Criticul de film Irina Margareta Nistor povesteşte pentru romanialibera.ro cum se face selecţia filmelor la Festivalul de Film de la Cannes şi ne oferă câteva detalii interesante despre cât de greu este să fii spectator la acest festival, indiferent că eşti jurnalist sau simplu spectator.
Exită criterii speciale pentru selecţia filmelor care intră în competiţie la Cannes?
Nu există criterii de felul „dacă ai mai fost selecţionat”. Pur şi simplu este o comisie care alege. Vine chiar Thierry Frémont (n.a. selecţionerul festivalului, a.k.a. délégué général) şi alege. El este obişnuit cu România şi de fiecare dată a fost foarte încântat de tot ce se întâmplă aici. Aşa s-a reuşit şi retrospectiva organizată la Bucureşti cu filmele de la Cannes. Ceea ce sper să se întâmple şi anul ăsta, deşi anul trecut nimeni nu a dat nici un fel de asigurări. Lumea la Bucureşti a apreciat filmele festivalului, şi în plus, deşi noi ajungem la Cannes, sunt foarte multe filme şi niciodată nu avem timp să le vedem pe toate.
Vor fi multe prezenţe notabile anul acesta. Robert de Niro este preşedintele juriului, Uma Thurman face şi ea parte din comisie, la fel şi Jude Law. Veţi avea ocazia să-i intervievaţi?
Întâlnirile astea se fac întotdeauna printr-un agent de presă şi e foarte complicat. Şi nu cred că mi-aş dori în mod special. De obicei, întâlnirile şi interviurile se fac cel mai bine atunci când vin ei în România, pentru că altfel se fac interviuri comune, cum am făcut acum ceva timp la Paris. A fost atunci o întâlnire organizată de uniFrance. Dar pot să spun că nu eşti foarte în largul tău, pentru că trebuie să aştepţi să pună şi ceilalţi întrebări. Mă rog, poţi prelua din întrebările lor şi să-ţi scrii articolul, dar nu este o întâlnire faţă-n faţă. Oricum, nu ai senzaţia că doar tu te bucuri de prezenţa unei persoane ilustre. Şi, oricum, sunt foarte circumspectă în a-i cunoaşte pe cei care-mi sunt dragi. Prefer să păstrez distanţele. Este suficient că îi cunosc pe cei de aici şi uneori surprizele sunt de mare calibru. Oamenii nu sunt întotdeauna cum îţi imaginezi.
Bogdan Mustaţă este un alt regizor român prezent anul acesta la Cannes, care are şi el un film de scurtmetraj în secţiunea Atelier. Filmul se numeşte „Wolf”. Ştiţi ceva despre el?
Din câte am înţeles el adună nişte fonduri să îl facă în continuare, pentru că filmul nu este gata. Participă la un fel de pitch. Noi îl avem şi pe regizorul Corneliu Porumboiu în juriu la Cinéfondation, că tot vorbim de români. Ieri o ştire anunţa că mai există un film care se întâmplă în Afganistan şi este un semidocumentar, făcut în coproducţie. Dan Burlac, care deţine casa de producţie Elefant, este unul din coproducători şi sper că va fi bine primit.
Spuneţi-mi dacă o persoană obişnuită are şanse să intre în sală la filmele din festival?
Există câteva vizionări la care poate intra oricine, desigur, asta dacă îndură cozile nesfârşite. Însă nu vă imaginaţi acum că dacă noi avem acreditare se poate intra imediat. În primul rând, pauzele sunt foarte scurte între filme, cozile sunt lungi şi întotdeauna se face o percheziţie ca la aeroport înainte de a intra în sală. Nu ai voie să intri cu apă, cu aparat de fotografiat. Practic, cu absolut nimic. Să nu vă imaginaţi că totul este aşa feeric. Iar la sfârşit, când se decernează premiile, presa nu stă în aceeaşi sală unde sunt actorii, regizorii, producătorii etc. Dar există o sală specială de unde presa urmăreşte ca acasă ceea ce se întâmplă în sala mare. Astea sunt nişte lucruri pe care lumea în general nu le povesteşte, pentru că vor să păstreze un fel de mister, de tipul „am ajuns la Cannes, e senzaţional”. Eu zic că e cinstit ca lumea să aibă o imagine mai clară.
Ce altceva mai poate face lumea la festivalul de la Cannes, în afara de filme?
Există multe petreceri. Deja am fost anunţaţi că fraţii Mitulescu vor avea o petrecere pe 18 mai, pentru filmul Loverboy. Este şi petrecerea de la Kodak, poate cea mai spectaculoasă. Anul acesta se va ţine pe un yacht, la fel ca acum doi ani, unde te simţi de parcă ai intrat într-un film cu miliardari timp de o oră şi ceva. Însă de multe ori ai de ales între o recepţie şi un film, iar eu aleg întotdeauna filmul.