Maşina trage pe dreapta în mijlocul câmpului. Dave mai agită o dată tubul de spray, după care iese în întunericul de afară. A ochit cu câteva luni în urmă un zid care delimitează nu se ştie ce în mijlocului unei pârloage din afara Buzăului. Alex şi Mişu îl urmează, păşind decis printre buruieni. A doua zi, toţi şoferii de pe ruta Bucureştiului vor putea să citească pe zidul cu pricina, negru pe alb, „Basarabia e România”.
Cu asta se ocupă departamentul „underground” al Acţiunii 2012, o coaliţie de peste 30 de organizaţii neguvernamentale şi grupuri de iniţiativă care susţin deschis unirea României cu Republica Moldova.
Au trecut deja 5 ani de când cei trei începeau să „vâneze” ziduri şi panouri scăpate de dictatura reclamelor sau a graffiti-urilor. Scriau „Basarabia, pământ românesc” până nu demult, dar de când cu formarea coaliţiei au hotărât să-şi eficientizeze munca. Mesajul „Basarabia e România” e mai uşor de scris şi mai lesne de ţinut minte. Dar chiar speră Dave, Mişu, Alex şi prietenii lor că vor obţine Unirea? Şi ce rol are scrisul pe ziduri în această iniţiatvă? Sunt câteva dintre întrebările la care a încercat să răspundă romanialibera.ro.
Basarabia e ca zahărul şi grăsimea
„Ne luăm mica noastră porţie de spaţiu public”, explică Dave, de pe scaunul din dreapta şoferului Mişu, care conduce spre următoarea ţintă. „E foarte discutabil dacă încălcăm vreo lege. Până la urmă, ăia care pun afişe cu ‘Săpăm puţuri’ ce fac?”. Deşi are sute de pereţi şi ziduri în „portofoliu”, Dave nu emite pretenţii artistice. „Nu intrăm în competiţie cu niciun graffer”. Din contra, el şi prietenii lui se bucură când văd că oameni cu care nu au nicio legătură le preiau mesajul. După cum spune Mişu, lumea trebuie să reţină că „Basarabia e România” la fel cum reţine, de la televizor, că „zahărul şi grăsimea dăunează grav sănătăţii”. Este un tip pe propagandă pe care ei şi-l asumă. „Asta a fost ideea de la bun început. Să pătrundem cumva în mass-media. Noi nu putem să ieşim în ţâţele goale pe stradă ca să atragem atenţia, aşa cum fac tipele de la organizaţia FEMEN din Ucraina. Aşa că facem asta ca să fim băgaţi în seamă”, adaugă Dave.
I-a supărat Voronin
Maşina se opreşte din nou, de data aceasta în zona industrială a Buzăului. Lumina e slabă, cât să descopere halele cenuşii. Un paznic doarme într-o coşmelie, iar câţiva câini dau târcoale. Dave traversează repede şi se pune pe scris. Dacă nu stă să îngroaşe literele îi ia 20-25 de secunde să aplice mesajul pe zid. Altfel, stă maximum 5 minute, depinzând şi de cât de mare vrea să scrie. Mirosul spray-ului nu-l deranjează. „E toxic, dar dacă dai în aer liber nu păţeşti nimic”. În tot acest timp, Alex a stat „de şase”. E o procedură standard.
Când au nevoie, se înţeleg doar din priviri. În 5 ani în care colegii au venit şi au plecat, ei au rămas nucleul dur. „O maşină de oameni”. Totul a început în 2006, când cei trei s-au aflat într-o mulţime de câteva sute de persoane care a protestat în faţa Amabasadei Republicii Moldova în România faţă de abuzurile fostelor autorităţi comuniste de la Chişinău asupra elevilor români de acolo.
Partidul lui Vladimir Voronin a decis atunci să schimbe numele Liceului Româno-Francez „Gheorghe Asachi” în Liceul „Moldo-Francez”. Câţiva elevi s-au opus hotărârii şi au dat jos plăcuţa cu noua denumire, înlocuind-o cu o hârtie cu vechiul nume. Au fost imediat puşi sub cercetare pentru distrugere. „Mitingul de la Bucureşti a fost pentru susţinerea lor. După mulţi ani, se făcea ceva în România pe tematica asta fără să aibă legătură cu PRM”, îşi aminteşte Dave.
„La început, noi am susţinut românismul din Republica Moldova. Am zis să fie un mesaj mai politically correct. Dar acum nu ne ferim să susţinem unirea. Nimeni nu poate să te acuze atunci când spui că Basarabia face parte din România. E un adevăr istoric”, continuă „artistul”-şef.
