A fost iubitul și prietenul intim de-o viață, primul fotograf profesionist care a pozat-o înainte de a deveni probabil cea mai iconică vedetă din istoria filmului american. Fotografiile lui au surprins metamorfoza de la ingenua senzuală și ambițioasă la răvășita divă de mai târziu, moartă după o supradoză de barbiturice, în 1962.
La mijlocul secolului trecut, breasla îl considera unul dintre cei mai buni, dacă nu chiar cel mai bun fotograf de glamour de la Hollywood. I-a avut ca model pe mulți dintre supergreii industriei: Elizabeth Taylor, Marlon Brando, Henry Fonda, Shirley Temple, Ingrid Bergman, Ronald Reagan, Jane Russell, Anita Ekberg și Fred Astaire. Totuși, cea care i-a adus faima a fost Marilyn Monroe, cum și el a fost cel care i-a descoperit potențialul și a propulsat-o spre succes. S-au potrivit, s-au iubit, și-au influențat destinele poate și pentru că îi legau copilării la fel de tragice.
Povestea lui Andre de Dienes începe în Ardeal, în regatul apelor minerale. Pe numele său real Ikafalvi Diénes Andor György, s-a născut pe 18 decembrie 1913, la Tg. Secuiesc, dar a crescut la Turia, localitate aflată azi la granița județelelor Covasna și Harghita, undeva între Bodoc, Malnaș și Tușnad.
Pe când avea 12 ani, mama lui se sinucide, aruncându-se în fântâna casei. Era depresivă. Tatăl, rămas cu opt copii, decide să plece la Budapesta, în speranța unei vieți mai bune. Aici, Andor lucrează ca angajat al unui magazin de mătăsuri și comisionar. Începe să fie interesat de fotografie, desen, pictură. Plictisit de munca de jos, după nici trei ani de stat în capitala Ungariei, și inspirat și de doi frați ai săi plecați peste Ocean, decide să-și ia lumea în cap. Călătorește prin Europa, în mare parte pe jos, ajungând și în nordul Africii, în Tunisia. A trăit din greu, acceptând toate muncile ca să-și câștige existența. Reușește să strângă bani și își cumpără primul aparat foto, o Retina de 35 mm, moment-cheie în cariera sa.
Școala pariziană
După opt ani de peregrinări, ajunge în 1933 la Paris, pentru a studia artele. Face a doua achiziție notabilă: un Rolleiflex, aparat pe care l-a păstrat cu sfințenie și l-a folosit toată viața. Este probabil momentul în care de Dienes alege să își imortalizeze subiecții pe film și nu să îi deseneze cu pensula ori cu creionul. Schimbarea a adus roade: a devenit total fascinat de fotografie și își începe cariera de fotograf profesionist. Lucrează pentru „L’Humanité“ și Associated Press.
În 1936, creatorul parizian Captain Molyneux îi vede fotografiile și îl convinge să devină fotograf de modă. De Dienes acceptă și o face cu talent: e recunoscut drept unul dintre cei mai populari fotografi de modă într-un Paris care nu ducea deloc lipsă de valori în domeniu. Se spune că succesul i se datora și faptului că se îndrăgostea lulea de aproape fiecare model al său, putând astfel ajunge mai aproape de sufletul și personalitatea lor.
Peste Ocean
Un alt an de cotitură este 1938: de Dienes primește o ofertă de colaborare de la Arnold Gingrich, editorul prestigioasei „Esquire“, care îi plătește și călătoria până la New York. Acolo, lucrează și pentru „Vogue“, „Life“ și la Montgomery Ward. De câte ori are puțin timp liber, pleacă în câte-o călătorie, alegând cele mai pitorești locuri ale Americii. Nu pozează, însă, doar peisaje. Nu era băiat de bani gata, avea școala vieții și știa ce înseamnă periferia: fotografiază indienii -apași, hopi și navajo din rezervații și realizează senzaționalele serii despre viața de pe străzile Harlemului, din New York.
În 1944, îl găsim pe de Dienes din nou nemulțumit și plictisit de ceea ce făcea, așa că își împachetează lucrurile și pornește din nou la drum. Acum, destinația e California, feeria luminilor de la Hollywood. Lucrează cu stele ale cinematografiei americane: Elizabeth Taylor, Marlon Brando, Henry Fonda, Shirley Temple, Ingrid Bergman, Ronald Reagan, Jane Russell, Anita Ekberg și Fred Astaire.
