Ce-l determină pe un poliţist să refuze o mită de 7.000 lei sau chiar una, considerată record naţional, de 10.000 euro? „România liberă” a stat de vorbă cu doi dintre oamenii legii premiaţi anul acesta de MAI pentru că, spune ministerul, nu poţi să-i cumperi. Unul dintre ei recunoaşte că, uneori, colegii mai fac glume pe seama sa.
De o lună şi jumătate, inspectorul Valentin Simionescu, de la Secţia Regională de Poliţie Transporturi Braşov, Biroul de Investigare a Fraudelor, are un telefon mobil subţire, delicat, de culoare roz. De fiecare dată când sună, poliţiştul zâmbeşte jenat când îl scoate din buzunar. Telefonul e împrumutat de la soacra sa, pentru că pe al său l-au luat procurorii pentru expertiză după ce l-a folosit pentru a înregistra o persoană care a încercat să-l mituiască.
Se întâmpla în octombrie 2010, când un om de afaceri din zonă a vrut să-l convingă să nu-i facă dosar pentru evaziune fiscală. Simionescu a refuzat o dată, de două ori, dar a treia oară nu l-a mai iertat: „A venit la mine la birou şi mi-a scris pe o bucată de hârtie «5.000 de lei». I-am spus nu, a revenit şi i-am făcut flagrant. Am găsit acei 5.000 de lei asupra sa şi încă 80.000 în maşina personală. Venise pregătit”. A fost a doua mită în decurs de trei zile pe care poliţistul a refuzat-o, după ce a spus „nu” şi celor 2.000 de lei oferiţi de doi comercianţi de fier vechi.
„Ce, nu v-aţi înţeles la preţ?”
Dacă ar fi acceptat cele două şpăgi, inspectorul de 31 de ani, care câştigă lunar 2.500 de lei, ar fi avut acum mai mulţi bani, şi-ar fi putut folosi propriul telefon, nu ar fi făcut deja şase drumuri la Parchet şi nu ar fi avut plângere penală de la unul dintre cei denunţaţi.
În schimb, s-a ales cu o diplomă de „onoare şi integritate”, cu o plachetă şi cu ironizările colegilor săi.
„Bă, n-oi lua tu şpagă, da’ nu te zgârci în halu’ ăsta. Dă’ şi tu la oamenii ăştia o cafea, că nu mori”, îi strigă superiorul său, comisarul-şef Ion Trocaru, în timp ce inspectorul premiat tocmai deschide uşa biroului său, burduşit cu teancuri de dosare. Colegi îi sunt alţi trei inspectori, care nu-şi pot ascunde zâmbetele din colţul gurii când păşeşte în birou „proaspăt premiatul Simionescu”. De câteva zile, de când i-a fost înmânată diploma, nu poate să scape de glumele colegilor: fac reverenţe când îl întâlnesc pe hol şi sunt generoşi în „complimente” pe care nu vrea să le repete. Şi mai „răi” au fost însă prietenii apropiaţi, care nu l-au scutit zile întregi. „Îmi spuneau: «Ce fraier esti! Aşa vrei tu să-ţi faci vilă şi să-ţi plăteşti ratele? Sau ce, nu v-aţi înţeles la preţ?»”, povesteşte poliţistul.
„Soţia aduce banii în casă”
Dar Valentin Simionescu „chiar e un băiat bun, integru”, îl laudă şeful său şi îl bate părinteşte pe umăr, în timp ce stau unul lângă altul pe o băncuţă din curtea Secţiei Regionale de Poliţia Transporturi Braşov, flancată şi pe stânga, şi pe dreapta, de calea ferată.
Inspectorul premiat de curând nu are azi la el diploma de la Direcţia Generală Anticorupţie: „Parcă scria ceva cu onoare, integritate, nu mai ştiu. Ştiam că veniţi azi, da’ am uitat s-o iau”. Nu poartă uniforma de poliţie şi recunoaşte că, într-o zi obişnuită, nu şi-ar fi luat nici cămaşă pe sub puloverul bleu cu anchior.
