» Seniorii Romaniei sau generatia interbelica au parcurs cele mai multe turbulente sociale. Traducatoarea Antoaneta Ralian, istoricii Dinu C. Giurescu si Dan Berindei, dar si o femeie obisnuita de la tara, Ivana Dogaru, povestesc traumele sovietizarii, dilemele traite in comunism si ce au obtinut din prabusirea dictaturii, in decembrie ’89.
Rugat sa defineasca succint grupul social contemporan cu istoria Romaniei din ultimii 80 de ani, sociologul Dan Dungaciu considera ca acesti oameni s-au format dupa o tabla poprie de valori, astazi pe cale de disparitie. Este generatia care a facut razboiul, a suferit primele lovituri ale regimului de ocupatie, a prins foametea si gandirea arestata. "Vorbim despre oamenii care auzeau duba venind sa le ia parintii. Multi au crescut cu aceasta tara in minte si asta i-a marcat social", detaliaza sociologul. Marturiile celor intervievati de R.l. intaresc spusele acestuia.
"Era foarte frumos"
Traducatoarea Antoaneta Ralian s-a nascut in 1924, intr-un orasel din Moldova, intr-o familie de evrei asimilata locului. Ambii parinti faceau politica, o politica moderata, de dreapta. "Erau notiuni care nu-mi erau prea clare. stiu ca mama pleca la tara, intr-o trasura mare, ca sa faca propaganda electorala printre tarani. Imaginea care mi-a ramas din vremea aceea este a unei vieti tihnite, fara griji, fara convulsii." Traducatoarea era o eleva premianta, la un liceu cu o disciplina extrem de severa. Vara purta obligatoriu palarie neagra, de la sprancene pana la ceafa. Pe strada principala nu se putea plimba neinsotita de parinti. si academicianul Dinu C. Giurescu povesteste cu entuziasm despre copilarie. Crescut intr-o familie de carturari, i se parea normal sa-si vada tatal scriind, inconjurat de carti, iar mama la carma gospodariei, vanzand vin si dirijand ridicarea a doua case de vacanta.
"Am crescut fara grija zilei de maine, in tihna. Pe vremea aceea puteai sa construiesti si cu bani mai putini o casa. Acum, numai bogatanii cu bani pe marginea legii mai pot", puncteaza istoricul. Intrebat despre diferentele dintre societatea interbelica si cea postdecembrista, Giurescu ofera o perspectiva transanta: pe vremuri, orasenii (25% din populatie) si ruralii (75%) erau legati printr-un mecanism social mult mai echitabil. "Un baiat pornit de la tara avea posibilitatea, daca era inzestrat si muncitor, sa urce chiar daca n-avea bani. La Liceul «Sf. Sava», clasa noastra avea 15 bursieri veniti din mediul rural. Premiantul numarul 3 al clasei era baiatul unui cizmar de la sat".
Un copil dezavantajat in acele vremuri a fost Ivana Dogaru, astazi in varsta de 81 de ani. Femeia a facut doar patru clase pentru ca in copilarie a muncit "la boier", undeva langa Bucuresti. Amintirile ei din copilarie impletesc agonia cu extazul. "Veneam dintr-o familie saraca, cu sase frati. Eram micuta si am prins un varsat puternic. In sat era o moasa care le facea baie copiilor cu mustar, ca sa-i scape de boala. Din asa ceva sora mea a murit, iar eu am ramas surda. Apoi, la 14 ani, am plecat de acasa, de suparare, pe jos, pana la Rosiorii de Vede. Acolo am scapat si de problema cu surzenia, caci un om abia venit din Germania mi-a adus o sticluta. Mi-a pus niste picaturi si uite asa am auzit cocosul."
Incercand sa faca un tablou al Bucurestiului interbelic, istoricului Dan Berindei, nascut la cativa ani dupa momentul "Romaniei mari", i-a ramas incrustat in memorie ritualul schimbarii garzii de la palat. "Erau doua batalioane care semanau cu cele de la Curtea Angliei. Zilnic la 12.00 se schimbau garzile. Tata ma punea sa-mi scot sapca si sa salut steagul. Era foarte frumos."
