5.3 C
București
miercuri, 8 ianuarie 2025
AcasăLifestyleFoodMihail Neamţu (Noua Republică): Sebastian Lăzăroiu are potenţialul unui lider

Mihail Neamţu (Noua Republică): Sebastian Lăzăroiu are potenţialul unui lider

Liderul Noii Republici, Mihail Neamţu, a spus în emisiunea „Dezbaterile Rl”, moderată de Sabina Fati, că formaţiunea sa este formată din nume mai puţin cunoscute, dar a dat asigurări că sunt persoane foarte bine pregătite.

„Paradoxul e următorul: noi vorbim de o Nouă Republică şi când cineva îmi cere să dau un nume, se miră că sunt nume noi: Ştefan Vlaston, foarte activ în discutia pe educaţie; Dragoş Radu care este expert în problemele de migraţie, avem sociologi, Cosmin Aldea, şi cofetari şi fermieri” a spus Mihail Neamţu. „Am o echipă cu care lucrez şi sunt foarte mulţi oameni care vor face pasul. Ne gandim şi la redactarea unui nou proiect de Constituţie, o regândire a statului român”.

Întrebat dacă se gândeşte să îl coopteze în formaţiunea sa şi pe Sebastian Lăzăroiu, care consideră că Noua Republică ar putea juca rolul Albei ca Zăpada pe scena politică românească, mai ales în contextul în care cei care alcătuiesc Noua Republică sunt nume mai puţin cunoscute, Mihail Neamţu a declarat că fostul ministru al Muncii şi fost consilier al preşedintelui Traian Băsescu este „foarte inteligent, foarte perspicace, îi place să spună adevărul” şi a recunoscut că „are potenţialul unui lider”.

„Eu mă regăsesc foarte mult în discursul al lui Sebastian Lăzăroiu care este un sociolog de profesie şi un om cu mult fler, ceea ce îl fac un potenţial lider”, a spus Neamţu.

Cele mai citite

Vladimir Putin pune condiții pentru intrarea Ucrainei în NATO: Retragerea soldaților americani din România și din alte țări din estul Europei

Președintele rus Vladimir Putin ar putea fi de acord cu aderarea Ucrainei la NATO, dar cu anumite condiții, printre care s-ar număra și plecarea...

Angel Tîlvăr: Nu se pune problema ca armata să devină obligatorie în România

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat, marți seară, la Antena 3 CNN, că nu se pune problema ca armata să devină obligatorie în România....

Claudiu Năsui dezvăluie că unii membri USR l-ar susține pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale

Vicepreşedintele USR, Claudiu Năsui, a declarat marți, 7 ianuarie, că în interiorul partidului condus de Elena Lasconi sunt oameni care doresc ca Nicuşor Dan...
Ultima oră
Pe aceeași temă