Macho-ul Malboro, perimat. Retrosexualul se profilează la orizont
Numărul femeilor care muncesc a crescut considerabil. Forţa de muncă a bărbaţilor a scăzut treptat, de la 70% în 1945, la mai puţin de 50% astăzi. În oraşele mari, femeile singure, tinere şi fără copii câştigă cu 8% mai mult decât bărbaţii de aceeaşi vârstă, scrie Newsweek.com. Femeile i-au egalat sau chiar i-au depăşit pe bărbaţi ca studente şi absolvente, în timp ce bărbaţii au devenit cei dintâi în alcoolism, sinucideri, vagabondaj, violenţă şi infracţiuni. Foarte mulţi antropologi observă că industriile grele, cum sunt construcţiile şi muncile manuale în care sunt angajaţi preponderent bărbaţi, au fost grav afectate de recesiune.
Unii bărbaţi au adoptat vechile modele şi obiceiuri bărbăteşti, ca să se salveze. Antropologul Lionel Tiger de la Universitatea Rutgers vrea să reînvie „masculinitatea ca forţă, ca fenomen”. Profesorul Harvey Mansfield, de la Harvard, pledează pentru acţiune şi agresivitate. Retrosexualul l-a înlocuit pe metrosexual: bărbaţi care poartă haine de vânătoare, cumpără topoare şi scriu despre arta masculinităţii pe bloguri.
Însuşi faptul că bărbaţii ar trebui să se încadreze în nişte prototipuri este ceva greşit. Îi încurajează să se confrunte cu noile provocări în acelaşi fel în care au făcut în trecut: dau vina pe femei, se retrag în păduri sau devin macho, ca să îşi mascheze temerile. Şi asta nu le serveşte nici să înveţe mai bine, nici să-şi asigure slujbe bine plătite şi nici să fie taţi mai buni, într-o economie care îl uită, treptat, pe macho-ul de la Malboro.
Bărbaţi= taţi?
Încă din 1950, imaginea femeii americane a suferit numeroase schimbări. Dar aşteptările de la bărbaţi au rămas aceleaşi, chiar dacă acum sunt din ce în ce mai puţine posibilităţi să le îndeplinească. Prin urmare, „bărbaţii au două opţiuni: fie se simt inadaptaţi, fie devin mult mai creativi,” spune Joan C. Williams, autoarea „Reshaping the Work-Family Debate: Why Men and Women Class Matter” (Remodelarea dezbaterii muncă-familie: de ce clasa femeilor şi bărbaţilor contează). Nu este nici sfârşitul bărbaţilor, nici moartea macho-ului. Dar definiţia ar trebui să fie mai largă. Este timpul pentru un nou macho, o reinventare a rolurilor sale în cele două mari categorii- slujba şi familia.
Războiul dintre sexe nu are întotdeauna câştigători: când pierd bărbaţii, şi femeile pierd, şi copiii pierd. Pe măsură ce femeile ocupă poziţii rezervate cândva doar bărbaţilor, sectoarele masculinizate tind să se micşoreze, astfel încât elaborarea unor politici noi şi adoptarea unor noi atitudini nu mai este un lux.
Primul loc pentru schimbare este spaţiul domestic. Scriitorul Michael Chabon povesteşte că, într-o zi, era la alimentară cu fiul lui. O femeie s-a întors şi i-a spus pe un ton admirativ: „Eşti un tată bun.” Mai târziu, conchide în cartea sa, „Manhood for Amateurs”: „E uşor să fii tată, pentru că standardele istorice sunt foarte scăzute.”
Standardele moderne nu s-au schimbat cu mult. În ciuda progresului aparent- cupluri tinere care cred în împărţirea sarcinilor şi responsabilităţilor ca părinţi- foarte puţine lucruri sunt altfel decât . Soţia obişnuită încă munceşte de două ori mai mult decât soţul: echivalentul a două zile de muncă adăugate la o săptămână lucrătoare. Chiar şi când bărbatul nu are de lucru, femeia face majoritatea muncilor casnice şi se întâmplă la fel în cazul creşterii copiilor. Dacă ambii părinţi lucrează, femeile petrec cu 400% mai mult timp cu copiii decât bărbaţii. În acelaşi timp, numărul copiilor fără tată s-a triplat în Statele Unite, din 1960 încoace, iar procentul taţilor care stau acasă ca să-şi îngrijească urmaşii a stagnat la sub 3%.
Politici publice inteligente: concediul de paternitate
În Suedia, tăticii proaspeţi nu sunt atât de dornici să se întoarcă la muncă. De ce se întâmplă asta? Politici publice inteligente.