Totuși, este atras de două teme pentru care simțea mai multă pasiune artistică: nudurile și peisajele. Goliciunea trupului și frumusețea naturii neatinse încă de mâna omului au scos din de Dienes ce avea el mai bun ca fotograf. Rezistența, îndemânarea, răbdarea și imaginația au fost atuurile sale. Lucrările artistice ale lui de Dienes sunt poetice și creative, cu tentă suprarealistă. Pe lângă latura artistică, însă, faima sa a mai avut un secret: tehnica folosită. Unele dintre fotografiile sale par prelucrate cu programele de editare a fotografiilor digitale de astăzi.
Aventura cu Norma Jeane
De Dienes a fotografiat-o pe Marilyn Monroe în 1945, 1946, 1949 și 1953. Nu se făcuse anul de când era la Hollywood și s-a gândit la un nou proiect experimental. A sunat mai multe agenții de modeling până când a dat de muza pe care o căuta: Norma Jeane Baker, viitoarea Marilyn Monroe, o tânără de 19 ani, „un miracol în viața mea“, „un înger cu vino-ncoa’“, după cum scria de Dienes în memoriile sale, în 1983.
Suna ca începutul unui roman de dragoste. Și cam asta a și fost: de Dienes s-a îndrăgostit instantaneu de tânăra inocentă, senină și foarte naturală. În plus, avusese o soartă la fel de năpăstuită ca a lui: a copilărit la părinți adoptivi și în orfelinat, nu și-a cunoscut tatăl, iar mama ei a fost internată într-un spital de boli psihice pe când Norma avea 5 ani.
În memoriile sale, de Dienes își amintește că prima întâlnire cu Norma Jeane a fost plină de afecțiune și entuziasm: „Când Norma Jeane a sosit spre amurg în casa mea cu verandă, a fost de parcă mi s-ar fi întâmplat un miracol. Norma Jeane îmi părea că e ca un înger. Pentru câteva clipe, îmi venea greu să cred că e aievea. Un înger pământean și foarte sexy! Trimisă special pentru mine! Efectul pe care l-a avut asupra mea Norma Jeane a fost formidabil. Cum treceau minutele, mă simțeam tot mai îndrăgostit de Norma Jeane; o chimie aparte s-a declanșat imediat între noi. Răspundea la orice îi spuneam. A început să se uite în jur prin camera mea, examinând toate imaginile pe care le pusesem pe pereți, și să pună întrebări. Am avut imediat sentimentul că era ceva special, ceva diferit de mai toate fetele și modelele pe care le întâlnisem până atunci, în special pentru că era atât de nerăbdătoare, de doritoare să pună întrebări despre mine și imaginile pe care le aveam pe pereți. Voia să știe o droaie de lucruri în secunda doi, era realmente interesată de mine! Și era extraordinar de sinceră; nu voia să vorbească despre ea decât când o întrebam eu. Era sinceră în dorința ei de a ști cine eram și ce am făcut cu viața mea, și am început să o amuz grozav cu tot soiul de povești care îmi treceau prin minte și pur și simplu i le serveam ei. Îmi amintesc totul atât de clar, de parcă s-ar fi întâmplat ieri“.
Într-o Americă ipocrit-pudică, de Dienes a încercat să fie un rebel: să scoată modelele din studio și să le fotografieze în natură, sub cerul liber, armonizându-le formele și rotunjimile cu cele ale peisajelor. Nimeni nu făcuse asta până la el. Prin urmare, în loc să îi ceară să pozeze nud, de Dienes a invitat-o pe Norma într-o călătorie de cinci săptămâni prin California, Nevada, Arizona și Oregon. Fotografiile acestei aventuri au ajuns pe coperțile revistelor și cărților din întreaga lume, printre care și în „Parade“. Așa a descoperit-o industria de la Hollywood pe Marilyn Monroe.
„I-am cerut să reacționeze instinctiv, fără să-și dea timp de gândire, la cuvintele «fericire», «surpriză», «reflecție», «îndoială», «liniște sufletească», «tristețe», «frământare»… și «moarte»“, nota de Dienes. Acestea sunt printre primele fotografii în care Marilyn, șatenă și creață de la natură, apare cu părul vopsit și îndreptat, pentru a părea mai atrăgătoare angajatorilor.
De-a lungul drumului, au oprit peste tot, la ferme, la mercerii sau la benzinăriile la care luau cina. De Dienes nota cum Norma Jeane părea să îi atragă pe bărbați precum mierea albinele și se simțea destul de mândru în poziția celui care poate petrece timpul cu ea, în rolul de fotograf.
