SPECIAL. Cele 25 mari aberaţii ale perioadei comuniste

Regimul comunist din România, care s-a prăbuşit în urmă cu exact 25 de ani, a însemnat mult mai mult decât un regim al lipsurilor de tot felul: libertate, hrană, condiţii decente de viaţă. Perioada dictatorului Ceauşescu a fost şi una a aberaţiilor de zi cu zi, care, privite retrospectiv, nasc o întrebare legitimă: cum a putut un popor să suporte aşa ceva? România liberă a selectat 25 dintre privaţiunile şi măsurile luate atunci care ar putea părea de-a dreptul şocante astăzi, pentru generaţia tânără.

Fie că vorbim despre programul de la televizor de două ore, fie de circulaţia alternativă a maşinilor în zilele de duminică – numerele cu soţ într-o săptămână şi cele fără soţ în ziua următoare -, românii au fost supuşi unor constrângeri pe care locuitorii din alte state comuniste nu le-au avut. Istoricii cu care a stat de vorbă „România liberă” spun că, în general, aceste privaţiuni au fost cauzate exclusiv de deciziile lui Nicolae Ceauşescu.

Istoricul Dan Falcan susține, de pildă, că astfel de aberaţii nu s-au regăsit în statele aflate în sfera de influență a Uniunii Sovietice precum Polonia, Cehia ori Ungaria. „Aceste aberații de care vorbiți sunt legate de privațiunile severe instaurate după 1981, când Ceaușescu a decis ca populația să strângă cureaua astfel încât România să poată plăti datoria externă, care se ridica la 13 miliarde de dolari. S-a ajuns la un program redus la televizor pentru reducerea consumului de electricitate, deși asta era o măsură ridicolă în contextul în care consumul casnic de electricitate era de numai 5% din consumul național. Tot în acest context au apărut raționalizarea hranei sau a benzinei, introducerea cartelelor. A fost introdusă reforma lui Iulian Minc,u potrivit căruia carnea nu era un aliment sănătos și, astfel, alimentarele s-au umplut de pește oceanic și creveți vietnamezi pe care nu îi cumpăra nimeni”, ne-a explicat istoricul Dan Falcan.

Fără a avea pretenţia că lista este completă, „România liberă” a selectat 25 din măsurile privative cele mai „ciudate” luate de Ceauşescu împotriva propriului popor.

1. Cartușul de Kent. Te scotea din orice încurcătură, cum ar fi trecerea cu maşina pe roșu sau în cazul în care aveai nevoie să deschizi ușile unităţilor comuniste de alimentaţie pentru a face rost de carne sau ulei. În Ardeal, echivalentul cartușului de Kent erau cuțitele și pixurile (numite fușeraie) realizate în fabrici şi pe care le ofereai drept mită.

2. Rația de portocale. Mulți români făceau eforturi supranaturale (vezi punctul 1) pentru a face rost de Crăciun fie de un kilograme de portocale, fie de banane pentru copii. Deși le primeau sub brad, cei mici nu aveau voie să mănânce decât una pe zi pentru a le ajunge mai multă vreme.

3. Program TV de două ore. Astăzi ne arătăm supărarea când, asaltați de telenovele şi emisiuni de prost gust, spunem că nu avem la ce ne uita la televizor. Azi – eufemistic, înainte de ’89 era o realitate. Programul TV conținea doar realizările tovarășului și, în cel mai bun caz, un film nord-corean “prieten”.

4. Circulația alternativă duminica. Înainte de Revoluție, străzile nu erau aglomerate. O mașină costa nu mai puțin de 70.000 de lei, o sumă uriașă. Dar pentru că benzina era din ce în ce mai greu de procurat (exista și aici o rație lunară), Ceaușescu a decis ca mașinile să circule alternativ. Cele care aveau ultima cifră a numărului de înmatriculare cu soţ circulau o duminică, cele care se terminau în cifră fără soț mergeau cealaltă duminică.

5. Cartela de pâine. Raționalizarea hranei a fost o măsură care s-a impus de la sine pe fondul accentuării sărăciei în anii ’80. Nu mai știu sigur, dar eu, un puști de 10 ani, parcă aveam dreptul la trei sferturi de pâine pe zi.

