In linistea „sfioasa” a satului Salasu de Sus, localitate aflata la poalele Retezatului, zgomotul fierului batut pe nicovala se aude de la mare departare. Aceasta „muzica” ciudata calauzeste pasii calatorului spre „covacie” – cum numesc locuitorii din Ardeal fieraria.
Pe covaciul satului, Petre Itu, l-am gasit in atelierul din curtea casei sale. Imediat ce ne-a vazut, s-a oprit din lucru si ne-a spus: „Poftiti in locul meu de creatie!”. Am asteptat cuminti sa-si termine macar o parte din treaba. Dupa ce a terminat de indoit o bucata de metal incins la forja, mesterul s-a indreptat zambind spre noi. „Cu ce va pot ajuta? Daca pot, va servesc deindata”. Dupa ce i-am spus ca veniseram sa ne spuna povestea sa, a inceput sa rada usor si ne-a intrebat: „Cate zile vreti sa stati?”.
Petre Itu este cel mai cunoscut mester fierar din Tara Hategului. A pierdut numarul potcoavelor, uneltelor de gospodarie si confectiilor metalice facute de el in jumatate de veac. Are 79 de ani si loveste si acum cu aceeasi vigoare ca la 20 fierul pus pe nicovala. A facut asta o viata-ntreaga si, desi recunoaste ca nu mai rezista ca in tinerete, tot nu se poate lasa asa de usor de meserie. Daca vreun vecin vine cu un cal caruia i-a cazut o potcoava, rezolva problema in cateva minute. Toti oamenii din sat merg la el in cazul in care au de reparat obiecte din metal.
„Ii mesterul 'al mai priceput pe care l-am cunoscut eu in viata mea. Nu-i bai la unelte de fier pa care el sa nu stie cum sa-l faca disparut”, spune Stefan Selegredean, un localnic din Salasu de Sus.
Atelierul-muzeu
Aproape toate uneltele din „covacia” lui Mos Itu par scoase dintr-un muzeu cu obiecte medievale. Chiar daca mai toate sunt ruginite, batranul se mandreste cu ele, pentru ca pe multe le are de cand se stie si nu l-au lasat nici acum. „Burduful asta (cu care se sufla aer in lacasul de carbuni, unde se inroseste fierul) nu-i unul oarecare. Ii un burduf de orga dintr-o biserica, luat de bunicul meu, care-o fost si el fierar, cu mai bine de 150 de ani in urma. Masina asta de gaurit, menghina asta, masa asta, toate-s facute noi, pentru mine, de bunicu'. Eram copil pe-atunci. Le folosesc si acu' si cu nici una n-am probleme”, spune mesterul, in timp ce bate cu o putere si o cadenta de invidiat pe nicovala, ca sa dea forma finala unei potcoave.
Singurul dispozitiv care te aduce cu gandul in zilele noastre este un aparat de sudat, vechi de 30 de ani, pe care Petre Itu il foloseste, cu toate ca este constient ca energia consumata costa mai mult decat maruntisul pe care-l primeste bucuros de la clientii sai ocazionali: „Cum sa le cer eu cat sa-mi dea? Cand traiam din asta, aveam tarife fixe. Acu', mai lucru si io din cand in cand. Acu' lumea-i mai lipsita de bani ca niciodata. Cum sa le cer io bani?”, spune batranul, adaugand ca ia bani doar de la cine stie ca are de unde sa dea.
Indemanarea l-a facut om
Pe forja lasata mostenire de bunicul sau a facut tot ce se putea face, de la potcoave si fiare de plug pana la porti, garduri, terase, sau chiar jucarii pentru cele trei fete ale sale. Mesterul spune ca cel mai simplu i se pare sa confectioneze potcoave. „Am potcovit la viata mea mii de cai. Am invatat meseria de la bunicul meu. M-au luat in armata, doi ani, la prima unitate de militie calare, cea de pe Strada Lunga din Brasov. Aveam acolo de potcovit 250 de cai. Apoi, in satele de pe-aici, toata lumea venea si mai vine inca sa le incalt caii.”
Operatiunea este simpla, dar, pentru un novice, se complica mai ales atunci cand pui mana pe unul dintre ciocanele folosite, fiecare mai greu de 10 kilograme. De obicei, potcovitul unui cal dureaza trei sau patru ore. Mesterul din Salasu de Sus are nevoie doar de o ora. Petre Itu marturiseste: „Daca nu mi-ar fi mers mainile repede si bine, ma intreceau concurentii. La facutul portilor era intrecerea cea mai grea, dar i-am dovedit pe toti, ca nici unul nu facea modelele pe care le fac eu. Aproape toate portile din sat, si sunt vrei 300 de gospodarii, sunt facute de mine. Imi pare tare rau ca n-am pe cine invata. Copiii astia nu vor sa faca meseria asta. Nici macar nu stiu sa sufle in fluier, d'apoi sa mai faca o meserie. Iau totul facut gata. Am fost trei mesteri fierari in sat. Bunicul meu a murit la 74 de ani, un vecin care era si el fierar a murit la 74 de ani, nu stiu eu cum de-am trecut de varsta asta, si ma apropii de 80”.
