Cele patru zile în care Marea Britanie a sărbătorit cu fast Jubileul de Diamant al reginei Elisabeth a II-a au confirmat că britanicii nu au pierdut nimic din ataşamentul faţă de suverana lor, care timp de decenii le-a oferit demnitate, siguranţă şi afecţiune şi reprezintă identitatea şi unitatea naţională.
Sunetele clopotelor bisericilor londoneze, ale salvelor tirurilor de ceremonie şi zgomotul asurzitor al avioanelor de vânătoare nu au putut acoperi strigătele de bucurie ale mulţimii reunite marţi pentru ultima zi a festivităţilor Jubileului de Diamant al reginei Elisabeth a II-a. În balconul Palatului Buckingham, suverana britanică a apărut, înconjurată de familia regală, pentru a saluta mulţimea. Singurul absent: soţul său, prinţul Philip, 90 de ani, spitalizat din cauza unei infecţii. Dincolo de porţile palatului, o imensă mare de oameni – peste 1,5 milioane, potrivit media – a ovaţionat regina care, seara, într-un rar mesaj televizat, a mulţumit şi a promis că va continua să-i îndrăgească.
Regatul Marii Britanii a sărbătorit „Jubileul de Diamant” – 60 de ani de domnie a reginei Elisabeth a II-a – prin ceremonii fastuoase, punctul spectaculos fiind marea paradă nautică pe Tamisa, eveniment nemaivăzut din secolul al XVII-lea şi la care au participat 1.000 de ambarcaţiuni din lumea întreagă.
Acest Jubileu de Diamant este al doilea în istoria milenară a monarhiei britanice şi s-a desfăşurat pe parcursul a patru zile, nonstop, în întreaga ţară, faţă de o singură zi în timpul jubileului reginei Victoria (în 1897), care a domnit 64 de ani. Al doilea eveniment în o mie de ani când un suveran englez atinge o astfel de longevitate pe tron. La primul, cel din 1897 în timpul reginei Victoria, la Londra au defilat lansatori de focuri de Bengal şi cămile.
Despre regina Elisabeth a II-a, în vârstă de 86 de ani, numită de presa britanică „tezaur naţio-nal”, premierul David Cameron declara: „Regina are un stat de serviciu incredibil. Nu a făcut niciodată un pas greşit, este extrem de populară şi respectată aici şi în lume. Este ocazia pentru poporul ei (…) să îi mulţu-mească”. Pentru regalişti, este ocazia de a mulţumi unei femei care a aflat că va deveni regină la 25 de ani, când se afla în vacanţă în Kenya cu soţul ei, prinţul Philip. Profilul ei se află pe piesele de bancă şi pe timbre. Regină a 16 state, şef al Commonwealth-ului, care reuneşte 54 de ţări, apărător al credinţei anglicane, sursă de onoruri, Elisabeth a II-a rămâne un mister. Ea este al 40-lea monarh care a ocupat tronul britanic de la victoria lui Wilhelm Cuceritorul, în 1066; nu a acordat interviuri, dar toţi cei care au fost în preajma ei au rămas fascinaţi. Rolul său politic şi funcţia de reprezentare, în propria ţară, cât şi în străinătate, ca suverană a Commonwealth-ului i-au permis să îşi impună personalitatea, marcată de respectarea protocolului şi a tradiţiilor familiale.
De la ascensiunea la tron, Elisabeth a II-a a încarnat continuitatea, valorile morale ale naţiunii britanice şi ale instituţiei monarhice. Şi, în pofida turbulenţelor cu iz de scandal din anii ’80-’90, regina reprezintă astăzi stabilitatea într-o lume aflată în continuă mişcare. În cei 60 de ani de domnie, Elisabeth a II-a a devenit un simbol naţional şi a permis naţiunii să traverseze toate greutăţile fără să-şi piardă identitatea sau moralul. A efectuat de cel puţin două ori turul lumii şi cunoaşte toţi şefii de stat.
Toaletele sale în tonuri pastelate şi pălăriile originale au făcut turul planetei. Cea mai în vârstă dintre capetele încoronate ale Europei, ea a traversat al doilea război mondial, a văzut disoluţia Imperiului britanic şi a cunoscut 12 prim-miniştri, de la Winston Churchill la David Cameron. În prezent singurul şef de stat care a purtat uniformă în timpul celui de-al doilea război mondial, Elisabeth a II-a este o figură a istoriei vechiului continent. Familia sa a traversat cu bine scandalurile. În 1992, „annus horribilis”, s-au spulberat cuplurile a trei dintre copii, Charles, Anne şi Andrew, iar castelul pe care îl îndrăgeşte, Windsor, a fost cuprins de flăcări. Dar ce era mai rău a venit în 1997, când moartea prinţesei Diana, despărţită de prinţul moştenitor al Coroanei, Charles, şi mama lui William şi Henry, a însemnat divorţul dintre regină şi poporul ei. Răceala faţă de cea care nu mai făcea parte oficial din familia regală a creat o prăpastie de neînţelegere cu britanicii în doliu. Regina a adus apoi un omagiu într-o alocuţiune televizată de la Buckingham celei pe care premierul Tony Blair o botezase „prinţesa inimilor” şi, încet-încet, monarhia a reuşit să recâş-tige poporul. „Nunta secolului” de anul trecut a nepotului ei, William, al doilea în lista succesiunii la tron, cu Kate Middleton i-a redat strălucirea şi a adus tenta de fast care lipsea de la dispariţia Dianei, monarhia bucurându-se de o popularitate-record.