Agentul ţine să arate că nu e un „roboţel”, aşa cum sunt caracterizaţi – „printre altele” – poliţiştii. Are acasă o soţie „care aduce de fapt banii în casă” şi doi câini – Toby şi Mookie. Conduce o Honda Civic, tot a soţiei. E fan Steaua din copilărie şi prejudecata că un poliţist – care mai şi lucrează atât de aproape de CFR – ar trebui să ţină fie cu Dinamo, fie cu Rapid, îl enervează la culme. În schimb, spune că nu-i e deloc drag Gigi Becali – care este, după părerea lui, „un oier care a stricat tot ce era mai bun la Steaua” – şi nici „un fost preşedinte cu implicaţii la Revoluţie”.
Bancuri cu poliţişti, spuse de poliţişti
Inspectorul Simionescu are opt ani vechime în poliţie şi, când vine vorba de cazuri la care a lucrat, nu se sfieşte să le menţioneze – pe lângă cele importante, precum destructurarea unei reţele de comercializare de fier vechi cu un un prejudiciu de miliarde – şi pe cele mai nostime, de la începutul carierei. Se întâmpla undeva în Ialomiţa, când Simionescu şi un coleg patrulau pe lângă o cale ferată şi au surprins doi hoţi de fier vechi. „Ne-am luat după ei, i-am alergat, am strigat Poliţia! Aproape i-am ajuns, dar ne-am dat seama că nici unul n-aveam pistol, baston, nimic. Şi-au dat şi ei seama, şi au luat-o ei spre noi. Ne-am uitat contrariaţi, ei erau trei, noi – doi, aşa că am luat-o la fugă, înapoi, cu hoţii după noi”, povesteşte tânărul. Mita, spune el, nu l-a tentat nici atunci, la început de carieră, nici acum, când a devenit inspector.
Vali Simionescu se întreabă însă, retoric, de ce unii poliţişti din România ţin morţiş să ajungă la Rutieră: „În America e o pedeapsă să ajungi poliţist rutier. Mai jos de atâta nu se poate. În România, se bat să ajungă la Rutieră. Care să fie dorinţa? Dacă nu te bate soarele în cap, te bate vântul, ploaia sau stai în viscol. Ce să te mâne?”
Răspunsul vine tot de la şeful său, care şi-a adus aminte un banc:
„Un poliţist din provincie îi cere comandantului să lucreze la Rutieră, în centrul Bucu¬reştiului. În prima zi, trece pe roşu un Jeep, deschide geamul, îi dă 100 de euro, îl lasă să plece. Tot aşa, mai multe zile. La un moment dat, nu mai venea ăsta cu Jeepul. Trece o lună, apare iar. Trece pe verde, poliţistul îl opreşte. «De ce mă opreşti?» «Păi unde ai fost până acuma?» «Păi, în concediu.» «Cum, domne? Pe banii mei?»”.
RECORD NAŢIONAL: 10.000 de euro refuzaţi
Dacă unii poliţişti pot glumi pe seama reputaţiei proaste pe care o au unii oameni ai legii, nu acelaşi lucru se întâmplă şi la punctele de frontieră. Mai ales după ce câteva zeci de agenţi din vămile de Est şi Vest au ajuns după gratii la începutul acestui an pentru luare de mită. Agentul principal Sandu Lucaci, de la Poliţia de Frontieră Satu Mare, Sectorul Halmeu, nu are nici un chef de glumă când vine vorba de mita de 10.000 de euro refuzată anul trecut. Poliţiştul de 39 de ani, fost jandarm, deţine recordul naţional la capitolul şpagă refuzată de un agent de poliţie. Oferta a venit din partea unui lider al unei grupări infracţionale care voia să introducă ilegal ţigări în România. Ca să-l convingă, contrabandiştii au plusat până la peste 10.000 de euro. Fără rezultat. După prima ofertă, agentul Lucaci şi-a anunţat superiorii şi a început colaborarea cu procurorii. Au urmat două transporturi supervizate de ţigări, permise doar pentru ca procurorii să aibă timp să afle informaţii despre gruparea infracţională.
