» Membrii unui club de automobilism "off-road" au dus 15 tone de alimente si alte echipamente pentru 300 de oameni care traiesc in noua catune de pe crestele Muntilor Cernei.
» Taranii de aici, majoritatea batrani, nu au avut niciodata curent electric, traiesc din munca pamantului lor si iarna "hiberneaza" in propriile case, inconjurati de zapezi.
» Zona este aproape necunoscuta romanilor, dar este vizitata an de an de studenti la botanica din Germania care vin aici in practica.
De opt ani se intampla la fel. "Hai la umanitara!", se da sfoara-n tara. Chemarea e pentru cei care fac parte din clubul "Off-Road Adventure Romania". Cine sunt ei? Nu vor sa spuna. Nu vor publicitate. Sunt doar niste baieti si fete cu bani, "bolnavi" de aventura pe patru roti, posesori ai unor masini cat casa, cele mai tari marci de teren, echipate dupa ultimul racnet in domeniu. si ce fac ei? Sunt dispusi sa-si faca praf masinile prin munti, prin zone pe unde numai Dumnezeu are curaj sa calce, ca sa le lase necajitilor in fata portii macar un strop de bucurie.
Oamenii norilor
Actiunile clubului se organizeaza doar inaintea marilor sarbatori, de Paste si de Craciun. Anul asta, de Paste, ne-am intors in timp. Cu cat? Oricat. Asta a fost experienta traita in noua catune din Muntii Cernei. Acolo traiesc aproape 300 de oameni in niste "conditii speciale". Puneti-va imaginatia la incercare! In anul 2008 nu au curent electric, se culca in acelasi timp cu gainile si iarna "hiberneaza", incatusati de nameti. Noroc ca si-au facut provizii de cartofi, faina, zahar, fructe, legume si carne. Din propria recolta. Oamenii astia, majoritatea batrani, traiesc la mai bine de 1.000 de metri altitudine.
"Cartierele" din munti
Ne-am dat intalnire la iesirea din Bucuresti, la doi pasi de autostrada spre Pitesti, vineri, la ora la care toata lumea se pregatea de culcare. Se strang vreo 30 de masini, apoi plecam in coloana spre destinatie, in judetul Caras-Severin, comuna Cornereva. Mergem spre o localitate care are 42 de kilometri patrati, ca intindere, cu 40 de sate si catune in componenta. Mai are putin si rivalizeaza cu intinderea Bucurestiului. "Cartierele" Cornerevei sunt aruncate pe crestele Olanului, ale Cernei, Corneanului, Arjanei, la Pietrele Albe si pe Stanca Ilisorii. Cu totul, 3.400 de suflete fac parte din aceasta comunitate.
Slalom cu moartea
Ne oprim la Craiova, dupa miezul noptii, pentru a face aprovizionarea. Se strang 15 tone de marfuri de toate felurile. Asta inseamna faina, ulei, zahar, malai, paste fainoase, dulciuri, fructe, sucuri, la care se adauga rechizite pentru 39 de copii, plus lampi, 600 de litri de gaz lampant, doua generatoare de curent electric si cateva drujbe. Plecam. Dar mai facem halte la o cafea, ca trebuie sa ramanem treji. Avem in fata inca 24 de ore de nesomn. Ajungem la destinatie pe la 7 dimineata. Din soseaua spre Caransebes se desprinde un drum de pamant. Urcam printre ziduri de piatra. Din loc in loc, bolovanii cazuti pe sosea ne arata ca locul poate deveni oricand extrem de periculos.
Democratia muncii
Cadourile vor ajunge in catunele Cracul Teiului, Cracul Mare, Dobraia, Inelet, Poiana Lunga, Prisacina, Tatu, Scarisoara si Smogotin. Toti cei din echipa venita de la Bucuresti, vreo 90 de oameni, s-au miscat repede, dupa comenzi scurte si precise. Mi-a explicat cineva ca in acest grup nu se pune problema statutului social. "Ne intoarcem la origini, acolo unde toti suntem egali", ne explica cineva ca pe munte sunt alte legi.
Condamnati la bezna
Primarul din Cornereva, Ioan Lozici, zice ca prin 1996 a fost o incercare de electrificare a catunelor din varf de munte. Era un proiect al Guvernului Germaniei pentru montarea unor centrale eoliene. Partea germana dadea 70% din bani, iar restul ar fi trebuit sa vina de la Bucuresti. Numai ca Bucurestiul s-a razgandit, n-a mai dat banii, asa ca germanii si-au luat "jucariile" si au plecat. Ce-o mai trebui atata cheltuiala pentru niste catune care oricum mor? Asa judeca lumea de aici gestul guvernantilor romani.
"Sarpele" din noroi
Nici drum nu mai poti sa spui ca e cel pe care mergem. Ne-a mai atacat si o ploaie torentiala, iar noroiul curgea ca lava prin santurile facute de rotile masinilor. Pante abrupte urcate si coborate cu incetinitorul, impins la masini, acolo unde nici caii-putere nu mai razbateau. Muntii deseneaza pe cer creste ametitoare, vai adanci ne pandesc la fiecare pas. Dupa mai bine de doua ore de mers, vedem primele urme ale omului. O casa aici, alta pe celalalt versant. Ca un sarpe, convoiul de masini se taraste pe la fiecare familie.