Scaieţii patriei
Cei trei iau în serios tura de noapte. Calculează vizibilitatea mesajului, aşa că îl scriu în special sub poduri rutiere sau feroviare, pentru ambele sensuri de mers. Dacă e un drum naţional, cu atât mai bine. Nu evită nici parcările de TIR-uri, staţiile de autobuz sau, în cazuri izolate, maşinile abandonate. Dar ocolesc proprietăţile private. Câteodată însă, Dave simte nevoia să diversifice. De data asta, la o oprire în afara unui sat, o ia prin mijlocul unui câmp unde buruienile au crescut şi până la doi metri înălţime. Ţinta: o clădire dezafectată care abia dacă se vede de pe şosea. Lanternă nu foloseşte. Nu vrea să atragă atenţia şi spune că îi ajunge lumina lunii. Într-adevăr, reuşeşte să evite o gură de canal camuflată bine de vegetaţia stăpână. Apoi se ridică pe vârfuri şi scrie. Pe drumul de întoarcere, începe să-şi jumulească hainele. „România e ţara scaieţilor”, spune distrat.
Nu bat homosexuali, nu slăvesc „Căpitanul”…
De la scaieţi, la ghimpi în coastă. Mesajul „Basarabia, pământ românesc” e promovat şi de organizaţia „Noua Dreaptă”, considerată extremistă din mai multe motive: reprezentanţii săi au atacat în anii trecuţi marşurile comunităţii gay din România, iar mişcarea are un discurs xenofob şi anti-european.
„Noua Dreaptă” a apărut de multe ori la manifestaţiile de solidaritate cu românii din Republica Moldova şi, de fiecare dată, Alex şi prietenii săi au încercat să se delimiteze. Acum spun că îi preocupă mai mult propriile acţiuni.
„Nu putem să scriem pe ziduri, sub mesajul nostru, ‘nu suntem Noua Dreaptă’ sau ‘suntem apolitici’. Ne-am rispi energiile delimitându-ne tot timpul de alţii şi nu am mai avea timp pentru acţiuni pozitive”, consideră Dave.
Iar Alex îl completează: „Uite, la Chişinău am lipit abţibilduri cu ‘Suntem moldoveni, deci români’. A ieşit apoi un partid rusofon extraparlamentar, PSD, care ne-a acuzat că atacăm statalitatea Republicii Moldova. Mesajele pot fi interpretate oricum. Lăsăm bunul simţ al fiecăruia să decidă”.
„Noi plătim”
Raidurile nocturne pot să dureze uneori şi până despre dimineaţă. De regulă, divizia underground se dotează cu 4-6 tuburi de spray când iese în misiune. „Fă un calcul. Dăm câte 16 lei pe tub, plus cel puţin 100 de lei pe benzină. Ieşim mai mult vara”, spune Dave, care nu are însă nevoie de ocazii speciale pentru a picta câte un zid. „Ori de câte ori ieşim seara în oraş sau plecăm în concediu, avem un tub cu noi. Aşa am ajuns să scriem aproape peste tot prin ţară”. Alex se mândreşte în special cu mesajul scris pe cheiul Dâmoviţei, în Bucureşti. „Nu e aşa de greu pentru că zidul e concav acolo. A trebuit doar să-mi ţin echilibrul”. „Cel mai important este însă că toţi avem serviciu şi ne autofinanţăm activitatea”, intervine Mişu. El face traduceri în engleză şi îşi propune să urmeze un master la ASE. Dave şi Alex au absolvit facultăţi de istorie. Dave are o slujbă în managementul documentelor, iar Alex tocmai şi-a deschis un magazin de haine.
Întrebare şi răspuns
Până la urmă, cum cred ei că vor obţine unirea României cu Republica Moldova? În primul rând, prin convingerea moldovenilor că ar fi o decizie bună, indică Alex. El recunoaşte că, în prezent, opinia majoritară de peste Prut este împotriva unei posibile uniri. „Problema e ce te faci cu o populaţie prostită, care vine după atâţia ani de îndoctrinare în care i s-a spus că românii sunt cel mai mare duşman? Oamenii ăştia nu ştiu cine sunt. Noi încercăm să le schimbăm percepţia”, mai spune Alex. Aici intervine Dave: „În Republica Moldova, populaţia este îmbătrânită pentru că studenţii sunt plecaţi peste tot: România, Franţa, SUA, Belgia. E o ţară ca se goleşte permanent. Tocmai de asta nu ne putem opri. Trebuie să atragem mereu atenţia generaţiilor care vin din urmă”.
Dar care ar fi utilitatea unei eventuale uniri cu o ţară „goală”? Şi, în fond, ce utilitate au acţiunile lui Alex, Dave şi Mişu? Ultimul cuvânt este al lui Dave: „Până la urmă, fiecare îşi stabileşte propriul set de valori în viaţă. Cei mai mulţi vor televizor, maşină, smartphone, femei şi cam tot ce pot să atingă cu mâna în jurul lor. Noi vrem întoarcerea la nişte valori mai vechi, fără să ne rupem de realitate. Cât despre utilitate, ce utilitate există în emisiunea XFactor, la care se uita mama când am plecat de acasă?”.
Pe la ora 3 dimineaţa, tura de noapte s-a reîntors în Bucureşti. Ultima oprire: o gură de aerisire de pe marginea trotuarului, din spatele unui bloc din Dristor. Zdrăngănit de tub. Un „fâs” prelung. Şi unirea s-a mai însemnat o dată.