„Patrulez, zi sau noapte, frig, ploi, pe jos sau cu maşina”
Când povesteşte, prin telefon, cum a ajutat la destructurarea acestei reţele, agentul Lucaci nu e nici mândru, nici modest. Spune că şi-a „făcut treaba”, pentru că e poliţist. Nici când răspunde că n-a dat niciodată vreo atenţie la medic „pentru că n-am fost niciodată bolnav”, nu are vreo urmă de ironie în voce.
Deşi lucrează de 11 ani ca poliţist de frontieră, are un „Nu!” hotărât şi pentru întrebarea dacă i s-a mai oferit mită vreodată. N-are cuvinte mari pentru activitatea sa de zi cu zi. Rugat să-şi descrie o zi de muncă, răspunsul vine repede şi sec: „Munca mea constă în supravegherea frontierei.” Chiar şi după insistenţe, e zgârcit în detalii: „Patrulez, în cele doisprezece ore, zi sau noapte, frig, ploi, pe jos, uneori cu maşina din dotare”. Agentul Lucaci vorbeşte răspicat, cuvintele „doisprezece”, „zi” şi „noapte” răzbat tăioase din receptor. Dar nu, agentul principal nu e nemulţumit de munca grea, chiar dacă anul trecut i-a fost tăiat salariul cu 25 la sută şi acum ia în mână 1.500 de lei.
Dovada că la capătul celălalt al firului chiar se află o persoană în carne şi oase vine doar după întrebarea privind suma pe care crede că n-ar fi putut să o refuze: „Nu m-am gândit şi nici nu vreau să mă gândesc”, spune, şi vocea tădează un prim semn de emoţie. Tonul sec îi revine însă repede, când spune că diploma sa de poliţist integru n-a fost motiv de glumă pentru colegii sau prietenii săi: „Nu ştiu să se fi făcut glume pe seama mea”.
„Dacă eu am ajuns un caz ieşit din comun, e nasol”
Nici Valentin Simionescu nu s-a gândit până acum ce sumă n-ar putea să refuze, dar răspune prompt, fără ezitare: „Nu există!”. „Dacă voiam să fac bani, alegeam o altă meserie. Dacă cineva îmi oferă 100.000 de euro, mă gândesc de ce îmi oferă 100.000 de euro. Înseamnă că în spatele lui există lucruri mult mai importante, mai mari”, spune inspectorul.
Târziu, după mai multe minute de gândire, vine şi explicaţia: „Dacă mâine îmi vin colegii în percheziţie acasă la 6 dimineaţa, eu îi primesc fără nici o teamă. Vreau să îi pot primi mereu fără frică.”
Nici de dat şpagă sau mici atenţii la doctor sau la vreun funcţionar spune că nu se face vinovat, dar au mai dat mama şi soţia în locul lui: „Asta e o chestie care mă enervează groaznic. Mor, înnebunesc la fazele astea. Eu m-am operat de două ori la genunchi şi am lăsat-o pe mama să se ocupe. Nu pot să mă duc cu plicul la medic. Pentru ce? Că-şi face datoria?”
Această comparaţie îl pune însă puţin pe gânduri pe Simionescu şi îl face să se întrebe de ce merită poliţiştii diplome pentru că fac ceea ce trebuie să facă: „Nu mi se pare o chestie bună pentru imaginea poliţiei. Dacă am ajuns ca eu să fiu aşa, un caz ieşit din comun, înseamnă că e nasol”.
INTERVIU. „Ofertele” agentului principal Sandu Lucaci
Deţineţi recordul naţional la refuzat mită. Cum s-a întâmplat?