"Plangeam de bucurie ca s-a terminat razboiul"
Dar pseudoparadisul adolescentei traite in acea perioada s-a curmat brusc. Intetirea miscarii legionare a semanat printre multi spaime si cosmaruri. In casa tinerei Antoaneta Ralian se vorbea doar despre pogromul de la Iasi. Zilnic bantuiau zvonuri. Evacuarea din propria casa, zvonuri cu evrei spanzurati cu capul in jos, de carligele de la abatoare, perchizitii nocturne, confiscarea cartilor in limbi straine, si a dictionarului "Larousse" pentru ca ar fi avut legatura cu "rusii". "Am fost data afara din liceu. Pe tabla, o colega a scris «moarte jidanilor!»", iar lui tata i s-a confiscat si mica fabrica. Seara nu aveam voie sa circulam pe strada, iar fratele meu a fost trimis intr-un lagar de munca." Optimismul repare insa dupa 23 august 1944. Antoaneta Ralian auzea atunci pentru prima oara vorbindu-se ruseste, cand Armata Rosie a patruns adanc pe teritoriul Romaniei. "Plangeam de bucurie, se terminase razboiul.
Am si revenit inapoi in casa noastra, tata si-a recapatat mica fabrica. La noi erau cazati si militarii rusi care, cand au plecat, au luat cu ei asternuturile si paltonul tatei." Intr-o alta parte a tarii, la Bucuresti, singurul care l-a avertizat de primejdiile internationale pe tanarul Giurescu a fost bunicul sau, geograful si academicianul Simion Mehedinti. Celebrul sau predecesor i-a pus in fata o harta si i-a explicat: "Uite, asta e Romania de azi. Rusii revendica asta, ungurii vor asta, bulgarii vor asta, noi nu prea suntem in aliante militare cum trebuie si, ca atare, ne pandesc primejdiile". Era anul 1938, cand istoricul Giurescu avea doar 11 ani.
Apoi a venit socul legionarilor. Tatal, istoricul Constantin Giurescu, facea parte din guvernul Armand Calinescu, fapt pentru care a fost vazut "ca un colaborator al calaului (maresalui Antonescu – n.r.)". La rebeliunea din 21-23 ianuarie 1941, confruntarea violenta dintre Garda de Fier si fidelii maresalului, pustiul Giurescu a cunoscut pe viu atmosfera razboiului civil. "Au venit la noi doi colaboratori de-ai tatalui care s-au asezat la geamuri, cu pustile de vanatoare. Mama ne-a spus ca, daca ne ataca, noi, copiii, sa fugim prin spatele curtii la vecini si apoi mai departe. Sigur, planul era hazardat, dar vreau sa spun ca am trait in aceasta atmosfera." Giurescu mai spune ca a resimtit cu adevarat razboiul mondial abia odata cu bombardarea Capitalei. O impresie pe care o pastreaza vie in minte si academicianul Dan Berindei. Lumea a iesit sa se uite la avioane, fiindca erau frumoase, iar apoi s-au lansat bombele.
Zilele urmatoare n-au mai circulat tramvaiele. A inceput marea dispersare, cand toata lumea pleca prin satele din jurul Bucurestiului, ca sa evite bombardamentele. Pe acest fond, 23 august a fost perceput ca o pace. Eram la Snagov si toata lumea s-a repezit sa scoata perdelele de camuflaj. Lumea a chefuit atunci."
