Fuziunea între giganţii industriei aerospaţiale şi de armament franco-german, EADS şi cel britanic BAE Systems reprezintă o cotitură istorică pentru Europa apărării, din punct de vedere industrial, cât şi al strategiei. Miza uriaşă a acestui megaproiect a alertat imediat Berlinul, Parisul şi Londra.
Negocierile gigantului european EADS vizând o fuziune cu British Aerospace au fost dezvăluite în media franceză şi de atunci obstacolele se tot adună. Informaţia privind fuziunea a avut efectul unui trăsnet şi, o dată cu risipirea secretului, negocierile oficiale au devenit tot mai dificile, fiind nevoie de acordul celor trei guverne – francez, german şi britanic, acţionare în cele două societăţi. Un subiect delicat este menţinerea acţiunilor preferenţiale care conferă Parisului şi Berlinului drepturi de veto. Dacă proiectul se va definitiva, fuziunea va reprezenta o operaţiune considerabilă, istorică pentru acest domeniu în Europa.
Proiectul s-a născut în „statele-majore” ale celor două întreprinderi, fructul unei strategii îndrăzneţe a liderilor lor, pe care nimeni nu i-a forţat să discute. Desigur că în final trebuie obţinută unda verde a autorităţilor politice. Pentru BAE, specializată în apărare în Marea Britanie şi SUA, este vorba de şansa unei creşteri pe piaţa aeronautică civilă, care va continua să crească pe măsura schimburilor internaţionale. Pentru EADS, este vorba de a ajunge la un echilibru mai bun între rădăcinile sale europene şi prezenţa mondială, între activităţile din aviaţia comercială şi celelalte activităţi. Este foaia de drum „Viziunea 2020″. Cel mai important este că alianţa nu va provoca reduceri de locuri de muncă nici de o parte nici de alta, chiar dacă activitatea militară va fi reorganizată.
Desigur, nu poate fi ignorat impactul acestei fuziuni asupra altor actori ai industriei europene de armament. Nimeni nu ştie dacă proiectul va declanşa o mişcare de regrupare în cadrul industriei europene, dar toată lumea ştie că, dacă pieţele apărării europene rămân fragmentate şi fiecare stat european continuă să facă oferte la nivel naţional, „bazele industriale şi tehnologice de apărare” vor rămâne ineficiente şi armatele europene vor trebui să abandoneze capacităţile militare din cauza bugetelor în descreştere.
Punte peste Canalul Mânecii
Din punct de vedere industrial, Europa îşi va reuni forţele într-un singur grup, franco-germano-britanic. Au existat multe proiecte comune între cele trei state, ca avionul de vânătoare Eurofighter. Multe au eşuat. Multe stagnează. Dar canalul Mânecii rămânea de netrecut. În 2006, BAE ieşea din Airbus şi o fuziune ar însemna acum o revenire. Iar pentru Airbus, care rivalizează cu succes cu gigantul american Boeing, este vorba de un avantaj în competitivitate.
Dar, această uniune înseamnă cel mai mult pentru domeniul industriei apărării. În timp ce bugetele militare sunt în scădere în Europa, aşa cum vor fi şi peste Atlantic, reunirea industriilor europene într-o singură firmă reprezintă un mare avantaj. Economisiri ample vor putea fi posibile într-o unificare a comenzilor celor două mari armate europene care contează – britanică şi franceză, arată numeroşi experţi.
Pentru a răspunde crizei, Europa continentală, cea a euro, se va integra într-o Europă mai federală şi chiar dacă guvernele sunt reticente, în timp tendinţa se va menţine în acest sens.Preşedintele Comisiei Europene, Manuel Barroso anunţa la 12 septembrie că va prezenta proiectul unui nou tratat în 2014 pentru o „Europă federală a statelor-naţiune”. Pentru a apăra interesele băncilor şi independenţei, premierul britanic, David Cameron era tentat de politica izolării. Iată că mesajul BAE Systems este că viitorul industriei britanice este alături de continent.
Catalogul exigenţelor
Potrivit Die Welt, guvernul german şi-a formalizat vinerea trecută exigenţele în cadrul proiectului de fuziune între EADS şi BAE Systems. „Guvernul german solicită, între altele, ca echilibrele puterilor dintre Franţa şi Germania în noul ansamblu să fie garantate”. Condiţia pentru o aprobare germană a fuziunii figurează într-un „catalog de exigenţe” asupra cărora s-au înţeles cancelarul Angela Merkel şi ministerul Economiei, care a fost transmis guvernului de la Paris. Berlinul insistă ca participările germană şi franceză în noua entitate pe care o vor forma EADS şi BAE să fie egale, indiferent care va fi nivelul.
