Un mastodont de 5.000 de tone, inarmat pana in dinti, dar care are cabine cu lambriuri captusite cu matase. Sisteme de comunicatii de ultima ora, combinate cu luxul unui hotel de patru stele. Un adevarat paradox in marina militara, pe care romanii l-au pus in practica: Marasesti.
Inca de cum ai pus primul picior pe scara de bord, iti dai seama ca ai de-a face cu o nava speciala. Usile de acces sunt mari, iar scara interioara complet mochetata si ornata cu lemn masiv te face sa te simti ca la Intercontinental. Careul ofiterilor este de-a dreptul generos, aproape zece metri latime, cu scaune care aduc mai degraba cu fotoliile. Peretii sunt complet acoperiti cu lemn si materiale textile fine. „Marasesti” s-a vrut a fi un proiect care sa-i puna pe ganduri pe occidentali. Primul crucisator usor construit de romani. Primul dintr-o serie de nave ce trebuia sa asigure dominatia RSR in apele teritoriale. Acum, „Marasestiul” a intrat intr-un con de umbra. Fregatele cumparate de la britanici sunt preferatele. Militarii nu renunta insa la navele cu „suflet”. Alaturi de NS „Mircea”, „Marasesti” constituie un simbol pentru marina romana. Chiar si numarul de bordaj confirma acest lucru: „111”.
O legenda vie
Comandantul secund ne-a intampinat politicos. Dupa formalitatile obisnuite in marina militara, omul ma invita in careul ofiterilor la o cafea. Capitanul comandor Bogdan Dumitrescu este de un an si jumatate la bordul fregatei. Inainte a fost comandant pe Nava Purtatoare de Rachete „Lastunul”. Face parte din promotia 1991, al doilea „val” de ofiteri militari ce au absolvit dupa Revolutie. Incerc sa-i trezesc nostalgiile si intreb care este cea mai frumoasa perioada a carierei sale. „Imediat dupa ce am terminat academia m-am ambarcat. De atunci si pana acum am lucrat numai pe nave. Am trecut prin toate etapele de comanda. Cred ca cea mai frumoasa functie este cea de comandant, indiferent de nava”, precizeaza capitanul comandor. Abordez subiectul „Marasesti”. Surprinzator pentru un tanar ofiter, recent numit la bordul fregatei, capitanul comandor Dumitrescu cunoaste in amanunt povestea navei. De fapt, intreaga marina cunoaste povestea fostului crucisator. Primul „Marasesti” a fost un distrugator construit de italieni la inceputul primului razboi mondial. La fel ca urmasul sau, primul distrugator a dat dovada de o longevitate iesita din comun, fiind casat in 1961, dupa mai bine de 40 de ani de serviciu. A participat la o multime de operatiuni in timpul celui de-al doilea razboi mondial, fiind confiscat de rusi dupa razboi si ulterior retrocedat fortelor navale romanesti.
Mandria flotei comuniste
Primul punct de sudura in chila crucisatorului a fost dat in 1979. S-a lucrat intens aproape sase ani, iar pe 2 august 1985 nava botezata „Muntenia” a intrat cu mare pompa in dispozitivul fortelor navale. Bineinteles, de la ceremonie nu au lipsit sotii Ceausescu. „Cabinetul 1” si „Cabinetul 2” aveau amenajate la bord doua apartamente de lux intr-o zona bine pazita. Vizitele dictatorului la vapor erau minutios pregatite. La fiecare usa etansa erau montate trepte de lemn si covorase, astfel incat Ceausescu si compania sa nu se impiedice cumva de vreun prag. Securistii verificau toate compartimentele vasului si nu se putea apropia oricine de seful statului. Numai ca dictatorul nu se simtea prea bine la bordul unei nave de lupta. Confortul nu putea compensa raul de mare, asa ca vizitele „tovarasului” au fost extrem de rare.
Cod rosu in Marea Neagra
Interesant este faptul ca in publicatiile de specialitate americane si rusesti de marina aceasta clasa de nave a fost mentionata cu cativa ani inainte ca „Muntenia” sa fie lansata efectiv la apa. Asa „tras de par” cum era, micul crucisator romanesc a trezit interesul marilor puteri. Ori de cate ori iesea in larg, toate marinele statelor riverane Marii Negre intrau in stare de alerta. „Muntenia” era bine inarmat. Dispunea de toate categoriile de arme care ii permiteau sa execute orice fel de misiune de lupta la suprafata si in adancuri, atac aerian, gratie elicopterului ambarcat. Nava are chiar si un corp secundar de comanda. Marinarii ii spun „cocoasa”. In cazul in care comanda principala este lovita, nava poate fi condusa dintr-o suprastructura speciala, amenajata undeva la centrul vasului.