Munca de 60 de bani
Taranii ies din casele lor masive, ca niste cetati. La baza fiecarui "cuib" stau bolovani prinsi intre ei cu pamant, apoi vin caramizile, iar la sfarsit acoperisul din lemn. Case si oameni. Cu aceleasi fete brazdate de cute adanci. Trupuri batrane, cocosate de munca, sunt acoperite cu haine groase. Picioarele au fost invelite in ciorapi din lana, prinsi, la randul lor, in legaturile opincilor. Acum, ca a venit primavara, oamenii muntilor o iau la vale, pe carari numai de ei stiute, prin padurile pline de lupi, ursi si vipere cu corn. Se duc sa-si vanda produsele, pe nimic, la centrele de colectare. Dau litrul de lapte cu 80 de bani, iar pe un kilogram de cartofi primesc numai 60 de bani.
Simtul proprietatii
Tineri si batrani apar la un moment dat din toate partile, ca la un semnal. Toti spun ca aici au pamantul, aici au trait mosii lor, n-a fost zona cooperativizata, asa ca simtul proprietatii, pe hectarele pe care le au, e de neclintit. Tot timpul iau numai partea buna a vietii lor, desi nu uita de lipsa drumurilor si a curentului electric. "Traim ca pe vremea dacilor, maica! Doar suntem urmasii lor, nu?", stie sa "intepe" Maria Novacescu, din catunul Poiana Lunga. Cei care au copii la scoala isi tin odraslele in satele din vale, unde platesc chirie, vreo 200 de lei pe luna. De unde bani? Din rodul pamantului. Atat.
Cuib de vulturi
Daca tineti neaparat sa va vina ameteala, ar trebui s-o luati, cum am luat-o noi, in cea de-a doua zi de off-road, pe Valea Cernei, depasind statiunea Herculane. O sa vedeti la un moment dat niste uriasi din piatra. De stanci au fost prinse scari din lemn. Chiar sus, pe varful muntelui, pe la 1.200 de metri altitudine, sunt doua catune, Ilinet si Scarisoara, unde locuiesc 25 de familii, care apartin tot de comuna Cornereva. Singura posibilitate de acces spre civilizatie e sa faci alpinism. Generatie dupa generatie, numai asa au umblat, cu desaga la spinare, cei care locuiesc alaturi de vulturi. Unii au platit cu viata, cazand de pe stanci. "De doua-trei ori pe saptamana facem drumul asta", auzim de la Avram Cionca, om la 63 de ani, din Scarisoara.
Muntii Cernei, scoala pentru studentii germani
Ajungem pe alta culme, la Prisacina. O mana de oameni se adunasera in fata unei bisericute din lemn. Asa il cunoastem pe Nistor Talpes, padurarul, mic de statura, cu ochi ageri, sprinten si pus pe vorbe multe. Ne ia si in germana, ca sa ne demonstreze ca muntii astia sunt vizitati, an de an, de studenti din tara lui Goethe. Ei, poftim! Noi, romanii, nu stiam de frumusetea Muntilor Cernei, un peisaj care iti taie respiratia. Dar strainii stiu bine locurile astea. "Sunt studenti, fac practica aici, cu botanica lor. De patru ani vin aici studenti din Germania", zice nea Nistor. Doar suntem in mijlocul Parcului National Domogled. Cum ajung in locurile astea, tinerii studiosi se imbraca in portul locului, ba isi pun si opinci, asa, de incercare. si mananca bunatatile facute de localnici. "Ce mancare au ei, nenica? Numai la cutii. Miroase urat. I-am invatat eu sa manance fierturile noastre. si le place, nu gluma!", rade barbatul cu pofta. Apoi zice ca nu numai el a invatat "nemteasca", i-a invatat si el pe tinerii germani "romaneasca". De dormit, oaspetii gasesc loc pe la casele risipite pe munte. De pensiuni nici nu incape vorba.
"Asta e casa noastra"
S-au strans apoi mai multi oameni din Prisacina in fata bisericii, aproape toata suflarea catunului, sa le facem o poza de grup. Trei generatii s-au pus in fata aparatului. Batrani, tineri si copii. I-am intrebat pe toti, dar mai ales pe cei tineri, daca vor ramane aici sau nu cumva catunele din munti vor fi doar o amintire peste cativa ani. Toti mi-au raspuns, in cor, ca nu se dau plecati din locul in care s-au nascut. "Nici nu avem unde sa plecam. Dar nici nu plecam. Aici e casa noastra", se arata hotarat, la cei 23 de ani ai sai, Ion Pervulescu. I-am vazut apoi pe oamenii astia cum dispar, unul cate unul, cu sacii in spinare. Din ce in ce mai mici, siluetele se "topeau" in inima padurii. Se intorceau acasa.
