Una dintre cele mai active organizatii neguvernamentale care ajuta oamenii cu boli grave este condusa de o femeie de etnie germana din Medias, in varsta de 77 de ani, bolnava de diabet si aproape nevazatoare. Asociatia de Autoajutorare a Diabeticilor si Bolnavilor Oncologici a luat nastere in 1990, atunci cand Mariane Caspari, care lucra pe vremea aceea in contabilitate, s-a hotarat sa-si schimbe viata si sa se dedice salvarii bolnavilor de cancer si diabet. "Cand a cazut comunismul, am simtit o eliberare. Simteam ca pot face multe lucruri", explica acum "Maia", asa cum este cunoscuta in Medias, de ce a ajuns sa se implice in aceasta activitate.
Pana astazi Mariane Caspari a ajutat mii de oameni: a strans bani pentru copiii care sufereau de leucemie, a facut rost de proteze pentru bolnavi cu membrele amputate sau a asigurat medicamente celor care nu-si permiteau nici un tratament. In ciuda varstei inaintate, Mariane are programul foarte incarcat. Scrie rapoarte de activitate, face proiecte de finantare europeana, iar in fiecare an pleaca in strainatate, la diverse conferinte, pentru a convinge oamenii de afaceri sa doneze bani asociatiei sale. Mariane nu se considera insa o eroina. "Ce-am facut doar asa important? Am ajutat oamenii. Atat.", spune simplu "Maia" din Medias.
Din 1990 incoace, mii de oameni au fost ajutati de Mariane Caspari. In Medias i se spune "Maia" sau "Mama". Datorita ei au venit in Romania sute de tone de ajutoare din strainatate. Ca o raza de speranta pentru cei bolnavi de cancer, de diabet, pentru cei cu maini sau picioare amputate. Copiii loviti de boli incurabile au fost trimisi la tratament in strainatate pe banii adunati de aceeasi "Maia". Tot la insistenta ei au venit de peste hotare TIR-uri cu ajutoare pentru sinistratii din Moldova sau din Transilvania, dupa inundatiile care au lovit acele zone. Cu sase ani in urma, Guvernul Romaniei a declarat organizatia infiintata de Mariane Caspari drept o institutie de utilitate publica. Aceasta este Asociatia de Autoajutorare a Diabeticilor si Bolnavilor Oncologici.
Familie atestata din 1691
La vechea primarie. Acolo trebuie sa ajungem in Medias. Pe stradutele inguste si curate, printre casele viu colorate, care iti dau, asa, un aer tineresc, desi zidurile sunt batrane. Un gang intunecos ne conduce din strada spre o curte interioara, iar intr-un colt o usa din lemn, micuta, cu o placa alaturi, pe care scrie numele organizatiei, ne anunta ca am ajuns in locul dorit. Batem la usa, intram intr-o incapere mica, iar dintr-o camera alaturata rasare imediat o femeie cu parul scurt, blond, cu ochi albastri, care se indreapta agale spre noi. Trebuie sa se apropie mult ca sa ne distinga fetele. "Pentru mine ati facut atata drum?", e un fel de a incepe discutia ca si cum ne-ar da de inteles ca nu se considera o vedeta demna de paginile unui ziar. Ne invita sa stam pe cate un scaun. Ea ramane in picioare.
"Mie asa imi place sa stau, in picioare. Nu pot sa stau jos", ne anunta gazda, care avea pregatite si cafelele. Doar stia exact cand vom ajunge la Medias, la ora 15.00 fix, cum stabiliseram initial. Precizie germana, pe care am respectat-o, evident, ca doar avem in fata noastra o nemtoaica. "Sunt un ultim vlastar al unui trib foarte obosit", ne explica plastic faptul ca familia ei de sasi, unul dintre cele mai vechi neamuri din Medias, e atestata inca din 1691.
