Momentul 1 decembrie 1918, de al carui centenar nu ne mai desparte foarte mult, poate fi in continuare privit ca o impletire intre inteligenta factorilor politici ai acelei vremi si sansa providentiala. Un istoric rational si lucid ca Neagu Djuvara, pe care nu l-au tentat niciodata obscurantismele, nu se jeneaza sa afirme ca Marea Unire a fost un miracol. Premisele declansarii Primului Razboi Mondial nici pe departe nu prefigurau un asemenea succes. Oricum am fi luat-o, nu aveam cum sa obtinem teritoriile patriei istorice, atat in Est, cat si in Vest. Precum o mama care e obligata sa renunte la unul dintre copii fiindca nu-si ingaduie sa-i intretina pe amandoi, Romania era osandita la randul ei sa renunte la o provincie, fie dintr-o parte, fie dintr-alta, intrucat conditiile politice nu permiteau miraculoasa rotunjire. Si iata ca la sfarsitul lui 1918, la o zi dupa sarbatorirea Sfantului Protector al acestor locuri, miraculosul nu ne-a mai ocolit si s-a facut istorie.
Tot cum spun istoricii, ceea ce a favorizat Unirea a fost limba vorbita si scrisa, care i-a ajutat pe oamenii din Nord si din Sud, din Est si din Vest sa se faca unii altora intelesi. Comunicarea este pana la urma vitala si fara aceasta liantul institutional, oricat de perfectionat, se sfarama, ca o bucata de creta. In ciuda tuturor rezervelor formate in timp din cauza carora locuitorii provinciilor despartite se puteau privi unii pe altii cu suspiciune, acestea au fost in momentul crucial date la o parte. Iar realizarea statului national unitar a devenit o realitate. Desi sustinute de anumiti intelectuali, tendintele federaliste, intr-un fel mai ispititoare, nu au avut castig de cauza. Ulterior, au existat voci care au afirmat ca prabusirea Imperiului austriac si explozia de stat national au fost o catastrofa europeana, favorizand ascensiunea lui Hitler intr-o Germanie umilita, numai ca atunci cine se putea gandi intr-o asemenea perspectiva? Anul 1919 nu a fost deloc un an fericit si sigur. In zona Romania a reprezentat un factor de incredibila stabilitate, reusind sa stopeze molima bolsevica ce sufla de la est, dar mai ales dinspre Budapesta lui Bela Kun. Fara a fi primit aviz de la Marile Puteri, trupele romane au impins ofensiva pana in inima Ungariei si au contribuit decisiv la lichidarea acelui regim criminal si aventurist. Apoi, ungurii nu au avut incotro si ne-au multumit, ceea ce, evident, nu avea cum sa anuleze viitoarele lor planuri revizioniste.
De asemenea, daca Romania nu ar fi avut atunci un premier de talia lui Ion I.C. Bratianu, o regina ca Regina Maria si un fruntas ardelean ca Vaida-Voevod, sansa nu ar fi fost valorificata si am fi intrat in deceniul trei al secolului XX tot cu o tara mica si ciuntita. Opiniile alaturate vor sa vada realitatea asa cum este, ne aduc aminte de secvente-cheie ale istoriei de atunci. Ferindu-se de festivisme si platitudini, de vorbe scoase dintr-o burta mare pictata in trei culori.
Neagu Djuvara:
Din Banat pana la Nistru
Infaptuirea Romaniei Mari dintr-o data, in decembrie 1918, reprezinta un vis secular al romanilor de a se afla impreuna din Banat pana la Nistru. Aceasta Romanie Mare e o tara care se naste cu dificultati uriase – trebuiau sa se adune si sa se gospodareasca impreuna oameni care nu s-au aflat niciodata sub aceeasi carmuire. Ceea ce-i uneste pe toti romanii este faptul de a vorbi aceeasi limba. Am mai spus ca suntem poate singura tara din Europa, in afara de micile tari, al carei sentiment national este exclusiv intemeiat pe faptul ca vorbim aceeasi limba. Lucru care nu se intampla in alte tari, unde sentimentul national s-a cladit de veacuri, incetul cu incetul, in jurul unei istorii comune. La noi, cimentul este limba. Iar parerea mea este ca aceasta unire pe care am facut-o la 1918 a fost exceptional de bine reusita. Vazand ce greutati au avut cehii si slovacii ca sa pastreze o singura tara sau drama celor din fosta Iugoslavie (nu numai acum, ci in intreaga perioada interbelica), atunci trebuie sa recunoastem ca aceasta unire a romanilor, prima din istoria lor, s-a realizat in mod miraculos.
