2.1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăLifestyleFoodGALERIE FOTO. NESSEBAR, perla UNESCO de la Marea Neagră

GALERIE FOTO. NESSEBAR, perla UNESCO de la Marea Neagră

Oraşul bulgăresc Nessebar este una dintre destinaţiile preferate de români atunci când vine vorba despre alegerea unei loc pentru petrecerea concediului de vară şi relaxare la Malul Mării Negre. Nessebarul este amplasat pe o peninsulă lungă de 850 m și lată de 350 m, în care se ajunge printr-un istm. În timpul existenței sale îndelungate, și-a pierdut o treime din teritoriu, fiind acoperit de mare. Sub apă, la 80 de metri distanță de țărm, încă se pot vedea rămășițele zidurilor fortăreței. În prezent se află conservat doar zidul de vest cu poarta, care apără orașul de continent.

Istoria perlei UNESCO

Nessebarul  a fost întemeiat de traci în urmă cu peste 3.000 de ani şi a fost apoi cucerit de coloniştii dorieni. Oraşul este situat pe o mică peninsulă şi în scurt timp a devenit un important centru omercial şi militar, cu ziduri puternice, temple şi monedă proprie. Romanii au construit  terme şi vile, bizantinii şi bulgarii au înălţat biserici şi catedrale, iar turcii nu au distrus mai nimic. Legendele spun că în Nessebar au existat peste 40 de biserici. În prezent există însă date certe doar pentru 26 dintre ele. Moștenirea culturală a vechiului oraș poate fi cunoscută de turiști în cele patru muzee: cel de arheologie, de etnografic, la Biserica Sf. Ștefan -unde se regăsesc fresce din perioada secolelor XI-XVII și Biserica Sfântul Spas. Din 1983, orașul vechi din Nessebar este înscris în patrimoniul mondial UNESCO.

Cum se ajunge la Nessebar

Nu e greu de ajuns. Distanţa de la Bucureşti la Nessebar este de 374 de kilometri dacă alegeţi să mergeţi prin Giurgiu-Ruse (vezi harta din Galeria Foto) sau de puţin peste 400 de kilometri dacă mergeţi prin Vama Veche ((vezi harta din Galeria Foto). Călătoria nu ar trebui să depăşeşte cinci ore, chiar dacă veţi conduce relaxat şi vă veţi opri pentru a fotografia Marea Neagră care în apropierea staţiunii Sveti Vlas are culoarea albastru deschis, aproape turcoaz, precum Marea Mediterană.

Cazare în Nessebar

Oferta turistă este destul de bogată când vorbim despre cazare deoarece există în jur 1.300 de hoteluri și pensiuni care stau la dispoziția turistului. Prețurile de cazare sunt accesibile, chiar și în plin sezon, dacă rezervarea este făcută din timp. Şi la terase şi restaurante preţurile sunt foare bune, iar meniurile sunt pline de fructe de mare, peşte proaspăt, legume şi vin.

Accesaţi GALERIA FOTO de mai sus pentru a vedea frumuseţile oraşului Nessebar

(sursa: wikipedia.org)

Cele mai citite

Ana Bogdan și Anca Todoni pe tabloul principal la Brisbane!

Ana Bogdan și Anca Todoni au reușit să se califice pe tabloul principal al turneului WTA de la Brisbane, în urma unor victorii solide. Competiția,...

UE vrea o anchetă „rapidă și independentă” asupra prăbușirii avionului Azerbaidjan Airlines

Uniunea Europeană a cerut sâmbătă o anchetă "rapidă şi independentă" asupra prăbuşirii avionului Azerbaijan Airlines, după ce SUA au sugerat că incidentul este posibil...

Revoltă la Manchester United. Decizia lui Sir Jim Ratcliffe de a tăia fondurile asociației de caritate provoacă indignare

Sir Jim Ratcliffe, coproprietar al clubului Manchester United, a anulat o donație anuală de 40.000 de lire sterline către asociația de caritate a foștilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă