FOTO Povestea incredibilă a desenatorului român care i-a desenat, deopotrivă, pe Păcală și pe Superman| DOSAR ROMÂNIA LIBERĂ

Cititorii din lumea întreagă ai aventurilor desenate ale lui Superman, Batman, Spiderman, X-Men găsesc tipărit pe coperta acestora – de vreo 25 de ani – numele unui român: Sandu Florea.

Înainte de a se face cunoscut în America, Sandu Florea a avut o prodigioasă carieră de desenator BD în România. S-a născut pe 28 iunie 1946 în comuna Ghelari din Hunedoara. A absolvit Liceul „Avram Iancu“ din oraşul Brad în 1965 şi Institutul de Arhitectură din Bucureşti în 1971.

Student fiind, alimenta gazeta de perete cu caricaturi amuzante. Apoi, aducându-şi aminte de aventurile lui Pif pe care le citea în copilărie în paginile revistei „Vaillant“ și, ca să-şi impresioneze prietena, pe Theodora Predescu, colegă de facultate şi viitoarea soţie, i-a propus acesteia să realizeze împreună o bandă desenată.

Au ales personajul – Păcală, Theodora a scris scenariile, adaptând povestiri din volumul „Isprăvile lui Păcală“, iar Sandu a desenat – într-un stil comic – povestiri de câte o planşă care au apărut în revista „Luminiţa“ în cursul anului 1968.

Dar debutul grafic nu s-a realizat fără peripeţii. Iată ce povesteşte Sandu Florea, în monografia care-i poartă numele: „Păcală, în viziunea mea, avea un nas lung ca al lui Pinocchio, era subţire şi înalt, în contrast cu boierul rotofei pe care trebuia să-l păcălească în fiecare episod. Dobrică Dumitru, redactorul artistic al revistei, a fost cucerit de la început de înfăţişarea lui Păcală şi m-a recomandat călduros spre publicare redactorului-şef, care a aprobat proiectul, cu condiţia să mai scurtez din nasul lui Păcală. Am redus nasul la dimensiunile normale şi a doua zi m-am prezentat la redacţie, dar redactorul-şef a zis că este prea scurt şi mi-a cerut să-l mai lungesc puţin. Această operaţie (de lungire a nasului) s-a repetat în următoarele câteva zile şi, până la urmă, cei din redacţie au recunoscut că nasul lui Păcală trebuie lăsat să vadă lumina tiparului în versiunea originală“.

Primul album de benzi desenate science-fiction din România

După facultate, Sandu Florea a fost repartizat ca arhitect la Timişoara. Aici a început să frecventeze cenaclul SF „H.G. Wells“, să scrie proză SF și să ilustreze fanzinul „Paradox“. Desenează primul album de benzi desenate science-fiction din România: „Galbar“, după o povestire de Ovidiu Surianu, la Editura Stadion, în 1973.

Povestirea apăruse cu câţiva ani înainte în „Colecţia de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice“, avea personaje româneşti şi deci şanse mari de publicare. Sandu desenează 4 planşe şi se repede la Bucureşti, la redacţia editurii Stadion, care acceptă pe loc proiectul.

Greul însă abia acum avea să urmeze. Sandu Florea lucra la Institutul de Proiectări Judeţean şi doar seara, între orele 18.00 şi 21.00, putea să lucreze la album. Avea un termen-limită de predare a lucrării, aşa că a muncit pe brânci pentru a finaliza doar în câteva luni cele 32 de planşe ale albumului. A fost foarte greu şi Sandu nu mai era sigur dacă să dea vrabia din mână – slujba sigură de arhitect – pe cioara de pe gard – o carieră improbabilă de artist. Dar viaţa va hotărî pentru el.