6. Sticlele de lapte ca tezaur. Sigur că acum orice copil își strange banii într-o pușculiță fie sub forma unui porcușor sau a unui alt animal. Înainte, rolul de pușculiță revenea sticlei de lapte cu gură largă în care îndesam monede de un leu, cele mai valoroase fiind de cinci lei, care păreau mai degrabă de tablă albă.

7. Ofertă: la un produs cumpărat mai plătești încă unul. Aici autoritățile erau foarte inventive. De exemplu, cafeaua trebuia să o cumperi la pachet cu ghearele de pui pe care nu le puteai folosi la nimic. La fel, dacă voiai să cumperi cultură, o carte (să zicem un Marin Preda) se putea achiziționa doar dacă mai plăteai pentru una, de obicei de propagandă, pe care, altfel, nu ai fi dat niciodată bani.

8. Campionatul Mondial văzut la vecini. Sudul ţării era privilegiat pentru că oamenii își îndreptau antenele tv (multe făcute artizanal în fabrici și uzine) spre sârbi și bulgari și, printre purici și dungi, vedeau competiții de fotbal pe care TVR nu le difuza. Eu, ca rezident în mijlocul Ardealului, la Alba, nu prindeam nici un vecin, așa că în timpul Campionatului Mondial din 1986 ne-am mutat cu vreo jumătate de oraș – seară de seară – pe dealuri pentru a prinde, cu ajutorul unor antene gigant, Mondialul din Mexic. A fost un fel de Woodstock fotbalistic de o lună.

9. Sacrificarea animalelor pe ascuns. Pentru că proprietatea privată fusese abolită la sfârșitul deceniului cinci, nimeni nu avea voie să dețină mai mult de câteva găini, un câine și o pisică în curte. Așa că obiceiul tăierii porcului fusese interzis. Acest lucru se făcea pe ascuns, contra unei pungi de carne date milițianului. În schimb, sacrificarea unui vițel era un act de mare curaj, deoarece pentru așa ceva se pedeapsa era de închisoare.

10. Figuranții din întreprinderi. Megafilmele istorice sau cele care surprindeau realitățile de pe șantiere aveau nevoie de mii de figuranți. Astfel încât se apela la muncitori, dar și la soldații în termen aflați în unități. Nu de puține ori în filme au apărut aberații precum romani cu ceasuri pe mână sau filme istorice de la anul 1600 în care se vedeau stâlpi de electricitate.

11. Muncile agricole făcute de copii. Pe 15 septembrie nu începeau cu adevărat orele de școală. Cei din școala generală erau obligați să adune măceșe și fructe de pădure, iar elevii de liceu mergeau, cel puțin două săptămâni, la muncile câmpului. Nu trebuie uitat că – mai ales în școlile de la țară – erai obligat să faci insectare sau ierbare.

12. Manifestațiile megalomane de pe stadioane. Le știe toată lumea. Eu am participat la una singură, în 1986, când tovarăşul Ceaușescu a venit cu elicopterul la Cugir. Am ajuns dimineața la stadion și au început repetițiile. Perfecționismul era atât de ridicat încât un individ îl juca pe Nicolae Ceaușescu coborând din elicopter. I se dădea onorul, noi aplaudam, scandam etc. La un moment dat, actorul Ceaușescu s-a împiedicat iar cel care conducea repetiția l-a certat. A fost un gest de mare îndrăzneală.

13. Umflarea producției. Dacă producţia la hectar raportată de prim-secretarii de judeţe la centru ar fi fost adevărată, ar fi trebuit ca România să încorporeze și un sfert din teritoriul Ucrainei. Realitatea de pe câmp era mult mai tristă, dar chiar şi aşa recoltele ar fi putut hrăni populaţia României. Din păcate, obsesia lui Ceaușescu de a da totul la export a dus la penurie în țară.

14. Cultul personalității în literatură. Era greu de înțeles și atunci, dar mai ales acum, de ce un om – Ceaușescu – simțea nevoia să fie adulat în poezii și în romane. De ce accepta asta? Și, mai ales, cât de elastică era coloana vertebrală a celor care acceptau să scrie despre cel mai iubit fiu al țării.