Prima oprire peste noapte a fost la Timberline Lodge în Mount Hood, Oregon, unde vremea rea a îngreunat condițiile de condus și de Dienes a decis că cel mai bine ar fi să aștepte până dimineață. A luat singura cameră disponibilă, cu pat dublu, și nu cu două paturi single, chiar dacă ideea nu a încântat-o prea mult pe Norma, care ar fi preferat să mai meargă până găsesc o cameră cu paturi separate. Pentru a-i îndeplini dorința, de Dienes a mers mai departe, până când s-a înserat. Zăpada cădea tot mai deasă, făcându-le drumul greu. N-au putut merge mai departe de un loc numit Go-vernment Lodge, unde mașina s-a blocat, înzăpezită.
De data aceasta, Norma a fost cea care a lăsat-o mai moale, oferindu-i lui de Dienes ceea ce își dorea: o noapte intimă cu ea, despre care, din respect pentru memoria divei, acesta a refuzat mereu să dea detalii.
Povestea lor e fermecătoare, mai cu seamă când detaliile mai puțin flatante sunt omise. Potrivit relatărilor lui de Dienes despre acea primă călătorie, Monroe a dormit în spatele Buick-ului său, într-un spațiu pe care l-a numit „mica ei cușcă“. „Norma Jeane a râs ca apucată când i-am spus că va deveni mica mea sclavă și prizonieră, că aș putea chiar să cumpăr un lanț și să leg un capăt de glezna ei și celălalt de mașină“, povestește de Dienes în memoriile sale. Mai târziu s-a zvonit că episoadele de furie ale lui de Dienes le-au afectat relația. Deși călătoria s-a încheiat cu o scurtă logodnă, el s-a întors la New York, iar dragostea lor nu a rezistat distanței.
Se naște o stea
Totuși, de Dienes revenise la New York cu speranța că relația va continua. Ulterior a aflat că Norma Jeane devenise între timp Marilyn Monroe și că intenționa să rămână o actriță celibatară. Logodna a luat sfârșit. Chiar și așa, în 1946, de Dienes a invitat-o într-o nouă călătorie, pe plaja din Malibu, în ideea de a face fotografii pentru o carte de poezii și filosofie. Marilyn a acceptat. Fotografiile pe care le-a făcut atunci o arată pe Marilyn „jucând“ diverse emoții, precum fericire, introspecție, seninătate și tristețe.
Următoarea colaborare între de Dienes și Marilyn a fost în 1949, când ea era deja vedetă. Aflată în New York pentru prima dată, l-a sunat și i-a spus: „Andre, hai să facem iar poze! Hai să facem istorie! Ai un costum de baie drăguț pe care l-aș putea purta?“. Când a mers s-o ia de la hotelul -Pi-erre, a descoperit „o magnifică tânără elegantă și sofisticată cum nu mai văzuse vreodată“, însă de Dienes prefera o Marilyn „simplă“ pentru fotografii. A scos-o din nebunia orașului și a dus-o pe plaja Tobay din Long Island. Odată ajunsă acolo, diva a dispărut și a reapărut fata inocentă pe care o știa de Dienes, râzând și jucându-se în fața aparatului foto. În acele fotografii, fosta Norma -Jeane este portretizată ca o femeie obișnuită la plajă, cu părul în vânt și expresia feței perpetuu angelică.
Fața întunecată a divei
Marilyn Monroe a avut o viață personală plină de frământări. Nu a reușit niciodată să se dezbare de eticheta de „blondă prostuță“ și a resimțit presiunea de a fi continuu un sex-simbol. Pe lângă problemele adicției de droguri și alcool, a fost implicată și în câteva relații amoroase încărcate, inclusiv cu iz politic.
Ultimele fotografii cu actrița au fost făcute de Andre de Dienes în 1953, după ce Marilyn i-a telefonat la două noaptea și l-a rugat să vină după ea. L-a purtat pe o stradă din Beverly Hills, unde era practic întuneric beznă. Pentru a avea sursă de lumină, de Dienes a lăsat farurile din față ale mașinii aprinse. Pozele, rămase antologice, au surprins imagini mai curând triste și apăsătoare ale unor ochi larg deschiși, o Marilyn pozând în obscuritate, nemachiată și necoafată. Era prima dată când de Dienes vedea fața întunecată a divei și ultima oară când o mai avea în fața obiectivului. După aceea, i-a urmărit declinul pas cu pas. Marilyn și Andre s-au văzut ultima oară în 1961, de Ziua Copilului. Ea a murit în anul următor, el – 23 de ani mai târziu.
„Marilyn, Mon Amour“, jurnalul secret
Andre de Dienes a fost considerat unul dintre cei mai buni, dacă nu chiar cel mai bun fotograf de glamour de la Hollywood din acea perioadă. Tehnicile sale de pionierat din spatele obiectivului și din spatele cortinei, în camera obscură, sunt bine documentate în publicații de primă mână precum Classic Art Photography, US Camera și altele.