Autor (liber) profesionist de benzi desenate

În 1975 s-a mutat, împreună cu familia, de la Timişoara la Bucureşti. Spera să obţină uşor buletinul de Capitală, pentru a se reangaja ca arhitect. Dar, peste noapte, a apărut o lege nouă, care permitea schimbarea domiciliului dintr-o localitate în alta doar în condiţii draconice, pe care familia sa nu le îndeplinea. Deci nu mai putea lucra ca arhitect cu carte de muncă şi atunci s-a gândit să reia colaborarea cu revistele pentru copii. Dumitru Dobrică, redactorul de la aceste reviste, nu-l uitase şi a început să-i publice desenele şi benzile desenate în „Luminiţa“.

A intrat şi la „Cutezătorii“, continuând serialul „Acţiunea «V»“, după un scenariu de Mihai Stoian (serial abandonat de Nicu Russu). Înainte să plece de la Timişoara, Sandu Florea semnase şi un contract cu editura Facla din localitate, pentru realizarea şi publicarea albumului „Cavalerul Alb“, după un scenariu de Radu Theodoru.

Acesta din urmă a fost pilot de vânătoare, dar şi un apreciat scriitor de romane istorice, foarte în vogă în anii ’70-’80. În anii ’50, abandonase cariera militară, dedicându-se exclusiv scrisului.

Unele dintre romanele sale le-a transformat în scenarii de benzi desenate, apărute în revistele pentru copii sau sub formă de albume, fiind desenate de marii graficieni ai vremii, precum Puiu Manu sau Ladislau Braum. Dar cele mai multe au fost desenate de Sandu Florea, cu care împărtăşea aceleaşi gusturi pentru istorie, aventuri şi, în general, literatura pentru copii.

Sandu Florea şi Radu Theodoru, în colaborare cu editura Sport-Turism, visau la o întreagă colecţie de albume „Istoria României în benzi de-senate“, după modelul colecţiei editurii franceze Hachette „Histoire de France en bandes dessinées“, dar criza în care s-au afundat economia şi societatea românească în deceniul 9 au spulberat aceste vise. Din păcate, nici până în ziua de astăzi nu există o astfel de colecţie, în ciuda eforturilor individuale ale unor mari autori BD, precum Puiu Manu sau Valentin Tănase.

Nichita Stănescu: „Benzi desenate pentru maturi, dar nu pentru maturi din tren“

După atâta bandă desenată istorică, Sandu Florea şi-a dorit uneori să evadeze şi să abordeze genul fantastic. Astfel, a publicat, la aceeaşi editură Sport-Turism, albumele „În lumea lui Harap-Alb“ (în 1979) și „Carusel“ (în 1982).

Despre creaţia primului dintre ele, Sandu Florea povesteşte: „La album am lucrat exclusiv aproape şase luni şi practic l-am desenat de trei ori: o primă variantă arăta ca o BD tradiţională, cu casete normale; a doua variantă – jumătate casete, jumătate spaţiu fluid; a treia – în varianta în care mai târziu a fost publicat albumul, pe care aş denumi-o «spaţiu continuu». Bineînţeles că nicio clipă nu m-am gândit că acest album are vreo şansă de publicare şi l-am ţinut în sertar, fără să-l arăt nimănui, aproape un an de zile.

Curând am aflat de la Mihai Cârciog, tehnoredactorul editurii (viitorul mare editor de presă postdecembristă) că editura studia posibilitatea de a relua publicarea seriei de albume BD începute cu ani în urmă, şi atunci mi-am adus aminte de albumul din sertar. Mihai l-a luat, l-a arătat pe la Uniunea Scriitorilor, apoi directorului editurii şi, spre surpriza mea, într-un timp-record de două luni, «În lumea lui Harap-Alb» a văzut lumina tiparului în condiţii grafice de excepţie, în 48.000 de exemplare tipărite pe hârtie velină, plus 2.000 de exemplare legate. Albumul primeşte, în 1980, Marele Premiu pentru BD la Convenţia Europeană de SF (Eurocon 5) de la Stressa, Italia. Surpriza a fost totală!“.

