Puţină lume ştie că primul dicţionar englez-tibetan şi prima carte de gramatică a limbii tibetane, precum şi bazele tibetologiei şi studiilor budiste moderne, au fost opera lui Kőrösi Csoma Sándor, un ardelean născut acum mai bine de două secole într-un sat de lângă oraşul Covasna.
Povestea lui Csoma, filolog, orientalist şi fondator al tibetologiei (se semna cu numele Alexander Csoma de Kőrös), despre care se afirmă că ştia 13 limbi, este destul de cunoscută în universităţile din întreaga lume în care se studiază tibetologia, dar memoria lui este păstrată firav în ţara noastră: grupul şcolar din Covasna îi poartă numele, în timp ce un tablou mare, ce reproduce traseul său către Tibet, tronează în holul şcolii, iar tabla de la intrarea în satul natal, denumit româneşte Chiuruş, îi conferă în traducerea bilingvă un mic spaţiu pe care scrie Csomakőrös.
Bustul său este prezent în mijlocul satului compus din câteva zeci de gospodării, dar şi în centrul oraşului Covasna, de care aparţine şi Chiuruşul. Alte câteva străzi din judeţele locuite preponderent de etnici maghiari au străzi ce-i poartă numele. Chiar şi după două secole, în India, orice librărie respectabilă are în rafturi ediţia revizuită a dicţionarului său tibetan.
Drumul lui Csoma dintr-un mic sat ardelean către Tibet
Potrivit scrierilor lui Tivadar Duka (Viaţa şi lucrările lui Alexander Csoma de Kőrös, Londra, Trubner&Co, Ludgate, 1885 ), Csoma Sándor s-a născut la 4 aprilie 1784 (1787 sau 1788 după alte izvoare istorice), în Chiuruş, judeţul Trei Scaune. Familia sa, deşi săracă, provenea din rândul nobilimii militare care de-a lungul secolelor a apărat frontierele Transilvaniei de invaziile otomane.
Întreaga viaţă s-a pregătit, chiar şi inconştient, notau biografii săi, pentru călătoria sub semnul căreia avea să-şi trăiască existenţa: drumul către originile asiatice ale limbii maghiare. Cu o constituţie robustă, specifică grănicerilor de la poarta Transilvaniei, s-a antrenat pentru a face faţă condiţiilor extreme: dormea invariabil pe podea şi mânca puţin. Vorbea la fel de puţin şi nu se înverşuna în susţinerea punctelor sale de vedere.
Verişorul său, Jozsef, povestea în cartea lui Duka: „eu dacă merg mult, îmi place să mă odihnesc din când în când, dar vărul meu Alexander, dacă a pornit nu se mai opreşte până nu termină călătoria. Când eram băieţi, nu-l puteam concura. Dacă ajungea în vârful unui deal, era nemulţumit. Voia să afle ce este după următorul deal, şi după celălalt şi astfel bătea la pas distanţe imense.” Avea să facă acelaşi lucru până în îndepărtata Indie, la Djarleeng.
Înainte de a porni în extraordinara sa călătorie, Csoma a avut un parcurs academic excepţional. După încheierea ciclului primar în satul natal, tatăl său a decis să-l trimită la Colegiul din Aiud. Pentru a putea studia aici, Csoma a făcut mici servicii colegilor săi bogaţi, în schimbul hranei şi cazării. Totodată, el oferea meditaţii şi făcea curăţenie. Departe de a fi considerat un geniu, ardeleanul era un exemplu de disciplină şi perseverenţă. A deprins tainele limbilor latină şi greacă, româna, bazele francezei şi germanei, perfecţionându-şi totodată cunoştinţele de maghiară. S-a îndrăgostit de istorie, făcând un legământ împreună cu doi colegi: urmau să întreprindă o călătorie ştiinţifică, cu scopul de a descoperi originile limbii şi poporului maghiar.
În 1817 era deja în Germania, la Universitatea Göttingen. Aici învaţă limbile engleză şi ebraică, iar sub îndrumarea profesorului Eichorn, celebru orientalist, descoperă o serie de manuscrise arabe ce ascundeau informaţii despre istoria asiatică a naţiei maghiare. Îşi dedică studiul limbii arabe, pentru a putea descifra tainele manuscriselor şi decide să nu-şi înceapă călătoria înainte de a studia la Constantinopol toată bibliografia arabă pe acest subiect (acest demers îi este „respins” de o epidemie).
Se întoarce, la sfârşitul anului 1818 în Transilvania unde i se propune să devină profesor cu drepturi depline la Colegiul din Aiud. Refuză onoarea acordată, şi în ciuda împotrivirilor celor apropiaţi, porneşte în călătoria vieţii. Pleacă mai întâi pe jos în Croaţia, la Agram (Zagreb), pentru a învăţa limba slavonă.
