Cel mai vandut whisky din lume este fabricat in acelasi loc si dupa aceeasi reteta ca acum 150 de ani. Iar stranepoata lui Jack Daniel's primeste azi oaspetii distileriei cu mancaruri asezonate cu whisky.
Un orasel mic, ratacit printre dealuri impadurite, case de lemn, fiecare cu pridvor si balansoar. La doar jumatate de ora de autostrada spre Nashville, Lynchburg pare ca traieste intr-un alt timp, mult mai tihnit si lipsit de griji. Este orasul unde se gaseste prima distilerie de whisky inregistrata in SUA, in 1866, si unde se fabrica si azi celebrul Jack Daniel's. Iar asta, cu toate ca Lynchburg se afla intr-unul din „tinuturile uscate” din statul Tennessee, unde prohibitia nu a fost abolita niciodata. In SUA exista peste 500 de „tinuturi uscate” (echivalentul unui judet), majoritatea in statele din sud, unde comercializarea alcoolului este interzisa. Nu insa si consumul. „Nimeni nu a protestat pana acum impotriva prohibitiei, asa ca interdictia a ramas. Dar la 10 minute de Lynchburg esti deja in alt tinut, unde se poate cumpara alcool”, explica Janice Faulkuer, care a lucrat la linia de imbuteliere a distileriei.
Stranepoata si merele cu whisky
Pana acum doi ani, Lynne Tolley parea ca urmeaza modelul strabunului sau, Jack Daniel, cel mai curtat burlac din Tennessee, care nu s-a casatorit niciodata, desi legendele ii atribuie numeroase iubite. „Acum doi ani m-am maritat, asa ca nu mai sunt cea mai curtata din tinut. Raman insa stranepoata lui Jack Daniel, fratele strabunicii mele”, glumeste in stilul specific Sudului urmasa celebrului distilator. Intrebata daca mai bea whisky-ul familiei, Tolley raspunde raspicat: „Desigur ca beau Jack Daniel's. In fiecare zi a vietii mele. Ma mentine in forma!”. Ea a fost si cea care s-a gandit ca mancarurile traditionale ar fi mai gustoase daca le-ar asezona cu whisky. Merele la cuptor imbaiate in whisky sunt acum atractia principala a restaurantului „Mary Bobo's”, unde Jack Daniel obisnuia sa ia pranzul. Urmand traditia, Lynne Tolley suna si azi clopotelul de argint pentru a chema oaspetii la masa. Iar asta, cu toate ca din 1983 e manager general al restaurantului, dupa ce Mary Bobo a murit la varsta de 101 ani. De ce nu se ocupa de distilerie? „Nu mai e o afacere de familie. In 1956, a fost cumparata de firma Brown-Forman din Kentucky. Si eu sunt angajata lor, ca manager al restaurantului Mary Bobo's”, explica Tolley. Este insa si degustator la distilerie, asa ca in fiecare vineri are ocazia sa stabileasca daca whisky-ul este indeajuns de matur pentru imbuteliere sau nu.
9 milioane de lazi pe an
Cu toate ca anul acesta Jack Daniel's a devenit cel mai vandut whisky din lume, comercializand 9 milioane de lazi, distileria din Lynchburg nu seamana deloc cu fabricile care produc la scara industriala. Are doar 400 de angajati, majoritatea localnici, care lucreaza la distilerie din tata-n fiu, cu un salariu peste medie de 25 de dolari pe ora si doar 47 de saptamani de activitate pe an. Astfel, distileria pastreaza obiceiul tihnit al locului. „Incet si cu grija, in stilul lui Jack Daniel”, spune David Roper, unul dintre ghizii distileriei. „Prima vineri a lunii este singura zi in care fiecare angajat vine la timp la munca: atunci primim fiecare cate o sticla de Jack Daniel's. Douasprezece sticle pe an, asta e tot”, se lamenteaza Roper. Daca Frank Sinatra spunea ca „sunt pentru orice te face sa treci noaptea, fie o rugaciune, calmante sau o sticla de Jack Daniel's”, Roper explica „stiintific” arta golirii sticlei cu eticheta neagra: „Whisky-ul se innobileaza in butoaiele de stejar, dar odata imbuteliat in sticle, procesul maturarii se opreste. In contact cu aerul si cu soarele, whisky-ul isi pierde calitatile. De aceea, regula e sa deschizi sticla la apusul soarelui si sa o bei pana dimineata”.
Cereale, carbune si multa rabdare
Spre deosebire de bourbon sau scotch, whisky-ul fabricat dupa reteta lui Jack Daniel este trecut prin filtre uriase de carbune din lemn de artar inainte de a fi pus la maturare in butoaiele de stejar. „Procedura dureaza intre 10 si 12 zile si purifica alcoolul de toate impuritatile care pot da dureri de cap. Da, ne straduim din greu sa scoatem un whisky cat mai pur. Si ce fac oamenii? Il indoaie cu cola sau cu alte sucuri”, se plange Roper. Distilat dintr-un amestec de porumb, secara si orz, whisky-ul de Tennessee este maturat timp de 4-5 ani in butoaie de stejar. L-am intrebat pe maestrul distilator Jimmy Bedford cum isi da seama cand este momentul pentru imbutelierea whisky-ului. „La Jack Daniel's judecam whisky-ul dupa maturitate, nu doar dupa varsta. Exista mai multe lucruri care contribuie la maturarea whisky-ului: folosim butoaie noi din lemn de stejar alb, carbonizate in interior, care ii dau o aroma mai intensa si un caracter mai puternic decat butoaiele deja folosite. Suntem singura distilerie care isi fabrica singura butoaiele. Apoi, fluctuatiile mari de temperatura din Tennessee accelereaza maturarea. De aceea ne bazam pe degustatorii nostri, si nu pe calendar, pentru a decide cand un whisky a atins varful maturarii.”
Whisky de lux
Unul din visurile lui Jack Daniel a fost sa filtreze de doua ori whisky-ul inainte de imbuteliere. N-a reusit in timpul vietii, dar reteta sa a fost pusa in aplicare in 1988, cand a intrat in productie „Gentleman's Jack”. Dupa maturare, acest whisky este filtrat a doua oara prin carbune, pentru un gust si mai fin decat varianta cunoscuta in lumea intreaga, Old Nr. 7. Celalalt produs de lux al distileriei este „Single Barrel”, cu o concentratie de alcool de 47%, fata de celelalte doua tipuri, care au 40%. „O sticla de Single Barrel este la fel de unica precum butoiul in care a stat la maturare. Ca rezultat al variatiunilor lemnului de stejar, ea va diferi la gust, aroma si culoare de o alta sticla dintr-un alt butoi. Single Barrel este maturat in etajele superioare ale depozitelor noastre, fiind astfel expus la diferente mai mari de temperatura, care ii accelereaza maturarea”, explica Bedford. Cu peste 2000 de butoaie umplute in fiecare zi, 47 de saptamani pe an, afacerea Jack Daniel's ramane una dintre cele mai lucrative din lume. De pe urma careia statul american castiga 10 milioane de dolari pe luna, sub forma de accize.
