9.5 C
București
sâmbătă, 26 octombrie 2024
AcasăLifestyleFoodMartirii deshumaţi cu deţinuţi

Martirii deshumaţi cu deţinuţi

Alături de istorici vor lucra şi actualii deţinuţi de la Penitenciarul Aiud. Angajaţi pe bază de contract, aceştia vor săpa după osemintele martirilor torturaţi şi ucişi în închisoarea Mariei Tereza.

 

Arheologii Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului din România încep săpăturile în zona numită Râpa Robilor, în cimitirul în care au fost îngropaţi sute de deţinuţi politici decedaţi în Penitenciarul Aiud, în timpul regimului comunist. „Am desfăşurat deja identificarea pe teren a locului unde sunt îngropaţi foştii deţinuţi politici. De asemenea, am făcut o primă săpătură transversală”, spune arheologul Gheorghe Petrov. Potrivit mărturiilor unor foşti gardieni, cercetătorii din echipa condusă de Marius Oprea speră să găsească şi mormântul filozofului Mircea Vulcănescu.

Dificultăţi

În total, în registrele de stare civilă sunt înscrişi circa 450 de deţinuţi care au decedat la Aiud. În realitate însă istoricii cred că au fost ucişi în jur de 700 de oameni.

Munca arheologilor va fi însă îngreunată de o serie de lucrări care au fost făcute de reprezentanţii unui metoc ortodox. „Conform documentelor existente, din punct de vedere juridic terenul figurează ca domeniu privat aflat în proprietatea Primăriei Aiud. În anul 2009, Primăria a cedat terenul în folosinţă gratuită pentru o perioadă de 49 de ani către Schitul Înălţarea Sfintei Cruci, un mic şi restrâns aşezământ monahal situat în zona respectivă, care deserveşte şi Monumentul Calvarul Aiudului, închinat memoriei foştilor deţinuţi politici morţi în temniţele comuniste. După preluarea în folosinţă a respectivului teren, Biserica Ortodoxă a iniţiat la faţa locului o investiţie imobiliară, care prevede edificarea, în anii care urmează, a unei biserici şi a unui aşezământ monahal.

Lucrările întreprinse până în prezent au vizat doar pregătirea locului unde vor fi ridicate edificiile menţionate, însă această intervenţie, care a necesitat excavarea şi evacuarea unor cantităţi mari de pământ, a afectat parţial şi o parte din suprafaţa fostului cimitir al deţinuţilor”, spune arheologul Gheorghe Petrov. La Aiud, o parte din munca brută presupusă de săpături va fi efectuată de actualii deţinuţi ai Penitenciarului Aiud, angajaţi pe bază de contract. O parte din suma necesară săpăturilor arheologice a fost asigurată de actorul Dan Puric.

Cele mai citite

Fii pregătit la timp pentru sezonul rece

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...

Poduri peste capul alegătorilor

Era de așteptat ca anul hiperelectoral 2024 să aducă cu el multe dintre nelipsitele dezvăluiri pe surse privind matrapazlâcurile electorale. Tendința e ca atunci...

Cum să prevenim un alt AVC: sfaturi și strategii

Accidentul vascular cerebral (AVC) este o urgență medicală care se produce atunci când fluxul de sânge către o parte a creierului este întrerupt...
Ultima oră
Pe aceeași temă