"Ajut oamenii pentru ca sunt crestina"
Mariane Caspari ne explica cum a infiintat asociatia. "Simt nevoia sa ajut oamenii, pentru ca sunt crestina. E o munca atat de frumoasa!", ne explica pe scurt viata ei. "Nu conteaza cati oameni ajuti, ci sa ai satisfactia ca ai ajutat. Ma culc in fiecare seara cu inima implinita", conchide. si daca tot e sasoaica, ne spune un proverb german: "Cand te crezi foarte necajit, du-te in casa altuia". si uite asa au tot batut la usa "Maiei" mii de oameni cu probleme. Din toata tara. Ani la rand. Ca sa-i ajute. Majoritatea romani. Ei nu stiau proverbul german…
O noua viata de la 58 de ani
"Maia" a vazut multi oameni necajiti in jurul ei. Mai ales cei bolnavi de cancer si de diabet. Ea insasi e bolnava de diabet de 30 de ani incoace. A ajuns sa-si faca trei injectii cu insulina in ziua de azi. Ne povesteste ca multi din familia ei au fost bagati in pamant de aceste boli. "Mama a murit de cancer, tata a fost diabetic, fratele meu a fost diabetic." Toti s-au dus in lumea dreptilor. "Maia" are o fata, plecata in Germania inca din 1990. E profesoara acolo. "Mama" sa fie batrana? Are 77 de ani. Dar nu-i dai varsta asta dupa vorba insufletita. Zice ca a muncit o viata intreaga. De la 15 ani s-a angajat. Mai intai ca dactilografa, apoi a evoluat spre contabilitate. A venit anul 1990. Avea pe atunci 58 de ani.
"Am simtit atunci, cand a cazut comunismul, asa, o eliberare. Simteam ca pot face atat de multe lucruri", a fost sentimentul unui om care dorea sa ia viata de la capat, chiar daca ajunsese la aproape 60 de ani. si exact asta a facut. A pus mana pe telefon si a sunat la neamurile si cunostintele ei din Germania. Pentru ajutoare. Sa fie trimise romanilor medicamente, imbracaminte, de toate. Iar la data de 19 ianuarie 1990 a fost infiintata asociatia pe care "Maia" o conduce si azi. "O conduc prin telecomanda acum", glumeste din nou.
Apoi scoate din poseta stampila organizatiei, ca sa ne arate cine-i seful, cu toate ca are in jurul sau 23 de voluntari, de prieteni mai bine zis, "familia mea", completeaza Mariane, oameni care se ocupa de treburile asociatiei. Chiar daca are vederea din ce in ce mai slaba, de trei ani incoace, e mereu prezenta la sediu, conform programului. E tot timpul cineva langa ea care o conduce, fie la birou, fie la cumparaturi. "Maia" nu asteapta sa faca altii treburile pe care ea insasi considera ca inca le mai poate face singura. "Nu ma opresc decat la moarte. si in sicriu voi avea stampila organizatiei", rade din nou.
Sacul de dormit
Erau primele zile ale lui 1990. Au inceput sa vina ajutoarele solicitate. Acasa la "Maia" a fost pentru inceput sediul organizatiei sale, timp de un an si jumatate. Munti de imbracaminte, conserve, medicamente, toate depozitate in locuinta sa. si-a dat seama atunci, la primul transport, ca mancarea fusese pusa chiar langa soba din casa. Femeia n-a mai facut focul zile in sir. S-ar fi stricat alimentele pana sa fie impartite la oameni. Ce-a facut "Maia"? si-a petrecut noptile infofolita intr-un sac de dormit. Asa s-a si imbolnavit de gripa. "Tin minte ca eram tare bolnava cand am facut platforma-program a asociatiei", zice. Apoi o intreb care sunt cele mai importante puncte din statutul organizatiei sale. "Ajutor umanitar si scoaterea pacientilor din singuratate." Mariane se considera si ea, inainte de toate, o pacienta, fiind diabetica.
Povesti cutremuratoare
Aproape ca ti se face pielea de gaina cand auzi cine sunt cei care au fost ajutati de "Maia" de-a lungul timpului. Iata un exemplu – sot si sotie. Ea, cu ambii sani amputati din cauza cancerului. El, cu ambele picioare taiate. Copiii lor, someri. Aveau nevoie de hrana si medicamente. Femeia a primit o proteza mamara. Pe urma vine amintirea Georgianei. O fata de 18 ani care aproape orbise. "Ma strangea in brate si-mi spunea ca ea nu mai vrea sa traiasca asa", povesteste gazda noastra. Fata a fost dusa la un spital din Ungaria. Dupa ce a fost operata, "Maia" s-a dus la ea la spital. "Mi-a spus ca a inceput sa vada din nou.
A fost un lucru minunat", iar pe fata femeii rasare o raza de soare. Ramane cu ochii departe, de parca ar fi din nou acolo, langa patul acela de spital. Alta poveste – un copil din Pitesti, bolnav de leucemie. Avea nevoie de un transplant de maduva, in strainatate. Mariane a sunat pe la diverse organizatii umanitare din Germania, Austria si Italia. A reusit sa adune banii necesari operatiei si tratamentului – 135.000 euro –, apoi copilul a fost salvat. Cand s-a intamplat asta? "Acum vreo doi ani. Nu mai tin minte exact. Nu pot sa-i tin minte pe toti cei pe care i-am ajutat", ne explica femeia ca pana si faptele bune se topesc la un moment dat in uitare, in lumea asta mare. Apoi isi aminteste de prietenii ei, tiganii. "Ei mi-au spus prima oara «Mama», dupa cate am facut pentru ei. Numele asta – «Mama» – e ca o medalie pentru mine", adauga ea.