Peste trei ani nava a fost trimisa din nou in santier pentru modernizare, ocazie cu care este reclasificat distrugator. A urmat al doilea moment de cumpana. Pe 20 august 1990 distrugatorul, rebotezat „Marasesti”, a fost inca o data declasificat si incadrat in clasa fregatelor.
Insula plutitoare
Ca sa faci un tur complet al navei, iti trebuia aproape o ora. E mare si bine dotata. Cele patru motoare MAN de cate 8.440 cai putere fiecare ar putea asigura energie pentru un sfert din Constanta. Are de toate la bord, incepand cu instalatiile de termoficare si terminand cu sistemul de produs apa potabila. Cele mai stricte reguli sunt la compartimentele de armament si motoare. In caz de incendiu in sala masini, motoristii au la dispozitie un singur minut sa paraseasca incinta. Dupa aceea intra in functiune un sistem automat special, care evacueaza tot aerul de pe cateva etaje. De asemenea, in cazul defectarii unui motor, celelalte suplinesc forta de propulsie, timp in care agregatul cu probleme este reparat pe loc.
Autonomie de 2.500 mile marine
La vremea sa, „Marasesti” avea o autonomie de invidiat: 2500 de mile marine, plus posibilitati multiple de realimentare in mars. Capitanul Dumitrescu spune ca acum orice fregata este capabila de acest lucru. Adica fostul crucisator nu este mai performant decat cele doua fregate britanice. Dar nici mai slab. Practic, cele trei fregate romanesti, „Marasesti”, „Regele Ferdinand” si „Regina Maria”, sunt cam de aceeasi varsta. „Amiralul” este ceva mai masiv si, deocamdata, pana cand britanicele vor fi dotate cu rachete, cea mai puternica nava de lupta romaneasca.
Comanda BLACKSEAFOR
In timp ce sefii marinei, politicienii si constantenii se inghesuiau in danele militare sa admire cea de-a doua fregata de tip 22 sosita din Anglia, „Marasesti” trudea din greu in Marea Neagra. Anul trecut, „Marasesti” a devenit nava comandant a BLACKSEAFOR. „A fost una din cele mai dificile misiuni. Noi am fost centrul de comanda al gruparii navale”, isi aminteste secundul. Il mai intreb cand o sa fie trimis la fiare vechi fostul crucisator. Omul se uita la mine si ma asigura ca „hardughia” va ramane inca cel putin zece ani nava amiral a fortelor navale. Peste 85% din echipaj cunoaste bine limba engleza, iar procedurile NATO s-au insusit la perfectie. Anual, fregata efectueaza iesiri pe mare pentru antrenament ce insumeaza aproape 70 de zile, aproape jumatate din aceasta perioada reprezentand misiuni internationale. Anul viitor, fregata „Marasesti” va fi trimisa in santier pentru o noua modernizare si va primi un elicopter ambarcat. Nici unul dintre cei 232 de membri ai echipajului nu se gandeste sa se mute la alta nava. Pentru ei „Marasesti” este o fiinta vie. Si pe urma mai este si mandria de marinar militar. Doar o mana dintre ei se port mandri ca au pe fisa de imbarcare indicativul „111” .
38 de guri de foc
Armamentul este inca competitiv. Daca cele doua turele din prova cu patru guri de foc de 76 de milimetri nu mai sperie pe nimeni, sistemul ultrarapid antiaerian impune respect. Patru tunuri cu cate sase tevi fiecare, de calibru 30 milimetri, determina orice pilot de avion sa stea departe de nava. Urmeaza apoi opt rachete contra tintelor navale, doua instalatii de lansare a bombelor reactive antisubmarin cu 24 de ghidaje, sase tuburi lanstorpile si alte patru sisteme de contramasuri. Spre comparatie, fregatele de tipul 22 „Regina Maria” si „Regele Ferdinand” nu dispun decat de un singur tun de 76.