În 1995, Suedia a adoptat o lege simplă: cuplurile pierdeau o lună din concediul plătit oferit de stat (390 de zile în total), dacă nu era tatăl cel care o accesa. Încă o lună a fost adăugată în 2002 şi acum mai mult de 80% din taţii suedezi îşi iau 4 luni de concediu pentru creşterea copilului, faţă de 4%, în urmă cu zece ani. 41% din companii îi încurajează pe bărbaţi, cel puţin la nivel formal, să acceseze aceste concedii, de la numai 2% din companii în 1993. Ca s-o spunem simplu, bărbaţii sunt încurajaţi să muncească mai puţin şi să fie taţi mai mult.
„Taţii suedezi au fost educaţi să se simtă competenţi în creşterea copiilor”, spune un american care a experimentat acest sistem. „Ei se aşteaptă să o facă, aşa cum soţiile lor se aşteaptă s-o facă. Dacă un bărbat refuză să stea acasă cu copilul lui, trebuie să-şi înfrunte familia, prietenii şi pe ceilalţi bărbaţi. Schimbarea politicilor a dus la schimbări pe plan personal – şi, apoi, la transformarea întregii societăţi.”
În jurul lumii se produc schimbări similare. În Germania, procentul de tătici care care îşi iau concediu a crescut de şapte ori de când ţara a adoptat sistemul suedez în 2007. În Japonia, care recent a început să le ofere taţilor mai mult timp liber plătit ca să stea cu copiii lor, guvernul îi celebrează pe taţii devotaţi, aducându-i în atenţia publică, prin formula „stars of ikumen” sau creşterea copiilor de bărbaţi. Cu Anglia (unde prim-ministrul David Cameron şi-a luat liber mai multe săptămâni ca să stea cu fetiţa lui) şi Australia care au adoptat legi pentru concediul parental plătit, America rămâne singura ţară bogată care nu oferă fonduri pentru un concediu pentru părinţi, observă Newsweek.com.
Însă chiar şi în Statele Unite, lucrurile par se se schimbe: majoritatea republicanilor (62%), democraţilor (92%) şi independenţilor (71%) sprijină ideea concediului de paternitate plătit. Bugetul pentru 2011 alocă 10 milioane de dolari ca să ajute statele să-şi lanseze programele.
Desigur, nu doar politicile publice trebuie să se schimbe, dacă mentalităţile nu se schimbă. În California, primul stat din SUA care a acordat fonduri concedii pentru ambii părinţi – 6 săptămâni din el, numai 26% dintre bărbaţi au accesat oferta, spre deosebire de femei, care au fost interesate în proporţie de 73%. Cei mai mulţi tătici proaspeţi îşi iau cel mult două săptămâni pentru un nou copil. Să ai grijă de ei nu e perceput ca o activitate masculină.
România: taţi la „fără frecvenţă”
La noi în ţară, aproximativ 32.000 de taţi accesează concediul de doi ani pentru creşterea şi îngrijirea copilului, potrivit preşedintelui asociaţiei TATA, Bogdan Drăghici. Tinerii tătici găsesc informaţii pe site-ul devintatic.ro, unde pot consulta ghidul DAD, care le oferă informaţii despre cum să fie buni părinţi.
Bărbaţii îşi iau aceste concedii în situaţiile în care nu au locuri de muncă, spune sociologul Mircea Kivu. Preşedinta Centrului de Dezvoltare Curriculara si Studii de Gen-FILIA, Oana Băluţă, este de altă părere: „De obicei, accesează concediul doar dacă ei sunt cei care au avut carte de muncă şi, apoi, în cei doi ani, lucrează la negru”.
În 2005, 92,2% din persoanele care îşi luau concediul pentru creşterea şi îngrijirea copiilor erau femeile, arată lucrarea „Parteneri egali, competitori egali”, coordonată de Oana Băluţă. Nu există date oficiale mai recente care să arate dacă situaţia s-a schimbat în ultimii ani.
Din toate ţările Uniunii Europene, în România, femeile alocă cel mai mult timp treburilor gospodăreşti. Statul român nu elaborează politici publice care să încurajeze parteneriatul dintre bărbaţi şi femei, afirmă Oana Băluţă.
„Oamenii consideră că un bărbat nu are atâtea obligaţii familiale în raport cu o femeie şi poate să muncească suplimentar sau poate să răspundă la orice chemare în afara programului. Pe când ea trebuie să vină acasă”, arată cercetarea „Femei şi bărbaţi în organizaţii”, efectuată în 2006.
