Eliberarea celor patru ostatici francezi din Siria a repus în discuţie răpirile sistematice de occidentali în zonele de conflict. Un adevărat business. Cei patru au trecut printr-un loc numit „uzina de ostatici“ iar paznici erau cinci francofoni – patru francezi şi un belgian. Miniştri de Interne ai ţărilor europene s-au reunit la Bruxelles pentru analizarea de măsuri menite să oprească plecarea djihadiştilor în Siria.
Conflictul sângeros din Siria a atras numeroase grupări djihadiste care au preluat controlul şi acţionează liber într-o mare parte a estului sirian, dar numele uneia dintre ele produce groază – „Daesh”, anagrama în arabă a Statului islamic în Irak şi Levant (EIIL). Gruparea s-a axat pe răpiri, sirieni sau străini, iar în rândurile ei activează şi djihadişti francezi. EIIL este cea mai fanatică şi mai violentă dintre grupările islamiste care au invadat Siria, dar şi cea mai secretă. În răpiri este considerată stăpână. Când nu organizează direct răpirile, pune stăpânire pe ostaticii deţinuţi de alte grupări sau îi cumpără. Înaintea eliberării celor patru ziarişti francezi, la finele lunii trecute, care a fost precedată de cea a trei reporteri spanioli şi a trei femei din cadrul echipelor umanitare angajate de Medicins sans Frontieres, EIIL a deţinut cel puţin 22 de străini – americani, britanici, italieni, germani, danezi… Deţinuţi multă vreme în oraşul Alep – fieful EIIL –, ei erau regrupaţi în două camere de 30 mp. De unde şi numele închisorii – „uzina de ostatici”. EIIL nu lasă nimic la întâmplare. În general, fiecare nou ostatic, jurnalist sau angajat umanitar, face obiectul unei lungi anchete şi, în aşteptarea rezultatelor, acesta este ţinut izolat câteva săptămâni. Pentru mulţi, a fost Spitalul oftalmologic din Alep. Cardurile lor bancare sunt luate şi trimise în Turcia iar conturile bancare sunt golite, atunci când este posibil. Naţionalitatea contează foarte mult şi va determina politica deţinătorilor de ostatici faţă de ei. Cei mai ghinionişti sunt evident americanii şi britanicii, pentru că ţările lor nu negociază cu teroriştii.
La nivel intermediar, trei britanici, probabil de origine pakistaneză, sunt însărcinaţi cu comunicarea cu exteriorul şi potrivit media occidentală, sunt descrişi ca psihopaţi. Şeful închisorii este un religios de naţionalitate irakiană. Este cheikh, decidentul, şi britanicii trebuie să aplice ordinele lui. Există desigur revendicări politice, cum ar fi cererea eliberării de prizonieri în Franţa şi în Marea Britanie şi cereri de răscumpărare. Ele funcţionează asemenea vaselor comunicante – când primele eşuează, în negocieri sunt puse înainte celelalte, adică răscumpărările. Specialiştii arată că ceea ce frapează este profesionalismul şi amatorismul deţinătorilor de ostatici. Profesionalism pentru că efectuează anchete privind ostaticii, trecutul acestora, profilul. Amatorism pentru că cereau adesea răscumpărări exorbitante, de 100 ori de mai mari decât sumele plătite în general. Totuşi, exigenţele răpitorilor sunt menite să asigure că ostaticii au o valoare considerabilă şi deci viaţa lor este preţioasă. Ordine stricte sunt date gardienilor pentru a respecta integritatea prizonierilor. Această „uzină de ostatici” a fost mutată de EIIL când Alep a căzut în mâna altui grup islamist rebel, pentru că între aceste grupări se duce un război nemilos. Pentru ele, ostaticii sunt o marfă şi adesea răpirile sunt executate de comandouri mai mult sau mai puţin mafiote şi ostaticii sunt revânduţi organizaţiilor teroriste.
