Facultăţile de Medicină din Marea Britanie şi SUA organizează slujbe memoriale pentru a aduce un ultim omagiu persoanelor care şi-au donat trupul pentru studiu. La Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, cea mai mare pepinieră de medici din România, lucrurile stau altfel. Banii insuficienţi de care dispune Catedra de Anatomie condamnă trupurile donatorilor la uitare, într-un mormânt fără nume din cimitirul Străuleşti. Uitarea are însă un scop creştinesc: salvarea altor milioane de trupuri.
Mirosul înţepător de formol, unul dintre cele mai mari chinuri ale bobocilor de la Medicină, te ghidează cu uşurinţă către sala de anatomie nr. 1 de la Carol Davila. Este o cameră mare, cu două rânduri de mese metalice, înconjurate de scaune. Pe mesele de operaţie, patru cadavre, acoperite cu cearşafuri albe, îşi aşteaptă învăţăceii. Ştiinţa nu lasă loc nodurilor în gât, în ciuda mâinii cu multe incizii, învelită într-o folie transparentă, care iese de sub un cearşaf.
Bobocii tocmai au început să studieze muşchii antebraţului. Ţin în mâini bisturiile şi trebuie cu orice preţ să treacă peste cumplitul gol din stomac dat de întrebarea care îi macină pe fiecare: „Al cui antebraţ este acesta?”.
Procesul în urma căruia cadavrele ajung în sălile de disecţie este complex. Trupurile trec mai întâi pe la serviciul de anatomie patologică a spitalului de la care provin. Aici, medicii specialişti trebuie să stabilească cauza morţii şi să dovedească fie că decedatul nu are familie şi nimeni nu revendică trupul, fie că rudele şi-au dat acordul ca trupul să fie donat facultăţilor de Medicină pentru studiu.
Odată ajuns în sălile de anatomie ale facultăţilor, corpul este injectat cu 15-18 litri de formol (soluţie apoasă de formaldehidă, întrebuinţată ca dezinfectant şi ca antiseptic) şi apoi introdus într-un bazin cu alţi 3.000 de litri din aceeaşi substanţă, pentru a se înlătura orice risc de contaminare.
La începutul fiecărui an universitar, cadavrele sunt duse în sălile de anatomie unde vor rămâne până când întreaga materie este predată. După ce trupul a fost folosit, el este dus la serviciul de cadavre din interiorul facultăţii pentru a fi incinerat. „Totul se face creştineşte, trebuie să avem respect pentru cei care au făcut acest gest nemapomenit pentru ca studenţii să poată învăţa”, spune Alexandru Ispas, şeful Catedrei de Anatomie a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. Urnele cu cenuşă sunt depuse apoi la cimitirul Străuleşti, unde facultatea dispune de patru locuri de înmormântare.
De unde vin cadavrele medicale?
Cadavrele folosite de Facultatea de Medicină din Bucureşti provin din trei surse, potrivit şefului Catedrei de Anatomie. Ele pot veni în urma unor donaţii directe sau ca donaţie a familiei decedatului. În acest caz, familia doreşte să facă această donaţie deoarece consideră că era o dorinţă a persoanei decedate.
Ultima sursă pentru cadavrele medicale sunt trupurile unor oameni nerevendicaţi, care nu au familie sau provin din azile sau spitale de boli mintale. „Mai există şi oamenii care au o familie săracă care declară că nu au venituri pentru o înmormântare şi astfel corpul celui decedat ajunge la Facultatea de Medicină”, spune Maria Sajin, profesor de anatomie patologică.
Facultatea nu acceptă însă orice cadavru: el trebuie să fie identificat, iar cauza morţii trebuie să fie elucidată. „Tot ce nu este curat nu ajunge aici”, spune profesorul Ispas.
Universitatea „Carol Davila” primeşte însă doar trei-patru donaţii într-un an, iar aceasta este una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă Catedra de Anatomie. „Nu mulţi oameni sunt dispuşi să îşi doneze corpul în scopuri ştiinţifice, deşi acest gest incredibil reprezintă un mare ajutor pentru cercetarea medicală şi în scopuri didactice”, spune Ispas.
Cei care vor să îşi doneze corpul unei facultăţi de medicină trebuie să semneze un act prin care îşi dau acordul ca după moarte, corpul să fie preluat de facultate. Poate fi un document semnat la medicul de familie, la starea civilă sau o prevedere în testament. Datele donatorilor sunt confidenţiale, informaţiile despre identitatea acestora fiind accesibile numai membrilor familiei.
Prima disecţie
Studenţii sunt învăţaţi să respecte trupul de pe masa de disecţie. „Nu îi lăsăm pe studenţi să disece până nu ne asigurăm că au învăţat ce trebuie să facă. Este o dovadă de respect pentru corpul omului studiat”, spune Ispas.
Pentru toţi învăţăceii, fie că au sânge rece şi abia aşteaptă „să taie”, fie că tremură de groază la gândul primei disecţii pe un trup uman, primul contact cu un cadavru şi mai ales cu mirosul formolului rămâne adânc întipărit în minte.
„Nu seamănă deloc cu un om, parcă era din cauciuc şi cu siguranţă nu avea acelaşi miros”, povesteşte Ana, studentă în anul al doilea, prima experienţă din sala de disecţie. Pentru George însă, curiozitatea a fost mai puternică decât imaginea trupului injectat cu formol: „Eram prea curios să verific toate lucrurile pe care le-am învăţat şi am uitat repede pe ce lucram”. Şi, pe măsură ce absolvirea se apropie, viziunea se schimbă şi mai mult: „Imaginea cadavrelor din sălile de anatomie ale universităţii nu este atât de neplăcută precum experienţele cu pacienţii adevăraţi”, spune Maria, studentă în ultimul an.
Unele facultăţi din străinătate nu mai folosesc cadavre umane ca obiecte de studiu, ci îşi bazează în întregime cursurile pe anatomia virtuală care foloseşte programe precum A.D.A.M – „Animated Dissection of Anatomy for Medicine” sau baze de date computerizate ca „The Visible Human Project”.
Universitatea de Medicină şi Stomatologie „Peninsula” din Anglia, fondată în 2000, este prima facultate modernă care îşi ţine cursurile de anatomie fără a practica autopsii pe corpurile umane.
Dar anatomia practicată pe cadavre reale este susţinută de majoritatea facultăţilor deoarece ea oferă informaţii cruciale pentru un viitor medic. „Chirurgul nu poate să înveţe meserie de pe ecran. Şi nimeni nu-şi doreşte să fie operat de cineva care a învăţat anatomia pe calculator”, spune Ispas.
