Ioan Piso este profesor universitar in cadrul Facultatii de Istorie si Filosofie a Universitatii Babes-Bolyai si cercetator la Muzeul National de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca. A detinut functia de director al acestui muzeu, precum si alte numeroase pozitii stiintifice nationale si internationale: director de studii la École Pratique de Haute Etudes de la Sorbona, visiting professor la Universitatile din Viena si Graz, presedinte al Comisiei zonale a monumentelor si siturilor din Transilvania, precum si membru al Biroului Comisiei Nationale de Arheologie. Alaturi de alte personalitati de marca ale vietii stiintifice, universitarul clujean s-a opus vehement proiectului canadian de exploatare a aurului de la Rosia Montana.
– Domnule profesor, care este importanta arheologica a sitului de la Rosia Montana?
– Importanta arheologica pentru Romania este foarte mare. Iar pentru Europa, Alburnus Maior este situl cel mai bine conservat din Romania, fiindca aici au fost descoperite in secolele XVIII si XIX celebrele tablite cerate, care reprezinta unul dintre izvoarele dreptului roman. Alburnus Maior-Rosia Montana nu este suficient cercetata, totusi ceea ce se stie este ca aici au venit populatii intregi, indata dupa cucerirea Daciei, mai ales din Dalmatia, pentru a exploata aurul. Urmele lasate de aceasta populatie sunt extraordinare. Avem cele mai impresionante galerii miniere din intreaga lume, in timp ce monumente mult mai modeste se afla sub patrimoniul UNESCO. Aceste galerii sunt importante pentru istorie, deoarece in antichitate minele romane din Apuseni au fost principala sursa de aur pentru Imperiu, iar mai tarziu, pana la descoperirea Americii, au devenit cele mai importante din Europa. Ar fi obligatia autoritatilor romane sa ceara trecerea lor sub protectia UNESCO.
Ilegalitati la Cultura
– Este legala sacrificarea acestor monumente in momentul de fata si cum s-a ajuns la aceasta situatie?
– Tot ce s-a facut acolo, incepand din anul 2001, este ilegal. Atat in raport cu legislatia romana, cat si cu cea europeana. Potrivit Legii minelor nr. 85/2003, art. 11, alin. 1, efectuarea de activitati miniere pe terenurile pe care sunt amplasate monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit, rezervatii naturale, precum si instituirea dreptului de servitute pentru activitati miniere pe astfel de terenuri sunt strict interzise. Iar alin. 2 prevede ca “exceptiile de la prevederile art. 1 se stabilesc prin hotarare a Guvernului”. Nu exista nicio hotarare a Guvernului care sa consfinteasca importanta pentru economia nationala a proiectului canadian. Prin urmare, si sapaturile de salvare facute acolo sunt ilegale. Apoi, Carta de la Venetia, adoptata in 1965, care stabileste conservarea si restaurarea monumentelor si siturilor, si care a fost adoptata de ICOMOS (forul suprem al cercetarii istorice si muzeografice), declara ca notiunea de monument istoric nu cuprinde doar monumentul arhitectonic singular, ci ansamblul arhitectonic care poarta marturie respectivei civilizatii. Iar Conventia Europeana pentru Protectia Patrimoniului Arheologic, semnata la Valetta in 1992 si semnata si de Romania, consfinteste datoria autoritatilor din fiecare tara de a respecta nu numai monumentele, ci si ansamblul lor. Oare ce exemplu de ansamblu istoric din toate timpurile, ca sa nu mai vorbim de valoarea etnografica si natura de acolo, ce ansamblu mai frumos avem in intreaga tara decat cel de la Rosia Montana? Ar fi fost datoria Ministerului Culturii si Cultelor sa apere Rosia Montana, insa acesta a declarat de la bun inceput, in lipsa unei hotarari a Guvernului, ca proiectul companiei canadiene este esential pentru economia nationala. Ministerul a comis o ilegalitate. Apoi, Alburnus Maior este, prin Legea 5/2000, monument de valoare exceptionala a patrimoniului istoric al Romaniei. Cum poate fi predat un asemenea monument unei societati straine, in lipsa unei hotarari a Guvernului? Singurul motiv este coruptia.