Un singur exemplu: Ionel Bratianu avea un prestigiu imens si se bucura si de deplina incredere a regelui Ferdinand (cei 13 ani cat au fost impreuna la putere au reprezentat unul dintre marile momente de implinire ale istoriei noastre). Intelegand Ionel Bratianu ca era nevoie de un ardelean ca sa cimenteze Unirea si ca sa ne reprezinte la Paris cand ni se faceau dificultati din cauza pacii de la Bucuresti, a acceptat un prim-ministru ardelean, pe Vaida-Voevod. La Tratatul de la Trianon s-a dus deci sa negocieze un ardelean, nu un om de la Bucuresti. Prin urmare, am fost extrem de liberali in sensul acesta, am reusit sa unim in mod foarte concret cele patru-cinci provincii care fusesera inainte despartite…
(Din "O scurta istori a romanilor")
Florin Constantiniu:
O sinteza intre programul national si cel social
Hotararea de la Alba Iulia apare ca o sinteza intre programul national si cel social si o sinteza intre unirea neconditionata si unirea conditionata. (Exista marturii ca un grup de tineri ofiteri ardeleni alarmati de zvonurile despre o unire conditionata au patruns in camera in care se redacta hotararea si au exercitat presiuni pentru proclamarea unirii neconditionate. In cele din urma, Iuliu Maniu avea sa gaseasca formula finala, dar numai dupa lungi discutii cu Al. Vaida-Voevod, partizan ferm al unirii neconditionate.) Ea exprima o anumita rezerva critica fata de randuielile din vechiul Regat, rezultata dintr-un amestec de repulsie fata de orientalismul moravurilor, mizeria taranimii si imaginea creata de indelungata propaganda maghiara, ostila Romaniei. Teama de politica de centralizare autoritara, atribuita lui Ion I.C. Bratianu, i-a facut pe basarabeni sa voteze initial o unire conditionata, pe bucovineni sa faca referiri la viitorul regim democratic si pe transilvaneni sa expliciteze amanuntit libertatile democratice, reforma agrara radicala si drepturile muncitorimii… Marea Unire nu a fost rezultatul participarii Romaniei la razboi. Nici partizanii Antantei, nici cei ai Puterilor Centrale nu au avut in vedere revolutia din Rusia si destramarea monarhiei austro-ungare. Rationamentul lor s-a inscris formulei traditionale a raportului de putere interstate: victoria Antantei ne va da Bucovina, Transilvania si Banatul, victoria Puterilor Centrale ne va da Basarabia, o biruinta o excludea pe alta, astfel ca nimeni nu vedea cum ar fi cu putinta ca toate aceste provincii sa intre aproape simultan in frontierele Vechiului Regat…
(Din "O istorie sincera a poporului roman")
Ciprian Siulea:
De unde atata demnitate
Nu cred ca vom vedea prea curand un 1 Decembrie decent si lipsit de festivism. Decenta nu are de unde sa vina, pentru ca 1 Decembrie, ca sarbatoare nationala, ar trebui sa celebreze comunitatea poporului roman, ceea ce ii tine la un loc pe romani. Adica legatura lor "politica", pentru ca vorbim despre o societate care se considera moderna si democratica. Dar legatura asta este foarte precara, astfel ca inevitabil se recade in celebrarea unei tenebroase fiinte nationale, cu accent pe motivele de maxima (si nemotivata) incredere a romanilor: Armata si Biserica.
De aici decurge inevitabil festivismul care suplineste lipsa demnitatii. Demnitatea acestei sarbatori s-ar putea baza pe un singur lucru, pe demnitatea cetatenilor, care depinde direct de siguranta fiecaruia pe locul pe care il ocupa in societate si pe comunitatea de valori cu ceilalti. Dar statul roman, de la Constitutie pana la functionarea sistemului politic si a institutiilor, nu se bazeaza pe egalitatea cetatenilor, singura care poate produce libertate, demnitate si autonomie sociala, ci pe gestionarea arbitrara a unei societati gregare.