Astăzi, fotografiile sale cu Marilyn Monroe sunt considerate printre cele mai bune făcute vreodată. Multe dintre aceste fotografii au rămas ascunse decenii la rând în garajul fotografului, până când a doua lui soție, Shirley T. Ellis de Dienes, un fost model care a pozat nud pentru el, le-a descoperit la cinci ani după moartea soțului.
Studiile sale despre nuduri au adunat 24 de cărți publicate în Statele Unite, Anglia și Germania. „Marilyn, Mon Amour“, jurnalul său secret, în care povestește multe momente trăite de cei doi în intimitate, a fost publicat în 1985, iar monumentala monografie „Marilyn“, în 2002, la Taschen.
Miss Cheesecake ajunge la Hollywood
Tânăra cunoscută cândva ca Norma-Jeane Baker, dar rămasă pentru totdeauna în memoria publicului drept Marilyn Monroe a avut o ascensiune spre celebritate fulminantă și fără precedent, viața ei scriind una dintre cele mai populare povești hollywoodiene.
Marilyn Monroe a fost poate cea mai iconică figură a culturii pop americane din secolul XX, nimb excelent surprins de celebrul Andy Warhol, în nu mai puțin celebra sa lucrare „Marilyn Diptych“. M.M. au fost inițialele unei figuri atât de iconice încât nu mai era identificată cu o persoană, ci mai curând cu un val de imagini și de impresii care au inundat mass-media, cultura celebrității și a consumului din secolul trecut.
Începându-și cariera ca model și premiată cu titlul de Miss Cheesecake a anului 1951, ambițiile lui Marilyn Monroe au dus-o la Hollywood, unde a jucat în filme de succes precum „Domnii preferă blondele“, „Cum să te măriți cu un milionar“, „Unora le place jazzul“, „Inadaptabilii“, „Niagara“ și altele.
Deși și-a construit cariera prin filme și cântece, ceea ce a impresionat cel mai mult publicul a fost atitudinea ei nonconformistă, ieșirea ei din canoane. Imaginile cu Marilyn cântându-i lui JFK „Happy Birthday, Mr. President“, la Madison Square Garden, sau înotând goală în piscină, ori scena cu rochia-i vaporoasă ridicată de căldura venită de sub gratiile canalizării din metrou au cultivat impresia unei sexualități libere (și accesibile) într-o eră obsedată de moralitate. Părul, buzele, vocea, sex-appeal-ul ei, toate făceau din Marilyn Monroe simbolul fanteziei americane despre feminitate și atractivitate.
Copilărie grea
Viața ei nu a fost toată roz. A început în condiții dintre cele mai vitrege. Copil ilegitim, cu o mamă care din cauza unei delicate boli psihice nu putea avea grijă de ea, Norma Jeane Baker, cum o chema pe atunci, a fost obligată să crească alături de părinți adoptivi și la orfelinat. S-a măritat înainte de vârsta la care ar fi putut absolvi școala.
Povestea vieții ei s-ar fi putut încheia cu o istorie banală, înecată în mediocritate și viață familială. Destinul, însă, a vrut altfel. Ca în cazul multora, războiul s-a dovedit a fi un catalizator al schimbării și pentru ea. Soțul ei a plecat în Pacific, cu Marina Comercială, iar Norma Jeane s-a dus să lucreze într-o fabrică de avioane. Visa însă să facă altceva. În scurt timp, semnează un contract cu agenția de modeling Blue Book și pleacă de la uzina aeronautică. Urmează povestea aventurii cu Andre de Dienes. În 1946, ajunge la Hollywood. După șapte ani grei, în 1953, este în sfârșit recunoscută ca vedetă. Puțin după aceea se mărită cu legenda sportului american Joe DiMaggio și devine și ea superstar.
Din exterior, toate păreau că merg strună. Ce își putea dori mai mult? Face film după film, iar divorțul de DiMaggio o duce spre mariajul cu o altă legendă americană, scriitorul Arthur Miller. Marilyn se mută la New York, este curtată de presă, de public, de producători și poate chiar și de președinți…
În interiorul ei, totuși, nu toate erau precum păreau să fie. Asemenea multor alte vedete iconice, piedestalul a început să se clatine. Insecuritatea vieții ei anterioare a lăsat urme adânci. Tot mai dependentă de psihiatri, de alcool și de consumul de medicamente, Marilyn mai suferea și de endometrioză (o inflamație a mucoasei uterului). În cele din urmă, asemenea lui Elvis, Michael Jackson și multor alte vedete, moare de supradoză, în 1962, la vârsta de 36 de ani.