Începând din luna martie până în iunie 2010.
Ce înseamnă „începând”, au fost mai multe oferte?
Au fost trei oferte, de la aceeaşi grupare infracţională.
Ce sume v-au oferit?
Prin numitul Gabi Gabor, care lucra la barul din incinta SPP Halmeu, mi-a cerut dacă doresc să lucrez „pe verde” cu dânşii.
Ce înseamnă să lucraţi „pe verde”?
Deci, la frontiera verde. Să-i ajut pentru a introduce un număr de ţigări peste frontiera verde. Prima oară am refuzat, am refuzat şi a doua oară. Am informat şefii, am fost autorizat ca să lucrez cu dânşii de procurori. S-au făcut două transporturi autorizate de ţigări pentru ca procurorii să afle informaţii mai multe despre gruparea infracţională. La a treia s-a organizat flagrantul.
Lucraţi la Sectorul Poliţie Frontieră Halmeu din 2000. Vi s-a mai oferit mită?
Nu.
Cum arată o zi de muncă obişnuită?
Munca mea constă în supravegherea frontierei.
Aşa, şi mai exact? Ce faceţi, propriu-zis, într-o zi de muncă?
Patrulez, în cele 12 ore, zi sau noapte, frig, ploi, pe jos, uneori cu maşina din dotare.
Unde aţi lucrat înainte?
Din ’92 până în 2000 am fost la jandarmi.
V-aţi gândit vreodată cât vi s-ar putea oferi, încât să nu puteţi refuza?
Nu. Şi nici nu vreau.
De ce nu vreţi?
Pentru că nu vreau.
Vi s-a întâmplat vreodată să daţi vreo atenţie la medic sau vreunui funcţionar?
Eu nu sunt bolnav, doamnă.
Dar poate aţi avut vreodată nevoie, sau familia dumneavoastră.
N-am fost niciodată bolnav şi nici nu am dat.
Ce salariu aveţi?
Actualul salar … 1.500 lei. Mi s-a tăiat cu 25% anul trecut.
Vă pare rău câteodată că n-aţi luat banii? V-aţi gândit ce aţi fi putut face cu ei?
Nu, doamnă. Mai bine dorm liniştit. Am familie.
Se întâmplă des la Halmeu ca vameşii să refuze mita? Aveţi şi alţi colegi care au refuzat?
În Inspectoratul Satu Mare au mai fost cazuri.
Se întâmplă des?
Nu sunt în măsură să dau informaţiile acestea.
Alţi poliţişti premiaţi ne-au povestit că în timp ce aşteptaţi să primiţi diplomele, la sediul DGA, pe monitoarele din hol se derulau nişte imagini. Mai ţineţi minte cu ce erau?
Da. Colegi care luau mită.
Ce impresie v-au lăsat?
Eu, unul, n-am treabă, fiecare răspunde de probleme lui. Erau de la poliţie, numărau şi împărţeau banii pe o canapea.
Ce v-au spus rudele, colegii, când au aflat că aţi refuzat 10.000 euro?
M-au felicitat.
Glume n-au făcut?
Nu ştiu să fi făcut glume pe seama mea.
17 poliţişti premiaţi, 289 condamnaţi
Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) a premiat, începând cu 2010, 17 poliţişti pentru că au refuzat să primească mită. Cei selectaţi (opt în 2011 şi nouă în 2010) au primit diplome de integritate şi plachete. În schimb, în primele cinci luni ale lui 2011, nu mai puţin de 260 de angajaţi ai Ministerului de Interne au fost trimişi în judecată în urma cercetărilor DGA. Dintre aceştia, 60 sunt lucrători ai Inspectoratului General al Poliţiei Române. Între 2006 şi martie 2011, instanţele au condamnat 289 de lucrători din MAI pentru fapte de corupţie.
1.500 lei este salariul agentului care a refuzat şpaga record de 10.000 euro.
