În 1989 România avea 300.000 hectare de livezi. Astăzi au rămas doar 50.000 de hectare, dintre care jumătate sunt îmbătrânite, generând producţii în declin, conform lui Mihai Coman, directorul Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti (ICDP). Nucii şi perii aproape că nu mai există, reprezentând doar 1%, respectiv 2% din totalul livezilor. Deşi „pruna” e considerată de specialişti nişa în care putem deveni lideri în Europa, mai mult de jumătate din producţia naţională de prune e transformată în ţuică. Potenţialul ţării noastre în materie de fructe este enorm, însă încercările de relansare a pomiculturii sunt timide. Există totuşi poveşti de succes care ne dau speranţe.
Ce face un miner cu şase salarii compensatorii
Relansarea pomiculturii româneşti necesită muncă de miner. Soarta a vrut ca un miner să dea startul, înfiinţând în 2001 prima livadă superintensivă de pe teritoriul ţării noastre, inspirat de experienţa ţării vecine Ungaria. Livada lui a devenit de-a lungul anilor loc de pelerinaj pentru profesori universitari români şi străini, cercetători în agricultură şi viitori fermieri. Preşedintele Băsescu a auzit de isprava lui şi l-a decorat cu Medalia „Ordinul Agricol”.
Povestea lui Biro Şandor (58 ani) începe abrupt: „Am lucrat ca inginer, la mina de lignit Voievozi. În 1997 am făcut parte din primul val de disponibilizări. La 45 de ani, cu 6 salarii compensatorii în mână, puteam să mă fac ori beţivan, ori să mă apuc de lucru. Întâi mi-am băgat banii la CEC şi când am văzut ce dobândă mică îmi dau, i-am scos şi mi-am deschis un magazin. În 2001 întâmplarea a făcut ca să mă duc în Ungaria ca translator pentru un prieten la un târg de toamnă, unde am văzut nişte mere deosebite, obţinute printr-o tehnologie nou pătrunsă în Ungaria, cea a livezilor superintensive de mare productivitate. Atunci mi-a venit ideea: «Ce-ar fi să fac şi la noi?»”.
Şandor spune că ungurii i-au oferit nişte pomişori, el a pus toţi banii pe care-i strânsese în 4 ani ca buticar şi a luat un împrumut la bancă pentru a-şi face o livadă în localitatea Ip din judeţul Sălaj, după modelul celor pe care le-a vizitat în Ungaria: „Când am înfiinţat livada, am umblat după 10 autorizaţii. Trebuia să fac analize de sol, să primesc aprobare de mediu etc.. Pe oriunde mergeam, toţi funcţionarii zâmbeau: «Păi tu nu vezi că livezile din România se distrug şi tu vrei să investeşti? Nu eşti normal la cap». Dar câte şuturi în fund am primit, atâţia paşi am făcut în faţă”.
La început Şandor Biro a avut bani doar pentru o livadă mică, de 2,3 hectare, însă cu o densitate a pomilor de 3,5 ori mai mare decât într-o livadă clasică. Rezultatul a fost şocant: „Plantaţia am înfiinţat-o în luna mai şi în luna august pomii pe care i-am plantat erau plini cu mere. O livadă normală intră pe rod după 4 sau 5 ani. Am organizat un simpozion cu 150 de participanţi şi nu m-au crezut. Au zis că am agăţat merele cu sârmă, dar când au rupt şi au gustat au văzut că-s mere normale”.
Ulterior Şandor Biro şi-a extins livada la 10 hectare, ajungând pentru anumite soiuri la producţii de 60 de tone la hectar. Secretul cantităţilor-record de mere e următorul: „Totul se dirijează prin tăierea ramurilor, ca energia să nu se ducă în lemn, ci în fruct. La un pom obişnuit seva merge la o creangă 2-3 metri stânga-dreapta faţă de trunchi. La pomii aceştia, de la trunchi până la vârful crengii e o distanţă mult mai mică, de maximum 50-60 cm, încât seva ajunge mult mai repede la măr”.