Volum fără precedent

Despre cel de-al doilea album, „Carusel“, „o povestire fantastică în 52 de litografii“, a scris chiar marele nostru poet Nichita Stănescu: „Sandu Florea este un artist neclasabil în nicio zonă tradiţională a artei. E poet fără să fie poet, prozator fără să fie prozator, desenator fără să fie desenator, pictor fără să fie pictor. L-am încadra totuşi în ceea ce numim, în genere, banda desenată, dar nici aicea nu corespunde cutumelor, pentru că bagă mister acolo unde de obicei există happy-end, imaginaţie acolo unde există lirism şi epos irezolut acolo unde nu există nimic“.

Poetul consideră „Carusel“, „ilustrat de el în chip de bandă desenată“, ca fiind un volum fără precedent nu numai la noi, ci şi în genere. „Benzi desenate pentru maturi, dar nu pentru maturi din tren sau în vacanţă, nici pentru excursionişti de pe munte şi nici pentru piloţi de cursă lungă care stau cu un ochi pe ceas şi cu altul pe câte o fotografie de iubită.

Impresia generală este de insolit şi că ne aflăm în la belle époque a unei mute care, cu prilejul descoperirii sonorului, se va vădi că una-i desenat şi alta se înţelege.

În fine, îl salutăm cordial pe acest novator şi vedem în el discursul unei arte noi care se înfiripă. E un nume de care se va mai vorbi şi s-ar putea să însemne în acelaşi timp felul artei lui un fel de fel mai nou al artei în genere“, a notat poetul.

„Luceafărul Copiilor“ – prima revistă de benzi desenate din România socialistă

Mihai Cârciog, tehnoredactorul editurii Sport-Turism, l-a recomandat pe Sandu Florea scriitorului Mircea Micu, care, urmând indicaţiile partidului de rentabilizare a presei şi a instituţiilor culturale, începuse să editeze, sub egida Uniunii Scriitorilor din România, „Almanahul Copiilor“.

Desenatorul asigura întreaga ilustraţie a acestor almanahuri și semna benzi desenate cu aventurile lui Căliman Mână de Fier, „corsarul Măriei Sale Ştefan Voievod“ (scenariu: Radu Theodoru) sau ale răţoiului Zburlici (scenarii în versuri de Mircea Micu).

Almanahurile se vindeau ca pâinea caldă copiilor, din ce în ce mai lipsiţi de distracţii, dar aveau un singur defect: apă-reau o dată pe an.

Atunci, Mircea Micu a avut o idee excelentă – aprobată şi aceasta de organele de partid – şi anume, să rentabilizeze şi revista literară „Luceafărul“ prin editarea unui supliment trimestrial pentru copii, „Luceafărul Copiilor“.

Însă, spre deosebire de almanahuri, unde banda desenată era minoritară în sumarul lor, la revistă predomina, făcând astfel din „Luceafărul Copiilor“ prima (şi singura) revistă de benzi desenate din perioada socialistă. Aceasta va apărea între 1982 și 1988 şi va publica preponderent benzi desenate de Sandu Florea, cele cu Căliman Mână de Fier şi Zburlici, dar şi altele, cum ar fi serialele „Colţii şacalului“ şi „La sud de Rio Bravo“, primele BD western din România, adaptate după romanele cu acelaşi titlu ale scriitorului Nicolae Frânculescu.

Unele dintre aceste poveşti grafice au marcat imaginarul micilor cititori din epocă. Unii dintre ei, ajunşi scriitori după 1989, îşi vor aminti cu nostalgie de ele în paginile cărţilor lor.

„Căliman Mână de Fier [era] un căpitan de pânzar moldovenesc din epoca ştefaniană, destul de apropiat, ca spirit de aventură, de Corto Maltese al lui Hugo Pratt, din revistele omoloage franceze (sigur, păstrând proporţiile epice, grafice şi ideologice). Eroul moldovean lupta, o dată la şase luni, cu voia perechii de autori, contra tătarilor, turcilor, genovezilor fără a se sprijini pe nicio sursă istorică, dar având un fundal credibil, care invoca locuri, evenimente şi personalităţi atestate în documente“, scria prozatorul Adrian G. Romilă în volumul „Piraţi şi Corăbii“.

