Florica Nicolescu a împlinit de curând 100 de ani. A fost unul dintre fondatorii Centrului de Igienă Mintală, închis de comunişti după venirea lor la putere. Doamna Nicolescu a povestit pentru RL cum au acuzat-o comuniştii că a răspândit „otrava ideologiei imperialiste” prin publicarea unui abecedar, fiind aruncată în închisoare, pentru ca după eliberare să fie rugată să se ocupe „la negru” de copiii cu probleme mentale ai nomenclaturii.
„Pe buletinul de identitate scrie că m-am născut la 9 octombrie 1910. Pe certificatul meu de naştere, eliberat pe 9 octombrie 1910, la data naşterii scrie: «alaltăieri». Şi am socotit: data eliberării: 9, atunci alaltăieri înseamnă 7 octombrie 1910″, povesteşte acum Florica Nicolescu , care a împlinit 100 de ani în urmă cu o lună, momentul venirii sale pe lume. Când se gândeşte la copilărie, doamna Nicolescu vede în faţa ochilor o casă frumoasă, cu şase camere, înconjurată de animale şi pământuri cultivate cu cereale, maşini de treierat şi un mecanic neamţ. Doamna şi-a început viaţa într-o ţară agrară, aşa cum era România la începutul secolului trecut. Tot din acea perioadă datează şi cea dintâi amintire legată de cuvântul scris. „Odată când s-a întors de la târg, unde se dusese să vândă nişte grâu, tata a venit acasă cu un sac plin cu cărţi”, rememorează Florica Nicolescu unul dintre momentele copilăriei sale fericite.
Învăţătoare la 18 ani
În scurt timp, evenimentele aveau să se precipite. A început primul război mondial din care s-a întors numai tatăl Floricăi, nu şi fratele mai mare. „Nemţii au ocupat casa şi noi am fost nevoiţi să ne înghesuim, mama şi şase copii într-o singură cameră.” Pe atunci, printre ţărani era o vorbă: „Nu îl dau la şcoală, pentru că nu vreau să îl fac popă”. Dincolo de aceste prejudecăţi, Florica a urmat şcoala primară în satul natal Belitori din Teleorman, gimnaziul la Turnu Măgurele, apoi şcoala normală pe care a terminat-o în 1928. A ieşit învăţătoare la 18 ani, iar în sat i se spunea „Domnişoara”. Dar visul Floricăi era să meargă mai departe. Venise criza economică din anii ’30, părinţii au fost nevoiţi să vândă o mare parte din agoniseala de până atunci, condiţiile pentru continuarea studiilor nu erau tocmai propice. Şi totuşi, prin muncă şi tenacitate, în 1939, Florica Nicolescu obţine licenţa în Litere şi Filozofie la Bucureşti, acolo unde a avut profesori de excepţie: Tudor Vianu, Dimitrie Gusti, P.P. Negulescu.
Abecedar interzis din cauza lui Moş Crăciun
Venirea la Bucureşti a însemnat şi întâlnirea cu Florica Bagdasar (soţia lui Dimitrie Bagdasar, fondatorul şcolii româneşti de neurochirurgie), moment care îi va marca destinul. Atât în plan profesional, cât şi în plan personal. Pornind de la ideea că educaţia începe din fragedă pruncie, a început alături de Florica Bagdasar un amplu studiu de cercetare a situaţiei şcolii, a programelor şcolare, a manualelor. „Am înţeles cât de importantă este pregătirea copilului şi am înţeles că este momentul înnoirii. După un studiu atent al metodelor şi manualelor utilizate în străinătate, dar şi ale celor folosite la acea dată în România, am elaborat, după criterii proprii, Abecedarul şi Aritmetica”, îşi aminteşte doamna Nicolescu. Aceste realizări remarcabile au reprezentat o sabie cu două tăişuri. Abecedarul s-a folosit timp de doi ani, între 1946 şi 1948, apoi a fost interzis. „Nu corespunde noii ideologii!”, a fost explicaţia oficială.
„La Minister mi s-a spus că Abecedarul conţine o rugăciune. Am răspuns că dacă copilul ajunge să citească rugăciunea atunci Abecedarul şi-a îndeplinit misiunea. Am scos rugăciunea. Abecedarul a rămas interzis. Chiar şi o poezie a Otiliei Cazimir, intitulată «Ninge», i-a deranjat. Apărea Moş Crăciun în poezie. Pe cine ar mai deranja astăzi Moş Crăciun?”, rememorează fosta învăţătoare.
„Aici îţi vor putrezi oasele pentru 20 de ani”
La aproape 60 de ani distanţă de la acel septembrie 1951, Florica Nicolescu spune că, nici acum nu ştie de ce a fost trimisă în puşcărie. „Pur şi simplu într-o zi, trei bărbaţi au intrat după mine în casă. Aveam copilul în braţe. Mi-au spus să vin cu ei. M-au luat fără ordin de arestare.” Şi calvarul a început: „Pe drum şi-au bătut joc de mine, mă întrebau râzând cum de am avut încredere să vin cu ei. O noapte şi o zi m-au ţinut pe o bancă, într-un hol. Parcă eram o borfaşă prinsă asupra faptei. A doua zi a început ancheta. Dar nici anchetatorul nu era lămurit asupra motivului arestării. Abia după şase luni a apărut scris «omisiune de denunţ».”
Ancheta a durat un an şi jumătate. Aproape zilnic femeia era scoasă din celulă şi, cu o bandă neagră pe ochi, era mutată în altă celulă. După opt luni, i s-a permis să primească un pachet cu haine. „La începutul anului 1953, în faţa mai multor deţinute mi s-a citit un articol publicat în ziarul «Scânteia». Se numea: «Pentru lichidarea deformărilor antiştiinţifice în domeniul pedagogiei». Undeva apărea o frază: «Prin difuzarea abecedarului, Florica Bagdasar în colaborare cu Florica Nicolescu au căutat să răspândească otrava ideologiei imperialiste». Am fost ameninţată: «Iată cine eşti, trădătoare, ploconită apusului. Aici îţi vor putrezi oasele 20 de ani!». Nu mi-au putrezit oasele acolo. În octombrie 1953 am fost eliberată. Am stat doi ani la puşcărie fără mandat de arestare, fără judecată, fără sentinţă de condamnare.”
A limpezit atmosfera din casa Anei Pauker
„Viaţa după închisoare a fost mai grea decât închisoarea. Mi s-a interzis să profesez 10 ani”, îşi aminteşte Florica Nicolescu.
Comuniştii nu au uitat că, în 1946, Florica Bagdasar împreună cu Florica Nicolescu înfiinţaseră Centrul de Igienă Mintală pentru copii. Ţinând cont de acest aspect, o serie de lideri comunişti i-au cerut să se ocupe de copiii lor care aveau anumite probleme de comportament. „În lumea medicală eram cunoscută şi bine apreciată şi mulţi medici îi îndrumau spre mine. La un moment dat, Ana Pauker s-a certat cu ceilalţi membri importanţi de partid. În casa lor era o atmosferă îngrozitoare, iar nepotul Anei Pauker fusese diagnosticat cu un posibil sindrom de autism. Şi atunci a venit la mine. L-am văzut pe copil o dată, de două ori, de trei ori şi le-am spus că trebuie să îl scoată din acea atmosferă apăsătoare de la ei din casă pentru a se însănătoşi.”
„Tata nu e subiect, e academician”
Un alt „pacient” al Floricăi Nicolescu a fost unul dintre copiii lui Avram Bunaciu, deţinător de funcţii importante în structura de partid a anilor ’50: ministru al Justiţiei şi mai apoi ministru de Externe. El avea doi copii, amândoi eminenţi. Al treilea, Ilenuţa, s-a născut cu o anumită deviere de comportament. „A venit cu fata la consultaţie şi i-am spus: «Scoateţi fetiţa din casă şi arătaţi-i viaţa la câmp, la ţară». Timp de opt ani, de trei ori pe săptămână, m-am ocupat de această fată. Câte o lună de zile o luam la ţară la Fedeleşoiu.” Pe fata academicianului Emil Condurache a învăţat-o gramatică. „Atunci când am ajuns la lecţia despre subiect, şi predicat, i-am zis să facem analiza propoziţiei: «Tata culege mere». Am zis, «deci, tata este subiect căci despre el se vorbeşte în propoziţie». La care fetiţa mi-a replicat «Tovarăşe, tata nu e subiect, e academician». Cât despre recompensele financiare… „unii plăteau, alţii considerau că e o onoare pentru mine să mă ocup de copiii lor. Opt ani după eliberare am dus-o aşa. Abia în 1960 am primit post la cabinetul de psihologie al unei policlinici de copii.”
„I-am iertat pe toţi”
Recent, Florica a găsit resursele de a scrie şi publica o carte: „Mamă, ajută-mă să cresc”, un manual despre cum pot fi rezolvate problemele din primii ani de viaţă ai copilului. Astăzi, la vârsta de 100 de ani, face exerciţii fizice pentru a-şi menţine vitalitatea, citeşte câte o oră pe zi, scrie câteva pagini şi spune că i-a iertat pe cei care au făcut ca viaţa sa să ia un alt curs atunci când au întemniţat-o.
Copilul nu şi-a recunoscut mama
Experienţa închisorii s-a răsfrânt la fel de dramatic asupra întregii familii. „Copilul meu, care era foarte mic, a făcut o nevroză atunci când a văzut că nu mai vin acasă. Apoi, când m-am întors din temniţă, n-a vrut sau nu a putut să mă recunoască drept mama lui până la vârsta de 8 ani. La şcoală nu răspundea la lecţii şi învăţătoarea l-a considerat debil mintal. L-am mutat la altă şcoală şi încet, încet şi-a revenit, iar în clasa a XI-a a luat locul I pe ţară la Olimpiada de matematică. Şi soţul meu a făcut o depresie gravă. După sosirea mea acasă a cedat psihic şi a trebuit să se interneze în spital. Părinţii mei, bătrâni şi bolnavi, au fost nevoiţi să ardă toate cărţile. În sat se zvonise că am fost arestată din cauza cărţilor.”
În socialism „nu există debili mintali”
În 1946, Florica Bagdasar împreună cu Florica Nicolescu au înfiinţat Centrul de Igienă Mintală, pentru copii, care a fost interzis şi desfiinţat în 1953. „Şi totuşi, în 1960 Gheorghiu-Dej ne-a propus să reînfiinţăm Centrul de Igienă Mintală. Florica Bagdasar a fost de acord cu o singură condiţie: să declare că ceea ce s-a făcut în 1953 a fost o nedreptate. Gheorghiu-Dej a spus: «Asta nu pot să fac, pentru că Partidul nu greşeşte». Le-am propus, atunci, să cercetăm problema debililor mintali. Ni s-a răspuns că în socialism nu există debili mintali.”
„Într-o zi, trei bărbaţi au intrat după mine în casă. Aveam copilul în braţe. Mi-au spus să vin cu ei. M-au luat fără ordin de arestare.”
„Ana Pauker s-a certat cu alţi membri de partid. În casa lor era o atmosferă îngrozitoare, iar nepotul ei fusese diagnosticat cu un posibil sindrom de autism. Le-am spus că trebuie să îl scoată din acea atmosferă apăsătoare pentru a se însănătoşi.”
