Cazul familiei Bodnariu a tensionat, în ultimele săptămâni, relaţiile dintre România şi Norvegia, din cauză că cinci copii au fost luaţi de la părinţi de Serviciul de protecţie a copilului din Norvegia, Barnevernet, în 16 noiembrie. Decizia autorităţilor a venit după ce fiicele cele mai mari din familie ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. Totuși, nu doar în Norvegia pedepsele corporale sunt interzise prin lege.
Citește și: De ce vor Iohannis și Cioloș să salveze familia Bodnariu? Ce pierde România
Norvegia este a treia ţară din lume care a adoptat o lege împotriva pedepselor aplicate de părinţi copiilor, în 1987, după Suedia (1879) şi Finlanda (1984). Până în prezent, 48 de state au interzis pedepsele corporale, în toate formele lor, în timp ce peste 52 fac demersuri pentru promulgarea unei legi împotriva pedepselor corporale.
Corecţiile pe care părinţii le aplică copiilor lor apar sub multe forme, de la bătut, la pălmuit, ciupit, tras de păr şi nu numai. Prima ţară din lume care a interzis părinţilor să aplice pedepse corporale a fost Suedia, în 1979.
„Adulţii au un mare talent de a inventa cuvinte speciale care să-i facă să se simtă mai în largul lor, atunci când lovesc un copil – a mangâia, a atinge, „smacking”, „spanking„, „donner des fessées„, „picchiare„, „dar un azote„. Dar realitatea crudă, pentru un copil, este că toate acestea constituie violenţă”, se precizează într-un ghid publicat de Consiliul European, „Abolirea pedepsei corporale aplicate la copii. Întrebări şi răspunsuri” (Abolishing corporal punishment of children/L’abolition des châtiments corporels des enfants), în 2008.
Consiliul European defineşte pedeapsa corporală definită ca “orice acţiune având scopul de a pedepsi un copil care, dacă ar fi îndreptată impotriva unui adult, ar constitui un delict”, potrivit ghidului publicat în 2008.
Până în 1960, nouă din 10 preşcolari din Suedia au fost bătuţi acasă. În 1957, o prevedere care îi absolvă pe părinţii ce cauzau vătămări minore prin aplicarea pedepsei corporale a fost scoasă din Codul Penal in 1957. În 1966 o altă prevedere care permitea “mustrări” a fost, de asemenea, scoasă din Codul de responsabilităţi parentale şi tutorale. Începând cu anii 70, dezbaterea pe tema pedepselor corporale aplicate copiior s-a intensificat. Astfel, pe 15 martie 1979, Parlamentul suedez a fost primul din lume care să interzică măsurile corecţionale. Legea a intrat în vigoare la 1 iulie 1979.
Din acel moment, legile suedeze n-au mai autorizat pedeapsa corporală aplicată de părinţi, iar legea penală privind atacul persoanelor a ajuns să se aplice in mod egal cu privire la atacurile “disciplinare” asupra copiilor.
Cu toate acestea, în 1982, nişte părinţi s-au plâns că interzicerea de către Suedia, în 1979, a pedepsei corporale aplicate de părinţi, încalcă dreptul lor privitor la respectarea vieţii de familie şi a libertăţii religioase. Ca membri ai congregaţiei unei biserici protestante libere din Stockholm, ei credeau in necesitatea pedepsei fizice, justificandu-şi credinţa prin referiri la textele biblice. Însă cererea lor a fost declarată inadmisibilă de Comisia Europeană a Drepturilor Omului a declarat inadmisibilă o cerere a unor părinţi suedezi.
În prezent, 5% dintre copiii suedezi încă sunt bătuţi de părinţi, în ciuda prevederilor legislative.
„80% dintre copii sunt relativ fericiţi, 15% sunt mai puţin norocoşi, iar 5% au parte de o viaţă mizeră în familii afectate de droguri şi violenţă”, spune coodonatorul liniei de suport BRIS (Drepturile copiilor în societate), Jenny Ingårda, potrivit Sweden.se.
Unii copii nu doar că sunt bătuţi, ci şi abuzaţi psihologic. Astfel, ei sunt învăţaţi că dacă spun cuiva despre bătăi, „tata va ajunge în închisoare”, mai precizează Ingårda. În ciuda acestui fapt, coodonatorul liniei de suport BRIS (Drepturile copiilor în societate), Jenny Ingårda, subliniază că lipsa unei legislaţii ar duce la abuzuri şi mai mari ale părinţilor asupra copiilor.
