Timpul poate fi dat înapoi şi destinul remodelat, după un alt scenariu. Iată conceptul de „Teatru Forum”, inventat în Brazilia încă din anii ’60, aplicat în România de opt ani. Spectatorii iau locul actorilor, pe scenă, pentru a modifica radical deznodământul. Artă cu scop social. Pentru şansa unei comunităţi de a-şi descoperi soluţia propriilor probleme.
Te duci la teatru, vezi o piesă, actorii sunt pe scenă, totul se derulează după un anumit scenariu. Dar la un moment dat, tu, spectatorul, baţi din palme. Regula e ca în acel moment actorii să „îngheţe” pe scenă şi spectatorul urcă sub lumina rampei. El doreşte să ia locul unui anumit actor. Pentru că vrea ca scenariul să fie altfel. Dacă personajul respectiv dorea, în piesă, să facă ceva anume, îndreptându-se spre un anumit deznodământ, spectatorul vine şi spune ceva de genul – nu aşa trebuie să se deruleze acţiunea, nu sunt de acord cu acest deznodământ, care poate fi unul rău pentru personaj şi pentru piesa în ansamblu. Vreau ca totul să se schimbe în bine. Aşa cum cred eu că e bine. S-ar putea ca şi alţi spectatori să vrea să ia locul celorlaţi actori. Să schimbe destinul fiecărui personaj în parte. Şi atunci toată piesa este reluată. După noul scenariu, al spectatorilor.
Oamenii îşi descoperă singuri problemele
Piesa este jucată într-o comunitate anume. Primii actori sunt oameni ai comunităţii. Deci nu sunt actori profesionişti. Ei înşişi au construit un scenariu. Bazat pe o problemă care macină de mai mult timp acea comunitate. Ei au făcut dialogurile. Ei au creionat deznodământul spectacolului, care nu e mai lung de 15 minute. Apoi comunitatea va fi invitată la spectacol. Oamenii vor vedea problema lor, pusă acum în scenă. Şi aşa vor ajunge să spună – nu în acest fel vrem ca problema noastră să fie rezolvată. Astfel că unii dintre spectatori vor ajunge pe scenă, înlocuind prima garnitură de actori.
O idee venită din Brazilia
Acesta este conceptul de „Teatru forum”, aplicat prima oară în Brazilia, în anii ’60, în comunităţile sărace, defavorizate, dominate de promiscuitate şi analfabetism. „Este o repetiţie pentru viaţă”, definea Augusto Boal ideea pe care el a creat-o. Mai vorbea atunci despre „pedagogia celor opresaţi”, în care unul dintre principiile de bază suna aşa – „dialogul e propus ca metodă de salvare”. Dar şi o altă idee s-a desprins, printre cele importante – „grupurile de oameni oprimaţi pot crea soluţii”. Comunitatea îşi poate privi în faţă problemele şi poate găsi soluţiile. Dar soluţiile, conform aceloraşi principii, nu trebuie să fie impuse de o persoană anume pentru toată comunitatea. „Nu trebuie promovată agenda unei persoane sau a unui grup, ci creată o agendă comună a spectatorilor”. Conceptul acesta s-a extins şi în alte ţări, inclusiv din Europa, atât în comunităţile sărace, cât şi în penitenciare, ba chiar şi în comunităţi profesionale, pentru că peste tot sunt probleme care apasă un grup întreg de oameni. Idee aplicată, de opt ani încoace, şi în România. Cea care a fost, la noi, deschizătoarea de drumuri pentru acest gen de spectacol este Asociaţia „A.R.T. Fusion”. Organizaţie bazată pe voluntariat, membrii ei fiind oameni din diverse domenii, mai ales studenţi, de la sociologie şi marketing, până la inginerie.
