiganilor din localitate umblau prin sat cu mana intinsa pe la fratii de etnie pentru a face o colecta de inmormantare. Asa e traditia la ei. La toate colturile de ulita palcuri de oameni vorbeau incet despre tragedia nemaivazuta prin aceste locuri. Peste sat domnea o liniste ciudata. Pacat de soare…


Viata in mahala

Dobreni este un sat giurgiuvean cu multi rromi, aflat la cativa kilometri de Capitala. Pe strada principala se inalta mai multe palate tiganesti, ridicate pana la etajul 3 sau 4. Pe ulitele din spatele lor, mai ales catre periferia satului, domneste un alt fel de viata, primitiva. Dupa cum ne-a spus primarul, in casele marginase s-au aciuat tigani veniti si din alte parti ale tarii, multi din Oltenita. Au ridicat case in graba, in mocirla, asa cum s-au priceput. O camera, doua, suficient pentru oricat de multi ar fi. Sunt foarte saraci, inapoiati, si nu se spala decat cand ploua. Unii sunt mai harnici si au dat cu sapa in spatele casei pentru a prinde cateva rasaduri de legume. Cei mai multi stau pe santuri si-i asteapta pe cei in putere sa vina cu carutele de la adunat fier vechi si sticle. Femeile cresc multi copii. Nu le pasa de numarul lor. Dorm si mananca inghesuiti ca vai de ei si poarta un rand de haine cateva generatii. Unii nici nu declara toti copiii. Asa cum nici Visinel nu a facut-o cu mezina sa. Nu stiu ce e aia lege decat cand au de-a face cu ea. Dar politistii din localitate spun ca totusi nu fac probleme. Familiile sunt mari, fiecare avand minimum trei copii mici. Si traiesc la limita umanului. Cand ploua, inoata prin noroaie pana la genunchi, pana acasa. Dar multi sunt fericiti. Le mai mor din copii, pentru ca nu se duc la doctori decat, poate, cand este prea tarziu. Isi petrec viata prin carute cu fiare vechi.
Drama de miercuri seara ar trebui sa mai ridice un semnal de alarma pentru organizatiile de protectie a copiilor. Ei, cel putin, sunt nevinovati.