-2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăLifestyleFoodKim Jong Il îşi hrăneşte poporul cu armament nuclear (ARTICOL INTEGRAL)

Kim Jong Il îşi hrăneşte poporul cu armament nuclear (ARTICOL INTEGRAL)

Regimul comunist de la Phenian a cheltuit zeci de miliarde de dolari în ultimii 40 de ani pentru ambiţiile nucleare ale conducătorului Kim Jong Il. În tot acest timp, poporul a trăit în foamete şi sărăcie cruntă fără să crâcnească.

Unul dintre foştii arhitecţi ai economiei de partid cerute de Kim Jong Il a făcut dezvăluiri uluitoare în cadrul unui articol postat pe siteul www.worldaffairsjournal.org.

„O economie care nu produce o ascuţitoare îşi permite să se înarmeze până în dinţi cu armament nuclear. La mjloc e nebunia unui dictator, care a comandat o economie paralelă pentru Coreea de Nord”, a declarat Kim Kwang Jin, în prezent agent guvernamental la Seoul. Fostul consilier economic al Phenianului a explicat că investiţiile astronomice din programul nuclear nord-coreean s-au făcut exclusiv prin sacrificarea poporului. Cu alte cuvinte, regimul a luat banii de la populaţie  şi i-a îndreptat în dezvoltarea industriei nucleare.

Kim Jong Il, omul-orchestră

Izolat din punct de vedere economic după disoluţia blocului sovietic, Kim Jong Il a preluat ţara aproape în faliment, de la tatăl său, în 1990. Guvernul risca să nu mai producă nimic, autoritatea Băncii Naţionale de Comerţ Exterior era serios pusă la îndoială, iar prăbuşirea sistemului părea o chestiune de timp. Atunci, a devenit tot mai clar pentru nord-coreeni că puterea economică a ţării trebuie să treacă în mâinile unui singur om, alesului suprem, Kim Jong Il. Acesta a pregătit o austeritate dură pentru poporul său. A îndemnat la sacrificiu pentru cauza naţională. Una dintre reformele sale cele mai drastice a fost raţionalizarea consumului. Singurele concesii le-a primit armata, care trebuia răsplătită pentru loialitate. De altfel, Kim Jong Il, le-a transmis nord-coreenilor că ţara lor va renaşte mai puternică doar alături de o armată bine întreţinută. În aceşti ani de sărăcie cruntă, liderul de la Phenian a ajuns să conducă ţara cu mână de fier, iar ordinele sale nu se discutau, se executau.

Deşi se confruntă cu cea mai gravă secetă din ultimii 20 de ani, astăzi autoritatea lui Kim Jong Il nu poate fi pusă sub semnul întrebării. De obicei, la aniversările sale partidul organizează parade de 20 de milioane de dolari. În aceste condiţii sistemul economic subteran imaginat de conducător şi pus în practică de „arhitecţii” săi economici nu deranjează pe nimeni.

„Dacă occidentalii se aşteaptă ca oamenii să dea jos regimul înseamnă că nu cunosc situaţia cu adevărat. Principiile comu-nismului sunt mai adânc înrădăcinate la Phenian decât oriunde pe acest pământ”, spune Kim Kwang Jin pentru www.worldaffairsjournal.org. Mai mult, fostul expert al lui Kim Jong Il apreciază că singura speranţă pentru ca ţara sa natală să mai scape de actuala dictatură ar fi lovitura de stat. Numai că, Kim Jong Il a avut grijă de elitele sale şi în special de armată, iar programul nuclear nord-coreean este opera lor comună.

Aşa tată, aşa fiu

Chiar dacă între banii manevraţi de putere în propriile interese şi fondurile folosite pentru întreţinerea poporului nu a fost nicicând un hău mai mare, ideea creării unui fond alternativ i-a aparţinut tatălui lui Kim Jong Il, fostul stăpân absolut al Phenianului, înainte de 1990, Kim Il. În 1970, acesta dispunea înfiinţarea a două departamente economice paralele. Astfel, prin „Comitetul pentru Economie nr. 2″ şi „Biroul General Daesong”, liderul nord-coreean avea controlul deplin asupra a sectoare întregi din economia naţională. Preluând modelul de la tatăl său, Kim Jong Il a mărit rolul acestor puncte comerciale fantomă. Astfel, cea mai mare parte a încasărilor rezultate din tranzacţiile regimului de la Phenian ajung în mâinile conducătorului şi servesc obsesiilor lui.

Ameninţarea nucleară nord-coreeană

„Cea mai mare ameninţare pentru statele Occidentale o reprezintă de departe investiţia grandomană pe care Kim Jong Il o face în programul nuclear nord coreean”, a avertizat Kim Kwang Jin. Detaliile oferite de fostul consilier de la Phenian arată că orgoliul lui Kim Jong Il a fost rănit puternic după eşecul testului nuclear din 2006. Astfel, întreaga industrie nucleară nord-coreeană s-a mobilizat în buna tradţie comunistă, iar începând cu anul 2009, exigenţele lui Kim Jong Il au fost atinse din nou. Eforturile susţinute din industria de profil a condus la apariţia unor focoase nemaiîntâlnite în arsenalul de la Phenian până atunci. În prezent, 70% dintre fabricile nord-coreene produc armament nuclear, iar acest sector din industrie cunoaşte o dezvoltare continuă. Deşi ţinută sub camuflajul autorităţilor, producţia nord-coreeană de armament nuclear nu mai este un secret pentru nimeni. În 2003, Coreea de Nord a fost demascată după interceptarea unui cargo care transporta proiectile către Yemen, regimul încălcând prevederile ONU cu privire la comerţul nuclear şi izolându-se şi mai mult faţă de comunitatea internaţională. Pentru Coreea de Nord însă, exportul de armament nuclear este o mândrie naţională şi este denu-mită ca „a doua economie”. Instituţia care gestionează această activitate, „Departamentul de Muniţie KWP”, are legături comerciale în Orientul Mijlociu, Myanmar şi Africa. „Pentru a înţelege nivelul la care lucrează această agenţie, trebuie spus că după o estimare făcută în anul 1990, compania se afla în posesia unor bunuri de 6 miliarde de dolari”, explică Kim Kwang Jin.

Doctorul bolnav

Având în vedere avântul acestei industrii, fostul consilier al lui Kim Jong Il, preconizează că nu vede felul în care că s-ar putea schimba ceva în politica de la Phenian. Analistul mai indică şi că statul nord-coreean acţionează precum un doctor care îi administrează pacientului acelaşi tratament, deşi acesta nu aduce nicio ameliorare sănătăţii sale. „Alternativa ar însemna, disocierea de concepţiile conducătorului, iar acest lucru este de neînchipuit”, a spus Kwang.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă