Din cei aproximativ 30.000 de cercetători români care lucrează în Occident, doar 50 au acceptat oferta statului şi s-au întors să lucreze în ţară. Majoritatea covârşitoare a celor plecaţi preferă să caute slujbe bine plătite în mari corporaţii sau să rămână cercetători pe lângă universităţile occidentale care i-au format.
În plin exod al tinerilor cercetători români spre Occident, statul a încercat să lupte împotriva acestui curent. Din 2007, a început să aloce, anual, sume importante de bani pe care cei aflaţi la studiu în Occident le-au putut accesa, în cazul în care ar fi decis să se întoarcă acasă. Din păcate, rezultatele au fost modeste, tinerii considerând oferta autorităţilor puţin atractivă.
La Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (CNCSIS) au fost depuse, în decursul a patru ani, 73 de proiecte de cercetare, din care 55 au primit finanţare. Altfel spus, doar puţin peste 50 de tineri eminenţi au lăsat o carieră în străinătate pentru a da curs ofertei statului. Cifra este nesemnificativă, dacă se ţine cont de numărul cercetătorilor care activează în Occident, estimat la 30.000. Suma pe care un tânăr ar putea-o primi de la stat pentru a dezvolta un proiect de cercetare în ţară este între 170 de mii şi 510 de mii de lei. Din acest buget, salariul lui este în jur de 1.000 de euro pe lună.
Salariul de 1.000 de euro
O altă măsură de stimulare a întoarcerii tinerilor o reprezintă recompensarea articolelor pu¬blicate în reviste prestigioase cu sume cuprinse între 2.000 şi 4.000 de lei. Fondul alocat de Guvern, pentru 2010, a fost de şase milioane de lei noi. „Inconvenientul” este reprezentat de faptul că un cercetător nu are capacitatea de a publica mai mult de patru articole pe an, datorită standardelor ridicate ale revistelor de specialitate.
Andrei Micu a absolvit „Facultatea de fizică”, a urmat un masterat, apoi şi-a luat doctoratul în Germania. În România s-a întors acum doi ani şi spune că în 2010 şi-a sporit veniturile publicând două articolele în domeniul fizicii teoretice, pentru care a fost recompensat cu 4.000 de lei fiecare. „Se depune un formular în care arăţi unde a fost publicat articolul respectiv, iar dacă revista în cauză se găseşte pe lista publicaţiilor agreată de CNCSIS, primeşti bani.”
Motivele care l-au determinat să se întoarcă au fost, în primul rând, de natură personală. „Am depus un proiect şi am pri¬mit finanţare. Nu a fost foarte complicat, deoarece competiţia pentru obţinerea acestor burse nu este foarte mare, nefiind vorba de mulţi tineri care se întorc. Finanţarea se întinde pe o perioadă de doi ani – durata pro¬iectului de cercetare – iar suma de bani este riguros împărţită: o parte pentru salarii, cheltuielile institutului, deplasări, achiziţii. Valoarea proiectului meu este de 500.000 lei, iar salariul este de 1.000 de euro, mai puţin decât câştigam în Germania”, recunoaşte Andrei.
Cecetătorul, în vârstă de 36 de ani, spune că pentru un tânăr cel mai bun lucru ar fi să plece pentru o perioada limitată de timp la studiu peste hotare şi, ulterior, „în situaţia în care crede că are putere să se întoarcă, să o facă. Cei care pleacă o fac pentru condiţiile de afară, alţii încearcă să îşi găsească un post mai bine plătit. Am auzit de unii colegi de-ai mei care, întorşi din străinătate, spun că au făcut o greşeală şi că şi-ar dori să plece înapoi. Nu e cazul meu”.
Motivele personale primează în faţa banilor
Ruxandra Costescu – care a primit distincţia de cel mai bun tânăr cercetător pe 2010 – împărtăşeşte punctul de vedere a lui Andrei: „aş sfătui pe oricine să încerce să finalizeze un master, un doctorat afară, dar nu cred ca asta trebuie să fie o regulă. Sunt mulţi care au o idee romantică despre plecarea în Occident, imaginându-şi că oriunde s-ar duce nu poate fi mai rău decât aici. În Germania, de exemplu, unde am urmat un stagiu de pregătire, m-am lovit de handicapul de a nu cunoaşte limba, apoi interacţiunea din cadrul grupului nu a fost cea mai strălucită”.
Cazul tinerei este unul atipic. A plecat în SUA, în 1992, cu familia, la numai 14 ani şi îşi aminteşte că primul an a fost dificil, pentru că venea dintr-o altă lume. S-a întors în România în 2009, după un an de gândire. A făcut această alegere la finalul unui parcurs ştiinţific ale cărui repere sunt masteratul la „University of Illinois”, titlul de doctor în domeniul ştiinţei şi tehnologiei materialelor obţinut la vârsta de 28 de ani, un stagiu postdoctoral în Germania.
„Intoarcerea mea a fost influenţată de mediul cultural în care trăiam. Mă consider ro¬mâncă, deşi am locuit în SUA jumătate de viaţă. Am simţit nevoia să mă întorc.”
Programul care încurajează repatrierea tinerilor i-a uşurat decizia. A aplicat şi a obţinut finanţare pentru un proiect de cercetare în valoare de jumătate de milion de lei.
O întreb dacă regretă ceva din mediul studenţesc american în care s-a format. „Aş vrea să văd şi în România acel spirit «implicat» pe care l-am găsit în Occident, conştientizarea de către studenţi a drepturilor pe care le au şi dorinţa de a lupta pentru ele.”
„Încrederea faţă de sistem se câştigă greu”
Dragoş Ciuparu a preluat func¬ţia de preşedinte al CNCSIS, de mai puţin de jumătate de an. Întelege foarte bine de ce tinerii se decid atât de greu să se reîntoarcă în România după ce el însuşi a activat ca profesor-cercetător la Yale University pentru şapte ani. Admite că numărul celor care se reîntorc este mic şi crede că pentru ca acesta să crească trebuie „să ajungem la o atractivitate sportită a sistemului de cercetare din România şi să asigurăm o predictibilitate a carierei de cercetare în ţara noastră. Iar pentru acest fapt este nevoie de politici coe¬rente, care să recompenseze cu adevărat activitatea ştiinţifică din România”.
Dar mai ales de bani, spune Ciuparu, ţinta lui fiind de a atrage fonduri pentru cercetare de 2% din PIB în anul 2020, dintre care, 1% din fonduri publice şi 1% din mediul privat.
Dragoş Ciuparu este conştient că nu se poate vorbi de o întoarcere masivă a tinerilor
în viitorul apropiat: „din nefericire, această încredere a tinerilor faţă de sistemul românesc nu se câştigă de azi pe mâine, ea se câştigă cu eforturi îndelungi, cu investiţii stabile, treptat, până când un cercetător sau altul ia decizia să se stabilească sau să se restabilească în România.”
STATISTICĂ
55 de burse pentru încurajarea întoarcerii tinerilor cercetători în ţară s-au acordat în ultimii patru ani.
3.489.006 lei va acorda statul român pentru proiectele
de cercetare în 2011.
510.000 lei este suma maximă pe care o poate primi un cercetător român pentru a dezvolta un proiect de cercetare.