Financial Times Deutschland anunţa că guvernul francez ar dori să deţină, împreună cu Germania, o minoritate de blocaj în cadrul noii formaţiuni, adică peste 25% din capital. Proiect incompatibil cu punctele de vedere ale EADS, cât şi ale BAE Systems unde guvernul britanic insistă ca, în cazul fuziunii, acţionariatul public să rămână sub 10%.
Die Welt precizează că documentul german cere ca, pentru protejarea siturilor din Germania, echilibrul să fie respectat şi în delocalizarea centrelor de decizie. Sediile EADS erau situate până acum la München şi Paris. Sediul EADS ar putea fi mutat la Toulouse, unde se află şi cel al Airbus, filiala aeronautică civilă, în timp ce sediul activităţilor de armament ar putea fi deplasat în Marea Britanie. Or, Berlinul nici nu vrea să audă de o repartizare unică franco-britanică.
Deşi proiectul fuziunii trebuie remis până la 10 octombrie autorităţi britanice de reglementare bursieră, guvernele francez şi britanic doresc amânarea, în timp ce EADS vrea respectarea termenului cu orice preţ. Discuţiile dintre Paris şi Berlin ar putea dura mai mult şi ministrul german al Apărării, Thomas de Maiziere evoca posibilitatea unei prelungiri a negocierilor. Data de 10 octombrie a fost iniţial fixată de autoritatea britanică de reglementare bursieră, dar codul britanic privind achiziţiile şi fuziunile permite prelungirea termenului. Tehnic fiind posibil, guvernele angajate în negocieri recunosc că dosarul extrem de complex necesită extinderea termenului final.
Contratimp
Posibila amânare irită reprezentanţii celor două societăţi, grupul EADS începând să fie enervat de intervenţionismul Berlinului în apropierea celor doi giganţi europeni ai apărării. De la începutul discuţiilor, Tom Enders preşedintele grupului, insistă pentru accelerarea lor: „cu cât trece timpul, cu atât dosarul riscă să devină mai complex”.
În Franţa, trei senatori ai majorităţii şi ai opoziţiei, preşedintele Comisiei afacerilor Externe, Apărării şi forţelor armate din Senat, Jean-Louis Carrere (PS) şi raportorii programului 146 „echipament de forţă”, Daniel Reiner (PS) şi Jacques Gautier (UMP) apără proiectul apropierii dintre grupul european EADS şi cel britanic, BAE Systems, care se împiedică încă de numeroase obstacole, în special din partea Germaniei.
Potrivit unor ziare franceze care citează experţi în domeniu, poziţia de principiu asupra fuziunii EADS-BAE adoptată de statul german este cel puţin surprinzătoare. Cu atât mai mult cu cât în trecut nu a încetat să dea lecţii Parisului privind intervenţionismul în grupul EADS. Statul german, contrar celui francez care va deţine 9% în viitorul grup, nu va avea nici o participare, cel puţin în prima etapă. Germania, care nu a încheiat niciodată negocierile pentru intrarea ei în capitalul EADS, nu dispune deci de nici un drept de veto asupra acestei alianţe se precizează în grupul european.
O sursă apropiată de dosar declara pentru La Tribune că „germanii creează multă dezordine. În Franţa, dosarul este bine gestionat, ceea ce nu este cazul Germaniei”. Berlinul doreşte să deţină o acţiune specifică, asemenea Marii Britanii şi Franţei, care deţin câte o astfel de acţiune în virtutea activităţilor lor nucleare. Exigenţă germană motivată pe activităţile în aeronautica militară, Eurofighter. La fel ca Marea Britanie şi Franţa, Germania apără locurile de muncă, siturile industriale şi centrele de cercetare şi dezvoltare. Este un set comun al revendicărilor celor trei state. Berlinul se teme că filiala EADS din domeniul apărării, Cassidian, ar putea face obiectul restructurării în profitul siturilor britanice.
În Welt am Sonntag, ministrul german al Economiei, Philipp Rosler justifică exigenţele Berlinului de respectare a echilibrului franco-german: „Germania trebuie să-şi prezerve interesele”. Dacă toate condiţiile sunt îndeplinite, atunci o fuziune va avea sens, a mai adăugat oficialul german împlicat, alături de omologii săi de la Finanţe, Wolfgang Schauble şi de la Apărare, Thomas de Maiziere în negocierile privind alianţa dintre EADS şi BAE Systems.
Cei 9%
Potrivit analiştilor citaţi de media franceză, cancelarul german, Angela Merkel încearcă să îl antreneze pe preşedintele francez, François Hollande pe panta unei poziţii comune a celor două ţări. Duminică, Der Spiegel releva că Berlinul şi Parisul au căzut de acord asupra unei strategii comune – să negocieze cu guvernul britanic obţinerea a câte 9% din capitalul noului grup format de EADS şi BAE Systems în cazul fuziunii. Potrivit presei germane, pentru a asigura acest echilibru, germanii sunt gata să cumpere acţiunile deţinute de Daimler (15%) şi de un consorţiu public-privat, Dedalus (7,5%). Guvernul francez controlează direct 15% din capitalul EADS, căruia îi va adăuga 7,5% controlate de grupul Lagardere. În cazul fuziunii cu BAE, participarea directă a guvernului francez în noul grup va fi de 9%. Potrivit proiectului de fuziune prezentat la 12 septembrie de EADS şi BAE Systems, guvernele francez, german şi britanic vor primi fiecare o acţiune preferenţială, care le va da un drept de veto asupra oricărei intrări de capital mai mare de 15%, dar nu vor avea nici un drept asupra gestionării afacerilor.