Slujbele masculinizate, pe cale de dispariţie
În Statele Unite, din cele 15,3 milioane de slujbe noi proiectate să se ocupe în această perioadă, cele mai multe sunt în domenii care sunt considerate interesante de femei şi nu de bărbaţi. De fapt, bărbaţii domină doar 2 din cele 12 joburi care se aşteaptă să se dezvolte cel mai mult între 2008 şi 2018: lucrătorul în construcţii şi contabilul. Celelalte, printre care se numără profesorii, asistentele, asistente sociale şi servicii, rămân predominant feminine.
Dar dacă ideea sexului forţei de muncă nu se schimbă, aproximativ 2 milioane şi jumătate de slujbe vor rămâne neocupate, potrivit unui studiu efectuat recent de Universitatea Northeastern.
Problema este că bărbaţii, spre deosebire de majoritatea femeilor, se simt limitaţi să aleagă slujbele potrivit anumitor roluri- care nu mai sunt în concordanţă cu schimbările din peisajul de pe piaţa muncii.
Recesiunea a agravat situaţia. Din punct de vedere istoric, femeile sunt cele care au fost scoase de pe piaţă. Acum şi bărbaţii se confruntă cu aceeaşi situaţie: în Statele Unite, 1.4 milioane de bărbaţi au trecut de la „în căutarea unui loc de muncă” la „nu mai caut”, doar în ultima lună. Descurajaţi de moartea meseriilor masculine, au renunţat. Printre absolvenţii de licee şi facultăţi, situaţia este şi mai îngrijorătoare: rata şomerilor tineri este de 20,5%, cu 3 procente mai mult decât în rândul femeilor tinere.
Statele Unite nu se pot opune globalizării. Dacă mentalitatea bărbaţilor şi economia americană îşi vor reveni vreodată, adevărul este că urmaşii lui Homer Simpson trebuie să nu mai caute slujbe bărbăteşti şi să lucreze ca profesori, asistenţi medicali sau în sistemul serviciilor sociale.
În timp ce femeile în poziţii masculine au fost mereu discriminate, bărbaţii care lucrează în domenii dominate de femei reuşesc să aducă un plus de masculinitate. De exemplu, lucrează în învăţământ, dar nu ca profesori de engleză, ci de sport, sunt asistenţi medicali, dar lucrează la urgenţe.
Scepticii vor spune că bărbaţii sunt proiectaţi pentru anumite munci. Dar, în timp ce toţi au pretins că femeile şi bărbaţii sunt diferiţi, femeile au reuşit să demonstreze că genul nu este esenţial ca să lucrezi într-un domeniu. Femeile încă sunt profesoare, asistente şi lucrează în sistemul serviciilor sociale. Dar sunt, de asemenea, directori, soldaţi şi secretari de stat. A venit vremea ca şi bărbaţii să facă acelaşi lucru. În ultimii 25 de ani, numărul bărbaţilor care lucrează ca asistenţi s-a dublat (la 6%) în Statele Unite.
Până nu demult, conceptul de masculinitate se modifica în funcţie de realitatea politico-socială. Până la 1776, bărbatul perfect era stâlpul familiei, grijuliu, un moşier aranjat, prins în regulile Vechii Lumi, potrivit sociologului în istorie Michael Kimmel. La începutul secolului XIX, idealul a devenit eroul individualist, care putea să mâne caravanele în vest. Acum, masculinitatea unui bărbat depinde de succesul lui într-o societate industrializată şi materialistă.
Salarii egale pentru femei şi bărbaţi: produsul intern brut creşte cu 9%
Nimeni nu pledează pentru o societate fără sexe, o lume în care bărbaţii sunt identici cu femeile. Dacă ei îşi doresc să fie vânători, metrosexuali sau metrosexuali în haine de vânătoare, ar trebui să fie aşa, remarcă Newsweek.com.
Dar au nevoie să fie mai mult de atât. La suprafaţă, noul macho este un paradox, o cale către masculinitate pavată cu scutece şi meserii feminine. Priviţi dincolo de acest tablou: dacă bărbaţii ar accesa concediile parentale, femeile nu ar mai trebui să renunţe la locurile de muncă şi ar avea salarii mai bune. Dacă bărbaţii ar fi taţi care se implică, mai mulţi copii ar fi în şcoli, nu ar mai comite infracţiuni şi nu ar mai fi săraci la maturitate. Iar dacă bărbaţii şi femeile ar ocupa locuri de muncă egale, remunerate la fel, produsul intern brut al Stelor Unite ar creşte cu 9%, arată un studiu al Forumului Economic Mondial.
În definitiv, într-o lume în schimbare, bărbaţii ar trebui să-şi asume jumătate din responsabilităţile de părinte şi pe cele de muncă. Până la urmă, care imagine reprezintă mai bine masculinitatea: un bărbat dur, tăcut, şomer şi absent ca tată sau unul care îşi îndeplineşte responsabilităţile ca tată şi ca angajat?