15. Apartamentele de tip “cutie de chibrituri” în loc de case. Uniformizarea în comunism trebuia să fie și la nivel locativ. De aceea, casele au fost demolate și în locul lor au fost înălțate blocuri uriașe, gri, adevărate dormitoare suprapuse, înghesuite, în care îți puteai auzi vecinul când sforăia ori trăgea apa. Cu adevărat, în comunism nu exista intimitate.

16. Întreruperea curentului electric. Mă uitam, iarna, cu nerăbdare la ceas, așteptând să se facă ora 19.00. Atunci se auzea un prim urlet de bucurie. Se lua curentul, la lampă nu îți puteai face temele pentru că îți stricai ochii, așa că ușa se deschidea pentru patinaj sau alte jocuri. Un alt chiot se auzea la ora 21.30, când revenea lumina pentru ca muncitorii să se pregătească de culcare.

17. Apa caldă raționalizată. În toate marile oraşe apa caldă şi căldura erau raţionalizate. În Alba, spre exemplu, programul de apă caldă era marți și joi de la 19 la 21. Pentru cinci minute în plus trebuia să te rogi la doamna de la centrală. Altfel, urma să încălzeşti nişte oale uriaşe la bucătărie, pe care orice gospodar de la bloc le avea în dotare.

18. Obsesia notelor mari la matematică. În general, în comunism, dacă nu voiai să fii muncitor trebuia să te faci inginer. Ca să te faci inginer trebuia să fii bun la matematică. Învăţământul era astfel croit încât chiar şi elevii care aveau înclinaţii spre alte discipline, cum ar fi cele umaniste, trebuiau să înveţe formule şi ecuaţii pentru că altfel nu ar fi absolvit liceul.

19. Promovabilitate de 100% la şcoală. E drept, părinții erau foarte atenți cu educația propriilor copii, chiar dacă peste tot se întâlneau accente brutale. Dar, oficial, în regimul comunist toți terminau 10 clase, nu era voie să existe analfabeți, iar corijența era interzisă. Promovabilitatea trebuia să fie de 100%.

20. Ieșirile de sâmbătă seara. Ca și întreaga societate, distracția era controlată în comunism. Eu, recunosc, nu am prins petrecerile clandestine cu magnetofoane și muzică occidentală ale studenților. Eram prea mic. Dar pot să vă confirm că în timpul săptămânii stingerea se dădea la ora 22. Se admiteau cel mult întâlnirile la un suc sau o prăjitură în mijlocul zilei.

21. Imposibilitatea de a călători. Azi ni se pare o aberație, atunci nici nu ne gândeam că va veni o zi în care aceste bariere se vor nărui. De aceea, vorbeam de un masiv turism de interior. Și astăzi multă lume privește cu nostalgie la vacanțele de altădată de la Eforie, Felix sau Herculane. Stațiuni care au decăzut din cauza concurenței externe și a lipsei de implicare a autorităților actuale.

22. Mașina unică. Nu exista pe străzile patriei decât un model de mașină – Dacia. Care a suferit, înainte de 1989, foarte puține modificări de imagine. De obicei, un om al muncii avea o singură maşină pe tot parcursul vieţii. Evident, o Dacie. Regula nu se aplica însă nomenclaturiştilor.

23. Echipa-stat. Și în sport politica decidea absolut tot. Astfel, două echipe strângeau crema fotbaliştilor – Steaua și Dinamo, care, bucurându-se de protecție politică, nu puteau fi învinse de celelalte competitoare. Așa se ajungea la blaturi sau amenințări dacă vreo echipă din provincie emitea pretenții. A fost, în mare parte, o competiție internă trucată.

24. Țăranul la bloc. În satul unde m-am născut eu, sistematizarea s-a mărginit fix la două blocuri. În unul dintre ele au fost mutate personalitățile satului: polițistul, medicul veterinar, iar cel de-al doilea bloc nu a fost finalizat. Astăzi, în bloc nu funcționează nici apa și nu beneficiază nici de canalizare.

25. Momente vesele. Astăzi, să îți petreci Anul Nou în fața televizorului rămâne printre ultimele opțiuni pe care le ai, drintre miile de petreceri și sejururi diverse. Înainte de ’89, de Anul Nou programul de televiziune era nonstop şi chiar aveai la ce să te uiţi, cum spun azi cei mai în vârstă: scheciuri cu mari actori, muzică fără doctrină.