Din decembrie, situaţia militară a EIIL a început să se degradeze, devenind obiectul atacurilor celorlalte grupări rebele, a trebuit să abandoneze unele oraşe şi sate, iar la începutul lui ianuarie oraşul Alep. Prizonierii sirieni au fost eliberaţi, alţii masacraţi de djihadişti înainte ca aceştia să fugă. Ostaticii străini au fost înghesuiţi într-un camion de unde nu au mai ieşit decât patru zile mai târziu la Raqqa. Paznicii lor francezi dispăruseră.
Răscumpărare de 18 milioane euro
Eliberarea celor patru ziarişti francezi, răpiţi în iunie 2013, a intervenit tocmai când negocierile dădeau semne de blocaj. Revista germană Focus a relatat că Franţa a plătit 18 milioane dolari pentru eliberarea lor, ceea ce Parisul a dezminţit cu vehemenţă. Fondurile, trimise spre Ankara de ministrul francez al Apărării, Jean-Yves Le Drian, au fost vărsate răpitorilor prin intermediarul serviciilor secrete turce, scrie Focus, citând surse apropiate de NATO, la Bruxelles. Potrivit experţilor NATO, spionajul francez a fost informat de la debutul luării ostaticilor despre locul de detenţie al celor patru ziarişti francezi, dar a renunţat la o intervenţie armată pentru a-i elibera din cauza luptelor care sfâşie Siria. Cabinetul ministerului Apărării a dezminţit pentru AFP aceste afirmaţii iar la eliberarea celor patru ostatici francezi, ministerul de Externe a reamintit credo-ul Parisului: „statul francez nu plăteşte răscumpărare”. „Este un principiu foarte important pentru ca cei ce iau ostatici să nu fie tentaţi să răpească alţii. Totul este făcut prin negocieri, discuţii” a precizat şi preşedintele François Hollande.
Didier François, reporter la postul de radio Europe 1 şi fotograful Edouard Elias au fost răpiţi la nord de Alep la 6 iunie 2013. Nicolas Henin, reporter la săptămânalul Le Point şi Pierre Torres, fotograf independent, au fost răpiţi la 22 iunie la Raqqa. Ei au fost găsiţi de o patrulă a armatei turce în noaptea de 19 spre 20 aprilie, după mai bine de 10 luni de captivitate, în zona no-man-land de la frontiera ce separă Turcia şi Siria. Potrivit organismelor care negociază încă eliberarea propriilor ostatici, EIIL a reţinut circa 35 de persoane în acelaşi loc.
În ziua revenirii în Franţa a celor patru ziarişti reţinuţi ostatici în Siria, un detaliu a fost menţionat de ministrul de Externe, Laurent Fabius – printre gardieni, unii vorbeau franceza a declarat el înainte de a adăuga „belgieni, italieni, europeni în general, care au plecat să facă djihad” (război sfânt, n.n.). Aceste detalii au ridicat în mod oficial vălul de pe o parte a funcţionării a ceea ce francezii numesc „uzina de ostatici” sau „casa ostaticilor”.
Risc la porţile Europei
Miniştrii de Interne din nouă ţări europene cele mai preocupate de „combatanţii străini” în Siria s-au reunit la Bruxelles cu reprezentanţii SUA, Turciei, Tunisiei şi Marocului. Siria atrage candidaţii pentru războiul sfânt şi cifrele sunt îngrijorătoare – 300 de francezi luptă în nordul Siriei, alături de ei sunt şi 200 de belgieni, 100 de olandezi, între 300 şi 400 de britanici, zeci de germani şi între 50 şi 100 de americani. În total, peste 15.000 de străini veniţi din peste 70 de ţări. Şi în imensa majoritate a cazurilor, pentru a lupta cu grupările ilamiste cele mai radicale: Front al-Nosra, branşa locală a Al Qaeda, şi Statul islamic în Irak şi Levant (EIIL), autorul celor mai dure atrocităţi şi care deţine ostatici occidentali.
