17.8 C
București
luni, 28 octombrie 2024
AcasăLifestyleFoodCum au transformat-o bulgarii pe Regina Maria în brand turistic

Cum au transformat-o bulgarii pe Regina Maria în brand turistic

Cea mai faimoasă Regină a României pare uitată în propria ţară, dar generează venituri fabuloase în Bulgaria.

Regina Maria a României a fost cea mai faimoasă şi cea mai iubită româncă din perioada interbelică. Popularitatea sa din epocă poate fi comparată cu cea de care s-a bucurat gimnasta Nadia Comăneci la apogeul carierei sale. Nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii, soţie a Regelui Ferdinand I cel Loial, alături de care a realizat România Mare, Regina Maria era considerată drept o adevărată eroină de poveste, graţie devotamentului cu care i-a îngrijit pe răniţii aduşi de pe fronturile primului război mondial.

Încet-încet, românii redescoperă figura Reginei Maria. Însă, în timp ce la nivelul oficialităţilor române interesul pentru a pune în valoare figura marii suverane rămâne la cote minime, bulgarii au transformat-o pe Regina Maria într-un adevărat brand turistic. Şi asta deşi bulgarii ar fi avut toate motivele să o urască. În fond, soţul Reginei Maria, care era pe atunci Principele Moşte­nitor Ferdinand, viitorul rege, a fost comandantul armatei române care a intervenit în cel de-al doilea război balcanic şi a smuls Cadrilaterul Bulgariei. Însă bulgarii au transformat Castelul din Balcic al Reginei Maria într-un obiectiv turistic care atrage un număr considerabil de vizitatori. De la săpunuri, brichete ori mag­neţi decorativi pentru frigider, toate suvenirurile posibile poartă imaginea Reginei Maria ori a castelului ctitorit de ea în Balcic, azi în Bulgaria.

Intrarea în parcul imens care reprezenta odinioară domeniul Reginei Maria s-a transformat într-un adevărat bazar. Niciunde în România nu există mai multe tarabe care să facă profit de pe urma Reginei Maria. Suvenirurile costă de la două-trei leva până la 50 de leva. Printre tarabe de genul celor de pe Valea Prahovei ori de pe Valea Crişului există şi restaurante. Unele dintre ele au arborat tricolorul românesc, iar ospătarii acceptă plata în lei. Proprietarii bulgari au învăţat limba română, ca să-i facă pe numeroşii turişti veniţi din nNord să se simtă ca acasă. „Este un semn că afacerile contează mai mult decât naţio­nalismul. Nouă ne plac românii şi ei se simt oricând bine­veniţi la noi”, spune proprietarul unui mic restaurant, Petăr, care vor­beşte limba română mai bine decât mulţi posesori de cărţi de identitate româneşti din Harghita ori Covasna. La rândul lor, turiştii români se îndreaptă buluc către vechiul domeniu al Reginei Maria. Printre ei, şi o tânără pereche care, în costume de nuntă, pozează în curtea castelului, un teritoriu care a fost transformat în grădină botanică, dar şi în încăperile în care a trăit suverana României Mari.

„Suntem din Constanţa. Noi am avut nunta ieri, însă azi m-am îmbrăcat din nou în rochie de mireasă şi am venit să ne facem fotografii aici. Este vorba de cel mai frumos loc din zonă. Eu sunt pasionată de istoria Reginei Maria, care a fost cea mai puternică personalitate feminină românească din secolul trecut”, spune Roxana, într-o pauză de fotografiat. „Suntem un întreg autocar de români, din Sibiu, care am venit la mare şi am ţinut neapărat să vizităm acest castel. Poate este mai bine că acest castel a rămas la bulgari. Dacă rămânea la noi, poate se găseau deştepţi care să-l lase în paragină şi apoi să îl cumpere, ca să-l transforme în restaurant ori hotel”, spune Mircea, un turist care rămâne mai mereu în urmă ca să poată surprinde în fotografii minunăţiile grădinii castelului, unde leandrii, smochinii, migdalii şi palmierii coexistă cu stejari ori pini care, probabil, erau acolo şi în vremea în care Regina Maria şi invitaţii săi se plimbau prin paradisul din Balcic. Turiştii români care vizitează Balcicul pot plăti biletul de intrare şi în lei ori în euro, dacă nu au leva, moneda bulgărească. De exemplu, un bilet costă 10 leva ori 25 de lei sau cinci euro. Dincolo de poartă, domeniul şi castelul sunt între­ţinute impecabil. Unele dintre colţurile domeniului seamănă cu bucăţele ale parcului Palatului Versailles, de parcă Regina Maria ar fi vrut să-şi creeze micul ei Trianon, aidoma nefericitei regine a Franţei, Marie Antoinette. Dacă imaginea Reginei Maria este omniprezentă în Balcic, în foarte puţine locuri turiştii găsesc men­ţiunea că ea, de fapt, a fost regina României, nu a Bulgariei.  

Cele mai citite

Adolescent de 15 ani mort într-un accident pe un drum din județul Dolj

Un adolescent de 15 ani și-a pierdut viața duminică după-amiază într-un accident tragic pe drumul județean 561 B, la intrarea în satul Zăval, județul...

Motociclist decedat în urma unui accident petrecut pe o stradă din Galați

Un accident grav s-a produs duminică pe bulevardul George Coșbuc din Galați, în urma căruia un motociclist de 30 de ani și-a pierdut viața....

Adolescent de 15 ani mort într-un accident pe un drum din județul Dolj

Un adolescent de 15 ani și-a pierdut viața duminică după-amiază într-un accident tragic pe drumul județean 561 B, la intrarea în satul Zăval, județul...
Ultima oră
Pe aceeași temă