Livada, protejată cu sistem antigrindină
În 2008, fermierul a mai adus un element de noutate la livadă: „În cursul lunii mai, grindina a venit de patru ori în comună. De fiecare dată auzeam cum piatra a lovit culturile din altă parte a satului, însă ca prin minune livada mi-a scăpat de fiecare dată neatinsă. Eu am casa la câteva sute de metri de livadă. A patra oară când a venit grindina, când am văzut curtea casei plină cu bobiţe de gheaţă am început să plâng. Fiul meu m-a sunat de la livadă şi mi-a zis că s-a oprit piatra la 100 de metri de livadă. În clipa aia i-am zis fiului meu: «Luăm împrumut la bancă şi facem plasă antigrindină». Investiţia pentru acoperirea celor 10 hectare cu sistem de protecţie antigrindină a costat 120.000 euro, bani pe care Şandor Biro şi i-a recuperat în câteva luni: „Când am fost gata cu montatul plasei, n-au trecut două săptămâni că a bătut o grindină fix peste livadă. Eu am fot salvat, am avut daune zero, dar vecinul de peste drum a avut producţia aproape toată distrusă. Din vânzarea producţiei de mere din anul acela am acoperit valoarea plasei antigrindină”.
Citeşte pe pagina următoare cum oficialităţile au uitat să-l cheme pe fermier la Cotroceni, unde Băsescu îl aştepta ca să-i agaţe medalia în piept…
Băsescu i-a oferit medalia „Meritul Agricol”
În ultimii ani profesori universitari din Austria, Germania şi Ungaria au venit benevol în România ca să-i acorde con-sultanţă lui Şandor Biro: „Fiind primii care am avut astfel de plantaţie în ţară, tot timpul am avut de făcut ceva nou: la tăierile în verde, la tăierile iarna, la rărirea fructelor, la plasa de protecţie antigrindină. Noi le plăteam drumul şi atât. Eu am făcut deja şase simpozioane internaţionale în livadă. Şă ştiţi că mulţi cercetători români s-au făcut doctoranzi în livada mea. Numai la Cluj sunt şapte. Dar cea mai mare satisfacţie a mea e că după modelul meu s-au înfiinţat câteva sute de hectare de livezi în Mureş, Bistriţa, Galaţi, Alba, Arad, Bihor, Satu Mare şi Prahova. Toţi s-au consultat cu mine, iar mulţi dintre ei m-au chemat să le înfiinţez livezile de la zero”.
Şandor Biro are la loc de cinste în biroul său Medalia „Meritul Agricol”, oferită de Traian Băsescu în 2007. „Preşedintele României a aflat ce livezi am făcut aici şi prin toată ţara şi mi-a acordat diploma fără să ştiu”, spune pomicultorul din Sălaj.
Pomii conectaţi la laptop
Institutul de Pomicultură Piteşti deţine o plantaţie experimentală de meri, unde se aplică cele mai avansate tehnologii în domeniu: „Livada noastră e condusă prin computer. Aşa e în locurile performante din lume. Fiecare fermier nu începe şi nu încheie ziua fără să deschidă laptopul să vadă ce-i spun softurile de management al livezii. Administrarea îngrăşămintelor şi irigarea pomilor se fac automatizat. Avem o ministaţie meteo pe fiecare parcelă care transmite date legate de temperatură, umiditatea atmosferică, presiune şi cantitatea de precipitaţii, precum şi senzori pentru determinarea umidităţii solului şi ratei de umezire a frunzişului pomilor. Toate aceste date sunt interpretate de nişte programe de avertizare pentru dăunători. În funcţie de umidatea solului, de durata umidităţii şi de abundenţa ploilor care cad, ni se emite atenţionare că, de pildă, trebuie să începem tratamentele de rapăn, sau că sunt temperatura şi umiditatea optime ca să iasă din sol o anumită larvă de viespe şi să înceapă să zboare. Dimineaţa la 7.00, când vin la muncă, pe baza avertismentelor emise de calculator, tractoriştii ştiu deja ce tratament trebuie să aplice” explică Mihai Coman, directorul institutului.
Livada experimentală de la Piteşti are o densitate de 3.500 de pomi la hectar, iar producţia a urcat de la 15/ha tone în primul an de la plantarea pomilor la 60 de tone/ha în anul 5, aşteptările specialiştilor pentru următorii ani fiind de 70 de tone/ha. Producţiile mai mari de această limită creează probleme, ne spune Mihai Coman: „Conceptul plantaţiilor super-intensive e să facă cât mai multe fructe, dar făcând mult rod cade pomul sub greutatea fructelor, că aceşti meri nu au o rădăcină foarte viguroasă. Rădăcina lor nu coboară mai jos de 30 cm în pământ, motiv pentru care pomii au nevoie de sistem de susţinere artificial (n.r. beţe de bambus). În plus, noi apelăm la rărit, că altfel s-ar rupe ramurile”.