Marea călătorie
Părăseşte aşadar Transilvania, în noiembrie 1819. Prima oprire este la Bucureşti, potrivit însemnărilor sale. La începutul lui ianuarie 1820, ajunge la Sofia şi Plovdiv. Dorea să ajungă la Constantinopol, însă o epidemie de ciumă l-a obligat să-şi schimbe traseul. A mers la Enos, de unde a luat drumul apei, prin Chios şi Rodos, până la Alexandria, în Egipt. Plănuia să-şi perfecţioneze araba, însă epidemia de ciumă, ajunsă şi în Egipt, l-a forţat să pornească mai departe. Un vas sirian l-a purtat până în Cipru, de unde a ajuns în Beirut.
A continuat prin Latakia şi Aleppo (Siria, aprilie). În luna mai s-a alăturat unei caravane cu destinaţia Bagdad, unde a ajuns la finalul lunii iulie. În septembrie a plecat către Teheran, unde a petrecut patru luni, perfecţionându-şi engleza şi persana, sprijinit de ambasadorul britanic Henry Willock. Primăvara lui 1821 îl găseşte pe Csoma în Uzbekistanul de astăzi, la Bukhara. Deşi dorea să stea acolo câteva luni, războiul Asiei Centrale l-a împins mai departe după doar 5 zile. Cu o altă caravană ajunge la Kabul (Afganistan) şi Peshawar (Pakistan).
Aici îi întâlneşte pe ofiţerii francezi Jean-Francois Allard şi Jean-Baptiste Ventura, cu care îşi continuă aventura până la Lahore (Punjab, Pakistan, martie 1822). La jumătatea lui aprilie ajunge în Caşmir, iar în mai pleacă la Leh (regatul Himalayan Ladakh). Scopul călătoriei sale a fost „deturnat” când l-a întâlnit pe ofiţerul britanic William Moorcroft. Acesta i-a dăruit o copie a primei cărţi despre Tibet, Alphabetum Tibetanum, de Agostino Antonio Georgi. Sperând să găsească referiri despre maghiara antică în scrierile tibetane, rămâne la Leh pentru a studia limba, o terra incognita (tărâm necunoscut), prin intermediul persanei.
După ce îşi însuşeşte bazele tibetanei, decide să studieze „volumele interesante conservate în mănăstiri.” Ajutat de acelaşi Moorcroft, ajunge la mănăstirea budistă Zangla, unde petrece mai mult de un an (iunie 1823-octombrie 1824). Aici se familiarizează cu literatura tibetană, în ciuda unor condiţii extrem de aprige de viaţă. Descoperă colecţia de canoane tibetane, scrisă în sanscrită, limbă esenţială în studiile sale. În cele 16 luni petrecute la Zangla, învaţă să stăpânească la perfecţiune tibetana, şi întocmeşte un glosar cu 30.000 de cuvinte.
Din motive necunoscute părăseşte mănăstirea şi ajunge la Sabathu, districtul Solan din India. Este tratat cu ostilitate de guvernul britanic, temător cu privire la spionii ruşi ce se puteau infiltra în zonă, dar este ajutat în cele din urmă să ajungă la Societatea Asiatică din Bengal, pentru a-şi continua cercetările. Devine astfel angajatul Imperiului Britanic, fiind recompensat cu o soldă lunară de 50 de rupii.
În 1825, Csoma Sandor se întoarce în Tibet, pentru a putea desluşi misterele tibetane de la sursă. Se stabileşte la mănăstirea Phugtal, însă constată lipsa de interes din partea localnicilor în a-l ajuta. Dezamăgit, dar încrezător în cunoştinţele acumulate, se întoarce în 1827 la Sabathu, pentru a redacta gramatica limbii tibetane. Nu a reuşit să-şi îndeplinească promisiunile faţă de Imperiu, care i-a retras ajutorul financiar. Ajutat de guvernatorul general se întoarce în Tibet pentru a treia oară, dorind să petreacă alţi trei ani pentru a termina dicţionarul început.
În august 1828 a ajuns la mănăstirea Kanam, unde a reuşit să termine cu success primul dicţionar şi prima gramatică ale limbii tibetane. Merge la Calcutta pentru a-şi publica munca şi este angajat ca bibliotecar al Societăţii Asiatice. Reuşeşte să-şi publice lucrările, trimiţând 25 de copii şi în Transilvania. Totodată, din banii economisiţi trimite echivalentul fondurilor strânse în Ardeal pentru călătoria sa, bani din care este fondată o bursă de merit la Colegiul din Aiud. Nu renunţă la visul său de a găsi originile maghiarilor şi pleacă din nou la drum în 1842, cu destinaţia Mongolia. Lovit de boală, moare la 11 aprilie fără a-şi îndeplini visul, dar deschizând drumul unor noi şi vaste studii.