Experiența românească, ștearsă cu buretele

Au urmat apoi schimbarea de regim din decembrie 1989 şi trecerea la capitalism a României. Unul dintre domeniile economice care s-au dezvoltat exponenţial, încă din primele luni ale lui 1990, a fost cel al presei şi al editurilor particulare.

Cu mult entuziasm, Sandu Florea şi scriitorul Nicolae Frânculescu înfiinţează împreună editura Ulise, sub egida căreia au publicat prima revistă particulară de benzi desenate, „Carusel“.

Revista păstra formatul şi caracteristicile de bază ale „Luceafărului Copiilor“, dar era tipărită pe o hârtie de calitate superioară şi avea copertele desenate de Valentin Tănase.

Sandu Florea lucrase în 1989 la aventurile lui Proteus, un supererou cu care spera să pătrundă pe piaţa americană, dar până la urmă le-a publicat în paginile noii reviste, alături de alte benzi desenate realizate tot de el, dar şi de Valentin Tănase şi câţiva foarte tineri (unii debutanţi) autori, precum Bogdan Prejoianu sau Victor Trifan.

Între 1990 şi 1992 apar 11 numere din revista „Carusel“, tipărite în tiraje de 50.000 de exemplare, dar şi trei numere din minirevista „Proteus“, tipărite în câte 20.000 de exemplare.

Sandu Florea este mulţumit, face în sfârşit ceea ce-i place şi trăieşte din asta, chiar dacă poartă cascheta de editor mai multe ore pe zi decât pe cea de autor.

Dar, ştiţi cum e viaţa, cu urcuşuri şi coborâşuri.

Haosul capitalismului de cumetrie instaurat în România a afectat iremediabil bunul mers al societăţii şi al economiei româneşti. Editura Ulise resimte din plin acest lucru şi vânzările revistelor şi cărţilor editate scad implacabil. În plus, co-proprietarul editurii, Nicolae Frânculescu, este grav bolnav (se va stinge din viaţă în ianuarie 1993).

Atunci, vestea bună pentru Sandu vine de la Ambasada SUA: i s-a aprobat, în sfârşit, cererea de emigrare.

La vârsta de 45 de ani, Sandu Florea abandonează o carieră de aproape 20 de ani, o situaţie materială stabilă şi se mută la New York, împreună cu soţia şi cei doi copii, gata să ia viaţa de la capăt!

Tatonări americane

Compatriotul nostru debarcă pe plaiurile americane în septembrie 1991. Are în buzunar 4.000 de dolari – o mică avere în România, dar care în America i-ar ajunge doar trei luni: pentru micul apartament închiriat în Queens trebuie să plătească o chirie de 750 dolari pe lună. Aşa că are la dispoziţie 90-100 de zile pentru a-şi găsi de lucru.

În paginile monografiei ce-i poartă numele, Sandu Florea îşi aminteşte: „De unde să încep? Unde să mă duc? Care sunt editurile care publică comics-uri? Cum pot să contactez un editor? Cum arată comics-urile americane de ultimă oră? Toate aceste gânduri îmi treceau prin minte în timp ce-mi suceam gâtul să privesc la cele două Turnuri Gemene de la World Trade Center, ale căror vârfuri nu se vedeau din cauza norilor. (…) Unde naiba pot să cumpăr şi eu un comic book? Mă uitam în toate vitrinele, la toate chioşcurile şi, ca un făcut, nici urmă de Superman, Batman şi ceilalţi. Nu după mult timp, am ajuns în Soho, cartierul artiştilor din sudul Manhattanului, când, mai mult din întâmplare, am văzut o firmă pe care scria «Forbidden Planet Comics». Era cel mai mare magazin specializat în comics din New York la acea vreme! (mai târziu am aflat că revistele sunt distribuite exclusiv printr-un lanţ de magazine specializate, şi nu la chioşcuri)“.