– Ati fost una dintre primele personalitati care au luat cuvantul si au semnalat amenintarea pe care acest proiect o constituie pentru Rosia Montana. Cum caracterizati relatia dumneavoastra cu autoritatile, in principal cu Ministerul Culturii si Cultelor?
– Poate ar trebui sa spunem cum a procedat Ministerul Culturii pentru a se scapa de obligatia apararii patrimoniului. Exista o Comisie Nationala de Arheologie care, potrivit Legii 378/2001, putea decide in mod aproape suveran asupra descarcarii arheologice a unui sit. In anul 2000, Comisia s-a pronuntat impotriva proiectului, dar incepand din 2001 aceasta a fost epurata de doua ori, fiind eliminati contestatarii si aduse personaje care agreau proiectul. Ceilalti au fost supusi amenintarilor. Un arheolog poate fi usor intimidat, nemaifiindu-i dati bani de sapaturi sau fiind dat afara de peste tot, cum am patit eu, nu? Asa se face ca in anii 2001-2002 au fost cercetate arheologic la Rosia Montana 2,2 hectare, dar s-a dat descarcare de sarcina arheologica pe 1.100 de hectare. Adica a fost cercetata o suprafata de 2 la mie din ce a fost cedat. Cedarea insasi, asa cum am aratat mai inainte, a fost ilegala, dar si felul in care s-a procedat. Iar culmea scandalului, in decembrie 2003, Comisia Nationala de Arheologie, respectiv Ministerul Culturii si Cultelor in ianuarie 2004 au dat aviz pentru descarcarea de sarcina arheologica pentru Muntele Carnic, unul din muntii care urmeaza a fi sacrificati.
Or, in Muntele Carnic a lucrat o echipa de arheologi in minerit din Toulouse, Franta, condusa de o foarte buna specialista, Beatrice Cohe, echipa care a ajuns la urmatoarea concluzie: “In Carnic, retelele miniere antice raman de o coerenta uluitoare si intr-o stare de conservare remarcabila”. Au fost descoperiti 70 de kilometri de galerii, intre care 5 kilometri de galerii romane nemaivazute. Va dati seama ce ar insemna punerea in valoare turistica a acestor galerii pentru Romania, care este lipsita de multe monumente?
Societatea “Alburnus Maior”, care se pronunta impotriva sacrificarii Rosiei Montana, a dat Ministerul Culturii in judecata, iar eu insumi am depus marturie impotriva ministerului de care depindeam ca director de muzeu (n.r. – Muzeul National de Istorie a Transilvaniei). Si am castigat procesul. A fost un eveniment memorabil in justitia romaneasca: prima sentinta care a anulat un certificat de descarcare a unui sit arheologic.
– Cum apreciati ca se va termina aceasta lupta pentru Rosia Montana, in care, pe de o parte, sunt implicati societatea civila si oamenii de stiinta, iar pe de alta, compania canadiana si guvernantii?
– Se va termina in favoarea noastra. Un lucru imbucurator este ca a inceput sa ia nastere o societate civila in jurul unui proiect. Al doilea motiv de optimism este faptul ca am intrat in UE, unde se respecta anumite reguli. In UE nu este permisa folosirea cianurii si nu este permisa sacrificarea monumentelor. Trebuie sa asiguram dezvoltarea durabila a zonei, iar dezvoltare durabila nu e aceea care dureaza numai 15 ani si pe urma dezastrul? Dezvoltarea durabila inseamna dezvoltarea tuturor ramurilor economiei si in primul rand, acolo, a turismului.
Protestand impotriva proiectului, am fost dat afara din toate comisiile nationale de specialitate in care am fost membru, precum si din functia de director general al Muzeului de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, in 19 aprilie 2006, printr-o serie de ilegalitati. Am dat Ministerul Culturii in judecata si am castigat ambele procese, urmeaza sa faca recurs ministerul, sa vedem ce se intampla. Eu sunt hotarat sa-mi apar onoarea si demnitatea.