Livada din poveştile copilăriei
La Iţeşti (jud. Bacău), Constantin Teodorescu administrează o livadă mixtă de cireşi-vişini-meri-pruni întinsă pe 100 de hectare: „În comunism exportam pere pentru Finlanda, cireşe pentru Germania, prune pentru Germania şi ţările nordice. Şi noi nu eram cea mai reuşită plantaţie din pomicultură. Erau bazine pomicole mult mai puternice decât cel de lângă Bacău”. Şi astăzi cireşele de Iţeşti merg la export, în special către Federaţia Rusă, dar şi în Italia şi Cehia.
Plantaţia condusă de inginerul Teodorescu e una dintre puţinele livezi comuniste îngrijite care nu au fost lăsate să se degradeze. Cu toate acestea, livada se confruntă cu o problemă majoră, îmbătrânirea pomilor, care dau producţii înjumătăţite comparativ cu plantaţiile ultramoderne, necesitând multă muncă la cules, din cauza coroanelor mari ale copacilor. În vârf de sezon livada e împânzită de 200 de culegători, care lucrează pentru 30 de lei pe zi. Am mers cu inginerul Teodorescu în porţiunea cea mai bătrână a livezii, unde pomii au vârsta de 27 de ani. Sunt uriaşi, diametrul tulpinii depăşind 40 de centimetri, având alură impunătoare de stejari. Frunzişul mult mai des şi de-un verde întunecat creează o senzaţie de umbră misterioasă, îndulcită de fructele sângerii.
Ne-am oprit cu Constantin Teodorescu sub unul dintre pomi: „Când am venit eu aici, în 1986, cireşul ăsta era proaspăt plantat. Suntem de-o seamă. Eu în meserie, el în producţie. Am avut o delegaţie de norvegieni. Nu se mai săturau minunându-se când au zărit cireşii noştri bătrâni. Era un miracol pentru ei şi erau încântaţi să vadă un pastel de pajişte multicoloră şi pomii luxurianţi, puternic dezvoltaţi, cu fructe pe ei, pentru că acolo aşa ceva nu mai există. Din păcate, mulţi din aceşti pomi trebuie înlocuiţi. Pentru stoparea declinului şi întinerirea plantaţiei ar trebui să avem o rată a replantărilor de patru ori mai mare decât în prezent, însă profitul nostru e prea mic ca să ne-o permitem. A defrişa o livadă şi să desţeleneşti terenul ca s-o înlocuieşti cu alta tânără implică nişte costuri mult mai mari decât dacă ai porni o livadă de la zero”.
Citeşte pe pagina următoare cum s-a apucat Ministerul Agriculturii să numere pomii României şi cum a umflat numărul lor din condei…
Date care se bat cap în cap
Ministerul Agriculturii (MADR) a calculat pentru 2010 o suprafaţă plantată cu livezi de 159.573 hectare şi o producţie de 1.398.066 tone de fructe, adică cu doar 11,6% mai mică decât cea din 1989. De asemenea, ministerul a estimat că în 2010 doar 20% din fructele consumate de români au provenit din import, restul de 80% fiind autohtone. MADR a ajuns la aceste concluzii pe baza datelor furnizate de Autoritatea Naţională a Vămilor şi Institutul Naţional de Statistică (INS).
În acelaşi timp, un comunicat din primăvară al INS menţiona o producţie de doar 910.000 tone de fructe în 2010, diferenţa între cele două estimări ale oficialităţilor fiind de aproape jumătate de milion de tone. Directorul ICDP Piteşti face însă un recensământ propriu al pomilor României, ale cărui cifre diferă dramatic de cele ale oficialităţilor: „Situaţia actuală a livezilor e undeva la 50.000 de hectare, o şesime din suprafaţa de acum 21 de ani, din care jumătate sunt în declin pentru că proprietarii nu au fost în stare să le întreţină, după ce li s-au retrocedat terenurile. Producţia livezilor noastre e atât de mică, încât 80% din fructe se importă”.