„Stoparea violenţei asupra copiilor este un proces dificil, însă ne îndreptăm în direcţia care trebuie”, mai precizează Jenny Ingårda.
Abolirea pedepsei corporale, la nivel global
Finlanda şi Norvegia au adoptat legi similare în 1983, respectiv 1987. Ele au fost urmate de Austria, în 1989.
În 20 noiembrie 1989, mai multe state au semnat „Convenţia ONU cu privire la drepturile Copilului”. În Articolul 19, se precizează că persoanele care aplică pedepse corporale copiilor pot fi cercetate, sub incidenţa legii.
„Statele-părţi vor lua măsuri legislative, administrative, sociale şi educative corespunzătoare pentru protejarea copilului împotriva oricărei forme de violenţă, vătămare sau abuz fizic sau mental, de abandon sau neglijenţă, de rele tratamente sau de exploatare, inclusiv violenţă sexuală, în timpul cât se află în îngrijirea părinţilor sau a unuia dintre ei, a reprezentantului sau reprezentanţilor săi legali sau a oricărei persoane căreia i-a fost încredinţat. Aceste măsuri de protecţie vor cuprinde, proceduri eficiente pentru stabilirea de programe sociale vizând acordarea de sprijin necesar copilului şi celor cărora le-a fost încredinţat, precum şi alte forme de prevenire, ca şi pentru identificarea, raportarea retrimiterea, anchetarea, tratarea şi urmărirea penală pentru cazurile de rele tratamente – descrise mai sus – aplicate copilului şi vor cuprinde, de asemenea, după cum se va stabili, proceduri de intervenţie judiciară”.
Convenţia a fost semnată de mai multe state, printre care şi România. Dintre statele europene care au semnat convenţia fac parte: Albania, Andorra, Armenia, Austria, Belgia, Belarus, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Georgia, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Italia, Kazakhstan, Letona, Liechtenstein,Luxemburg, Malta, Olanda, Norvegia, Polonia, Republica Moldova, Rusia, San Marino, Slovacia, Slovenia, Elvetia, Ucraina, Regatul Unit al Marii Britanii.
Cu toate acestea, până în prezent, doar 48 de state au interzis toate formele de pedeapsă corporală, în timp ce peste 52 şi-au exprimat dorinţa de a lua această măsură, se precizează într-un raport publicat pe site-ul endcorporalpunishment.org.
Astfel, pedeapsa corporală este interzisă prin lege în: Albania; Andorra; Argentina; Austria; Benin; Bolivia; Brazilia; Bulgaria; Cabo Verde; Congo, Republic of; Costa Rica; Croatia; Cipru, Danemarca, Estonia; Finlanda; Germania; Grecia; Honduras; Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel; Kenya; Letonia; Liechtenstein; Luxembourg; Malta; Olanda; Noua Zeelandă; Nicaragua; Norvegia, Peru, Polonia, Portugalia, Republica Moldova, România, San Marino, Sudanul de Sud, Spania, Suedia, Macedonia, Togo; Tunisia; Turkmenistan; Ucraina; Uruguay; Venezuela.
Ce efecte au pedepsele corporale asupra copiilor
Comitetul pentru Drepturile Copilului (CRC), organismul de control al Convenţiei Naţiunilor Unite pentru Drepturile Copilului (UNCRC) atrage atenţia că drepturile omului necesită eliminarea oricărei forme de pedeapsă corporală, oricat de uşoară, şi a oricărui alt fel de pedeapsă degradantă sau care implică cruzime.
Potrivit CRC, în multe cazuri, pedepsele corporale pot pune în pericol dreptul copiilor la educaţie, dezvoltare, sănătate şi chiar dreptul lor la viaţă; poate produce copiilor daune fizice şi psihice grave. Mai mult, copiii învaţă „că violenţa reprezintă o strategie acceptabilă şi potrivită pentru rezolvarea conflictelor sau pentru a obţine ceea ce vrei”.
CRC mai precizează că aceasta este o metodă de disciplinare ineficientă, subliniind modurile pozitive prin care copiii pot fi disciplinaţi. Modurile pozitive „sunt mai bune pentru evoluţia copiilor şi contribuie la constituirea de relaţii bazate pe încredere şi respect reciproc”.
