Clujeanca Sanda Man a experimentat jurnalismul într-o ţară care îmbină regimul comunist cu tradiţia milenară.
Una dintre cele mai inedite experienţe de care poate avea parte un jurnalist român este aceea de reporter sau de redactor în China. Este vorba de o ţară imensă, cu o civilizaţie milenară, cu o cultură aparte şi în care există un sistem comunist care a evoluat de la un sistem rigid la un soi de ”socialism de piaţă”. Clujeanca Sanda Man a avut parte de această experienţă. Timp de doi ani, ea a lucrat în cadrul redacţiei româneşti a Radio China Internaţional, acolo unde se mai află doi jurnalişti români stabiliţi în Beijing: Daniel Tomozei din Sibiu şi Felicia Gherman din Cluj.
Alături de ei muncesc 18 chinezi vorbitori de limba română. Redacţia română a Radio China Internaţional este, spre deosebire de Radio France Internationale România sau de Radio Vatican – secţia în limba română, mai puţin cunoscută în România. Însă ea funcţionează de aproape o jumătate de secol. Sanda Man spune că nu a simţit cenzură sau limitări ale dreptului de exprimare. Însă ea a trebuit să înveţe să privească lucrurile din punctul de vedere chinezesc, care diferă de multe ori de cel al democraţiilor occidentale. Ea spune că nici colegii ei chinezi nu i s-au plâns de cenzură.
”Chinezii sunt, oricum, de o discreţie deosebită. Ca să îţi dau un exemplu: nu am abordat acest lucru, pentru că nu ai cu cine, nu vor discuta cu tine pe această temă. Acum, să trag eu concluzii aşa, aiurea, nu are rost. Dar pot să spun un lucru care este de-a dreptul şocant. Cei care sunt din generaţia care acum are 70 – 80 de ani – au crezut sincer în comunism. Pe cei care sunt de generaţia mea îi simţi că sunt mult mai pragmatici, mai deschişi spre lume, pentru ei sistemul politic e una, iar viaţa e altceva. Beijingul este atât de cosmopolit. Viaţa îşi are cursul ei firesc. Iar cei care sunt tineri sunt ca la noi”, spune Sanda Man.
Ea afirmă că diferă, în schimb, stilul de lucru în redacţie. ”Este ceva diferit de ceea ce înseamnă o redacţie la noi. În primul rând, linişte. Toată lumea lucrează, fiecare la computerul lui. Eu, la început, am crezut că sunt într-o bibliotecă, faţă de gălăgia de la noi, unde unul e la telefon, altul ia un interviu, altul vorbeşte, altul… Acolo, toată lumea lucrează în linişte şi ai o mulţime de materiale pe zi, pentru că noi, practic, trebuia să le aranjăm”. Colegii chinezi încearcă să stăpânească limba română la un nivel cât mai apropiat de perfecţiune. ”Am cunoscut doi dintre seniori care vorbesc o limbă română de nu-ţi vine să crezi! Perfectă! De nivel academic! Mă rog, acum cei care sunt mai tineri vorbesc mai greu, dar nu foarte greu. Au tenacitate şi evoluează foarte repede”.
Munca în redacţie era una mult mai complexă decât cea presupusă de o echipă obişnuită de radio. ”Ca o constantă, să spunem, existau ştirile, materialele mai lungi, gen reportaje, mă rog, rubrici cum ar veni şi existau multe, multe, multe materiale pe lângă! Cum îţi spuneam, existau interviurile, atunci când era un eveniment, ştiri de la evenimentele respective, lucram foarte bine cu ambasada. Ei ne anunţau, noi făceam materiale – este normal! Pe urmă, existau multe alte materiale. Făceau şi producţie de film, am ”aranjat” textul pentru un documentar şi pentru mai multe filmuleţe, deci făceau şi producţie video (…). Plus site-ul, care era foarte important şi, în perspectivă, cred că vor trece şi pe producţie video – TV mult mai mult”, spune Sanda Man. Dincolo de munca la Radio China Internaţional, ea păstrează o amintire frumoasă despre Beijing. ”Tot timpul ai ceva de descoperit şi este foarte ciudat cum îţi intră pe sub piele, pentru că, dacă în alte locuri regulile sunt familiare, acolo este o experienţă diferită. Acum eu pot să mă refer mai mult la Beijing decât la China, pentru că Beijingul e şi China şi mult mai mult decât China! Simţi că faci parte din viaţa aceea. În primul an am făcut multe poze, eram ca un turist, am mii de poze. În al doilea an, nu am făcut nici o poză, decât acelea care îmi trebuiau mie pentru materiale. Pur şi simplu, este ca şi cum tu te-ai duce prin Cluj ca să faci poze… Nu faci, că nu ai de ce! Ei, cam aşa era pentru mine şi în Beijing. De ce mi-e cel mai dor sunt serile de acolo. Era superb. Atunci vezi o lume de care te umpli! E căldură! Ştii ce mi s-a părut foarte interesant la chinezi? Când i-am văzut dansând – au locuri amenajate unde dansează de la ceva ce seamănă cu valsul până la dansurile lor specifice. Dar sunt zeci de oameni, sunt locuri unde sunt sute de oameni care fac acelaşi dans. Îţi vine să te bagi şi tu acolo! Avem un simţ care ne spune că nu ştim mişcarea… Dar dacă îţi manifeşti intenţia, ei sunt foarte fericiţi să te înveţe. Şi asta face parte din mentalitatea lor”, mai spune Sanda Man.