Venerat de străini, prea mic pentru români
Reputatul orientalist maghiar Bethlenfalvy Geza, profesor la Universitatea Eotvos Lorand din Budapesta, membru al prezidiului Societăţii Csoma de Körös, autor şi coautor al mai multor cărţi despre Tibet, spune pentru romanialibera.ro că Csoma „a fost adevăratul fondator al studiilor tibetane şi budiste, publicând primul Dicţionar şi prima Gramatică a limbii tibetane, descriind totodată sfintele cărţi ale tibetanilor.”
Dicţionarul său nu oferă pronunţia modernă a cuvintelor tibetane, însă reprezintă bazele citirii tuturor cărţilor şi scrierilor tibetane, afirmă profesorul maghiar. „Toate dicţionarele ulterioare îl citează pe cel al lui Csoma, iar în India, orice librărie care se respectă vinde dicţionarul său în ediţii revizuite„, adaugă Bethlenfalvy.
Profesorul american Matthew T. Kapstein (Profesor invitat la Universitatea Numata de Studii Budiste, cadru al Divinity School la Universitatea din Chicago, şi director de studii la Şcoala Practică de Studii Înalte de la Paris), ne-a supus atenţiei un text scris de el în anii 1980. Csoma este caracterizat ca „un om cu totul neobişnuit„, care „şi-a părăsit pământul natal pentru a urma o vocaţie ştiinţifică.” Performanţele sale trebuie să fie subiect de „mândrie naţională„, nota Kapstein.
Am apelat şi la domnul Charles Ramble, profesor la Facultatea de Studii Orientale a prestigioasei universităţi britanice Oxford. Acesta îl cataloghează pe Csoma drept „o figură majoră, fondator al disciplinei studiilor tibetane. A existat şi o serie de conferinţe ce i-au purtat numele”. Părerea acestuia este împărtăşită şi de Robbie Barnett, asistent universitar al catedrei de studii tibetane contemporane a universităţii Columbia, din New York. „Cu siguranţă, este foarte stimat în domeniul studiilor tibetane, fără discuţie. A fost un pionier intelectual printre cei care s-au dedicat studiului acestui domeniu„, declară, de peste oceanul Atlantic, cercetătorul american.
Dincolo de cercurile ştiinţifice, munca de o viaţă a lui Csoma pare nesemnificativă şi nedemnă de interes. Românii sunt mult mai preocupaţi de orice altceva, pare să spună Ministerul Culturii (MC).
Radu Enache, purtătorul de cuvânt al ministerului declară că „eminentul lingvist Kőrösi Csoma Sándor este relativ puţin cunoscut în rândurile publicului larg. Este, pe de-o parte, oarecum firesc pentru că opera sa a fost focalizată pe un domeniu îngust – am spune astăzi de „supraspecializare”.
Reprezentantul MC spune că lingvistica nu se află printre preocupările de maxim interes social în ziua de astăzi. „Pe de altă parte, ştiinţele şi oamenii de ştiinţă tind să fie apreciaţi mai degrabă în domeniul lor ştiinţific şi în comunitatea ştiinţifică mondială, spre deosebire de artişti sau sportivi, de pildă, care, în afara unei mult mai ridicate notorietăţi, sunt apreciaţi îndeosebi în comunităţile lor naţionale sau locale.”, spune Radu Enache.
Dacă nu ne putem aştepta ca Csoma să fie la fel de cunoscut ca Mihai Eminescu sau Petofi Sandor, adaugă Radu Enache, „în lumea culturală ardeleană (la un prim nivel, local), românească şi maghiară (la nivel naţional) el este cunoscut şi omagiat cum se cuvine. În localitatea sa de naştere, Chiuruş, există Casa memorială Kőrösi, există Asociaţia culturală Kőrösi şi, anual, au loc Zilele Kőrösi Csoma Sándor, organizatori fiind Asociaţia amintită şi Consiliul Judeţean Covasna.”
În 2010, sub auspiciile Anului UNESCO al Apropierii între Culturi, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional a realizat proiectul internaţional „Three Stations” (cel mai bine s-ar traduce prin „Trei popasuri”). În cadrul proiectului, la Chiuruş – localitatea natală, la Göttingen – locul studiilor universitare şi la Darjeeling, în India, au fost realizate conferinţe stiinţifice despre opera savantului ardelean, relatează reprezentantul MC.
Kőrösi Csoma Sándor
S-a născut la 4 aprilie 1784 în satul Chiuruş, judeţul Covasna
A studiat la Colegiul din Aiud şi la Universitatea Göttingen din Germania
Este cert că a învăţat română, latină, greacă, germană, franceză, engleză, ebraică, slavonă, arabă, tibetană
A călătorit singur până în India şi Tibet
A câştigat diferite burse, în special din partea Imperiului Britanic, care i-au permis să-şi îndeplinească visul
A realizat primul dicţionar englez-tibetan şi prima gramatică a limbii tibetane
A realizat primul dicţionar sanscrit-tibetan
A pus bazele tibetologiei şi a studiilor budiste
Este respectat şi omagiat în prestigioase universităţi de pe mapamond