Rapoarte de activitate
Ziua era alaturi de bolnavi, noaptea scria rapoarte. Ani la rand. Trebuie sa dai cu subsemnatul catre sponsorii tai din strainatate, sa le arati ce-ai facut cu fiecare lucru pe care ti l-au donat. Se primeau vreo sase transporturi pe an. Plus ca din 2003, de cand organizatia e de utilitate publica, trebuie publicat in fiecare an un raport de activitate in Monitorul Oficial. Multa hartogaraie. Daca ar fi numai asta, sa zici ca te descurci cumva. "Maia" trebuia sa plece si in strainatate, an de an, sa tina conferinte in fata oamenilor de afaceri, sa-i convinga sa doneze bani.
"Esti nemtoaica. De ce ajuti romanii?"
Altadata, cand era in Germania, "Maia" isi aminteste ca a fost intrebata cam asa: "Tu esti nemtoaica, de ce ii ajuti atat de mult pe romani?" La care sasoaica din Medias a raspuns imediat: "Eu sunt cetatean al Romaniei".
Un singur lucru a suparat-o in relatia ei cu unii dintre donatorii de bani – oamenii aceia ar fi vrut ca, in schimbul ajutoarelor, sa fie promovata peste hotare o imagine cat mai urata despre Romania, cu mizerie, cu oameni necajiti, cu tot felul de nenorociri. "M-a deranjat mult ca se dorea sa aratam ce e rau in tara mea, ca sa atragem in felul asta sponsori. N-am fost de acord sa promovez o asemenea imagine negativa", e categorica romanca.
Mariane zice ca se trage dintr-o familie de negustori. Poate tocmai de aceea a avut darul acesta al discursului, "talentul de a-i convinge pe oameni sa ajute", cum spune ea. A vorbit chiar si atunci cand boala ar fi tintuit-o la pat, in mod normal. Asa cum s-a intamplat in 2002, pe scena Operei din Cluj, la un congres international de diabetologie. Trebuia sa fie prezenta acolo, cu atat mai mult cu cat este presedinta sectiunii romane a Organizatiei Internationale pentru Drepturile Omului, la care s-a adaugat implicarea sa in activitatea Federatiei Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice. "Aveam febra 40 de grade. Gura e buna la mine, indiferent cat sunt de bolnava", mai spune "Maia".
Fara memorii
E mare familia "Maiei". A reusit sa stranga in jurul ei 700 de membri, 80% din ei fiind diabetici, iar restul bolnavi de cancer. Au organizat ani la rand sarbatori de Craciun si pentru copiii diabetici, seropozitivi sau bolnavi de cancer. Despre unii, din pacate, se vorbeste azi la timpul trecut. Sa-si scrie memoriile. Asa o indeamna prietenii pe "Maia". Dar ea nu vrea. Zice ca nu are ce sa scrie. "Ce-am facut? Am ajutat oamenii. Atat", spune simplu Mariane Caspari.
» Proiecte europene
Cel mai bun lucru in vremurile astea de criza este autoajutorarea. Nu se mai strang bani in Occident. Nici de la autoritatile romane nu vin bani, desi organizatia "Maiei", care e de utilitate publica, are dreptul la fonduri de la bugetul statului. Daca a vazut cum e situatia, Mariane Caspari s-a apucat sa scrie proiecte europene. Doar nu degeaba a urmat, dupa 1990, cursuri postuniversitare de management. A reusit in acest fel, de cativa ani incoace, sa intocmeasca documentatia pentru 43 de programe, din care cinci au devenit deja operationale. Cabinetul medical al asociatiei are aparatura pentru investigatii amanuntite la ochi si rinichi, dar si pentru glicemie. Farmacia din acelasi loc a primit girul Ministerului Sanatatii pentru medicamentele venite din ajutoare.
S-a deschis o scoala pentru femeile care vor sa se califice in meseria de asistent la domiciliu, in cazul bolnavilor cazuti la pat. Se tin cursuri si pentru suferinzii de diabet, astfel incat acestia sa invete cum, cat si ce sa manance. si ce a mai realizat Mariane? A oferit mobilier nou pentru toate scolile din Medias.