Dar, susţin surse apropiate dosarului, Franţa şi Germania nu au aceleaşi drepturi. Franţa, care va rămâne acţionar în viitorul ansamblu, este în măsură să negocieze unele dintre avantajele de care se bucură deja în calitatea de acţionar în EADS. Fapt care îl deranjează pe preşedintele grupului, Tom Enders, dornic să îndepărteze statele din gestionarea EADS.
Echilibrul acţionarial franco-german există atâta vreme cât constructorul german Daimler rămâne în capitalul viitorului grup, dar şi-a exprimat dorinţa de a ieşi, iar statul german ar trebui să achiziţioneze participarea Daimler. „Poate statul german să pună pe masă 6-7 miliarde de euro pentru cumpărarea participării Daimler?” se întreabă o sursă din EADS.
Promisiuni şi suspiciuni
Un document specific este pe punctul de a fi semnat de fiecare din cele trei ţări, document prin care cele două grupuri vor garanta locurile de muncă, păstrarea siturilor industriale şi birourile de cercetare şi dezvoltare (R&D) în Marea Britanie, Franţa şi Germania. Condiţie sine qua non pentru reuşita operaţiunii şi negociatorii o ştiu foarte bine.Totul sub rezerva că statele respective îşi vor ţine angajamentele la rândul lor faţă de EADS şi BAE în ce priveşte comenzile iar piaţa aeronautică să rămână aşa cum este astăzi. Adică în creştere. Un avertisment adresat Germaniei, care încearcă să reducă cu 40 de exemplare fiecare din comenzile de elicoptere de luptă, Tigre şi de elicoptere de transport, NH90, după ce a diminuat comanda de avioane de transport A400M. Ceea ce pus programul în pericol. La EADS se aminteşte că „aceste comenzi sunt locurile de muncă germane”.
Păstrarea locurilor de muncă, a siturilor şi R&D sunt mai facile pentru BAE Systems, care a restructurat efectivele sale ca urmare a tăierilor în bugetele apărării american şi britanic decât pentru EADS, activele lor şi poziţionarea geografică fiind foarte complementare, cu excepţia unor active în apărare. Ceea ce îngrijorează Berlinul, care se teme că o parte a activităţilor sale va pleca în Marea Britanie. Martin Linder, deputatul Partidului Liberal, FDP, partener al cancelarului Merkel, estima că ceea contează „nu este influenţa guvernelor asupra EADS sau a componenţilor săi, este vorba de păstrarea unor tehnologii în această ţară”.
Golden share
Pentru ca sistemul acţiunilor speciale atribuite Parisului, Berlinului şi Londrei să fie compatibile cu regulile Bruxellesului, EADS doreşte ca ele să fie votate în adunările generale ale acţionarilor, pentru a fi atribuite statelor. Ceea ce ar însemna un act privat şi nu guvernamental. Şi aici, Germania consideră că acest sistem rămâne discutabil, iar proiectul fuziunii comportă riscul unei preluări ostile asupra noii societăţi. Un document al ministerului german al Economiei estimează că „problema protecţiei contra unei achiziţii este un punct-cheie în discuţiile cu EADS”.
Franţa şi Germania sunt de acord că acţiunea specifică, aşa-numită golden share, propusă de întreprindere nu oferă o garanţie totală, aceasta putând fi pusă în discuţie, de legislaţia europeană. Documentul german citat adaugă că mijloacele de a pune în funcţiune o protecţie contra unei posibile cumpărări sunt în discuţie dar va fi dificil de apărat juridic. Aceste acţiuni specifice, care atribuie un drept de veto unui acţionar asupra deciziilor sau evoluţiilor capitalului unei întreprinderi, au fost deja contestate la Bruxelles, pentru care golden share nu se încadrează dreptului european privind libera circulaţie a capitalurilor.
Ministrul german al Economiei a justificat exigenţele Berlinului care cere respectarea echilibrului franco-german în noul ansamblu pentru că „Germania trebuie să-şi prezerve interesele”.
BAE Systems cooperează cu Pentagonul şi Statele Unite trebuie să evite riscurile transferului de tehnologii spre filialele europene ale grupului. Dar etanşeitatea este deja totală – filiala BAE în SUA este o firmă americană operată de americani, în profitul intereselor americane.