Regina nu guvernează, iar rolul ei simbolic se reduce la „a fi consultată, încurajată şi avertizată”. În realitate, puterea reginei este superioară a ceea ce prevăd instituţiile britanice – ea încarnează profund Anglia şi, jucân-du-şi impersonal rolul său protocolar, suverana vibrează la unison cu poporul ei.
Paradă navală istorică
Ca într-un tablou de Turner, Tamisa a apărut duminică în ceaţă, pe apele ei plutind una dintre cele mai mari flotile desfăşurate vreodată, depăşind prin amploare ultima paradă organizată în 1662 de Charles al II-lea. O adevărată armada. Decorată cu 10.000 de flori din grădinile suveranei, Spirit of Chartwell, nava regală roşu şi auriu a reginei Elisabeth a II-a, îmbrăcată în alb, a traversat Londra în fruntea paradei nautice, patru ore care au marcat punctul culminant al festivi-tăţilor Jubileului. O mie de ambarcaţiuni, 20.000 de persoane pe apă, peste un milion pe maluri, un traseu de 11 kilometri pe Tamisa, de la Chelsea la Tower Bridge, peste patru ore de spectacol, al cărui cost de peste 10 milioane de lire sterline a fost achitat de sponsori privaţi.
Până la nava regală, Elisabeth şi prinţul Philip au luat iahtul „Royal Britannia”, care a înso-ţit-o pe regină în călătoriile sale pe toate mările globului timp de 43 de ani, până în 1997. În afara cuplului regal, la bord au urcat şi prinţul Charles, moştenitorul tronului, soţia sa Camilla, William şi Kate, foarte aplaudaţi.
Caiace, baleniere, drage, pirogi, gondole sau nave militare, tot ce a inventat marina ca ambar-caţiune, cu pânze, cu rame sau cu motor, au ridicat ancora duminică într-un ansamblu perfect, o procesiune zgomotoasă în sunetele clopotelor şi ale uralelor mulţimii, şi au coborât Tamisa pe un traseu de 11 km.
Start la Epsom
Însoţită de soţul ei, ducele de Edinburg, şi în aclamaţiile publicului, regina Marii Britanii a asistat în ajun la faimosul Derby de la Epsom, de la care Elisabeth a II-a, cavaler emerit, nu ar lipsi pentru nimic în lume. Celebra cursă de cai, una dintre pasiunile suveranei, a dat startul festivităţilor în timp ce 41 de lovituri de tun au fost trase din centrul capitalei şi de lângă Turnul Londrei, dar şi în alte locuri din ţară, iar cântăreaţa de operă Katherine Jenkins a interpretat imnul naţional, God Save The Queen.
Luni, în faţa Palatului Buckingham a avut loc un grandios spectacol pop-rock la care a participat o pleiadă de staruri, printre care Paul McCartney, Elton John şi Stevie Wonder. Sute de mii de spectatori au asistat atât în faţa palatului, cât şi în faţa uriaşelor ecrane instalate în Hyde Park. Deschizând concertul, prinţul Charles, moşteni-to-rul coroanei, declara: „Celebrăm viaţa şi munca de 60 de ani a unei persoane speciale”. La sfâr-şit, regina a aprins o flacără de şase metri înălţime, una din cele 4.200 care urmau să formeze un lanţ în ţările Commonwealth-ului, din insulele Tonga până în Malta, trecând prin Kenya.
Sute de banchete şi picnicuri au fost prevăzute în tot regatul, la care au participat mii de persoane, sfidând timpul ploios cu umbrele şi impermeabile. În centrul Londrei, pe Piccadilly, o masă lungă de câteva sute de metri a fost întinsă pentru un „big lunch”. Cartofi prăjiţi, somon afumat, şampanie şi vin alb au însoţit hamburgerii. Surpriză, înainte de a se îmbarca pe Tamisa, prinţul Charles şi Camilla au venit să strângă mâinile britanicilor şi turiştilor sosiţi din lumea întreagă. Pretutindeni, pe lampadare, imobile şi faţadele magazinelor fluturau culorile roşu-alb ale drapelului britanic, Union Jack.
Ziua de marţi a debutat cu o messă la Catedrala Saint Paul, după care a urmat o defilare cu trăsuri, a reginei şi a familiei regale. Totul s-a încheiat cu urările reginei din balconul Buckingham-ului. Patru zile de festivi-tăţi care au făcut să jubileze întreg regatul. 
Regina Marii Britanii nu este „ca toată lumea. Are multă autoritate dar nici o putere”, rezumă biograful Andrew Marr. Domneşte dar nu guvernează. Nu are permis de conducere, nici paşaport. Nu are drept de vot nici dreptul de a schimba religia.
