La zece ani după atentatele de la 11 septembrie din Statele Unite, americanii continuă să creadă în multiplele teorii ale complotului ţesute în jurul acelor evenimente tragice, care au schimbat lumea. Bin Laden nu înseamnă nimic. 11 septembrie este un complot al Administraţiei Bush destinat să justifice invaziile în Afganistan şi Irak.
Ziua de 11 septembrie furnizează un bogat material pentru teoriile conspiraţioniste şi în principal este vorba despre faptul că am fost minţiţi în legătură cu oribilele atentate teroriste din anul 2001. Americanii nu au fost victimele, ei au fost organizatorii. Indiferenţi la nenumăratele anchete oficiale, independente sau jurnalistice şi chiar la traumatismul americanilor, autorii acestor teorii susţin că agenţi americani şi israelieni au pus explozibile în turnurile gemene World Trade Center şi la Pentagon, înainte de a fi lovite de avioanele comandoului islamist. Unele teorii sugerează că, deşi Administraţia George W Bush nu a dat ordinul de a ucide propriii cetăţeni, nu a făcut nimic pentru a împiedica atentatele, cu toate că ştia de pregătirea lor. Obiectivul era de a declanşa războaie şi de a reprima libertăţile publice în SUA.
Teoriile complotului susţin că la pregătirea atentatelor din 11 septembrie au lucrat sute de persoane-controlori aerieni, militari, politicieni, ziarişti, experţi. Sute de persoane fără a exista o singură scurgere de informaţii. O performanţă neegalată încă în istoria comploturilor reale.
Este adevărat că autorităţile de la Washington nu au făcut mare lucru pentru a dezamorsa astfel de teorii, menţinând comunicaţii minimale, abuzul secretului, mijloace insuficiente puse la dispoziţia anchetatorilor oficiali.
În căutarea mistificării
Diferitele teorii au adepţii lor. În 2006, un sondaj Scripts Howard dezvăluia că 36% din americani credeau că a fost vorba de un complot organizat la vârful statului federal. Ele au înflorit şi în lumea musulmană şi în alte zone ale planetei, în special în Franţa, unde cartea „Teribila impostură” a lui Thierry Meyssan, publicată după atentate, s-a vândut în 200.000 de exemplare.
„Loose Change”, un documentar independent, a fost vizionat pe Google de 125 milioane de ori şi de alte 30 milioane pe YouTube. Filmul rezumă diferitele teorii care dezic versiunea oficială a faptelor.
Turnurile gemene din New York nu s-au putut prăbuşi doar sub impactul unui avion de linie.
Evoluţiile pe Wall Street înaintea atentatelor demonstrează că unii brokeri fuseseră avertizaţi.
Asupra Pentagonului a căzut o rachetă, şi nu un avion.
Zborul 93 al United Airlines nu s-a prăbuşit în Pennsylvania, ci a fost doborât în zbor.
Multiple asociaţii de universitari, arhitecţi şi ingineri „pentru adevărul privind 11 septembrie” se consideră autentice grupuri de cercetători care caută să demonteze cea mai mare manipulare din istoria americană.
De la asasinarea lui Kennedy la dubiile privind naţionalitatea lui Barack Obama, teoriile complotului au o tradiţie îndelungată în SUA. Istoricul Kathy Olinstead, de la Universitatea California Davis, arată că mulţi dintre compatrioţii care au dubii privind versiunea oficială au văzut propriile teorii ale complotului avansate de Administraţia Bush privind legăturile dintre Saddam Hussein şi Ossama bin Laden şi asupra armelor deţinute de fostul dictator irakian. „Administraţia Bush s-a jucat cu faptele pentru a nu spune că a minţit în timpul războiului din Irak. Atunci oamenii se întreabă cine spune adevărul despre 11 septembrie.” Pentru Rich Hanley, de la Universitatea Quinniliac din Connecticut, succesul teoriilor complotului se explică prin traumatizarea americanilor. Zece ani mai târziu, mulţi nu pot încă înţelege cum 19 piraţi ai aerului înarmaţi cu cuţite au putut provoca un şoc enorm.