Desenatorul și-a amintit senzația pe care a avut-o când a intrat în magazin: „Am avut un adevărat şoc, deoarece nici în visele mele cele mai colorate nu-mi imaginasem ceea ce vedeam în faţa ochilor. Închipuiţi-vă suprafaţa unui teren de fotbal umplută până la refuz cu mii de comics-uri de toate mărimile şi calibrele, cu personaje de care nu auzisem niciodată până atunci şi cu un stil de desen complet diferit de ceea ce făcusem eu în ţară. (…) Eram atât de copleşit de ceea ce vedeam încât a trebuit să ies afară din magazin şi să stau în aerul răcoros al serii vreo câteva minute să mi se limpezească mintea. Tot ceea ce plănuisem cu Proteus, toate eforturile mele în domeniul BD din ţară, practic, nu aveau nicio valoare pe piaţa americană! Mărturisesc că am trecut atunci printr-un moment de cumpănă similar cu cel de la «Galbar», când tentaţia de a abandona banda desenatã a fost foarte puternică. Mă întrebam cum pot să desenez personaje total străine, când nu am habar de ceea ce fac, ce puteri au şi care, în afară de colţi, coarne şi costume futuristice, nu mă impre­sionau cu nimic. Pe deasupra, cunoştinţele mele de anatomie artistică acumulate în ţară erau total insuficiente pentru ceea ce vedeam pe rafturi: o grămadă de racursiuri, acţiuni spectaculoase etc., pe care fără cunoştinţe solide de desen nu le puteam realiza. Ce puteam face în trei luni de zile?“.

A reînceput cu Conan

Totuși, nu a dezarmat. Dintre toate personajele americane, Conan Barbarul, cu securea sa uriaşă, i se pare cel mai familiar. Îl desenează în mai multe posturi de luptă, cu un balaur sau cu inamici fioroşi, şi se prezintă la editura Marvel, cea mai mare editură de benzi desenate din lume!

O combinaţie între talentul şi norocul său proverbial îl aduce în situaţia de a-i fi publicate primele desene în revista „The Savage Sword of Conan the Barbarian“ la doar câteva luni după ce debarcase pe tărâmul promis!

În ciuda debutului promiţător, Sandu Florea realizează că trebuie să şteargă cu buretele toată experienţa sa grafică românească şi să înveţe să deseneze precum americanii.

Cumpără cele două volume din „Anatomia dinamică“ a lui Burne Hogarth, celebrul desenator al lui Tarzan, şi intră ca ucenic la un grafician de două ori mai tânăr decât el. Apoi trimite portofoliul său de lucrări la mai toate editurile BD din America.

Până la urmă tot cu editura Marvel se înţelege cel mai bine şi publică aici, în 1992, prima sa BD americană, „Old Garrad’s Heart“, 18 planşe pe scenariul lui Roy Thomas. În acelaşi an desenează încă o BD cu Conan şi un comic book „X-Force“ pentru Marvel, dar şi un altul, „Hawkworld“, pentru DC Comics.

Anul următor va mai publica două comics-uri din seria „Dr. Strange“, înainte de a se concentra asupra uneia dintre cele mai importante creaţii din opera sa americană, „The Executioner“. Pe baza scenariilor adaptate după romanele lui Don Pendleton din ciclul „Mark Bolan: The Executioner“ (traduse şi în româneşte), Sandu Florea desenează (creion şi tuş) peste 200 de planşe. Acestea vor fi publicate, în 1993, sub forma a trei comics-uri la editura Innovation, dar şi a unui graphic-novel de 128 de planşe ce va apărea în 1996 la editura Vivid Comics.