Prezenţa unei baze Al Qaeda la porţile Europei este o altă problemă pusă de conflictul din Siria. Revenirea acestor legiuni de djihadişti europeni a fost subiectul principal al reuniunii miniştrilor de Interne din ţările UE. Deja au reintrat 130 de francezi şi 50 de belgieni. În total, o mie de europeni ar putea reveni curând din jihad şi există riscul ca cei mai îndoctrinaţi să treacă la acţiune în Franţa, în Belgia sau în Spania. Autorităţile europene iau în serios acest pericol, menţionat şi de serviciile secrete britanice. Fiecare recunoaşte că în cazul unei înlăturări a lui Bashar al-Assad, mişcarea djihadistă va profita de haos pentru a se instala într-o zonă fără lege mergând din nordul Siriei până în vestul Irakului. Adică la mică distanţă de Europa. „Aceşti djihadişti nu aterizează cu paraşuta în Siria”, avertizează reprezentantul demisionar al ONU la Damasc, Mokhtar Lamani, iar ministrul belgian de Interne arată că Turcia, „aliatul nostru în NATO, ar fi putut frâna aceste sosiri”. El a subliniat că „nu încercăm blamarea Turciei, pentru că ea a înţeles problema şi nu doreşte să devină o placă turnantă a djihadului”. Europenii cer Ankarei un efort de reperare a djihadiştilor în trecere, iar turcii răspund că nu pot supraveghea toate punctele ilegale de trecere între solul Turciei şi Siria. Înainte de a adopta o politică de „toleranţă zero”, Ankara cere liste cu nume şi detalii asupra suspecţilor proveniţi din Europa.
FBI avertizează
Directorul FBI, James B. Comey, a declarat că numărul americanilor care călătoresc în Siria pentru a lupta în războiul civil este în creştere constantă şi reprezintă o preocupare reală pentru aplicarea legii. Comey nu a furnizat numărul exact, dar a spus că tendinţa „s-a agravat”. Preocuparea FBI este că americanii care s-au alăturat grupărilor extremiste aliate Al Qaeda în Siria vor reveni în SUA pentru a executa atentate. Americanii în Siria recrutează activ alţi americani pentru a se alătura luptei şi ameninţarea pe care o reprezintă este o preocupare nu numai în SUA, ci şi pentru serviciile secrete europene.
Raportul anual al Departamentului de Stat american asupra terorismului, publicat săptămâna trecută, notează că grupurile Al Qaeda devin tot mai puternice. „Leadershipul de bază al Al Qaeda a fost degradat, ceea ce limitează capacitatea sa de a conduce atacuri”. Dar, se subliniază „ascensiunea filialelor autonome de Al Qaeda din ce în ce mai agresive şi grupurilor cu vederi similare”. În realitate, situaţia este mult mai gravă decât admite Departamentul de Stat american. Grupările de tip Al Qaeda controlează sau acţionează după bunul plac într-o zonă enormă din estul Siriei până în vestul Irakului şi este doar o problemă de timp până ce djihadiştii din aceste grupări vor avea un impact asupra lumii din afara acestor două ţări. EIIL a publicat o înregistrare video în care djihadişti străini îşi ard paşapoartele pentru a sublinia angajamentul lor permanent la djihad. Unii îşi arată feţele, alţii sunt mascaţi şi îşi distrug paşapoartele înainte de a le arunca în foc, după care declară credinţă şi o promisiune de a lupta contra regulilor din ţara de unde vin. Un canadian a rostit o declaraţie în engleză înainte de a vorbi în arabă, spunând „este un mesaj adresat Canadei, tuturor puterilor americane – venim şi vă distrugem”. Filmul a fost făcut de profesionişti, probabil undeva în estul sau nordul Siriei şi nu este vorba despre un grup izolat ascunzându-se în deşert sau în grote montane. E vorba de al-Nusra, filiala Al Qaeda care în prezent controlează sau poate funcţiona într-o mare parte a teritoriului dintre Tigru şi Mediterana.