Un întreg sat a participat la spectacol
Totul începe de la vizita în comunitate, spune Ana-Maria Grădinariu, unul dintre pilonii de bază ai Asociaţiei „A.R.T. Forum”, în calitate de coordonator al voluntarilor, dar şi ca promotor în diverse piese de teatru. Una dintre amintirile ei este legată de un sat de rromi, în care membrii acestei organizaţii au bătut din poartă-n poartă, ca să invite toată lumea la şcoală, unde se desfăşura spectacolul. Era o piesă de teatru jucată de o parte din copiii şi tinerii din acea comunitate, la care erau aşteptaţi să asiste părinţii lor. Subiectul piesei era despre faptul că părinţii nu-şi dau copiii la şcoală, preferând să-i trimită la muncă. Copiii au arătat, prin acea piesă, că pentru ei mai importantă e învăţătura. Le-au spus părinţilor lor, prin intermediul artei, ceea ce poate în alte împrejurări nu ar fi avut curaj să spună. Cea mai emoţionată a fost discuţia de după spectacol, în care mulţi dintre adulţii-spectatori au recunoscut că au greşit. Şi că este în avantajul copiilor lor să meargă la şcoală.
De la penitenciare şi comunităţi de rromi, până la şcoli
Acest gen de spectacol, cu implicaţii sociale, a fost aplicat în România, până acum, de către „A.R.T. Fusion”, în şase penitenciare, grupurile-ţintă fiind copiii şi tinerii, dar şi în trei comunităţi de rromi, din judeţele Călăraşi, Prahova şi Suceava. Conceptul este pus în practică, de doi ani, şi în diverse licee din Bucureşti. Atunci când mergi în comunitate, tu, reprezentantul asociaţiei, trebuie să stai de vorbă cu liderii oficiali ai grupului, dar şi cu un alt gen de lideri, cei pe care toţi de acolo îi recunosc ca fiind „în frunte”. De la ei, dar apoi şi de la restul comunităţii, afli care sunt problemele cele mai importante ale oamenilor din acel loc. Când a fost vorba de penitenciare, scenariul creat cel mai adesea de către cei de acolo, transformaţi ad-hoc în actori, a fost legat de viaţa lor de dinainte de închisoare. Şi-au revăzut practic destinul, fie că plecaseră din familii dezbinate, fie că intraseră în găşti de cartier. Dar prin artă, schimbând practic, în timpul piesei, scenariul, şi-au dat seama că la un moment dat, în viaţa lor, ar fi putut să evite acele fapte care i-au adus după gratii. Cât priveşte aplicarea conceptului de „Teatru Forum” în licee, trei probleme s-au remarcat, după cum le-au descris chiar elevii – violenţa în şcoală, violenţa în familie şi discriminarea. Ultima – pe diverse motive, fie de etnie, fie de handicap sau de religie.
Recrutarea actorilor
A fost stabilită o problemă a comunităţii, care poate constitui subiectul piesei de teatru. Următoarea etapă este legată de recrutarea actorilor, oameni din comunitate. Se formează un grup, în general de zece sau 14 persoane. Sunt oameni care manifestă, mai mult decât ceilalţi vecini sau colegi ai lor, nevoia de schimbare, dar şi implicarea în rezolvarea problemei comunităţii. Pe umerii acestui grup cad nişte sarcini foarte importante – plecând de la problema identificată, trebuie creat scenariul, apoi dialogurile. Mare atenţie, pentru că pe scenă vor trebui redate situaţiile reale din comunitate! Ceea ce se întâmplă zi de zi acolo. Piesa va avea trei sau patru scene. Dar spectacolul în sine e mai lung. Să vorbim aici şi de Joker. El este tot un membru al comunităţii, dar va avea rolul de mediator între spectatori şi actori. Piesa începe. Pe scenă e un decor cât mai simplu – o masă, un scaun. Jokerul va avea grijă, la început, să spună spectatorilor în ce cadru se desfăşoară întreaga piesă, în parc, în casă, la şcoală. Ca lumea să-şi imagineze, să intre în poveste.