În următorii ani, Sandu Florea va continua să deseneze pentru editura Marvel. Astfel, în 1994 îi apar două comics-uri din seria „Thunder Strike“ şi câte unul din seriile „The Mighty Thor“ şi „Blackwolf“.

Tiraj mediu – 97.000 de exemplare

În 1995, publică trei co­­mics din seria „The Mighty Thor“ şi „Conan“, la care culorile sau/şi coperta au fost semnate de un alt român, Ovidiu Hondru – OVI.

De asemenea, dacă până acum Sandu Florea realiza atât creionajul, cât şi trasul în tuş la aceleaşi comics, de-acum înainte se va specializa doar în trasul în tuş („ink“) al desenelor cre­ionate de alţi desenatori. A luat această hotărâre din raţiuni pur economice: într-o lună de zile, în medie, putea creiona doar un număr de revistă (20 de planşe), în timp ce putea trage în tuş chiar şi trei numere de revistă, şi astfel să-şi dubleze veniturile.

De-acum, având un nume respectat în mediul BD, Sandu Florea accelerează ritmul pro­ducţiei de comics. Astfel, în 1996 desenează câte un comic book din seriile „Captain America“ şi „Cosmic Powers“, iar în anul 1997, cinci comics din seria „Avengers Unplugged“ şi două din „Journey into Mystery“.

1998 va fi un an de cotitură. Sandu Florea mai desenează un comic book din seria „Journey into Mystery“ şi patru din seria Conan“, după care demarează un lung şir de „BD-novelizări“ (comics adaptate după filme de cinema sau seriale TV): trei din seria „Blade“ la Marvel şi două din „Buffy, the Vampire Slayer“ (un graphic-novel de 55 de planşe şi un comic book obişnuit de 22 de planşe) la editura Dark Horse Comics.

1999 este cel mai bun an din cariera americană a compatriotului nostru de până acum. A publicat în acel an 21 de comics (aproape 450 de planşe), ajungând chiar la trei comic books pe lună în iulie şi noiembrie. Astfel, la Dark Horse Comics a publicat în continuarea seriei „Buffy“ şi alte trei din seria paralelă „Angel“.

Trebuie menţionat că, asemenea serialului TV „Buffy“, seriile BD „Buffy“ s-au bucurat de mult succes atât în rândul cititorilor americani (tirajul mediu: 80.000 de exemplare), cât şi al celor din străinătate: Canada, Anglia, Germania, Austria, Franţa, Belgia.

Personaje inspirate din realitate

Între timp, Sandu Florea a început să colaboreze cu editura Chaos Comics, pentru care a realizat 10 comics din seria „Undertaker“ şi două dintre cele patru ale seriei „Stone Cold Steve Austin“. Cele două serii pun în scenă personaje inspirate de cele reale din World Wrestling Federation (Federaţia mondială de lupte libere). De asemenea, pentru aceeaşi editură, el a desenat trei comics din seria „Insane Clown Posse“ (o trupă rock la modă în State).

În 2000, Sandu Florea a terminat de desenat ultimul comic book din seria „Undertaker“ (cea mai longevivă serie din cele desenate de el, cu mare succes de public – tiraj mediu: 97.000 de exemplare) şi alte două din „Stone Cold Steve Austin“ şi a continuat seria „Insane Clown Posse“. De asemenea, a reluat colaborarea cu editura Marvel, pentru care trage în tuş episodul „Correction“ (nr. 63-66) din seria „Generation X“ – cea mai în vogă printre tinerii americani, cu peste 100.000 de exemplare vândute din fiecare număr (depăşindu-i chiar şi pe „clasicii“ Superman, Batman sau Spiderman).

Tot pentru Marvel a realizat episodul „Flame & The Fiend“ (trei numere) din seria „Conan the Barbarian“ (prima sa dragoste), iar pentru Chaos trage în tuş ultimul dintre cele trei numere ale miniseriei „Lady Demon“.