Constitutia o spune foarte clar: "Statul are ca fundament unitatea poporului roman si solidaritatea cetatenilor sai". Nu, cum ar fi normal, egalitatea cetatenilor, pe care articolul intitulat destul de ceausist "Unitatea poporului si egalitatea dintre cetateni" refuza totusi cu obstinatie sa o enunte explicit in corpul sau. Deci Constitutia evita sa sustina clar idealul democratic si demnitatea individuala a cetatenilor, dar legitimeaza arbitrariul in masura in care aceste valori supreme ale lui, unitatea si solidaritatea, aproape obliga la abuzuri de interpretare. De unde demnitate, atunci?
Spatiul public neocupat de cetateni nu ramane gol. E ocupat imediat fie de demagogie politica, fie de interese private ilegitime, fie de kitsch mediatic extrem. De 1 Decembrie isi serbeaza infiintarea o televiziune privata, care practic incearca sa acapareze aceasta sarbatoare "nationala". De 1 Decembrie unul dintre presedintii tranzitiei a fost huiduit masiv de opozitie, in timp ce televiziunea nationala relata, elucubrant, despre atmosfera de sarbatoare si unitate nationala (aia despre care vorbeste si Constitutia, presupun). Cine stie, poate ca festivismul stupid e, totusi, cea mai buna varianta la care ne putem astepta…
Zoe Petre:
O festivitate formala…
Memoria colectiva a romanilor nu poate sa uite ca, decenii de-a randul, Ziua Nationala a Romaniei, asa socialista si multilaterala cum era ea, a fost 23 august, un eveniment extrem de controversat si care pentru foarte multi se reducea la aniversarea ocuparii tarii de catre armata sovietica. Nu uitam nici ca, acum 16 ani, proaspat alesul Parlament al Romaniei a fost scena unor confruntari violente pe tema alegerii Zilei Nationale, intre firava opozitie, care propunea drept zi nationala aniversarea Revolutiei, si masiva majoritate FSN – profitorii revolutiei – care s-au agatat de 1 decembrie ca sa scape de 16-21 si sa faca in ciuda UDMR. Vacarmul s-a mutat apoi pe scena mare a tarii, unde, in direct, huiduielile groase si prelungi ale sustinatorilor FSN, zambitor incurajate de presedinte si de primul ministru, au facut din 1 decembrie un prilej de dezbinare nationala si o noua manifestare a luptei de clasa. Ca multe alte sanse pe care regimul Iliescu ne-a facut sa le ratam in acei ani de inceput, si aceasta a fost ratata, si 1 decembrie a ramas o festivitate politica strict formala. Ar trebui sa fim, fiecare, mandri de noi insine ca sa ne mandrim cu Patria comuna, si nu suntem. Aproape ca, fara sa ne dam seama, ne dusmanim si ne dispretuim pe noi insine, iar dispretul goleste de sens orice celebrare.
Keith Hitchins:
In contextul unei mari dezagregari…
Cu toate ca Partidul National decisese sa-si reia activitatea in decembrie 1917, aceasta a ramas discreta pana in toamna anului 1918. La 12 octombrie, fruntasii partidului s-au pronuntat in favoarea autodeterminarii pentru natiunea romana din Ungaria si Transilvania si au facut cunoscuta intentia lor de a convoca o adunare nationala pentru a hotari soarta Transilvaniei. Alexandru Vaida, deputat in Parlamentul maghiar, a dat citire unei declaratii in acest sens in Camera Deputatilor, cu ocazia unei memorabile sesiuni din 18 octombrie. Intrucat aparatul administrativ existent in Transilvania se dezagregase, Partidul National si micul Partid Social-Democrat Roman au creat un Consiliu National Roman la 31 octombrie. Consiliul, alcatuit din sase membri pentru fiecare partid, si-a asumat atributiile unui guvern provizoriu roman, iar la 9 noiembrie a informat Guvernul ungar ca preia controlul asupra tuturor zonelor din Ungaria si Transilvania locuite de romani. Negocierile acestuia de la Arad din 12-14 noiembrie cu Oszkar Jaszi, ministrul Nationalitatilor in noul guvern ungar condus de Mihaly Karolyi, nu au dus la nimic. Jaszi a propus un sistem de autonomie cantonala, bazat pe modelul elvetian, dar romanii au insistat asupra dreptului deplin la autodeterminare. Ca urmare, Partidul National a convocat Marea Adunare Nationala care s-a intrunit la Alba Iulia la 1 decembrie. Cu o participare de 100.000 de delegati veniti din toate colturile Transilvaniei, aceasta a aprobat cu o majoritate zdrobitoare unirea cu Romania, dar a pus unele conditii, Transilvania sa ramana autonoma pana se va putea alege o noua adunare constituanta pentru Romania unita si se va organiza noul stat national in conformitate cu principiile liberale si democratice. Adunarea a pus puterea executiva in mainile unui Consiliu Dirigent, cu sediul la Sibiu. Guvernul roman a recunoscut unirea prin decret la 11 decembrie.