Dezavuarea versiunii oficiale
Teoriile complotului regrupează ansamblul criticilor care contestă versiunea oficială prezentată de guvernul american privind derularea atacurilor în SUA. Partizanii lor susţin că raportul oficial nu este complet şi conţine minciuni şi omisiuni. Unii vizează Administraţia Bush, care, deşi avertizată de iminenţa acelor atacuri, a lăsat teroriştii să acţioneze. Alţii sunt de părere că administraţia americană a participat în mod activ la atentate. Diferite elemente sau axe ale anchetei au fost ignorate de guvern. Cum este faptul că agenţii americani au fost mandataţi să asigure evacuarea cetăţenilor saudiţi în afara teritoriului SUA a doua zi după atentate, pentru a evita interogarea lor. Cu atât mai mult cu cât în acelaşi moment avioanele civile fuseseră blocate la sol până la 13 septembrie. Teza vine în sensul unei cunoaşteri prealabile de către guvernul federal a proiectelor atentatelor şi deci a posibilităţii unei „complicităţi obiective” vizând beneficii politice sau economice: justificarea legilor securitare, războaiele în Afganistan şi Irak, controlul resurselor energetice în Orientul Mijlociu, delict de iniţiere, distrugerea a numeroase elemente de anchetă asupra scandalurilor financiare şi bursiere, în clădirile World Trade Center funcţionând birouri ale IRS, FBI, CIA.
Mai mult, NORAD, organismul militar însărcinat cu apărarea spaţiului aerian american, nu a reacţionat cum a făcut-o anterior în cazul alertelor de deturnare de avioane. Iar în momentul atacului se aflau în derulare manevre militare de anvergură cu mobilizarea forţelor de apărare şi care simulau situaţii similare cu ce se petrecea în realitate – deturnarea de avioane sinucigaşe având ca ţintă clădiri oficiale. Acele simulări militare sub controlul US Air Force, NORAD, CIA, NRO, FAA şi FEMA au acoperit adevăratele atentate?
Cunoaşterea prealabilă
În mai 2000, şeful prezumtiv al teroriştilor islamişti era sub supraveghere în Germania. În iunie 2001, serviciile secrete americane şi israeliene au primit informaţii potrivit cărora „terorişti din Orientul Mijlociu au intenţia să utilizeze avioane comerciale pentru a ataca clădiri simbolizând cultura americană şi israeliană”. După o lună, Egiptul informa CIA că 20 de membri ai reţelei teroriste Al Qaeda sunt prezenţi în SUA şi patru dintre ei fuseseră antrenaţi să piloteze avioane Cessna. În august, Hassan Dabou, un informator marocan, avertiza că Bin Laden planificase „ceva spectaculos” pentru o „operaţiune de mare anvergură la New York” în timpul verii sau finele anului 2001. La 23 august, Mossadul a dat CIA o listă cu numele a 19 terorişti care trăiau în SUA şi despre care Israelul credea că pregătesc un atac. Toţi au fost implicaţi în atentate.
Pe 4 septembrie, Casa Albă a aprobat planurile de lovire a Al Qaeda în Afganistan.
Comportamentul Secret Service
Localizarea preşedintelui Bush la şcoala din Florida în dimineaţa atacurilor a fost larg difuzată de presa locală. După ce al doilea avion a lovit World Trade Center, Secret Service (SS) a autorizat preşedintele să rămână în clasă încă zece minute suplimentare şi să pronunţe un discurs către naţiune din acea şcoală. Nici o evacuare de urgenţă, deşi SS nu avea cum să ştie dacă printre sutele de avioane comerciale care zburau în proximitate nu existau „rachete” potenţiale care vizau şcoala unde era şeful Casei Albe. Partizanii complotului susţin că administraţia ştia suficient despre atacuri încât să fie convinsă că nu exista o ameninţare iminentă vizând preşedintele SUA. Procedurile standard ale SS prevăd deplasarea imediată a preşedintelui într-un loc securizat, or, ele nu au fost respectate.
Prăbuşirea turnurilor gemene
Ingineri şi arhitecţi arată că prăbuşirea turnurilor gemene s-a produs în efect de domino şi prezintă caracteristici specifice unei demolări controlate, punând problema prezenţei explozibililor care au permis demolarea în cădere liberă, între 10 şi 8 secunde. Prăbuşirea verticală foarte rapidă a turnurilor este unul dintre elementele controversate şi contrazice teza unei prăbuşiri datorate doar căldurii provocate de incendiile declanşate după izbirea avioanelor. Focul nu ar fi putut fragiliza structura de oţel a clădirilor, iar prăbuşirea, dacă ar fi avut loc, nu putea să fie strict verticală şi simetrică. În plus, există mărturii privind o „explozie”, şi nu un „zgomot” înaintea prăbuşirii. O ipoteză alternativă sau complementară folosirii explozibilului este utilizarea thermatului pentru precipitarea prăbuşirii turnurilor, pentru a secţiona coloanele de rezistenţă din oţel. Temperatura declanşată de incendii nu era suficientă pentru afectarea structurii metalice, pentru fuziunea oţelului fiind nevoie de 1.482 grade Celsius, în timp ce temperatura maximă pe care o poate atinge un carburant pentru acel tip de avion este de 982 grade Celsius.
În ce priveşte Pentagonul, după ce au studiat daunele reale suferite de clădirea Ministerului Apărării, unii autori ai acestor teorii susţin că nu este vorba de prăbuşirea unui avion şi avansează ipoteza unei rachete. Iar culoarea flăcărilor contrazice teza oficială, aceasta trebuind să fie portocalie dacă incendiul ar fi fost cauzat de kerosen. Fumul care ieşea din Pentagon era diferit de cel de la World Trade Center.
George W. Bush se explică
Reacţia imediată a preşedintelui de atunci, George W. Bush, când a fost anunţat despre atentate stă la baza multor teorii conspiraţioniste. Imaginea chipului său a făcut înconjurul lumii. Cea a unui George W. Bush uluit, pierdut, uşor stângaci, rămas minute întregi fără să spună nimic. Depăşit? În acea zi şi la acea oră fatidică, preşedintele se afla într-o şcoală elementară din Florida. Un bărbat în costum se apropie şi îi şopteşte la ureche că un al doilea avion a căzut peste un turn al World Trade Center. Faţa preşedintelui împietreşte şi acesta se preface că ascultă în continuare profesoara. Au fost făcute toate comentariile, analizele, toate criticile asupra acestor fapte. Unele crude, cinice, lăsând să se înţeleagă că acest bărbat încetase să fie cel mai puternic din lume. Astăzi, George W. Bush revine asupra acelei zile, şi într-un interviu acordat National Geographic Channel, difuzat la 28 august, explică atitudinea pe care a adoptat-o în mod voit. „Prima mea reacţie a fost de furie. Cine dracu’ poate face aşa ceva în America?.
Apoi am privit copiii şi m-a izbit contrastul între inocenţa lor şi violenţa atacurilor”. Convins că reacţia sa va fi scrutată şi analizată sub lupă, el a declarat că a ales să nu plece imediat pentru a nu speria copiii. „Doream să proiectez o aură de calm în jurul meu. Am cunoscut suficiente crize pentru a şti că un lider trebuie înainte de toate să asigure calmul în jurul lui”. În aceeaşi seară de 11 septembrie, de la Casa Albă, Bush a pronunţat un discurs în care saluta eroii zilei (pompieri şi militari) şi a subliniat că fundamentele Americii nu sunt zdruncinate de atacuri. „Nu vom face nici o diferenţă între teroriştii care au comis aceste acte şi cei care îi adăpostesc”, promitea Bush, lăsând să se întrevadă războiul contra terorismului ce avea să urmeze.