Probleme peste Ocean

În 2003 cariera lui Sandu Florea cunoaşte un grav moment de cumpănă: editura Chaos, cea care îi comandase cele mai multe comics în ultimii ani, dă faliment. Cine îşi închipuie însă că românul renunţă aşa de ușor nu-l cunoaşte cu adevărat.
Și-apoi, el şi-a făurit încet, dar sigur, o reputaţie solidă în rândul editorilor de BD. Una dintre marile probleme ale editorilor americani este faptul că unii autori nu respectă, indiferent de motive, dead-line-urile. Or, compatriotul nostru nu doar că a respectat întotdeauna termenele impuse, dar de multe ori el a înlocuit în ultima clipă pe unul sau altul dintre graficienii care nu au respectat termenele cerute.

— Sandu – îl sună redactorul X de la editura Y – poţi, te rog, să tragi în tuş până mâine (sau poimâine, sau săptămâna viitoare) planşa (sau planşele) de la banda desenată Z?

— Yes, I can – răspunde Sandu, care lasă totul deoparte şi se apucă de lucru, indiferent dacă e zi sau noapte.

Aşa încât, în cercul editurilor americane de benzi desenate, Sandu Florea a fost poreclit Sandu „Can Do“.

Sandu „Can Do“

La sfârşitul anului, Sandu reîncepe să lucreze pentru Marvel, astfel încât 2004 este anul de vârf al carierei sale, în care apar lunar aproape câte trei comics trase în tuş de el din seriile: Namor, Spiderman Unlimited, Elektra (7 numere), X-Treme X-Men (10 numere), Hawkeye (două numere), Identity Disc (5 numere), X-Men The End: Dreamers & Demons (4 numere).

În fine, în 2005 continuă seria „X-Men The End“, desenează adaptarea BD a filmului „Fantastic Four“ şi înregistrează un nou record: comics-ul „Armed Forces Special“ – sc.: Brian Michael Bendis, desene de Dan Jurgens şi Sandu Florea, comandat de Pentagon pentru a fi difuzat soldaţilor americani – este tipărit într-un milion de exemplare!

În 2008, Sandu lucrează la trei serii concomitent: pentru DC Comics trage în tuş „Nightwing“ şi „Batman R.I.P.“ (o serie de 8 comics, din care primul număr s-a vândut în peste 100.000 exemplare); pentru Marvel – „The Iliad“ (Iliada) – 8 numere, unde colaborează din nou cu scenaristul Roy Thomas.

Între 2008 și 2010 trage în tuş o nouă serie, „Deadpool“ (20 de numere lunare), precum și spin-off-ul „Deadpool: Suicide Kings“ (5 numere în 2009). Cam în aceeaşi perioadă lucrează şi la miniseriile „Psylocke“ şi „Cable“.

În 2010 participă şi la seriile Civil War – Fantastic Four, Black Panther/Captain America – Flags of Our Fathers.

Între 2011 și 2012 trage în tuş desenele la seria „Batman – Ghost in the Machine“ (comics traduse în spaniolă, germană şi poloneză!).

În 2016, la vârsta de 70 de ani, Sandu Florea a ieşit la pensie. Bineînţeles, continuă să lucreze la diverse proiecte editoriale BD, în special cu artistul Tony S. Daniel.

Numele său a devenit inconturnabil în cataloagele marilor edituri de benzi desenate americane (au apărut până astăzi 463 comics la care Sandu Florea fie a realizat creionajul, fie a tras în tuş desenele, fie amândouă).

Dodo Niţă este autorul „Istoriei Benzii Desenate Româneşti“, al „Dicţionarului Benzii Desenate din România“, al monografiilor de autor Sandu Florea, Puiu Manu, Livia Rusz, Burschi şi Gabriel Bratu, precum şi al altor 5 volume de exegeză a benzii desenate. Unele dintre aceste cărţi au fost traduse în franceză, engleză, suedeză şi maghiară.