(Din "Romania 1866-1947")
Alin Ciupala:
Nu cred ca festivismul poate acoperi sentimentul patriotic
– Da 1 Decembrie masura patriotismului sau este doar un punct pe agenda zilei unui politician?
– Cred ca este destul de clar pentru toata lumea ca, din pacate, in ultimii ani, evenimentul se bucura mai mult de o atentie din partea politicienilor, care incearca sa foloseasca aceasta ocazie pentru a mai aparea in mass-media. In conditiile in care politicienii nu au solutii concrete la problemele societatii romanesti, incearca sa ofere un fel de spectacol. Nu stiu in ce masura ziua de 1 Decembrie are o semnificatie reala pentru romanul simplu. Nu stiu cati dintre noi mai au ragazul sa se gandeasca la acest eveniment altfel decat prin simpla privire a unui spectacol, a defilarii, a ceea ce organizeaza oficialitatile cu aceasta ocazie.
In felul acesta ajungem la o alta problema: ce inseamna astazi sa fii patriot. Ce inseamna astazi sa fii atasat de niste idealuri care in secolul al XIX-lea cu siguranta au avut un alt continut. Nu cred ca festivismul poate acoperi sentimentul patriotic, de dragoste de tara. Vom intra in Uniunea Europeana, nu stiu cate merite avem noi, ca popor, dar cert este ca decizia a fost luata si vom fi o parte a Uniunii Europene. In UE, patriotismul este altfel inteles decat este in Romania. Eu cred ca, din punct de vedere psihologic, noi inca ne aflam undeva, in secolul al XIX-lea. Daca ne gandim cum este, de exemplu, natiunea romana astazi. Si astazi, natiunea romana este definita cum era in secolul al XIX-lea, prin cele doua valori fundamentale, ortodoxia si latinitatea. Insa valorile fundamentale ale UE sunt altele: respectul fata de munca, respectul fata de celalalt, valori care pun accentul mai degraba pe constiinta civica decat pe una nationala. De aceea cred ca ar trebui sa ne gandim cu totii la o noua abordare a sarbatorii nationale. Poate ca ar trebui sa gasim alte solutii, nu stiu daca le pot indica. Un inceput ar putea fi facut de politicieni, daca ar incepe sa priveasca spre 1 Decembrie altfel decat o fac.
– Revenind la ideea de patriotism: ce inseamna sa fii patriot astazi fara a cadea in penibil sau in patetic, fara a-ti arbora drapele pe balcon sau la usa garajului?
– A simti patriotic astazi presupune in primul rand un atasament fata de locul in care esti, de la mediul familial, pana la orasul in care te afli. Acest atasament ar trebui sa fie nu unul declamativ, ci unul care sa se concretizeze in viata de zi cu zi, acolo unde traieste fiecare. Ar trebui sa fie in primul rand un atasament interiorizat fata de aceste valori care, totusi, sunt ale noastre, cu care vom intra in UE pentru ca nimeni nu ne vrea acolo fara istoria noastra, fara trecutul, fara eroii nostri. Problema este cum ne raportam noi ca indivizi la aceste valori. Daca o facem intr-un mod critic Ð si aici ma gandesc la tot acest spectacol, in buna masura penibil, care a insotit programul "Mari romani" organizat de TVR Ð sau, pur si simplu, ca un spectator intr-o sala de spectacol.
Alin Ciupala este conferentiar la Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucuresti
