Europenii şi-au lăudat modelul lor social, cu vacanţe generoase şi pensii anticipate, sisteme naţionale de sănătate şi beneficii extinse, contrastând cu asprimea capitalismului american, scrie The New York Times.
În plus, au beneficiat de pe urma cheltuielilor militare mici, protejaţi de NATO şi de umbrela nucleară americană. Au tradus de asemenea taxele mai mari într-o siguranţă de la naştere până la moarte: „Europa care protejează” este sloganul Uniunii Europene.
Pe tot continentul european însă, guvernele cu bugete mari, venituri fiscale în scădere şi populaţie îmbătrânită experimentează deficite în creştere, iar veştile proaste nu se opresc aici.
Cu o creştere mică, natalitate scăzută şi speranţă de viaţă mai mare, Europa nu îşi mai poate permite stilul de viaţă confortabil cu care s-a obişnuit, sau cel puţin nu fără o perioadă de austeritate şi schimbări semnificative. Ţările încearcă să liniştească investitorii prin reducerea salariilor, creşterea vârstei legale de pensionare şi a orelor de lucru şi reducerea beneficiilor de sănătate şi pensiilor.
„Acum suntem în faza de salvare. Dar avem nevoie de o tranziţie la faza de reformă foarte curând. ‘Deficitul reformei’ este problema reală”, a spus Carl Bildt, ministrul de externe al Suediei, subliniind necesitatea unei schimbări structurale.
Zilele uşoare au luat sfârşit
Până acum, reacţiile la eforturile guvernelor de a reduce cheltuielile au fost pesimismul şi mânia, dar şi înţelegerea că sistemul actual nu mai este unul durabil.
În Atena, Aris Iordanidis, un absolvent de economie în vârstă de 25 de ani, care lucrează într-o librărie, detestă faptul că trebuie să plătească taxe mai mari pentru a finanţa sectorul grec de stat şi angajaţii săi. „Ei stau acolo ani buni, bând cafele şi vorbind la telefon, apoi se pensionează la 50 de ani, cu pensii grase. În ceea ce ne priveşte, după cum merg lucrurile, va trebui să muncim până la 70 de ani”.
În Roma, Aldo Cimaglia, profesor de fotografie în vârstă de 52 de ani, este profund pesimist cu privire la pensia sa. „Nimeni nu va fi acolo ca să umple cuferele de pensie. Nu este vorba numai despre mine. Pur şi simplu, ţara asta nu are nici un viitor”, a spus el.
Schimbările au devenit acum urgente. Populaţia Europei îmbătrâneşte rapid, în timp ce natalitatea scade. Rata şomajului a crescut, pentru că industriile tradiţionale şi-au mutat punctele de producţie în Asia, iar regiunea nu are competiţie pe pieţele mondiale.
Potrivit Comisiei Europene, până în 2050 procentajul europenilor cu vârsta peste 65 de ani va fi aproape dublu. În anii ‘50, proporţia era de şapte angajaţi pentru fiecare pensionar. În 2050, proporţia în Uniunea Europeană va fi de 1,3 la 1.
„Zilele uşoare s-au sfârşit pentru ţări precum Grecia, Portugalia şi Spania, dar şi pentru noi”, a spus Laurent Cohen-Tanugi, un avocat francez care a realizat pentru guvernul Franţei un studiu al Europei în economia globală. „Mulţi europeni nu ar vrea ca această problemă să fie descrisă în astfel de termeni, dar ne confruntăm cu o adevărată furtună. Nu ne mai permitem fostul model social, şi avem o nevoie disperată de o reformă structurală”.
În Paris, Malka Braniste, de 88 de ani, trăieşte din pensia soţului său decedat. „Sunt îngrijorată pentru următoarele generaţii. Oamenii care nu pun bani deoparte nu se vor alege cu nimic”, a spus ea. Nora sa, Dominique Alcan, în vârstă de 49 de ani, se aşteaptă să fie nevoită să facă deplasări în scopuri comerciale pentru mai mulţi ani. „Mi-e teamă că nu voi mai atinge niciodată acelaşi nivel de confort. Nu voi putea să îmi mai fac treaba la 63 de ani. Să fii reprezentant de vânzări înseamnă să ai foarte multă energie”, a spus ea.
Gustave Brun d’ Arre, de 18 ani, este încă la liceu. „Singurul lucru care ni se spune este că va trebui să plătim pentru alţii”, spune el, sorbind dintr-o bere, într-o cafenea. Chelnerul intervine în discutie: „Va fi un dezastru. Va trebui să muncim mai mult şi pentru o perioadă mai lungă de timp”, a spus el.
Vârsta de pensionare, subiect de dispută în Europa
Cifrele arată gravitatea problemei. Cheltuielile sociale publice brute din Uniunea Europeană au crescut de la 16 procente din produsul intern brut în 1980 la 21 de procente în 2005, comparat cu 15,9 procente în Statele Unite ale Americii. În Franţa, cifra este acum de 31 de procente, cea mai mare din Europa, din care pensiile de stat constituie mai mult de 44% din total iar asigurările de sănătate, 30%.
Situaţia este deosebit de descurajantă în Franţa, care a făcut mai puţine eforturi pentru a reduce obligaţiile statului decât au făcut vecinii săi. În Suedia şi Elveţia, 7 din 10 oameni muncesc după vârstă de 50 de ani. În Franţa, numai jumătate dintre ei fac asta. Vârsta legală de pensionare pentru francezi este de 60 de ani, în timp ce Germania a crescut recent vârstă, la 67, pentru cei născuţi după 1963.
Odată cu pensionarea generaţiei „baby boom”, numărul pensionarilor va creşte cu 47 de procente în Franţa până în 2050, în timp ce numărul populaţiei sub 60 de ani va rămâne constant. Sistemul francez actual al pensiilor de stat funcţionează cu un deficit de 11 miliarde de euro, adică aproximativ 13,8 miliarde de dolari; până în 2050, acest deficit va fi de 103 miliarde de euro sau 129,5 miliarde de dolari, aproape 2,6 procente din producţia economică proiectată.
Preşedintele Nicolas Sarkozy a promis sa implementeze anul acesta o reforma majoră a pensiilor. Până acum, au fost două schimbări contencioase, în 2003 şi 2008; Guvernul, temându-se să scadă pensiile, vrea să mărească taxele pe salariile mari şi să lungească perioada activă de muncă.
Sindicatele sunt nemulţumite, iar Partidul Socialist se opune creşterii vârstei de pensionare. Sondajele arată că, în timp ce mulţi francezi văd o revizuire a pensiilor că fiind necesară, aproape 60 de procente spun că munca după 60 de ani nu este soluţia.
Jean-François Copé, liderul parlamentar al partidului de centru-dreapta al lui Sarkozy, spune că schimbarea este dureroasă, dar necesară. „Scopul este să conservăm modelul nostru şi să îl păstrăm. Trebuie să scăpam de obiceiurile proaste. Nemţii au făcut asta, o putem face şi noi”, a spus el.
Mai mult, mulţi oameni din Europa spun că vor fi nevoiţi să se adapteze schimbărilor demografice şi fiscale, pentru că pacea socială depinde de aceste lucruri. „Europa nu va funcţiona fără asta”, a spus Joschka Fischer, fostul ministru german de externe, referindu-se la rolul protector al statului. „În Europa avem naţionalism şi rasisim într-o manieră politizată. Este o problemă de securitate naţională şi de democraţie”, a spus el.
Franţa va trebui până la urmă să urmeze modelul Suediei şi Germaniei cu privire la creşterea vârstei de pensionare, este de părere Fischer. „Acest lucru va trebui armonizat, europenizat, altfel nu va merge. Nu poţi avea aici o vârstă de pensionare de 67 de ani şi în Grecia de 55”, a spus el.
Ce măsuri de austeritate au luat alte ţări
Problemele sunt chiar mai acute în „noile democraţii” ale zonei euro- Grecia, Portugalia şi Spania- care au îmbrăţişat idealurile democratice europene, iar Europa le-a îmbrăţişat din motive politice în era post-război, poate înainte că economiile lor să fie pregătite. Acestea au construit sisteme de stat generoase pe spatele monedei euro, dar acum acest lucru trebuie să se schimbe.
Sub ameninţarea implicită, Grecia a îngheţat pensiile timp de trei ani şi a elaborat un proiect de lege care să mărească vârstaq de pensionare la 56 de ani. În plus, a îngheţat salariile din sectorul public şi beneficiile pentru angajaţii la stat, inclusiv un bonus de două luni de salariu. Portugalia a tăiat 5 procente din salariile angajaţilor din sectorul public şi ale politicienilor şi a mărit taxele, dar a şi anulat proiectele mari; Spania a redus cu 5 procente salariile funcţionarilor publici şi a blocat alte plăti în 2011, lucru care anulează, de asemenea, proiectele publice.
Totuşi, toate trei ţările vor fi nevoite sa facă mai mult pentru a-şi spori competitivitatea şi creşterea, în mare parte prin schimbarea profundă a regulilor inflexibile privind ocuparea forţei de muncă, care fac angajarea şi concedierea membrilor prohibitiv de costisitoare, iar acest lucru menţine rată mare a şomajului.
Jean-Claude Meunier, de 68 de ani, ofiţer în rezervă al Marinei franceze, joacă bridge „pentru a-şi antrena memoria şi pentru a evită Alzheimerul”. Marea sa îngrijorare este legată de pensie. „Timp de ani buni, liderii noştri politici au acţionat fără prea mult curaj. Pensiile reprezintă eşecul liderilor şi al sistemului”, a spus el.
În Atena, Iordanidis, absolventul care câştiga 800 de euro pe lună ca librat, spune că a văzut şi o parte bună a crizei: „Ar putea fi o şansă de a revizui întreg sistemul rânced şi de a crea un stat care chiar să funcţioneze”.