Scenariu schimbat din mers
Jokerul nu trebuie să uite, înainte de începerea piesei, să spună publicului că poate interveni pe parcursul spectacolului. Cu o simplă bătaie din palme. Va fi momentul în care piesa se întrerupe. Scenariul se schimbă, la cererea privitorilor din sală. Vine cineva pe scenă şi schimbă pe unul dintre actori. Nou-venitul spune alte replici, adică exact ce-i vine în minte atunci, în aşa fel încât deznodământul spectacolului să fie altul. Dar staţi puţin, poate că publicul nu e de acord cu cel care l-a înlocuit pe primul actor. Altcineva din sală bate atunci din palme. Din nou se întrerupe spectacolul, iar cel care a înlocuit primul actor este, la rândul lui, înlocuit. Scenariul se schimbă din mers. Se ajunge la final. La un anumit deznodământ. Este, iată, deznodământul pe care toţi spectatorii l-au dorit. Şi l-au aplaudat. Comunitatea a descoperit astfel rezolvarea propriei probleme. „Este o formă de teatru care dezbate problemele vieţii de zi cu zi şi încearcă rezolvări la îndemâna tuturor”, iată ce spune Ana-Maria Grădinariu despre conceptul de „Teatru Forum”.
Agresor şi agresat – personajele principale
Spectacolul e pregătit de echipa de actori, din comunitate. Oamenii aceştia se întâlnesc, în prealabil, fac repetiţii, pregătesc textul în sine, învaţă dialogurile. Totul e creat de ei, pe baza experienţei lor de viaţă. Se alege apoi o sală din comunitatea respectivă – că e sat, că e liceu – unde se va juca piesa, la care, în general, asistă câteva zeci de persoane. Fiind vorba de o situaţie conflictuală care are loc în comunitate, personajele se vor împărţi în două categorii importante – agresorul şi aliaţii agresorului, dar şi cel opresat şi aliaţii săi. Nu e neapărat vorba de agresor şi agresat în ideea de luptă. Poate fi şi ideea de manipulare. Cine pe cine domină, în acest caz. Textul piesei trebuie să aibă un scenariu simplu şi direct. La finalul spectacolului, Jokerul va invita publicul să-şi spună părerea. Se trag concluziile. Publicul poate spune că vrea reluarea întregii piese. După un nou scenariu, cu alte dialoguri. Se aleg noi actori. Şi piesa va fi reluată. Comunitatea are cuvântul, în totalitate, în a-şi rezolva, cel puţin teoretic, problemele. Important este că acestea sunt scoase în evidenţă.
Festivalul oamenilor liberi susţinut de Uniunea Europeană
Mai mult de 60 de piese de teatru au fost create în ultimii opt ani, în România, pe baza conceptului de „Teatru Forum”, aplicat mai întâi de Asociaţia „A.R.T. Fusion”, dar răspândit apoi şi de alte organizaţii, precum „Salvaţi copiii”, „Habitat for Humaniy”, „Change for life” sau „Estuar”. Fiecare a dat imbold pentru construirea unor asemenea spectacole, în diverse comunităţi din ţară, în care oamenii au avut posibilitatea să-şi scoată la lumină propriile probleme, dezbătându-le. Pentru că sunt deja atât de multe spectacole, unele mai vechi, altele de ultimă oră, a fost creat, la nivel naţional, „Festivalul de Teatru Forum”, prima ediţie, de anul trecut, desfăşurându-se sub egida proiectului „Take ARTitudine”, finanţat de Comisia Europeană, în cadrul unui program denumit „Tineret în acţiune”. Festival la care, în 2012, au participat echipe de actori amatori din cinci ţări europene. Ediţia din acest an a festivalului va avea loc în luna iunie. Numai dacă citeşti titlurile unora dintre piese îţi dai seama de temele tratate – „Anturaj”, „Goana după vise”, „Copilărie pierdută”, „Împreună?” sau „Drumul vieţii”. Poţi spune, parafrazându-l pe Augusto Boal, că ai ocazia să vezi, pe scenă, oameni care au avut curajul de-a se descoperi pe ei înşişi.