"Tot timpul mi-era frica"
Dar instaurarea comunismului a schimbat total reperele. Cei care au cunoscut perioada interbelica au format primele batalioane de "dusmani ai poporului." Ca atare, urmatorii zece ani de la incheierea razboiului au fost dominati de un nou tip de frica si un val serios de umilinte. "Eram considerata fiica de bancher sau de industrias si figuram pe toate listele de epurari. Sotul meu, ziarist, a fost dat afara din presa pentru ca, in timpul studentiei, la Cluj, a fost redactor la o gazeta a lui Iuliu Maniu", povesteste Antoaneta Ralian. In acea perioada, ea insasi era criticata pentru vina de a fi "cosmopolita", acuzatie care decurgea din faptul ca studia literatura straina in limbi straine. Apoi, ca redactor la o editura, se izbeste si de zidul cenzurii. "Eram nevoita sa elimin pasaje intregi din carti, sa atenuez, sa modific, sa perifrazez."
Istoricii Dinu C. Giurescu si Dan Berindei povestesc insa, cu nuante, despre experienta de 45 de ani traita in comunism. In anii ’50 le-a fost cel mai greu, cand au fost exclusi din institutele de istorie in care lucrau. "Pana in ‘65 retin macaroanele, procesul de la Canal si faptul ca am fost hartuit de frica. Tot timpul mi-era frica. Frica era inlauntrul tau, iti dadea crampe la stomac. Cand auzeai un zvon, spuneai: «Aoleu, sa nu vina si peste mine!», acesta a fost un fundal permanent", rememoreaza Dinu C. Giurescu. Pentru Dan Berindei, primii ani de comunism au adus schimbari la fel de radicale. Pret de cativa ani, istoricul a fost singurul membru din familie lasat in libertate. Ambii parinti, socrii sai, dar si sotia, insarcinata, au fost arestati. "Fata mea cea mica e nascuta in inchisoare, la Vacaresti. Din fericire, am gasit ulterior de munca la o cooperativa, unde caram tuburi de oxigen in spate, cinci etaje. Au trecut sapte luni cu acest antrenament.
Apoi am trecut la un institut de proiectare a oraselor si regiunilor, unde a fost foarte bine. Eram ca o rata printre pui. Faceam istoricul oraselor care se sistematizau", isi aminteste acum Berindei.
Anii ’60 au mai destins insa atmosfera. si Giurescu si Berindei s-au reintors la vechea lor meserie de istorici. "Am crezut ca voi face meserie si am reusit. Esti acuzat ca ti-ai dat coate cu comunismul doar de oamenii care nu s-au realizat si ei profesional", puncteaza si Giurescu.
"Vad torente de vulgaritate si mitocanie"
Generatia interbelica a prins momentul ’89 la varsta a treia. Schimbarile induse de prabusirea dictaturii au fost dramatice, bariere imposibile au cazut, iar altele, de neimaginat, au rasarit de nicaieri. Berindei vede in societatea de azi o caricatura a interbelicului, iar in interbelic o caricatura a antebelicului. De cealalta parte, critica pe care o face Giurescu atinge dezordinea sociala. "Vad ca nu mai avem nevoie de istorie si cream o generatie care, pentru ca nu mai crede in nimic, poate fi manipulata usor. Asta este partea trista a evolutiei de azi." Antoaneta Ralian, in schimb, arata cu degetul spre lipsa cronicizata de bun-simt: "Azi vedem torente de vulgaritate, de mitocanie, de coruptie, de hotie, de imitatie grosolana a Vestului. si peste toate pluseaza germenii nemuritori de legionarism, nazism, comunism, totalitarism. Ma simt acasa."
Un baiat pornit de la tara avea posibilitatea, daca era inzestrat si muncitor, sa urce chiar daca n-avea bani. La Liceul «Sf. Sava», unde am invatat, clasa noastra avea 15 bursieri veniti din mediul rural. Premiantul numarul 3 al clasei era baiatul unui cizmar de la sat." Dinu C. Giurescu
Erau doua batalioane care semanau cu cele de la Curtea Angliei. Zilnic la 12.00 se schimbau garzile. Tata ma punea sa-mi scot sapca si sa salut steagul. Era foarte frumos." Dan Berindei
stiu ca mama pleca la tara, intr-o trasura mare, ca sa faca propaganda electorala printre tarani. Imaginea care mi-a ramas din vremea aceea este a unei vieti tihnite, fara griji, fara convulsii." Antoaneta Ralian