Nu vom ști niciodată dacă a fost o eroare, un suicid sau, cum vor să ne convingă teoriile conspiraționiste, o crimă. Ceea ce știm este că una dintre cele mai îndrăgite actrițe de cinema din istorie a murit fără să ne arate întregul ei potențial, lăsându-ne câteva filme mari, dar și o imagine care va dăinui mereu.
Asemănare. Fotograful brașovean supranumit „Ochiul Parisului“
Un alt ardelean ajuns celebru în domeniul fotografiei a fost Gyula Halász, alias Brassaï sau Brassi, cum s-a autoporeclit. Sculptor, scriitor și cineast, a fost, înainte de toate, unul dintre cei mai importanți fotografi ai secolului 20.
Brassaï s-a născut la 9 septembrie 1899, la Brașov, crescând în comunitatea maghiară catolică de acolo. Tatăl său, Gyula Halász senior (1871-1969), a fost scriitor, ziarist şi specialist în literatura franceză, iar mama sa, Matild Verzár, descendentă a unei cunoscute familii armene.
După absolvirea liceului la Braşov, în 1917, atras de pictură şi sculptură, a studiat la Academia de Arte din Budapesta. În timpul Primului Război Mondial a trebuit să-și întrerupă studiile și să se înroleze în cavaleria austro-ungară. După război, a fost atras pentru o vreme de idealurile revoluţiei de extremă stânga şi s-a înrolat în Armata Roşie maghiară. I-ar fi plăcut să plece în Franța, dar perioada de simpatie pentru proiectul politic al lui Béla Kun i-a făcut practic imposibilă viața în Hexagon. Așa că, în 1920 pleacă la Berlin correspondent și îşi reia studiile la Academia de Arte Frumoase din Charlottenburg.
În 1924 reușește, totuși, să ajungă pe tărâmul visat: Parisul. A trăit acolo şaizeci de ani. Pentru că francezii nu l-au primit cu mare entuziasm, s-a împrietenit cu scriitorul american Henry Miller. Împreună au frecventat cafenelele şi cabaretele din cartierul Montparnasse, unde locuiau amândoi. Rămâne, însă, dezamăgit: „Devenisem mai interesat de viaţa din jurul meu decât de artă sau posibilitatea de a petrece câteva ore bune între patru pereţi, pictând“. Așa a descoperit Brassaï aparatul de fotografiat și, din 1929, a început să documenteze Parisul: orașul nocturn, locurile rău famate, prostituatele, periferiile, drogaţii, cafenelele, dar şi marile bulevarde şi pieţele celebre ori personajele sonore ale vremii: Dali, Picasso, Matisse, Giacometti, Sartre şi alţii.
Se spune că integrarea unui imigrant are patru etape: acomodarea, adaptarea, integrarea și participarea. Cea de-a doua fază în cazul lui Gyula Halász a început, în 1931, cu schimbarea numelui în Brassaï, amintind de locul său de naștere.
În 1933 îi apare primul album de fotografii, „Parisul, noaptea“, cu un text al lui Paul Morand. E momentul în care amicul său, Henry Miller, îl numește „Ochiul Parisului“ şi îl descrie și în romanul la care lucra în acea perioadă, „Tropicul Cancerului“.
Din 1937, timp de 25 de ani, Brassaï a colaborat cu revista Harper’s Bazaar, având libertate deplină în abordarea subiectelor. Reputaţia sa traversează Oceanul şi fotografiile sale sunt expuse și la Museum of Modern Art din New York. Apoi, filmul său „Tant qu’il y aura des bêtes“ este apreciat ca fiind cel mai original la Festivalul de Film de la Cannes, în 1956. Strălucita sa carieră include și 17 cărţi, numeroase articole şi un roman, „Povestea Mariei“ (Histoire de Marie), apărut în 1948 şi prefaţat de același Henry Miller.
Un alt prieten a lui Gyula Brassaï a fost nimeni altul decât celebrul Pablo Picasso, care îl îndemna să expună și picturi. „Stai pe o mină de aur şi tu exploatezi mina de sare. Ai talent şi nu te foloseşti de el, e imposibil să preferi fotografia, nu te reprezintă!“, îl certa catalanul, pentru care întâietatea acordată de Brassaï fotografiei, în detrimentul adevăratei arte, pictura, era de neiertat. Privind, după 30 de ani, imaginile brașoveanului s-ar putea, totuși, să îi înțelegem opțiunea.
